ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 999/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - Comisia Centrală de Disciplină și Baroul București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Deciziei disciplinare nr. 7, pronunțată în data de 22.04.2016 de către Uniunea Națională a Barourilor din România - Comisia Centrală de Disciplină și Decizia disciplinară nr. 1/19.02.2015, pronunțată de Baroul București.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 1403 din 18 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - Comisia Centrală de Disciplină și Baroul București, a anulat în parte decizia disciplinară nr. 1/19.02.2015, emisă de Baroul București și decizia disciplinară nr. 7/22.04.2016, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România, Comisia Centrală de Disciplină, în ceea ce privește constatarea abaterii disciplinare privind neîndeplinirea obligațiilor profesionale față de justițiabilii B. și C., a respins în rest acțiunea.

Prin sentința nr. 3444 din 3 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de petentul Baroul București, de completare a sentinței civile nr. 1403/18.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, în cauza privind pe reclamanta A. și pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - Comisia Centrală de Disciplină și Baroul București, dispunând completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1403/18.04.2017 cu următoarea mențiune:

"Respinge cererea pârâtului Baroul București privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată".

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 1403 din 18 aprilie 2017 și a sentinței nr. 3444 din 3 octombrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, în condițiile art. 483 C. proc. civ., Baroul București a formulat recurs, solicitând casarea sentinței recurate și respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursurilor sale recurentul - pârât a susținut următoarele:

1.3.1. În ce privește recursul exercitat împotriva sentinței civile nr. 1403/18.04.2017 se solicită a se constata că, în mod greșit, instanța de fond a reținut în cauza că se impune anularea în parte a Deciziei nr. 1/9.02.2015 a Comisiei de Disciplină a Baroului București și Deciziei disciplinare nr. 7 din 22.04.2016 pronunțată de Comisia Centrală de Disciplină din cadrul U.N.B.R., pe considerentul ca acestea ar fi nemotivate în ceea ce privește constatarea abaterii disciplinare privind neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor profesionale față de petenții B. și C..

Instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile legale și statutare care prevăd procedura anchetării și judecării abaterilor disciplinare, respectiv art. 86 -90 din Legea nr. 51/1995 și art. 277-287 din Statutul profesiei de avocat. Aceste dispoziții prevăd în mod clar faptul că, anterior judecării unei abateri disciplinare, are loc o anchetă/cercetare disciplinară care se efectuează de către Consiliul Baroului și în urma căreia se decide exercitarea sau nu a acțiunii disciplinare.

Astfel, dacă instanța de fond ar fi cercetat întregul dosar disciplinar atașat la dosarul instanței, ar fi reținut care sunt abaterile disciplinare pentru care intimata reclamantă a fost sancționată, respectiv faptul ca nerespectarea obligațiilor profesionale a constat în nerespectarea contractelor de asistență juridică încheiate de intimata reclamantă cu clienții săi și o reprezentare juridică necorespunzătoare a acestora în instanțele de judecată.

Acest aspect reiese în mod evident și din Decizia nr. 165 din 09.12.2013 și Decizia nr. 169 din 16.12.2013, emise de către Decanul Baroului București, iar atât timp cât aceste acte au stat la baza constatării abaterilor disciplinare săvârșite de către intimata reclamantă, reluarea în conținutul deciziilor disciplinare a considerentelor reținute în acest sens nu era necesară.

Mai mult decât atât, în ceea ce privește "descrierea" abaterii disciplinare, Decizia nr. 1/9.02.2015 a Comisiei de Disciplină a Baroului București este foarte clară, în acest sens menționându-se că:

"Practicarea avocaturii cu încălcarea normelor de deontologie, a căror respectare presupune și o interacțiune cu clienții, abordarea cu tact și aplecarea spre problemele clientului, cu evitarea situațiilor generatoare de conflict, impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare. În același timp, neexecutarea unor decizii definitive ale Decanului Baroului București prin care s-au dispus restituiri de onorarii - decizii care probează și aspecte privind neîndeplinirea unor obligații profesionale, constituie abatere disciplinară.

Instanța de fond a reținut însă prin sentința atacată doar faptul că, "contrar mențiunilor din cuprinsul motivării deciziei disciplinare nr. 1 din 19.02.2015, simpla existență a mai multor reclamații nu poate genera o prezumție privind neîndeplinirea obligațiilor profesionale ale avocatului, cu toate că, astfel cum am arătat, considerentele instanțelor disciplinare nu s-au limitat la acest aspect".

