ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6960/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i emită un răspuns motivat la toate cele 4 solicitări din cererea sa nr. x/20.09.2016, prin care a solicitat în calitate de participant la examenul susținut în vederea dobândirii calității de avocat stagiar următoarele: " 1. Să îmi comunicați care dintre răspunsurile la grilele din varianta de test Gl au fost contestate în termenul legal în care se puteau depune contestații la barem; 2. Să îmi comunicați, explicit, motivarea pentru care fiecare dintre contestațiile la barem menționate mai sus au fost admise sau respinse. Am în vedere, sub acest aspect, faptul că pe site-ul UNBR nu s-au publicat nici variantele de grile contestate și nici vreo motivare, explicită, pentru care contestațiile s-au admis ori s-au respins; 3. Să îmi comunicați, explicit, motivul pentru care a fost respinsă contestația formulată de subsemnata împotriva baremului de corectare pentru varianta de test Gl. (x/13.09.2016); 4. Să îmi comunicați, explicit, componența comisiei care a admis/respins contestațiile formulate, inclusiv contestația subsemnatei, cu indicarea expresă a modalității în care fiecare membru al comisiei a votat, cu ocazia soluționării fiecărei contestații în parte."

Prin sentința civilă nr. 4255 din 9 noiembrie 2017, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:

- a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România;

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România;

- a obligat pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România să transmită reclamantei A. un răspuns motivat la petiția formulată de aceasta și înregistrată cu nr. x/20.09.2016.

Prin sentința civilă nr. 1062 din 8 martie 2018, Curtea de Apel București a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 4255 din 9 noiembrie 2017, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, a dispus completarea dispozitivului sentinței în sensul că a admis în parte cererea de cheltuieli de judecată formulate de reclamantă, a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și a respins în rest cererea de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.

Pârâta a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 4255 din 9 noiembrie 2017, iar reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1062 din 8 martie 2018.

3.1. Prin recursul formulat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței civile nr. 4255 din 9 noiembrie 2017, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca lipsită de interes, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată suportate în recurs.

În motivare se arată că, în mod greșit instanța a apreciat că aceasta justifică un interes în promovarea acțiunii, deoarece, prin Decizia nr. 2062 din 17.12.2016 a Consiliului U.N.B.R. reclamantei i s-a comunicat răspunsul motivat la cererea înregistrată sub nr. x/2016.

Astfel, recurenta arată că, punctele 1, 2 și 4 din cererea reclamantei se referă la informații despre alți candidați, respectiv informații despre membrii comisiei de soluționare a contestațiilor, organ colectiv, informații pentru care Regulamentul de examen nu prevede obligația de divulgare a lor, lipsind ca atare interesul sau dreptul legitim.

De asemenea, prin depunerea motivării soluțiilor date contestațiilor la barem s-a răspuns reclamantei la punctul 3 din petiție, astfel încât aceasta nu justifică un interes legitim nici cu privire la acest capăt de cerere.

Argumentul instanței, cu privire la calificarea înscrisurilor solicitate pârâtei și depuse în completarea probatoriului este greșită, acestea reprezentând motivarea detaliată a soluțiilor la toate contestațiile privind baremul prevăzută de art. 21 alin. (2) și (3) din Regulamentul de examen.

Pe fondul cauzei, recurenta apreciază instanța a calificat eronat situația ca fiind un refuz nejustificat de a rezolva o cerere.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", or reclamanta nu a justificat un drept sau interes legitim cu privire la solicitările formulate prin petiție, care în realitate se referă la alți candidați, cu excepția punctului 3 ce vizează propria contestația și la care i s-a răspuns.

Lipsind interesul legitim nu sunt astfel întrunite nici condițiile pentru a fi în prezența unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru punctele 1, 2 și 4 din petiție, nefiind în consecință în prezența unui act administrativ asimilat, astfel cum s-a reținut în sentință.

În situația în care cererea reclamantei din data de 20.09.2016 ar fi considerată o petiție în sensul O.G. nr. 27/2002, U.N.B.R. nu face parte dintre autoritățile și instituțiile publice prevăzute în mod expres de art. 2 din ordonanță, astfel încât nu are obligațiile și nu îi sunt aplicabile termenele din respectivul act normativ.

Asimilarea U.N.B.R. cu o autoritate publică este exclusiv în ceea ce privește prevederile Legii nr. 554/2004, asimilarea neputând fi extinsă în sensul altor acte normative care nu prevăd o astfel de asimilare și care enumera limitativ subiecții de drept cărora li se adresează. Astfel, instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 care prevăd în mod expres că "sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică", cum este cazul U.N.B.R., apreciind că ar fi avut obligația legală de a soluționa cererea reclamantei și dacă aceasta ar reprezenta o petiție în sensul O.G. nr. 27/2002.

