ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2488/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Călărași, a solicitat:

- în principal, să se constate caracterul nejustificat al refuzului pârâților în rezolvarea cererii adresate Baroului Călărași, înregistrate sub nr. x/01.09.2016, și să fie obligați la emiterea unui act prin care reclamanta să fie înscrisă în "Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei";

- în subsidiar, în măsura în care instanța va califica răspunsurile criticate ca fiind acte administrative propriu-zise, să se dispună anularea acestora, având în vedere încălcarea dreptului de a fi înscris în "Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei", și obligarea pârâților la emiterea unui act prin care reclamanta să fie înscrisă în acest tablou.

Prin sentința civilă nr. 3745 din 24 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Călărași, ca neîntemeiată, și a obligat reclamanta la plata către pârâta Baroul Călărași a sumei de 595 RON și către pârâta UNBR a sumei de 952 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 3745 din 24 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că prima instanță a oferit o interpretare eronată a condițiilor pe care trebuia să le îndeplinească atunci când a solicitat înscrierea în "Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei", prin raportare la Hotărârea Consiliului UNBR nr. 126 din 04 iunie 2016.

Recurenta-reclamantă a arătat că nu poate fi reținută concluzia primei instanțe conform căreia "prin Hotărârea UNBR nr. 126/04.06.2016 nu s-a reglementat o nouă modalitate de a accede în profesia de avocat și nici nu au fost create condiții specifice de înscriere în noul tablou constituit, aplicându-se regulile prevăzute de lege pentru înscrierea în tabloul avocaților incompatibili". De asemenea, a menționat că Hotărârea UNBR se adresează către două categorii de persoane - cele care au fost primite în profesie cu examen și, respectiv, cele care au fost primite în profesie cu scutire de examen. Deopotrivă, ambele categorii trebuie să nu fi exercitat niciodată profesia de avocat și să nu fi fost înscrise în tabloul aferent. Dacă în privința celei din urmă categorii nu apar probleme (căci primirea în profesie cu examen are loc anual), în privința persoanelor primite în profesie cu scutire de examen se ivesc mai multe impedimente.

Mai întâi, a precizat că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, care permitea intrarea în profesie cu scutire de examen, a fost abrogat odată cu republicarea acestui act normativ din data de 07 februarie 2011. Ulterior acestui moment, primirea în profesie cu scutire de examen a fost posibilă doar pentru persoanele ce au deținut calitatea de judecător la Înalta Curte ori la o instanță internațională, precum și în condițiile art. 100 și 109 din Legea nr. 51/1995, republicată, referitoare la avocații care au obținut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European. Așadar, categoria persoanelor primite în profesie cu scutire de examen se restrânge în mod drastic, căci cele mai multe astfel de cazuri puteau fi întâlnite anterior datei de 07 februarie 2011.

Ulterior, a susținut recurenta-reclamantă că aceste persoane trebuiau să se afle, de la bun început, în stare de incompatibilitate (pentru că, altfel, ar fi fost înscrise pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, nemaifiind îndeplinită cea de-a doua condiție). De asemenea, până în data de 22 mai 2014 (i.e. data publicării Deciziei CCR nr. 297), persoanele aflate în stare de incompatibilitate erau obligate să își rezolve această stare în termen de două luni, sub sancțiunea excluderii din profesie.

În acest context, o persoană primită în profesie cu scutire de examen și care se afla în stare de incompatibilitate la acel moment nu ar mai fi putut deține, în mod legal, calitatea de avocat la data adoptării Hotărârii UNBR nr. 126 din 4 iunie 2016, cu excepția cazului în care organele profesiei au rămas în pasivitate, au tolerat încălcarea legii și nu au emis nicio decizie de sancționare cu excluderea din profesie a acelor persoane.

Evident, această concluzie nu poate fi primită. De asemenea, nu poate fi reținut că Hotărârea UNBR ar fi avut în vedere doar persoanele descrise la paragraful anterior, întrucât scopul acesteia era chiar remedierea soluțiilor discriminatorii ce au fost generate de aplicarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, articol ce a fost declarat neconstituțional.

