Decizia nr. 6489/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1130/2017 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 la data de 18 iulie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Naționala a Barourilor din România, a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 809 din 28 aprilie 2015 a Consiliului Baroului București, anularea în tot a Deciziei nr. 44/2015 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), anularea în parte a Deciziei nr. 62/2016 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) în ceea ce privește respingerea neîntemeiata a contestației formulate împotriva Deciziei Consiliului Baroului București nr. 809 din 28 aprilie 2015, precum și obligarea paratelor la repunerea reclamantului în situația anterioara emiterii actelor atacate, respective reînscrierea în Tabloul Avocaților din București, cu toate consecințele ce decurg din aceasta măsura.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 1130 din 30 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 800 RON către fiecare pârât în parte, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 1130 din 30 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, în esență, reclamantul a arătat următoarele: Sentința nr. 1130/2017 este nelegală și netemeinică, instanța de fond reținând o serie de fapte neconforme cu realitatea, pe de-o parte, iar pe de altă parte, instanța nu a respectat și aplicat principiile de drept raportat la speța dedusa judecății. - În cauză sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, precum și cele prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.: când hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material. - Hotărârea cuprinde motive contradictorii. Principiul motivării constă în necesitatea ca autoritatea care emite un act administrativ să arate în mod expres elementele de fapt și de drept care determină adoptarea deciziei respective. Motivarea reprezintă un element esențial pentru formarea convingerii cetățenilor cu privire la legalitatea și oportunitatea actului administrativ, constituind totodată, o garanție a alegerii soluției optime de către organul de decizie, iar instanța de fond a reținut în mod corect că "decizia litigioasă este concisă (...)", însă surprinzător considera ca motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate de Baroul București sunt suficiente. Contrar celor reținute de către instanța de fond, Consiliul Baroului cât și Consiliul UNBR motivează succint și doar chestiuni generale fără a se raporta la fapta concretă, ba mai mult, cu privire la existenta Hotărârii Consiliului Baroului București nr. 7486/2010 și a celorlalte hotărâri subsecvente, acestea nu fac nicio precizare deși în mod sistematic, acest lucru le-a fost adus în atenție de către recurent. În lipsa unei motivări, recurentul nu poate face o apărare punctuală și astfel contestatorului i s-au vătămat și îngrădit drepturile. Prin art. 41 din Constituție se stabilește că: "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă". Prin art. 53 alin. (2) din Constituție se statuează faptul ca restrângerea unor drepturi sau libertăți "poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății". Având în vedere ca măsura luată de Consiliul Baroului este cea extremă și practica discreționară a acestora cu privire la nedemnitate, în lipsa unei motivări adecvate, nu rezultă necesitatea unei asemenea decizii, nici proporționalitatea raportat la situația existentă. Consiliul Baroului creează impresia ca poate aprecia discreționar cu privire la soarta unui coleg avocat de barou fără a se constata în anumite situații, dacă prin hotărârea de condamnare s-a adus sau nu atingere prestigiului profesiei de avocat. Consideră recurentul că instanța de fond a încălcat atât principiul disponibilității cât și principiul imparțialității și egalității. Principiul imparțialității și egalității este consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituția României, care prevede că: "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți", cât și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin modul în care a înțeles să motiveze sentința atacată și să achieseze la susținerile intimatelor, deși reține că actul administrativ atacat este nemotivat, instanța a încălcat principiul imparțialității și egalității. Articolul 22 alin. (6) din C. proc. civ., statuând principiul disponibilității, prevede că: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. - Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Instanța de fond retine în mod greșit ca "dacă sunt întrunite cerințele legale de încetare de drept a calității de avocat, autoritățile parate doar constata respectiva împrejurare, nu o dispun, pentru a se putea afirma ca nu au fost valorificate toate împrejurările reale și personale". În motivarea sentinței atacate, instanța de fond se contrazice singura, reținând la pagina 5 paragraful 3 faptul ca instituția nedemnității nu operează de drept, ci Baroul are obligația "să analizeze și sa decidă dacă astfel a intervenit o situație de nedemnitate". În ceea ce privește susținerea instanței potrivit căreia "este irelevantă conduita bună a persoanei de până la momentul în care săvârșește fapta suficient de gravă pentru care se justifica aplicarea direct a celei mai grele măsuri", este neîntemeiată. Atât Baroul București, UNBR cât și instanța de fond, au considerat eronat că se poate aprecia în mod discreționar asupra gravitații unei fapte fără a se raporta la anumite criterii și fără a motiva aceasta decizie. Or, CCR a admis recent o excepție de neconstituționalitate în care a reținut faptul că sintagma "de natură sa aducă atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, (folosit ca temei la emiterea actelor administrative contestate), contravine art. 1 alin. (5) din Constituție, redactarea acesteia fiind lipsită de claritate și precizie, având în vedere ca nu se precizează în mod clar acele infracțiuni care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat. Așa fiind, necircumstanțierea expresa a acelor infracțiuni care sunt de natură sa aducă atingere prestigiului profesiei de avocat lasă loc arbitrariului, făcând posibila aplicarea diferențiată a sancțiunii excluderii din profesie, în funcție de aprecierea subiectivă a organelor competente".

