ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4280/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din Romania și Consiliul Baroului București, a solicitat anularea art. 1 lit. o) din Hotărârea nr. 16/08.11.2016 emisă de Consiliul Baroului București.

Prin sentința civilă nr. 3967 din 26 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Baroului București, ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a sumei de 600 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată și către pârâtul Consiliul Baroului București a sumei de 800 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate, admiterea cererii și anularea parțială a Hotărârii nr. 16/08.11.2016 emise de Consiliul Baroului București.

În motivarea recursului, a arătat că taxa instituită prin hotărârea contestată nu se regăsește printre cele enumerate limitativ în art. 337 din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din România, fiind stabilită în mod nelegal.

A apreciat că această taxă nu se poate încadra în categoria taxelor pentru activități de secretariat, pe de o parte față de faptul că pentru această activitate s-au instituit taxe separate prin art. 1 lit. 1 din hotărârea contestată, iar pe de altă parte evidența și menținerea pe tablou nu presupune nicio activitate care să implice efectuarea unor cheltuieli suplimentare.

Activitatea de verificare și actualizare a tabloului avocaților incompatibili presupune doar procesarea deciziilor consiliului baroului referitoare la avocații deveniți incompatibili și cererile avocaților care solicită reînscrierea în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei.

A apreciat recurentul că avocații în privința cărora nu a intervenit nicio modificare cu privire la starea de incompatibilitate a acestora nu generează nicio cheltuială care să justifice instituirea unei taxe.

Cel mult, se poate aprecia că această menținere în tablou ar putea genera costuri de mentenanță pagină web, însă această cheltuială nu poate fi inclusă în categoria taxelor pentru activitate de secretariat și jurisdicție profesională.

A mai arătat recurentul că, pe durata cazului de incompatibilitate, calitatea de avocat este suspendată, iar instituirea unei taxe în sarcina unui avocat a cărui calitate este deja suspendată intră în contradicție cu prevederile Legii nr. 51/1995. Astfel, dacă avocatul incompatibil a cărui calitate este suspendată nu achită taxa, această împrejurare ar trebui să atragă suspendarea calității de avocat, ceea ce este un nonsens, întrucât se află deja într-un caz de suspendare.

Consiliul Baroului București nu a justificat stabilirea cuantumului maxim al taxei, în condițiile în care anterior emiterii deciziei nu a fost stabilită nicio taxă pentru cheltuielile efectuate cu menținerea în tabloul avocaților incompatibili.

În subsidiar, recurentul a arătat că pârâții au solicitat în mod nejustificat sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, care depășesc cu mult un cuantum rezonabil pentru prezenta speță.

4.1 Intimatul-pârât Consiliul Baroului București a formulat întâmpinare, invocând în principal excepția nulității recursului, arătând că motivele invocate nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

4.2 Intimatul-pârât Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea art. 1 lit. o) din Hotărârea nr. 16/08.11.2016 emisă de Consiliul Baroului București.

Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Baroului București ca neîntemeiată, argumentând în fapt și în drept această soluție, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete cu privire la argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției a cărei legalitate este supusă controlului instanței de recurs.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că susținerile din cererea de recurs reprezintă o redare fidelă a susținerilor prezentate în cererea de chemare în judecată depusă în dosarul de fond, respectiv a susținerilor de la pag. 2-4.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanței de control judiciar, în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de instanța de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Această examinare presupune existența unor critici concrete cu privire la soluția atacată, pentru a permite instanței de recurs să stabilească dacă sentința este conformă cu normele legale incidente în speță.

Faptul că recurentul își exprimă dezacordul cu privire la soluția primei instanțe, prin reluarea susținerilor din cererea de chemare în judecată depusă în dosarul de fond, nu înseamnă că prezintă în cuprinsul cererii de recurs motive de nelegalitate dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, în soluționarea căii de atac a recursului, instanța nu poate proceda la o reanalizare a susținerilor din cererea de chemare în judecată, acestea fiind deja examinate de prima instanță, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menționate în cererea de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. potrivit cărora "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În condițiile în care prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate la adresa sentinței recurate, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală.

Referitor la critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat și faptul că nu au fost aplicate dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate a sentinței, ci o critică de netemeinicie, întrucât vizează exercitarea dreptului de apreciere al instanței sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în cauză.

În acest sens este relevantă Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii prin care s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut că "34. Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Deoarece recurentul nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul.

În condițiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul A. la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimatul-pârât Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, dovedit prin depunerea la dosarul instanței de recurs a facturii nr. x/05.02.2018 și a bonului fiscal din 05.02.2018.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în recurs de intimatul-pârât Consiliul Baroului București, Înalta Curte urmează a le respinge, reținând că la dosarul cauzei nu există dovada efectuării plății sumei solicitate în cuantum de 400 RON.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3967 din 26 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3967 din 26 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul A. la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimatul-pârât Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât Consiliul Baroului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2020.