Singura interpretare corectă, atât semantic, cât și din punct de vedere legal și teleologic, opinează recurenta este aceea că Hotărârea UNBR se aplică atât persoanelor care au fost sancționate cu excluderea din profesie pentru nerezolvarea stării de incompatibilitate, cât și acelor persoane care nu au fost sancționate în acest fel, întrucât sunt prevăzute doar două condiții pe care solicitantul trebuie să le îndeplinească: (i) să fi fost primit în profesia de avocat și (ii) să nu fi exercitat niciodată profesia și să nu fi fost înscris în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, context în care nu poate fi reținută interpretarea dată de prima instanță, în sensul că solicitantul înscrierii în tablou trebuie "sa fi dobândit calitatea de avocat".

Prima condiție impusă de Hotărârea UNBR este ca solicitantul să fi fost primit în profesia de avocat, iar nu să dețină calitatea de avocat la momentul înscrierii în tablou.

În speță, recurenta-reclamantă a fost primita în profesie cu scutire de examen prin Decizia nr. 21/28.06.2010 și nu a exercitat niciodată profesia, nefiind înscrisă în niciun moment în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, motiv pentru care aceasta întrunește condițiile impuse prin Hotărârea UNBR.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenta-reclamantă a învederat că prima instanță a făcut trimitere la hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2014 și a reținut că "neîndeplinirea condiției de a fi avocat se întemeiază pe efectele lucrului judecat anterior", motiv pentru care nu a mai analizat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 prin care a fost anulată Decizia de primire în profesie și, procedând în acest fel, a încălcat distincția dintre efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și efectul negativ al autorității de lucru judecat. Astfel, a susținut recurenta-reclamantă că atâta timp cât nu se afla în prezența unei triple identități cerute de efectul negativ al autorității de lucru judecat, instanța era obligată să soluționeze excepția de nelegalitate invocată, iar nu să refuze judecata.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 ianuarie 2019, intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 ianuarie 2019, intimatul-pârât Baroul Călărași a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, reținând următoarele considerente:

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Astfel, așa cum s-a reținut de către instanța de fond, prin Decizia Consiliului Baroului Călărași nr. 21/28.06.2010, recurenta-reclamantă a fost primită în profesia de avocat cu scutire de examen, conform dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la acel moment.

Prin Decizia Consiliul Baroului Călărași nr. 25/21.03.2011 s-a dispus anularea Deciziei nr. 21/28.06.2010, întrucât de la data emiterii Deciziei nr. 21/28.06.2010 și până la data de 21 martie 2011 reclamata a refuzat să facă să înceteze starea de incompatibilitate în care se afla, fiind astfel încălcate prevederile art. 14 lit. a), art. 16 alin. (2) lit. b), art. 24 alin. (2)

3

din Legea nr. 51/1995.

Având în vedere Decizia nr. 297/2014 a Curții Constituționale, precum și Hotărârea nr. 126/04.06.2016 a Consiliului U.N.B.R. din data de 4-5 iunie 2016, reclamanta a formulat o cerere către Baroul Călărași, înregistrată sub nr. x/01.09.2016, prin care a solicitat înscrierea în "Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei", solicitare respinsă conform adresei nr. x/13.01.2017 .

Prin Decizia nr. 219/18.02.2017 pârâta UNBR a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva hotărârii Consiliului Baroului Călărași, materializată în adresa nr. x/06.10.2016, reținând în esență, că litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/2014 vizează tocmai calitatea de avocat a petentei, menținând soluția adoptată de Consiliul Baroului Călărași, în sensul amânării soluționării cererii nr. x/01.09.2016.

Prin decizia nr. 8/06.08.2018, emisă de pârâta Baroul Călărași, s-a decis respingerea cererii reclamantei de înscriere în Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei deoarece la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/22.05.2014 nu avea calitatea de avocat.

Ceea ce s-a dedus judecății de către reclamantă în prezentul dosar este refuzul pârâtelor de a-i soluționa imediat cererea înregistrată la pârâta Baroul Călărași la data de 1.09.2016, privind înscrierea reclamantei în Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei.

