ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 9/2021

Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 22 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.428/90/2019, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea problemă de drept:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția a II-a civilă, la 24 decembrie 2019, reclamantul - persoană fizică, în contradictoriu cu pârâta Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgășani, a solicitat obligarea acesteia la acordarea gradului militar corespunzător vechimii în structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), respectiv căpitan, începând cu data de 22.11.2019, data cererii prealabile depuse la aceasta, invocând prevederile art. 52 alin. 4 lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 80/1995), introduse prin Legea nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (Legea nr. 101/2019).

Prealabil sesizării instanței, reclamantul s-a adresat pârâtei prin Raportul înregistrat cu nr. 3.908.681 din 22.11.2019, solicitarea fiindu-i respinsă la data de 6.12.2019, cu motivarea că normele juridice care prevăd acordarea gradelor militare în funcție de vechimea în structurile MAI - respectiv art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 101/2019, și art. 3 alin. (2) din anexa nr. 6 la Ordinul nr. 177 din 16 noiembrie 2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, emis de ministrul afacerilor interne (Ordinul nr. 177 din 16 noiembrie 2016) - au intrat în vigoare la 15.05.2019, respectiv 4.07.2019, astfel că sunt aplicabile numai situațiilor apărute ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019.

Prin Sentința nr. 312 din 20.03.2020, Tribunalul Vâlcea - Secția a II-a civilă a respins cererea, reținând că reclamantul a fost trecut în corpul ofițerilor la data de 27.10.2017, prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. II/6.063/27.10.2017, când i-a fost acordat și gradul de sublocotenent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995, care, în forma în vigoare la acea dată, la art. 52 alin. 2, prevedea că "în Ministerul Administrației și Internelor, persoanelor prevăzute la art. 36 alin. 1 lit. e), g) și h) li se acordă gradul de sublocotenent".

Prin Legea nr. 101/2019 s-au adus modificări și completări prevederilor Legii nr. 80/1995, la art. 52 fiind introdus alin. 4, potrivit căruia "În Ministerul Afacerilor Interne, persoanelor prevăzute la art. 36 alin. 1 lit. e) și h) li se acordă gradul în funcție de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor Interne, astfel: a) sub 5 ani - sublocotenent; b) între 5 și 10 ani - locotenent; c) peste 10 ani - căpitan".

Așadar, a reținut instanța de fond, dacă, anterior, subofițerul care era trecut în corpul ofițerilor putea dobândi doar gradul de sublocotenent, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019, în aceeași ipoteză, subofițerului devenit ofițer i se acordă gradul în funcție de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Tribunalul a considerat că dispozițiile art. 52 din Legea nr. 80/1995, atât în forma anterioară, cât și în cea ulterioară Legii nr. 101/2019, reglementează acordarea gradului militar în cazul persoanelor care acced în corpul ofițerilor. Instanța de fond a avut în vedere art. 6 din Codul civil și a considerat că este corectă aprecierea pârâtei, în sensul că acordarea gradului militar la trecerea reclamantului în corpul ofițerilor constituie o situație juridică trecută, în raport cu prevederile Legii nr. 101/2019, câtă vreme reclamantul a devenit ofițer în anul 2017, iar acest eveniment nu poate genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la momentul intervenirii sale.

S-a apreciat că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019, reclamantul avea deja gradul militar de sublocotenent, astfel că nu este întrunită ipoteza de aplicare a art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 101/2019, respectiv trecerea unei persoane din corpul subofițerilor în corpul ofițerilor; legiuitorul nu a reglementat norme tranzitorii, prin care să prevadă, eventual, aplicarea legii noi și față de persoanele ce au trecut în corpul ofițerilor înainte de data intrării în vigoare a legii.

Tribunalul a reținut că acordarea gradelor militare, în funcție de vechime, subofițerilor care au trecut în corpul ofițerilor după momentul intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019, în raport cu persoanele aflate în aceeași situație, care au trecut în corpul ofițerilor anterior acestui moment, putând dobândi numai gradul de sublocotenent, este de natură să dea naștere unei situații discriminatorii pentru aceste din urmă persoane, însă această discriminare rezultă direct din lege, iar posibilitatea reparării acestei stări de discriminare aparține tot legiuitorului sau, eventual, Curții Constituționale.

Împotriva Sentinței nr. 312 din 20.03.2020 a formulat recurs reclamantul, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, susținând că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material ale art. 6 din Codul civil, cu referire la art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995.

În motivare se arată că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 6 din Codul civil, întrucât solicitarea sa a fost formulată începând cu data de 22.11.2019, adică ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019, ceea ce nu impune aplicarea retroactivă a legii, ci dă valență aplicării imediate a legii noi.

