ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2597/2021

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în data de 04.12.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, obligarea pârâtei la efectuarea operațiunilor administrative de autorizare a reclamantei la exercitarea profesiei de avocat definitiv sub forma prestării de servicii, în condițiile art. 104 alin. (1)-(2) din Legea nr. 51/1995.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 231 din 8 aprilie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Reclamanta A. a promovat recurs împotriva sentinței civile nr. 231 din 8 aprilie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 493 din C. proc. civ., prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

Procedura în fața instanței de recurs La data de 14 septembrie 2020, prin rezoluția completului de judecată nr. 2 s-a stabilit termen de judecată în dosarul nr. x/2019 la 21 aprilie 2021. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15 aprilie 2021, recurenta-reclamantă A. a formulat, în temeiul art. 406 alin. (1) și art. 406 alin. (5) din C. proc. civ., cerere de renunțarea la judecata acțiunii formulate în contradictoriu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, solicitând să se ia act de renunțarea la judecata acțiunii și să se dispună anularea sentinței pronunțate de instanța de fond. Cererea de renunțare a fost comunicată intimatei-pârâte Uniunea Națională a Barourilor din României, însă partea nu a depus punct de vedere cu privire la aceasta.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Înalta Curte, învestită cu soluționarea recursului promovat în cauză, constată că recurenta-reclamantă a depus cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la efectuarea operațiunilor administrative de autorizare a reclamantei la exercitarea profesiei de avocat definitiv sub forma prestării de servicii, în condițiile art. 104 alin. (1)-(2) din Legea nr. 51/1995. Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei, conform principiului disponibilității părților procesului civil, astfel cum este prevăzut de art. 9 din C. proc. civ. Dispozițiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ. conferă reclamantului posibilitatea de a renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar alin. (5) al aceluiași articol statuează că atunci "când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză". Având în vedere dispozițiile sus-enunțate, dar și pe cele ale art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta va lua act de cererea reclamantei de renunțare la judecarea cererii de chemare în judecată și va dispune anularea sentinței atacate.