În situația în care cererea reclamantei din data de 20.09.2016 ar fi considerată o cerere de furnizare de informații publice, reiterează faptul că U.N.B.R. nu se încadrează nici între instituțiile enumerate de art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001, întrucât, competența de soluționare pe fond a cauzei ar fi revenit Tribunalului București.

Prin urmare, în cele două ipoteze de mai sus, indiferent de natura juridică a cererii formulată de reclamantă și adresată U.N.B.R. nu există un temei legal pentru obligarea pârâtei la comunicarea informațiilor solicitate.

3.2. Prin recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1062 din 8 martie 2018, neîntemeiat în drept, s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, așa cum a fost formulată.

În motivare, se arată că, deși i s-a admis acțiunea, nu i s-au acordat cheltuielile de judecată deși a fost depusă la dosarul de fond chitanța seria x nr. x/17.02.2017, în original, chitanță care are înscrisă suma încasată, precum și seria și numărul contractului de asistență juridică la care se referă. Prin urmare, chitanța conține toate informațiile necesare in vederea dovedirii cheltuielilor efectuate cu onorariul avocatului. Dacă instanța aprecia că trebuie depus și contractul, ar fi trebuit să solicite acest lucru, neexistând obligația de a depune si contractul odată cu chitanța.

Așa cum rezultă din contractul de asistență juridică seria x nr. x/2017, activitatea avocatului a constat în consultanță și asistență în vederea redactării actelor procedurale și nicidecum în reprezentare în instanță, aceasta presupunând un onorariu mult mai costisitor.

4.1. Recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta U.N.B.R., ca nefondat.

4.2. Recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România nu a depus întâmpinare față de recursul declarat în cauză de reclamanta A..

Prin rezoluția din 10 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor în ședință publică, la data de 16 decembrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

La termenul de judecată din data de 16 decembrie 2020, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepția nulității recursului declarat de reclamantă, pentru nemotivare, în raport decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține:

În ceea ce privește recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civilă nr. 1062 din 8 martie 2018, se constată că, criticile acesteia se referă la faptul că instanța de fond nu a acordat și cheltuielile de judecată constând în onorariul avocațial.

Cu referire la acest recurs, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepția nulității recursului declarat de reclamantă pentru nemotivare, în raport decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Se constată astfel că, decizia nr. 3/2020 are în vedere stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul și care presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții.

În prezenta cauză, însă, critica recurentei nu vizează modul în care instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ci aplicarea art. 452 și art. 453 C. proc. civ.

Așa fiind, excepția nulității recursului va fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul criticilor reclamantei, Înalta Curte le consideră nefondate.

Astfel, în fața instanței de fond, recurenta a depus doar o chitanță în cuantum de 700 RON conform contractului nr. x/2017, instanța de fond constatând că nu s-a făcut dovada prestării vreunui serviciu din partea unui avocat. Astfel, reclamanta nu a fost reprezentată sau asistată în cursul procesului de vreun avocat iar actele procedurale emanate de la reclamantă au fost semnate doar de aceasta și nici nu a fost depusă vreo împuternicire avocațială la dosar.

În calea de atac a recursului, recurenta a depus contractul de asistență juridică nr. x/17.02.2017 și factura nr. x/17.02.2017.

Recurenta susține că. activitatea avocatului a constat în consultanță și asistență în vederea redactării actelor procedurale.

Potrivit art. 451 alin. (1) C. proc. civ. 1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului iar conform 452 C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Înalta Curte constată că, în condițiile în care la dosarul cauzei nu a fost depusă o împuternicire de avocat, recurenta nu a fost asistată sau reprezentată de avocat iar toate actele procedurale depuse în cauză au fost semnate doar de reclamantă, în mod legal instanța de fond a considerat că în cauză nu s-a probat îndeplinirea niciunui serviciu de asistență juridică din partea unui avocat.

Înalta Curte constată, de asemenea că, într-adevăr, art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, însă aceste cheltuieli trebuie și justificate, așa cum de altfel a reținut și instanța de fond.

Chiar dacă în recurs s-a depus contractul de asistență juridică iar obiectul acestuia consta în "consultanță juridică și redactare acțiuni și acte procedurale împotriva UNBR", Înalta Curte constată că nu există vreo legătură a acestui contract cu prezenta cauză.

