Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.02.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 929/2021

HOTĂRÂRE
17.02.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 929/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2292 din 13 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-12-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6063/2021
Ședința publică din data de 3 decembrie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sec
ÎCCJ 2024-06-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3608/2024
Ședința publică din data de 25 iunie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a cont
ÎCCJ 2019-12-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6489/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2021-09-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3917/2021
Ședința publică din data de 14 septembrie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2022-03-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1532/2022
Ședința publică din data de 16 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2017 pe r
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă