ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1489/2019

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. a contestat Decizia nr. 11 din 07.04.2016 a Comisiei de Disciplină a Baroului București și Decizia nr. 11 din 26.05.2017 a Comisiei Centrale de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România, prin care s-a constatat săvârșirea, de către reclamantă, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 43 din Legea nr. 51/1991 republicată și art. 232 alin. (2) și alin. (3) și art. 279 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, constând în aceea că nu a respectat decizia Decanului Baroului București nr. 93 din 16.07.2015, de restituire a unui onorariu, și nu s-a prezentat la solicitarea repetată a organelor de conducere ale profesiei, reclamantei fiindu-i aplicată în final sancțiunea interdicției exercitării profesiei pe o perioadă de trei luni.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3272 pronunțată la 22 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Comisia Centrală a Uniunii Naționale a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

Motivele de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului și în rejudecarea cauzei să se dispună desființarea în tot a sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii introduse la instanța fondului, pentru motive ce pot fi subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În critica sentinței atacate, recurenta- reclamantă a arătat că instanta de fond a interpretat greșit prevederile art. 301- 305 C. proc. civ., privind verificarea înscrisurilor și demararea procedurii înscrierii în fals, susținând că această procedură instituie obligația instanței în fața căreia un înscris a fost defăimat ca fiind fals sa procedeze la verificarea înscrisului cu pricina. În spetă, instanța de fond a încălcat aceasta obligație, absolutizând în principiul disponibilității părților. Recurenta-reclamantă mai precizează că s-a reținut în mod greșit, de către instanța de fond, că procedura de citare ar fi fost legal îndeplinită. În plus, partea susține că și în ipoteza în care ar fi fost corect citată, faptele sale nu pot constitui abatere disciplinară, deoarece, în activitatea desfășurata în calitatea sa de avocat, s-a aflat în imposibilitatea evidentă de a se prezenta în fata comisiei de disciplina, în condițiile în care, la termenele fixate, a pledat în fața instanțelor judecătorești, în dosarul nr. x/2014 sau în alte cauze, în care fusese angajată de clienții săi. În fine, recurenta-reclamantă critică sentința în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere termenul de promovare a acțiunii disciplinare, ce are durata de cel mult un an de la data săvârșirii abaterii, făcând referire la intervalul de timp care s-a scurs de la "data soluționării cauzei care ii interesa în mod direct pe autorul plângerii adresate Baroului."

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Baroul București a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește excepția nulității cererii de recurs invocată de intimatul Baroul București, Înalta Curte s-a pronunțat în ședința publică asupra ei, apreciind că este neîntemeiată, în speță, recurenta-reclamantă dezvoltând critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia către părți, prin încheierea din 05 iunie 2018. Prin încheierea din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului. În motivarea acestei dispoziții s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile procedurale și materiale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. În speță, recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a deciziilor prin care organele disciplinare ale structurilor profesionale au constatat săvârșirea, de către partea menționată, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 43 din Legea nr. 51/1991, republicată (în forma în vigoare la acea dată) și art. 232 alin. (2) și alin. (3) și art. 279 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat constând în aceea că nu a respectat decizia Decanului Baroului București nr. 93 din 16.07.2015, de restituire a unui onorariu, și nu s-a prezentat la solicitarea repetată a organelor de conducere ale profesiei Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul abaterilor disciplinare, excluzând de la examinare aspectele de fond menționate în cuprinsul deciziei Decanului Baroului București nr. 93 din 16.07.2015, prin care s-a stabilit obligația reclamantei de a restitui unui client suma de 2000 RON, asupra cărora a insistat recurenta-reclamantă și pe care le-a reluat parțial în cererea de recurs, motivat de faptul că instanța a fost învestită cu analiza legalității și temeiniciei deciziei nr. 11 din 07.04.2016 a Comisiei de Disciplină a Baroului București și deciziei disciplinare nr. 11 din 26.05.2017 a Comisiei Centrale de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România. În ceea ce privește aspectele vizate de prima critică a recurentei-reclamante, referitoare la procedura înscrierii în fals cu privire la semnătura pe dovada de comunicare a convocărilor, instanța de fond a reținut că la dosar se regăsesc dovezile de comunicare, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, a convocărilor adresate reclamantei, pentru datele de 15.09.2015, 29.09.2015, 13.10.2015, 27.10.2015, la Consiliul Baroului București, dovezi care poartă semnătura reclamantei la rubrica "semnătura destinatarului" și că, "deși a negat că semnătura din cuprinsul acestor înscrisuri i-ar aparține reclamantul nu a înțeles să recurgă la procedura înscrierii în fals conform art. 164 alin. (4) C. proc. civ. În aceste condiții simpla negare a primirii convocărilor în condițiile în care acestea poartă semnătura de primire nu constituie un element suficient pentru a determina instanța să considere că acestea nu au fost recepționate." În plus, prima instanță a avut în vedere și o comunicare transmisă reclamantei prin email, pentru care s-a depus la dosar dovada. În conformitate cu procedura instituită prin art. 164 C. proc. civ., dovezile de înmânare sau procesele-verbale încheiate de cei însărcinați cu înmânarea actelor de procedura fac dovada deplină până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care le-a încheiat, inclusiv cu privire la persoana care a semnat, confirmând primirea înscrisului. În speță, deși neprezentarea în urma convocărilor transmise de Barou constituia elementul material al uneia dintre abaterile disciplinare reținute în sarcina sa, recurenta- reclamantă nu a contestat semnăturile în etapa procedurii administrative de contestare a deciziei disciplinare inițiale, în termenele prevăzute în art. 301și 304 C. proc. civ., iar ulterior, cu toate că în cererea de modificare a acțiunii adresate instanței judecătorești a arătat că semnătura de pe dovezile de comunicare nu îi aparține, nu a reiterat acest aspect în cadrul dezbaterilor, prin raportare la etapele procedurii de verificare a înscrisurilor. Cât privește cea de-a doua critică a recurentei-reclamante, conform căreia, chiar și în ipoteza în care ar fi fost corect citată, s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta la convocările primite, deoarece, la termenele stabilite, se afla în fața instanțelor judecătorești, într-un dosar personal sau în alte cauze în care fusese angajată, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o apărare pe fondul cauzei, care nu poate fi examinată direct în faza de control judiciar, în condițiile în care a fost formulată pentru prima dată direct în recurs, fără a fi fost supusă anterior analizei în procedura administrativă sau în fața instanței de fond. Împrejurarea că, în procedura disciplinară, raportorul a propus clasarea cauzei nu constituie un aspect de nelegalitate a sancțiunii aplicate în final, raportul constituind o etapă prealabilă, care nu leagă organismul disciplinar în exercitarea dreptului său de apreciere. În altă ordine de idei, ținând seama de conținutul abaterilor disciplinare în discuție, constând în nerespectarea deciziei Decanului Baroului București nr. 93 din 16.07.2015 și neprezentarea la solicitarea repetată a organelor de conducere ale profesiei, pentru datele de 15.09.2015, 29.09.2015, 13.10.2015, 27.10.2015, acțiunea disciplinară exercitată în baza hotărârii nr. 3029 din 03.11.2015 a Consiliului Baroului București s-a încadrat în termenul de un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare, prevăzut în art. 87 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare în perioada de referință. În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în speță, criticile invocate de recurenta-reclamantă A., circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, considerente pentru care în temeiul art. 497 C. proc. civ. urmează a respinge recursul, ca nefondat. În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., prin care se prevede că partea care pierde procesul are obligația de a plăti părții care a câștigat, la cererea acesteia, cheltuielile de judecată, Înalta Curte urmează să oblige recurenta-reclamantă la plata sumelor de 400 RON către intimatul-pârât Baroul București și 400 RON către intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România.