Astfel, acțiunea reclamantei s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 14.12.2016, acțiunea fiind semnată doar de reclamantă, contractul de asistență juridică fiind încheiat ulterior la 17.02.2017. Toate actele procedurale au fost îndeplinite doar de reclamantă iar la dosar nu a fost depusă vreo împuternicire avocațială. Cum contractul are în vedere și alte acțiuni îndreptate împotriva UNBR, se poate presupune că acesta a fost încheiat pentru alte cauze și nu în prezentul dosar.

Așadar, cum recurenta nu a făcut vreo dovadă a raportului de cauzalitate între suma de 700 RON reprezentând onorariu de avocat și o eventuală asistență juridică din partea acestuia în prezenta cauzei, recursul formulat este nefondat.

Cu privire la recursul formulat de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, Înalta Curte constată:

În ceea ce privește modul în care instanța de fond a soluționat excepția lipsei de interes, criticile sunt nefondate.

Astfel, la data de 12.09.2016 reclamanta intimată a susținut examenul de intrare în barou organizat de U.N.B.R. În termenul anunțat pe site-ul U.N.B.R. a depus contestație la barem, respectiv în data de 13.09.2016, înregistrata sub nr. x/13.09.2016. În data de 15.09.2016 a fost publicat pe site-ul U.N.B.R. procesul-verbal de soluționare a contestațiilor, în care la pct. 1 și pct. 2 s-a menționat "se admit contestațiile la doua întrebări" fără a se motiva acest lucru, iar la pct. 5 s-a menționat "se resping toate celelalte contestații la baremul de evaluare, formulate de candidații care s-au prezentat la proba de examen din data de 12 septembrie 2016."

Reclamanta intimată a susținut că toate celelalte contestații au fost respinse fără nici o motivare, prin urmare discreționar. În data de 16.09.2016 s-a publicat o rectificare a procesului-verbal din data de 15.09.2016, dar nici de aceasta dată nu s-au comunicat și motivările privind respingerea sau admiterea contestațiilor făcute de participanții la examenul în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar.

Ca urmare a acestei situații, în data de 20.09.2016, a depus la U.N.B.R. cererea nr. x care avea obligația legală de a-i răspunde în termen de 30 zile și prin care a solicitat: 1. Să i se comunice care dintre răspunsurile la grilele din varianta de test Gl au fost contestate în termenul legal în care se puteau depune contestații la barem; 2. Să i se comunice, explicit, motivarea pentru care fiecare dintre contestațiile la barem menționate mai sus au fost admise sau respinse. A în vedere, sub acest aspect, faptul că pe site-ul UNBR nu s-au publicat nici variantele de grile contestate și nici vreo motivare, explicită, pentru care contestațiile s-au admis ori s-au respins; 3. Să i se comunice, explicit, motivul pentru care a fost respinsă contestația formulată de ea împotriva baremului de corectare pentru varianta de test Gl. 4. Să i se comunice, explicit, componența comisiei care a admis/respins contestațiile formulate, inclusiv contestația sa, cu indicarea expresă a modalității în care fiecare membru al comisiei a votat, cu ocazia soluționării fiecărei contestații în parte."

În fața instanței de fond, recurenta pârâtă a invocat o lipsă a interesului procesual al reclamantei în formularea acțiunii, respectiv a unei părți din pretențiile litigioase și anume cele vizând modul de soluționare a celorlalte contestații la răspunsurile din grilele de examen, nu a propriei contestații, pe care instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată.

În recurs, recurenta pârâtă susține în continuare lipsa de interes a intimatei reclamante, motivate pe faptul că, prin Decizia nr. 2062 din 17.12.2016 a Consiliului U.N.B.R. i-a comunicat reclamantei răspunsul motivat la cererea înregistrată sub nr. x/2016.

Astfel, recurenta pârâtă susține că punctele 1, 2 și 4 din cererea reclamantei se referă la informații despre alți candidați, respectiv informații despre membrii comisiei de soluționare a contestațiilor, organ colectiv, informații pentru care Regulamentul de examen nu prevede obligația de divulgare a lor, lipsind ca atare interesul sau dreptul legitim iar prin depunerea motivării soluțiilor date contestațiilor la barem i s-a răspuns reclamantei la punctul 3 din petiție, astfel încât aceasta nu justifică un interes legitim nici cu privire la acest capăt de cerere.

Înalta Curte nu poate reține criticile de mai sus, instanța de fond soluționând în mod corespunzător această excepție.

Astfel, prin Decizia nr. 2062 din 17.12.2016 a Consiliului U.N.B.R. s-a decis respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantei pe motiv că UNBR nu se circumscrie categoriei de autoritate/instituție publică. Intimata reclamantă a susținut examenul de intrare în barou organizat de U.N.B.R, așa încât, față de modalitatea în care recurenta pârâtă a înțeles să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de Regulamentul privind concursul de primire în profesia de avocat, aceasta are un interes legitim în formularea acțiunii.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte consideră că, prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din legea nr. 554/2004, prin nesoluționarea petiției sale prin formularea unui răspuns concret la cele solicitate, intimata reclamantă își justifică pe deplin interesul în promovarea acțiunii.