În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante referitoare la faptul că instanța de fond a oferit o interpretare eronată a condițiilor pe care trebuia să le îndeplinească atunci când a solicitat înscrierea pe Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, prin raportare la Hotărârea Consiliului UNBR nr. 126 din 04 iunie 2016, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Astfel, temeiul de drept invocat de reclamantă în cererea de înscriere înregistrată la 01 septembrie 2016 este art. 53 alin. (2) lit. f) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995. Analizând conținutul acestor texte legale, se constată că reclamanta s-a raportat la forma acestor dispoziții anterior republicării Legii nr. 51/1995 din data de 07 februarie 2011, respectiv:

"Art. 53 alin. (2) lit. f): Consiliul baroului are următoarele atribuții: (…) hotărăște asupra stării de incompatibilitate și asupra încetării acesteia;

Art. 24 alin. (1): Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaților incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate."

Totodată, art. 44 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 64/2011 stipulează că:

"Se va întocmi separat un tablou al avocaților incompatibili, alcătuit potrivit anexei nr. VII, care se verifică și se reactualizează până la data de 15 ianuarie a fiecărui an".

Înalta Curte arată că Hotărârea U.N.B.R. nr. 126/04.06.2016 se aplică doar unei categorii determinate de persoane și anume doar celor care mai dețineau calitatea de avocat la momentul formulării cererii de înscriere în tablou.

Mai mult de atât, expresia "avocați care nu au exercitat niciodată profesia" se referă exclusiv la persoanele care au dobândit calitatea de avocați și care încă o dețineau la momentul solicitării de înscriere în tablou, însă care nu au activat în domeniu până la înaintarea solicitării. Prin urmare, în această categorie nu se regăsesc și nu se pot regăsi avocații excluși din profesie.

Înalta Curte constată că interpretarea dată de recurenta-reclamantă încalcă scopul urmărit de legiuitor și anume că cererile de înscriere în tablou să fie înaintate de către persoane ce încă dețin calitatea de avocat. Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, Hotărârea U.N.B.R. nr. 126/04.06.2016 se aplică doar persoanelor care mai dețin, la data formulării cererii, calitatea de avocat.

Așadar, reclamanta pierduse în mod formal-juridic calitatea de avocat, astfel că prevederile legale invocate de aceasta în favoarea ei nu îi mai erau aplicabile.

În consecință, reclamanta nu mai avea calitatea necesară conform prevederilor legale de a cere pârâților să constate că i se aplică decizia CCR nr. 297/2014, respectiv că ar trebui să fie menținută pe tabloul incompatibililor, întrucât potrivit art. 147 din Constituție deciziile Curții Constituționale se aplică numai pentru viitor și sunt obligatorii erga omnes. Așadar, decizia CCR antemenționată nu poate retroactiva, efectele sale nu pot determina modificarea unei situații juridice care a fost deja soluționată în trecut.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică hotărârea instanței de fond prin refuzul acesteia de a soluționa excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 prin care a fost anulată Decizia nr. 21/28.06.2010 de primire în profesie.

Sub acest aspect, în mod concret, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond, prin raportare la considerentele instanțelor care s-au pronunțat în dosarul nr. x/2014, a încălcat distincția dintre efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și efectul negativ al autorității de lucru judecat, atâta timp cât nu se afla în prezența unei triple identități cerute de efectul negativ al autorității de lucru judecat, era obligată să soluționeze excepția de nelegalitate invocată, iar nu să refuze judecata.

Înalta Curte constată că sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curtea respinge, ca nefondate, și criticile reclamantei referitoare la greșita raportare a primei instanțe la considerentele instanțelor care s-au pronunțat în dosarul nr. x/2014 și reține că, potrivit dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., republicat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Potrivit prevederilor art. 432 C. proc. civ., republicat, "Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată".

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză să nu mai fie cu putință.

Efectele autorității de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 C. proc. civ., republicat, sunt:

(1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridică și același obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicția între dispozitivele hotărârilor judecătorești;

(2) efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părți să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Excepția autorității de lucru judecat reprezintă o formă de punere în valoare a efectului negativ, extinctiv, al autorității de lucru judecat.

