ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3917/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul București, anularea Deciziei nr. 619 din 10.10.2009 a UNBR, prin care a fost revocată Decizia 5403 din 18.03.2000 a Consiliului Uniunii Avocaților din România prin care a fost primit în profesia de avocat; precum și anularea Deciziei nr. 632/08.03.2016 a Consiliului Baroului București prin care a fost respinsă reînscrierea sa în Tabloul Avocaților incompatibili.

Prin sentința civilă nr. 2858 din data de 4 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Baroul București și, în consecință, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 619/10.10.2009.

A respins în rest acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiat, și a obligat reclamantul să plătească pârâtului Baroul București suma de 400 RON cheltuieli de judecată cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile nr. 2858 din data de 4 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3746/03.07.2019, Î.C.C.J. a admis recursul declarat de reclamantul, A. împotriva sentinței civile nr. 2858 din data de 04.10.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 450 din 18 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul București, s-a anulat Decizia (Hotărârea) nr. 619/10.10.2009 a Uniunii Naționale a Barourilor București precum și Decizia nr. 632/08.03.2016 a Consiliului Baroului București și au fost obligate pârâtele la menținerea reclamantului pe Tabloului Avocaților incompatibili, ai Baroului București.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 450 din 18 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscalau declarat recurs pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul București.

Recursul declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România

Un prim motiv de recurs îl constituie faptul că instanța de fond a reținut greșit, anulând Hotărârea nr. 619/10.10.2009, că recurenta nu a invocat o normă legală care să atragă revocarea deciziilor de primire devenite caduce.

Un alt motiv de recurs îl reprezintă faptul că în mod greșit instanța de fond a anulat în integralitatea ei Hotărârea nr. 619/10.10.2009.

Recursul declarat de Baroul București

Susține recurentul că prima instanță se rezumă doar la analizarea art. 1 din Hotărârea nr. 619 din 101.10.2009, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România raportat la cererea înregistrată sub nr. x din 26.10.2012 a reclamantului, adresată Baroului București, prin care reclamantul A. a fost înștiințat că Decizia nr. 5403 din 18.03.2000 a Consiliului Uniunii Avocaților din România a fost revocată prin Hotărârea nr. 619 din 101.10.2009, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România, deși obiectul prezentei cauze o reprezintă Hotărârea nr. 619 din 101.10.2009, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România și Decizia nr. 632.08.03.2016 a Consiliului Baroului București prin care reclamantul a solicitat reînscrierea în Tabloul avocaților din Baroul București, deși acesta nu a fost niciodată înscris în Tabloul avocaților din Baroul București pentru a solicita reînscrierea acestuia în Tabloul avocaților din Baroul București ca urmare a unei cauze care a dus la radierea acestuia de pe Tabloul avocaților din Baroul București.

Consideră recurentul că reclamantul trebuia să solicite prin cererea din data de 24.08.2015, înscrierea în Tabloul avocaților din Baroul București în cererea formulată la Baroul București și nu reînscrierea, întrucît acesta nu a fost niciodată înscris în Tabloul avocaților din Baroul București pentru a solicita reînscrierea acestuia în Tabloul avocaților din Baroul București.

De asemenea, consideră recurentul că prima instanță, în mod greșit, a apreciat că nu există un text legal care să fie de natură să atragă sancțiunea revocării deciziilor neridicate prevăzute în art. 1 din Hotărârea nr. 619 din 101.10.2009, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România în condițiile în care art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 prevedea pierderea calității de avocat ca urmare a nerezolvării stării de incompatibilitate existentă la momentul dobâdirii calității de avocat. Prin urmare, norma legală existență care atrage sancțiunea revocării deciziilor o reprezintă dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, dispoziții care nu au fost respectate de reclamant și nici nu a făcut dovada acestui lucru.

Consideră recurentul că prima instanță a făcut o aplicare greșită a art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 referitoare la rezolvarea stării de incopatibilitate în termen de 2 luni de la data la care au fost admiși în profesia de avocat, în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 5403 din 18.03.2000, a Consiliului Uniunii Avocaților din România, întrucât aceste texte de lege trebuiau aplicate în cazul reclamantului A., chiar dacă sintagma care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la data emiterii deciziei a fost declarată neconstituțională, ulterior, în data de 14.07.2014.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepției nulității recursului Baroului București, urmând să o respingă, întrucât motivele de recurs formulate se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurenta Uniunea Națională a Barourilor din România, în sensul că instanța de fond a reținut greșit, anulând Hotărârea nr. 619/10.10.2009, că recurenta nu a invocat o normă legală care să atragă revocarea deciziilor de primire devenite caduce., instanța reține că este întemeiat. Astfel, în preambulul hotărârii se face referire, după cum reține de altfel și judecătorul fondului, la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma anterioară modificărilor aduse de Legea nr. 255/2004, respectiv art. 24 alin. (2) din lege, precum și la dispozițiile art. 28 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, respectiv art. 15 alin. (1) lit. f) din Statut.