Recurentul susține că nu există fapte ori acte încheiate sub imperiul legii vechi, a căror modificare să o solicite prin aplicarea prevederilor legale nou-intrate în vigoare, nu solicită a se produce efecte și pentru trecut și nu solicită a se modifica/stinge ori naște raporturi anterioare intrării în vigoare a legii, ci doar să i se recunoască vechimea.

Pârâta, prin întâmpinare, a arătat că, la data intrării în vigoare a actului administrativ de trecere a reclamantului din corpul subofițerilor în corpul ofițerilor, 1.11.2017, Legea nr. 80/1995 prevedea în mod expres acordarea gradului de sublocotenent și că, prin modificarea art. 52 din această lege, petentul nu a fost discriminat sau dezavantajat, întrucât prevederile alin. 4 al acestui articol produc efecte doar pentru cadrele militare care au calitatea de maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști, în activitate; or, petentul, la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, avea deja calitatea de ofițer în activitate, astfel că nu este întrunită ipoteza de aplicare a art. 36 alin. 1 lit. h), coroborat cu art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 101/2019.

Legea nr. 80/1995:

Reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate și că dispoziția legală se aplică și categoriei de personal care provine din rândul subofițerilor, fără a prezenta relevanță împrejurarea că au dobândit această calitate, de ofițer, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019, întrucât legea nu distinge cu privire la momentul la care această condiție trebuie îndeplinită; o atare interpretare concordă cu art. 6 alin. (6) din Codul civil, întrucât se referă la efectele viitoare ale unei situații privind capacitatea (decurgând din calitatea de militar, gradul acestuia), și corespunde principiului nediscriminării.

Pârâta a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, întrucât dispoziția legală cuprinsă în art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, introdusă prin Legea nr. 101/2019, este suficient de clară, în sensul că beneficiarii săi sunt cadrele militare prevăzute la art. 36 alin. 1 lit. e) din lege, care au această calitate la data de 16.05.2019 sau ulterior, nu și cele care au dobândit calitatea de subofițer anterior datei menționate, pentru care acordarea gradelor militare, chiar și pentru viitor, se face în conformitate cu legea în vigoare la momentul trecerii în corpul ofițerilor. Consideră că numai o astfel de interpretare concordă cu principiul neretroactivității legii civile.

Instanța de trimitere a considerat că sunt întrunite condițiile legale de admisibilitate a sesizării, arătând că:

Instanța de trimitere a apreciat că nu se pune problema aplicării dispoziției legale cuprinse în art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 pentru perioada de dinainte de intrarea sa în vigoare, fiind evident că principiul neretroactivității legii civile ar împiedica o atare aplicare, ci se pune în discuție aplicarea normei introduse de Legea nr. 101/2019 pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a legii (16.05.2019). Or, chiar și pentru această perioadă, ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019, se impune a se lămuri dacă valorificarea vechimii în condițiile art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, deci cu luarea în considerare a vechimii în structurile MAI, este posibilă doar cu ocazia trecerii în corpul ofițerilor a persoanelor prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din lege - caz în care aplicarea ratione temporis a normei se face în raport cu data la care are loc această trecere - sau dacă această valorificare a vechimii este posibilă începând cu o dată ulterioară intrării în vigoare a legii și pentru persoanele prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din lege, care au trecut în corpul ofițerilor anterior acestui moment.

În ceea ce privește fondul chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că problema de drept invocată vizează modalitatea de aplicare în timp a normei pe care Legea nr. 101/2019 a introdus-o în ceea ce privește acordarea gradelor militare; dificultatea dezlegării provine din faptul că Legea nr. 101/2019 nu conține dispoziții tranzitorii în această privință, precum și din faptul că solicitarea reclamantului este formulată ulterior intrării în vigoare a acestei legi și vizează aplicarea sa pe viitor, iar nu pentru o perioadă anterioară.

S-a susținut că o primă interpretare posibilă a dispozițiilor art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, introduse prin Legea nr. 101/2019, ar putea fi în sensul că aplicarea ei se face în raport cu momentul trecerii în corpul ofițerilor; trecerea în corpul ofițerilor este faptul juridic care generează acordarea gradului militar, astfel că, și pe viitor, la acordarea gradelor, se va ține seama de forma legii în vigoare la data trecerii în corpul ofițerilor. În sprijinul acestei interpretări sunt dispozițiile art. 6 alin. (2) din Codul civil, acordarea gradului fiind considerat un efect al trecerii în corpul ofițerilor. În acest sens, art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 face trimitere la art. 36 din aceeași lege, care prevede modalitățile de recrutare a ofițerilor în activitate, între acestea figurând, la alin. 1 lit. e) și h) din lege, și subofițerii în activitate, care pot trece în anumite condiții în corpul ofițerilor. Prin trimiterea efectuată se poate considera că acordarea gradului are loc la momentul dobândirii calității de ofițer, în condițiile prevăzute de legea în vigoare la acel moment, fiind, astfel, un efect al unei situații juridice trecute, fără posibilitatea de a beneficia ulterior de dispozițiile legii care prevăd un alt criteriu de acordare a gradului (cum este vechimea în structurile MAI).

În această opinie, principiul neretroactivității legii noi împiedică aplicarea, chiar și pe viitor, a noii reglementări pentru foștii subofițeri, trecuți în corpul ofițerilor înainte de intrarea în vigoare a acesteia.

Într-o altă interpretare, acordarea gradului nu este în mod necesar un efect al trecerii în corpul ofițerilor, decât dacă are loc în acel moment; acordarea gradului poate avea loc însă și independent de aceasta; astfel, solicitarea ulterioară de acordare a gradului în funcție de dispoziția nou-introdusă în lege, respinsă de pârâtă, reprezintă un act administrativ asimilat (refuz nejustificat de soluționare a cererii), de sine stătător, iar nu un efect al trecerii în corpul ofițerilor, iar legalitatea acestui refuz este verificată în raport cu legea în vigoare la data la care se solicită acordarea gradului.

Așadar, dezlegarea problemei de drept depinde de calificarea cererii de a beneficia de acordarea gradului corespunzător vechimii ca fiind fie un efect juridic al trecerii în corpul ofițerilor, fie o situație juridică nouă, distinctă de aceasta; dificultatea de interpretare provine din aceea că art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 este o normă care trimite la art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din aceeași lege, punându-se problema dacă trimiterea vizează exclusiv momentul ori și modalitatea accederii în profesie.

În opinia instanței de trimitere, ar trebui făcută distincția între acordarea gradului prin ordinul prin care subofițerul a fost trecut în corpul ofițerilor, care reprezintă, într-adevăr, un efect al acelei treceri și reprezintă facta praeterita față de legea nouă, și o cerere ulterioară, prin care ofițerul, provenit din rândul persoanelor arătate de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995, solicită acordarea gradului în conformitate cu dispozițiile legale nou-introduse, prin valorificarea întregii vechimi în structurile MAI.

În prima situație, legea aplicabilă este cea aflată în vigoare la data trecerii în corpul ofițerilor, gradul dobândindu-se în conformitate cu aceasta. În schimb, dacă, după intrarea în vigoare a noii reglementări, ofițerul formulează, în baza acesteia, o cerere de acordare, pe viitor, a gradului conform criteriului nou-introdus în lege, aceasta ar trebui soluționată în raport cu legea aflată în vigoare la data la care se solicită acordarea gradului, fiind vorba de o situație juridică distinctă, nouă, constituită după intrarea în vigoare a noii reglementări (facta pendentia); în acest fel se dă eficiență principiului aplicării imediate a legii noi, consacrat de art. 6 alin. (5) din Codul civil.

De aceea, consideră instanța de trimitere, este preferabilă interpretarea conform căreia, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019, acordarea gradului, pentru persoanele prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995, este guvernată de legea în vigoare la data la care se solicită acordarea gradului, fără a prezenta relevanță momentul la care persoanele respective au trecut în corpul ofițerilor, câtă vreme nu se solicită aplicarea legii noi pentru o perioadă anterioară intrării ei în vigoare, ci pentru viitor.

Acest punct de vedere pornește de la premisa că trimiterea la art. 36 alin. 1 lit. e) și h), pe care art. 52 alin. 4 o conține, vizează modalitatea accederii în profesie; câtă vreme reclamantul, ofițer, provine din persoanele enumerate de aceste texte, rezultă că se găsește în ipoteza de aplicare a textului, fără a prezenta relevanță momentul accederii în profesie.

Instanța de trimitere consideră că interpretarea contrară ar da naștere unei situații de discriminare între subofițerii trecuți în corpul ofițerilor, aflați în situații similare de vechime, în funcție de data la care a avut loc accederea în funcție, fără a exista o normă expresă care să denote că aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, pentru a ridica o problemă de constituționalitate. Totodată, în această interpretare s-ar restrânge sfera beneficiarilor dreptului de a beneficia de valorificarea întregii vechimii în structurile Ministerului Afacerilor Interne la acei subofițeri care au trecut în corpul ofițerilor după data intrării în vigoare a legii, fără a exista o condiționare legală expresă în acest sens, câtă vreme, prin ipoteză, este îndeplinită cerința ca ofițerul să provină din rândul persoanelor prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995; or, cazurile în care se restrânge exercițiul unui drept ar trebui să fie expres și limitativ prevăzute de lege, așa cum dispune art. 10 din Codul civil, iar nu adăugate pe cale de interpretare.