Deși recurenta pârâtă susține că argumentul instanței cu privire la calificarea înscrisurilor depuse în completarea probatoriului este greșită, acestea reprezentând motivarea detaliată a soluțiilor la toate contestațiile privind baremul prevăzută de art. 21 alin. (2) și (3) din Regulamentul de examen, aceasta nu combate în vreun fel cele reținute de instanța de fond în sensul că, nici unul dintre înscrisuri nu poartă semnătura pentru însușirea înscrisului de către emitent, nici ștampila UNBR, iar pe de altă parte nu s-a depus motivarea soluțiilor la contestațiile privind baremul, contestații vizate de art. 21 alin. .2 și 3 din Regulament.

În ceea ce privește critica vizând fondul cauzei, recurenta apreciind că instanța a calificat eronat situația ca fiind un refuz nejustificat de a rezolva o cerere, aceasta este neîntemeiată.

Așa cum a reținut și instanța de fond, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, iar intimata reclamantă a justificat un interes legitim cu privire la solicitările formulate prin petiție, care, deși se referă și la alți candidați, acestea sunt informații de interes public. De precizat că, în condițiile în care, după soluționarea contestațiilor, punctajul obținut i-a fost scăzut cu un punct, aceasta cu atât mai mult își justifică interesul în a obține răspunsuri la unele din cererile formulate în cuprinsul petiției din de 20.09.2016.

Această cerere, așa cum de altfel chiar reclamanta a arătat în cuprinsul ei, a fost întemeiată în baza Legii 554/2004 și nu reprezintă exercitarea unui simplu drept la petiționare în temeiul O.G. nr. 27/2002. Faptul că în cuprinsul acțiunii reclamanta a făcut trimitere la termenul de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. (1) din acest act normativ nu poate duce la o asemenea calificare câtă vreme art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, definește nesoluționarea în termenul legal al unei cereri ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la primirea cererii dacă prin lege special nu se prevede un alt termen.

De altfel, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă în motivarea căii de atac nu face decât o disociere arbitrară între instituțiile reglementate de cele două acte normative, prin prisma calității sale de persoană juridică de interes public asimilată cu o autoritate publică, justificându-și conduita doar prin lipsa interesului reclamantei cu privire la solicitările formulate.

Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept sau într-un interes legitim prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului ori interesului legitim.

Ipotezele menționate sunt asimilate actelor administrative prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la obiectul principal al cererii precum și la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ și vizează un act administrativ asimilat, așa încât sunt pe deplin aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004.

Așa cum a reținut și instanța de fond, având în vedere prevederile art. 60 alin. (2) din legea nr. 51/1995 prin raportare la prevederile art. 2 lit. b) ale legii nr. 554/2004, recurenta pârâtă care este asimilată cu o autoritate publică, îi revenea obligația legală de a soluționa prin răspuns motivat cererea reclamantei, independent de calificarea cererii respective ca reprezentând o petiție (O.G. nr. 27/2002) sau o simplă cerere privind exercitarea unui drept/interes legitim din postura de candidat la concursul de primirea în profesia de avocat.

Cu toate acestea însă, în ceea ce privește informațiile solicitate de către intimata reclamantă prin cererea sa, Înalta Curte consideră că nu există niciun temei legal și nicio altă justificare prin care recurenta pârâtă să fie obligată a comunica indicarea expresă a modalității în care fiecare membru a comisiei de soluționare a contestațiilor a votat cu ocazia soluționării fiecărei contestații în parte.

Față de considerentele de mai sus, în baza art. 196 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul formulat de reclamanta A. ca nefondat.

Va admite recursul formulat de pârâta UNBR, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată obligând pârâta UNBR să transmită reclamantei A. un răspuns motivat la petiția formulată de aceasta și înregistrată cu nr. x/20.09.2016, cu excepția modalității în care fiecare membru al comisiei a votat cu ocazia soluționării fiecărei contestații în parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată din oficiu, ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1062 din 8 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Admite recursul formulat de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței nr. 4255 din 9 noiembrie 2017, pronunțată de aceeași instanță.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România.

Obligă pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România să transmită reclamantei A. un răspuns motivat la petiția formulată de aceasta și înregistrată cu nr. x/20.09.2016, cu excepția modalității în care fiecare membru al comisiei a votat cu ocazia soluționării fiecărei contestații în parte.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2020.