Instanța de control judiciar observă că se indică în preambul și dispozițiile art. 2 alin. (6) cu referire la art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004 prin care se arată că, deciziile de primire în profesia de avocat urmează a fi revocate de autoritatea administrativă emitentă întrucât nu au intrat în circuitul civil și nu au produs efecte juridice.

Prin urmare, hotărârea, contrar celor reținute de Curtea de Apel arată motivele pentru care s-a dispus revocarea deciziilor. Este astfel greșită concluzia judecătorului fondului că nu rezultă motivele pentru care U.N.B.R. a dispus revocarea.

Totodată, instanța constată că este eronată și reținerea potrivit căreia actele în legătură cu primirea intimatului-reclamant în profesia de avocat ar fi fost distruse securizat cu nerespectarea regulamentului adoptat prin Decizia nr. 1490/2007, cu referire la art. 1 pct. V în ceea ce privește deciziile Consiliului U.N.B.R., care se păstrează permanent, deși chestiunea pusă în discuție privește dosarele de primire în profesie pentru care pct. V prevede un termen de 5 ani, termenul avut în vedere la defrișarea arhivei U.N.B.R. și U.A.R.

În cauza de față, prin sentința recurată prima instanță a admis acțiunea în sensul că a dispus anularea în tot a Hotărârii nr. 619/10.10.2009, emisă de Consiliul U.N.B.R., anularea Deciziei nr. 632/08.03.2016, emisă de Consiliul Baroului București și a obligat ambele pârâte la menținerea reclamantului pe tabloul avocaților incompatibili ai Baroului București. Astfel, instanța de control judiciar observă că, nu se poate dispune anularea Hotărârii nr. 619/10.10.2009 decât în ceea ce îl privește pe reclamant și nu în tot, cu privire și la ceilalți subiecți, astfel cum greșit s-a pronunțat Curtea de Apel București.

Mai mult decât atât, în mod greșit Curtea de Apel București a obligat ambele pârâte, în solidar, la menținerea intimatului-reclamant pe tabloul avocaților incompatibili al Baroului București.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 51/1995:

"Baroul are obligația să întocmească anual tabloul avocaților definitivi și stagiari în ordine alfabetică, cu menționarea numelui, prenumelui, titlului științific, datei înscrierii în barou, sediului profesional, formei de exercitare a profesiei și a instanțelor la care au dreptul să pună concluzii",iar potrivit art. 24 alin. (1)"Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaților incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate", atribuție stabilită și prin art. 55 alin. (2) lit. c) din lege.

Prin urmare, barourile sunt cele care întocmesc tabloul avocaților și decid trecerea de pe un tablou pe altul, iar Uniunea Națională a Barourilor din România, neavând o astfel de atribuție dată de lege nu poate fi obligată în acest sens, astfel cum a procedat Curtea de Apel București.

În ceea ce privește recursul declarat de Baroul București, acesta este neîntemeiat în considerarea următoarelor argumente.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 15 și a celor ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, instanța reține că, în cazul avocaturii, starea de incompatibilitate nu intervine prin simplul fapt al ocupării simultane a două funcții, ci, în cazul acestei profesii, relevantă în stabilirea stării de incompatibilitate este exercitarea simultană și efectivă a acelor funcții/atribuții.

Curtea Constituțională a statuat că, deși în cazul avocaturii incompatibilitatea este indisolubil legată de exercitarea efectivă a acestei profesii, efectul constatării stării de incompatibilitate este diferit în funcție de momentul în care aceasta intervine. "Astfel, dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, ca efect al constatării acestei stări, astfel cum s-a arătat, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaților incompatibililor, în vreme ce în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunțând la funcția deținută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, ca efect al constatării acestei stări persoanei în cauză i se aplică o veritabilă sancțiune, aceea a excluderii din profesie".

Înalta Curte nu poate reține critica formulată de recurentul Baroul București cu privire la faptul că decizia Curții Constituționale nu este aplicabilă în cazul dedus judecății.