Elementele autorității de lucru judecat, atunci când se urmărește blocarea judiciară a celei de-a doua cereri, adică efectul negativ ori extinctiv, sunt: (a) părțile, (b) obiectul și (c) cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele procese.

În privința efectului pozitiv, Înalta Curtea reține că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, astfel încât să nu se nesocotească ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese. Astfel, autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, poate fi opusă ca apărare de fond.

În concluzie, efectul pozitiv presupune existența unui proces în desfășurare între aceleași părți, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, iar efectul negativ oprește o nouă judecată în fond.

Totodată, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., republicat, "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.".

În interpretarea textului menționat, doctrina relevantă de drept procesual civil a reținut că "în privința considerentelor care intră în autoritatea de lucru judecat, textul precizează că este vorba despre acelea pe care se sprijină soluția din dispozitiv. Este vorba despre acele considerente așa-numite "decisive", explicația și fundamentul soluției, care trebuie să participe, în egală măsură, la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului. Considerentele care sprijină în mod necesar hotărârea instanței trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat pentru că, în fapt, ele fac corp comun cu dispozitivul, în absența lor soluția fiind neclară, necunoscându-se limitele judecății și nici aspectele tranșate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării dezbaterii judiciare asupra lor. (…) Intră în autoritatea de lucru judecat și acele motive care conțin ele însele, separat de soluția din dispozitiv (și făcând posibilă adoptarea acesteia), rezolvări ale unor chestiuni litigioase. Este vorba despre așa-numitele motive cu valoare decizională care vin să tranșeze aspecte ale litigiului dedus judecății de o manieră incidentală, așa încât rezolvarea asupra lor nu se poate regăsi în dispozitiv (decât de o manieră indirectă). Motivele decizorii nu vin să explice soluția din dispozitiv, ci conțin ele însele soluția asupra unei apărări (…). A nega efectul autorității de lucru judecat unei soluții date de instanță asupra unui punct litigios supus dezbaterii părților, doar pe motiv că soluția se regăsește în considerente, înseamnă a contesta însuși fundamentul autorității de lucru judecat - verificarea jurisdicțională care dă răspuns contestației făcute de părți - și de a deschide șirul altor procese." (M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. II - Procedura contencioasă în fața primei instanțe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, ed. Universul Juridic, București, 2013, pag. 586 - 587).

În cauza pendinte, astfel cum a reținut și instanța de fond, autoritatea de lucru judecat vizează tocmai excepția ridicată în cauză, întrucât aceasta a mai fost analizată prin raportare la aceeași situație faptică. Cu toate că în prezentul dosar, recurenta solicită înscrierea într-un alt tablou nu are nicio legătură cu excepția ridicată de aceasta, întrucât indiferent de solicitarea acesteia, soluționarea excepției de nelegalitate este în interdependență cu situația faptică dedusă judecății, iar nu cu tabloul în care urmează a fi sau nu înscrisă.

Prima instanță, în mod corect, a refuzat analizarea excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 de anulare a deciziei de primire în profesie, deoarece prin decizia nr. 1227 din 21 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2014 s-a reținut cu putere de lucru judecat că Decizia nr. 25/21.03.2011 a fost în mod legal emisă de Consiliul Baroului Călărași, având în vedere că în ambele dosare reclamanta a susținut caracterul nelegal al Deciziei nr. 25/21.03.2011 pe baza acelorași argumente, respectiv Consiliul Baroului Călărași nu avea atribuția să emită o astfel de decizie și hotărârea are la bază un caz de nedemnitate în care aceasta nu s-a aflat niciodată.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, respectiv suma de 967,01 RON către intimatul-pârât Baroul Călărași și suma de 967,01 RON către intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România, astfel cum a fost dovedit cu înscrisurile de la dosarul instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 3745 din 24 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată, astfel: suma de 967,01 RON către intimatul - pârât Baroul Călărași și suma de 967,01 RON către intimata - pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2021.