1.3.2. Prin recursul exercitat împotriva sentinței nr. 3444/3.10.2017 se susține că prin considerentele sentinței atacate s-a reținut în esență faptul că, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., nu s-ar impune obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care acțiunea acesteia a fost admisă în parte, fiind menținut "un singur paragraf al actului administrativ atacat", iar reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Se consideră că hotărârea atacată a fost pronunțată de către instanța de fond cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

În primul rând, împrejurarea reținută de către instanța de fond, cu privire la menținerea "unui singur paragraf" al actului administrativ atacat este nereală.

Prin sentința civilă nr. 1403/18.04.2017, instanța de fond a anulat în parte deciziile disciplinare atacate, respectiv "în ceea ce privește constatarea abaterii disciplinare privind neîndeplinirea obligațiilor profesionale față de justițiabilii B. și C.".

Ca urmare, deciziile disciplinare au fost menținute în rest, cu privire la constatarea abaterii disciplinare referitoare la neexecutarea actelor emise de organele de conducere ale profesiei fiind menținută, de asemenea, și sancțiunea disciplinară aplicată reclamantei, respectiv aceea de suspendare din profesie pe o perioadă de trei luni.

Înlăturând din deciziile disciplinare atacate una dintre abaterile constatate, instanța de fond a respins astfel toate celelalte critici de nelegalitate invocate ele reclamantă, atât în cadrul contestației adresată Comisiei Centrale de Disciplină, cât și prin cererea de chemare în judecată, referitoare la nelegala compunere a instanței de judecată disciplinară de la fond, prescripția acțiunii disciplinare și greșita constatare a abaterii disciplinare referitoare la neexecutarea actelor emise de organele de conducere ale profesiei.

Ca urmare, considerentele avute în vedere de instanța de fond, referitoare la faptul că s-ar fi menținut un singur paragraf al actelor contestate sau că, atât criticile reclamantei cât și apărările recurentului "s-au referit cu precădere la abaterea pentru care actul a fost anulat" sunt, în mod evident, neîntemeiate.

De asemenea, faptul că reclamanta nu a înțeles să solicite instanței de fond obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata, nu reprezintă, in opinia noastră, un argument temeinic pentru ca cererea noastră privind plata cheltuielilor de judecata sa fie respinsa, astfel cum in mod greșit a apreciat instanța de fond.

În aceste condiții, față de toate apărările formulate de recurentă, depunerea la dosarul cauzei a întâmpinării formulate și chiar, ulterior, formularea cererii de completare a dispozitivului sentinței nr. 1403/2017, precum și prezenta apărătorului la termenele de judecată stabilite, se consideră că se impunea admiterea cererii sale de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., sens în care se solicită casarea în parte a sentinței atacate.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia de către instanța de recurs că suma reprezentând cheltuieli de judecata, avansată de către Baroul București, urmează a fi redusă în raport de soluția admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, se solicită să fie obligată reclamanta la plata către recurentă a cheltuielilor de judecata astfel stabilite de către instanță.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

2.1. Examinând hotărârile recurate, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursurile formulate de Baroul București împotriva sentinței nr. 1403 din 18 aprilie 2017 și sentinței nr. 3444 din 3 octombrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sunt nefondate, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

2.1.1. Referitor la recursul exercitat împotriva sentinței nr. 1403/18.04.2017.

Așa cum în mod just a reținut judecătorul fondului motivarea actului administrativ constituie o veritabilă condiție de legalitate a acestuia, o garanție împotriva conduitei arbitrare și a excesului de putere al autorităților publice, menită să ofere destinatarilor lui ori terților interesați o informarea corectă asupra treburilor publice și asupra problemelor de ordin personal, iar instanței să permită efectuarea unui control de legalitate adecvat.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului, ci trebuie să conțină elemente de fapt și de drept pentru a putea realiza scopul ambivalent anterior expus.

Motivarea actului administrativ este o obligație generală a autorității emitente, însă se impune cu atât mai mult cu cât prin acest act se modifică sau se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective.

Considerentele deciziei administrative, mai ales aspectele de fapt, se pot regăsi și în actele care atestă operațiuni administrative anterioare deciziei, care în ansamblul precedurii derulate premerg, pregătesc și fundamentează actul decizional.

Prin decizia disciplinară nr. 1/19.02.2015, Comisia de Disciplină din cadrul Baroului București a reținut că "practicarea avocaturii cu încălcarea normelor de deontologie, a căror respectare presupune și o interacțiune adecvată cu clienții, abordarea cu tact și aplecare spre problemele clientului, cu evitarea situațiilor generatoare de conflict impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare", apreciindu-se că "existența în sine a mai multor reclamații în diferite perioade de timp, constituind o stare de fapt ce poate fi apreciată ca o trăsătură relativ constată a activității unui avocat, prezumă o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor profesionale".

De asemenea, prin decizia nr. 7 din 22.04.2016, Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România a reținut că fapta constând în neîndeplinirea obligațiilor profesionale față de justițiabilii B. și C. reprezintă abatere disciplinară, alături de cealaltă faptă reținută, care nu face însă obiectul recursului, a fost dovedită și corespunzător sancționată prin hotărârea Comisiei de Disciplină a Baroului București cu suspendarea din profesie pe o perioadă de 3 luni, conform art. 89 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1995.

Or, din actele menționate, emise în procedura de cercetare disciplinară a reclamantei, care, cum rezultă cu evidență, excelează prin generalitate, nu rezultă care sunt circumstanțele de fapt care fundamentează concluzia neîndeplinirii obligațiilor profesionale, nu sunt identificate care sunt obligațiile nerespectate, mențiuni care să ofere destinatarului acestor acte, în speță reclamanta, căreia i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară, posibilitatea de a întrevedea pentru ce considerente de fapt i-a fost restrânse drepturile sale pe o perioadă determinată, de a verifica încadrarea juridică a pretinselor fapte imputate și legala individualizare a sancțiunii disciplinare aplicate.

Corelativ, instanța de fond, ca instanță legal învestită, nu este în măsură a-și exercita plenitutidinea de jurisdicție asupra actelor administrative a căror legalitate a fost dedusă judecății, nefiind în măsură a aprecia asupra temeiniciei acțiunii disciplinare exercitată împotriva reclamantei.

Pe de altă parte, simpla existență a mai multor reclamații nu poate genera o prezumție privind neîndeplinirea obligațiilor profesionale ale avocatului, pentru că pe de o parte, angajarea răspunderii disciplinare nu poate fi angajată pe bază de prezumții, ci pe elemente de fapt și de drept certe și verificabile, iar pe de altă parte această operațiune logică nu poate rezulta din cantitatea reclamațiilor la adresa unei persoane, ci din calitatea lor care nu poate fi evidențiată decât din verificarea temeiniciei lor în baza unor mijloace de probă administrate și evaluate legal.

Prin urmare, în mod legal au fost anulate în parte decizia disciplinară nr. 1/19.02.2015, emisă de Baroul București și decizia disciplinară nr. 7 din 22.04.2016, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România, Comisia Centrală de Disciplină, în ceea ce privește constatarea abaterii disciplinare privind neîndeplinirea obligațiilor profesionale față de justițiabilii B. și C., hotărârea instanței de fond, sub acest aspect fiind pronunțată cu corecta aplicare și interpretare a normelor de drept material.

2.1.2. Referitor la recursul exercitat împotriva sentinței nr. 3444/3.10. 2017.

Prin hotărârea atacată s-a dispus completarea sentinței nr. 1403/18.04.2017 în sensul dipunerii respingerii cererii acordare a cheltuielilor de judecată formualtă de pârâtul Baroul București.

Prin hotărârea a cărei completare s-a dispus respingerea excepției lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți, iar pe fondul cauzei s-a admis în parte acțiunea reclamantei, dispunându-se anularea în parte a actelor administrative contestate.

În situația admiterii în parte a acțiunii, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Așa cum a reținut instanța de fond, criticile reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată cât și apărările din cuprinsul întâmpinării s-au referit, cu precădere, la abaterea pentru care actul sus-menționat a fost anulat, în raport de care recurentul-pârât este în culpă procesuală, astfel că luând în considerare că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată este justă soluția prin care a fost respinsă în procedura de completare a sentinței nr. 1403/18.04.2017 cererea de acordare a cheltuielilor de judecată

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile pârâtului Baroul București împotriva sentinței nr. 1403 din 18 aprilie 2017 și sentinței nr. 3444 din 3 octombrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Baroul București împotriva sentinței nr. 1403 din 18 aprilie 2017 și sentinței nr. 3444 din 3 octombrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2020.