Instanța observă că dispozițiile Legii nr. 51/1995 dispun în legătură cu două noțiuni diferite, anume primirea în profesia de avocat și exercitarea acestei profesii, fără ca acestea să se suprapună. Astfel, dacă primirea în profesia de avocat presupune promovarea examenului de primire în profesie (sau emiterea de către Consiliul Baroului a unei hotărâri de primire în profesie în cazul scutirii de examen) și emiterea deciziei consiliului baroului în acest sens, exercitarea profesiei de avocat presupune desfășurarea efectivă a activității de avocat prin modalitățile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995.

În continuare, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 15 și a celor ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, instanța reține că, în cazul avocaturii, starea de incompatibilitate nu intervine prin simplul fapt al ocupării simultane a două funcții, ci, în cazul acestei profesii, relevantă în stabilirea stării de incompatibilitate este exercitarea simultană și efectivă a acelor funcții/atribuții.

Această concluzie se desprinde și din faptul că pentru avocații a căror incompatibilitate intervine după primirea în profesie, Consiliul Baroului, la cerere sau din oficiu, emite decizii de trecere a acestora pe tabloul avocaților incompatibili (cu posibilitatea reînscrierii pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei după încetarea stării de incompatibilitate), fără a le fi influențată în vreun fel apartenența la această profesie.

Prin urmare, Curtea observă că, deși, în cazul avocaturii incompatibilitatea este indisolubil legată de exercitarea efectivă a acestei profesii, efectul constatării stării de incompatibilitate este diferit în funcție de momentul în care aceasta intervine. Astfel, dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, ca efect al constatării acestei stări, astfel cum s-a arătat, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaților incompatibili, în vreme ce în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunțând la funcția deținută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, ca efect al constatării acestei stări persoanei în cauză i se aplică o veritabilă sancțiune, acea a excluderii din profesie.

Prin urmare, se observă că pentru persoane aflate în situații analoage - persoane primite în profesie de avocat care se află într-o stare de incompatibilitate - se instituie un tratament juridic diferit.

Instanța de control judiciar reține că scopul urmărit de legiuitor este acela de a crea o independență efectivă a avocaților în exercitarea profesiei lor, prin evitarea existenței unor influențe de natură să creeze suspiciuni referitoare la desfășurarea corectă a actului de justiție, ceea ce reprezintă un scop legitim.

Referitor la existența unui raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, se reține că, în esență, principiul proporționalității impune ca mijloacele utilizate să rămână în limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului avut în vedere. De asemenea, instanța consideră că în evaluarea proporționalității este relevant dacă obiectivul urmărit ar putea fi îndeplinit prin mijloace mai puțin discriminatorii decât cele folosite.

Instanța apreciază că scopul urmărit putea fi atins prin trecerea, din oficiu sau la cerere, a avocaților aflați în stare de incompatibilitate la data primirii în profesie pe tabloul avocaților incompatibili, astfel cum, de altfel, se întâmplă cu acei avocați a căror stare de incompatibilitate survine după primirea în profesie.

Astfel, instanța constată că, prin instituirea, în cazul primei categorii de avocați, a obligației încetării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, cu consecința, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, a excluderii din profesie, constituie o veritabilă sancțiune, care depășește limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului avut în vedere.

Prin urmare, instanța constată că, deși se circumscrie unui obiectiv legitim, mijloacele utilizate nu sunt proporționale cu scopul urmărit, contravenind astfel principiului nediscriminării consacrat de prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Uniunea Națională a Barourilor din România, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va admite în parte cererea de chemare în judecată și, în consecință va anula în parte Decizia nr. 619 din 10.10.2009 emisă de UNBR numai în ceea ce privește dispozițiile sale referitoare la reclamant, va înlătură obligația de menținere a reclamantului pe Tabloul Avocaților incompatibili stabilită în sarcina UNBR, va menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Va respinge recursul declarat de pârâtul Baroul București ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului Baroului București.

Admite recursul declarat de pârâtul Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței nr. 450 din 18 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare, admite în parte cererea de chemare în judecată și, în consecință.

Anulează în parte Decizia nr. 619 din 10.10.2009 emisă de UNBR numai în ceea ce privește dispozițiile sale referitoare la reclamant.

Înlătură obligația de menținere a reclamantului pe Tabloul Avocaților incompatibili stabilită în sarcina UNBR.

Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge recursul declarat de pârâtul Baroul București împotriva sentinței nr. 450 din 18 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2021.