Apărările formulate în cauză Intimatele-pârâte UNBR și Baroul București au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate în fața instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 17 decembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând recursul declarat în cauză în raport de criticile formulate și probele administrate, Înalta Curte reține că este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. II.1 Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, prin Sentința penală nr. 612 din 17 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2011 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 70/A din 27 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație de Justiție, reclamantul A. a fost condamnat la o pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de. art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) din vechiul C. pen. Prin Decizia nr. 809 din 28 aprilie 2015, Consiliul Baroului București a decis încetarea calității de avocat a reclamantului începând cu data de 28 aprilie 2015, radierea din Tabloul avocaților București și, pe cale de consecință, celelalte masuri administrative ce decurg din această măsură. Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 44 din 12 decembrie 2015 a Consiliului UNBR . Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat plângere prealabilă respinsă prin Decizia nr. 62 din 24 martie 2016 a Consiliului UNBR . Prevederile art. 26 din Anexa 1 la Hotărârea Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011 - Statutul profesiei de avocat, în conformitate cu care: "(1) Pentru aplicarea Legii, cazurile de nedemnitate se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, cât și pe întreaga durată a exercitării acesteia. (2) Persoana care solicită primirea în profesia de avocat sau reînscrierea în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei va înfățișa consiliului baroului la care depune cererea înscrisuri din care să rezulte condițiile de încetare a exercițiului profesiei din care provine, respectiv a celei pe care a exercitat-o în perioada de incompatibilitate. Consiliul baroului va întreprinde cercetări - folosind procedura prevăzută de art. 17 alin. (5), inclusiv în situația solicitării reînscrierii în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei - pentru a verifica dacă solicitantul se găsește în cazul de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. b) teza a II-a din Lege, respectiv dacă a fost exclus din profesia din care provine ca urmare a săvârșirii unor abateri disciplinare grave. (3) Avocații care se găsesc în unul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de art. 14 lit. a), lit. b) teza I, lit. c) și d) din Lege sunt obligați să prezinte baroului hotărârile judecătorești prin care au fost condamnați definitiv la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, prin care li s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, prin care au fost declarați faliți frauduloși sau prin care au fost condamnați definitiv pentru fapte săvârșite în legătură cu exercitarea profesiei. (4) Consiliul baroului va examina, în termen de 15 zile, hotărârile judecătorești, respectiv înscrisurile ce privesc condițiile încetării profesiei practicate de către avocatul înscris în tabloul avocaților incompatibili și va aprecia asupra demnității avocatului. Consiliul baroului va hotărî, după caz, menținerea în profesie sau încetarea calității de avocat, potrivit Legii. (5) Decizia motivată se comunică în termen de 15 zile avocatului în cauză, precum și președintelui U.N.B.R., împreună cu hotărârea judecătorească și înscrisurile în baza cărora a fost verificată starea de nedemnitate. (6) Decizia consiliului baroului poate fi atacată de președintele U.N.B.R. și/sau de avocatul în cauză, în termen de 15 zile de la comunicare. Consiliul U.N.B.R. va analiza contestația și va hotărî în condițiile Legii. (7) Decizia consiliului baroului de încetare a calității de avocat este executorie. Despre încetarea calității de avocat baroul va face mențiunile corespunzătoare în tabloul avocaților". Prevederile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, în conformitate cu care, "Este nedemn de a fi avocat: cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei", dar și prevederile art. 27 lit. d) din același act normativ, în conformitate cu care, "Calitatea de avocat încetează: ... dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii". Art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat a fost declarat neconstituțional în ceea ce privește sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" - prin Decizia Curții Constituționale nr. 225/2017. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a arătat care sunt motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, a arătat motivele pentru care s-au admis sau cele pentru care au fost înlăturate apărările părților. Se apreciază că în realitate, recurentul nu este mulțumit de soluția pronunțată, iar motivele invocate se încadrează la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Referitor la Hotărârea nr. 7486 din 19 ianuarie 2010 a Consiliului Baroului București¸ prin care s-a sesizat Comisia de Disciplină a Baroului București în vederea judecării abaterilor disciplinare constând în toate acțiunile pentru care recurentul a fost ulterior condamnat, se constată că procedura disciplinară a fost suspendată prin încheierea din data de 23 septembrie 2011 de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul UNBR, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2011 a Curții de Apel București, dosar în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare a recurentului-reclamant la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din vechiul C. pen. - Sentința penală nr. 612 din 17 decembrie 2013. În acest sens nu se poate reține că recurentul a fost sancționat de două ori pentru aceleași fapte, excluderea din profesie pentru cazuri de nedemnitate profesională având o procedură distinctă de cea privind răspunderea disciplinară cu temeiuri diferite. Nu se poate spune că recurentului-reclamant i se îngrădește dreptul la muncă întrucât acesta nu mai îndeplinește condițiile de exercitare a profesiei care potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în Tabelul avocaților și pe întreaga durată a exercitării acesteia. În ceea ce privește proporționalitatea măsurii și restrângerea unor drepturi Înalta Curte consideră relevante considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 225/2017: "legislația referitoare la organizarea profesiei de avocat este guvernată de anumite principii și reguli care asigură o bună, normală și legală desfășurare a activității de avocat, acesta fiind obligat să se abțină de la comiterea unor fapte antisociale care ar arunca asupra sa o lumină negativă". Măsura încetării calității de avocat nu este disproporționată deoarece intervine în baza legii atunci când sunt întrunite condițiile legale (art. 27 lit. d), art. 14 lit. a), art. 51 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995. Recurentul susține că instanța de fond a încălcat principiul imparțialității și egalității, însă este nefondată această critică deoarece instanța de fond a arătat că deși motivată concis, decizia de încetare a calității de avocat cuprinde atât elementele de fapt cât și de drept pentru a se înțelege rațiunea pentru care a fost emisă. Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că într-adevăr nu au relevanță pentru aprecierea legalității Deciziei nr. 809/28 aprilie 2015 conduita bună a persoanei până la momentul intervenirii cazului de nedemnitate. Recurentul arată că în acest fel, UNBR poate aprecia în mod abuziv fără a avea a se raporta la anumite criterii, fără a motiva această decizie. Înalta Curte arată că instanța de control constituțional prin Decizia nr. 225/2017 a constatat că sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat" din cuprinsul prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 este neconstituțională deoarece aceasta este lipsită de claritate și precizie. Decizia Curții Constituționale nr. 225/2017 se aplică cauzei de față, nefiind definitiv tranșată (art. 147 alin. (4) din Constituția României). În conformitate cu prevederile art. 147 din Constituția României, alin. (1): "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare precum și cele din regulamente, constatate ca nefiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. a) și ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, în integralitatea lor, a admis excepția de neconstituționalitate doar cu privire la sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat" și a respins excepția cu privire la restul prevederilor analizate. Înalta Curte constată că sintagma arătată mai sus, constatată neconstituțională nu a fost înlocuită; modificată de către legiuitor și prin urmare a ieșit din vigoare, iar cazul de nedemnitate prevăzut la art. 14 lit. a) presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: condamnarea în mod definitiv prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoarea (fără deosebire între condamnarea la închisoare cu executare sau cu suspendare), infracțiunea pentru care s-a pronunțat condamnarea să fi fost săvârșită cu intenție. Nu mai este o condiție ca infracțiunea să aducă atingere prestigiului profesiei în contextul constatării acestei sintagme ca fiind neconstituțională și acest fapt înrăutățește situația oricărui avocat vizat de aceste prevederi pentru că nu se mai poate face vreun control asupra aprecierii autorității intimate, a structurilor profesionale competente, dacă aceasta este discreționară sau abuzivă. Curtea Constituțională a arătat că păstrarea sintagmei și decizia de încetare a profesiei de avocat astfel adoptată nu este întemeiată pe criterii obiective. Însă și în lipsa acestei sintagme și fără a se prevedea în loc care sunt acele infracțiuni intenționate pentru a căror săvârșire/condamnare, avocatul este nedemn - structurile profesionale competente mai au la îndemână analizarea cazului de nedemnitate doar prin prisma îndeplinirii unor criterii obiective: condamnarea în mod definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea și infracțiunea pentru care s-a pronunțat condamnarea să fi fost săvârșită cu intenție. Ca atare, intimații au aplicat prevederile legale în mod corect, instituirea unor obligații pentru cei care exercită profesia de avocat, precum și a unor măsuri sancționării față de cei care încalcă regulile prevăzute, nefiind grevate de vreun viciu de neconstituționalitate - avocații sunt datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de această lege specială. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.