În urma consultării evidențelor întocmite la nivelul instanței supreme, în jurisprudența Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii și a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu au fost identificate decizii relevante cu privire la problema de drept pusă în discuție prin sesizarea analizată.

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de judecată, în majoritate, au comunicat că nu au identificat jurisprudență cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării; singurele instanțe care și-au exprimat opinia cu privire la chestiunea de drept în discuție sunt tribunalele București, Giurgiu, Vrancea și Vaslui și Curtea de Apel Târgu Mureș.

Aceste instanțe au apreciat că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019, acordarea gradului, pentru persoanele prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995, este guvernată de legea în vigoare la data la care se solicită acordarea gradului, fără a prezenta relevanță momentul la care persoanele respective au trecut în corpul ofițerilor, câtă vreme nu se solicită aplicarea legii noi pentru o perioadă anterioară intrării ei în vigoare, ci pentru viitor.

Această interpretare pornește de la premisa că trimiterea la art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995, pe care art. 52 alin. 4 din aceeași lege o conține, vizează modalitatea accederii în profesie, astfel că atâta vreme cât reclamantul, ofițer, provine din persoanele enumerate de textul legal rezultă că se găsește în ipoteza de aplicare a textului, fără a prezenta relevanță momentul accederii în profesie.

S-a considerat că o interpretare contrară ar da naștere unei situații de discriminare între subofițerii trecuți în corpul ofițerilor, aflați în situații similare de vechime, în funcție de data la care a avut loc accederea în funcție, fără a exista o normă expresă care să denote că aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, pentru a ridica o problemă de constituționalitate.

Totodată, s-ar restrânge sfera beneficiarilor dreptului de a beneficia de valorificarea întregii vechimii în structurile Ministerului Afacerilor Interne la acei subofițeri care au trecut în corpul ofițerilor după data intrării în vigoare a legii, fără a exista o condiționare legală expresă în acest sens, câtă vreme, prin ipoteză, este îndeplinită cerința ca ofițerul să provină din rândul persoanelor prevăzute de art. 36 alin. 1 lit. e) și h) din Legea nr. 80/1995; or, cazurile în care se restrânge exercițiul unui drept ar trebui să fie expres și limitativ prevăzute de lege, așa cum dispune art. 10 din Codul civil, iar nu adăugate pe cale de interpretare.

Nu au fost identificate decizii ale instanței de contencios constituțional care să prezinte relevanță cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

Prin Adresa nr. 2.178/C/3.915/III-5/2020 din 21 decembrie 2020, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din același cod, pentru declanșarea mecanismului privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluția admiterii sesizării.

Examinând sesizarea formulată, întrebarea ce face obiectul acesteia și raportul întocmit de judecătorul-raportor, constată următoarele:

Înainte de cercetarea în fond a problemei de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ:

În ceea ce privește condiția ca respectiva chestiune de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, aceasta este îndeplinită, instanța care a formulat sesizarea fiind Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, într-o cauză aflată în faza procesuală a recursului.

Pe de altă parte, condiția existenței unei chestiuni de drept și aceea ca problema pusă în discuție să fie una veritabilă, născută dintr-un text incomplet, neclar, susceptibil de interpretări diferite nu sunt îndeplinite.

În practica instanței supreme s-a reținut că această cerință de admisibilitate a sesizării este referitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv se impune ca aceasta să prezinte un grad de dificultate suficient de mare astfel încât să justifice declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Sub acest aspect, în doctrină s-a arătat că declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare presupune existența unei chestiuni de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, nu orice problemă de drept putând face obiectul unei astfel de sesizări.

În jurisprudența dezvoltată în legătură cu această condiție de admisibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017).

Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite care trebuie arătate în sesizare, cerință care rezultă din dispozițiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ținut, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică.

Deși modalitatea de redactare a încheierii de sesizare respectă din punct de vedere formal norma mai sus invocată, nu se poate reține că dispozițiile art. 52 alin. 4 din Legea nr. 80/1995, introduse prin Legea nr. 101/2019, sunt neclare.

Argumentul adus de completul care a efectuat sesizarea, în sensul că textul invocat este susceptibil de a naște două interpretări diferite, prin aceea că nu interzice expres sau implicit vreuna dintre acestea, nu are relevanță sub aspectul clarității normei a cărei interpretare unitară se solicită, chestiunea invocată reprezentând un aspect de aplicare a legii; cât timp divergența de opinii prezentată prin încheierea de sesizare nu are ca sursă modul de redactare a textului legal invocat ca fiind neclar, ci aspecte legate de aplicarea în concret a legii, nu se poate reține concluzia că problema de drept sesizată prezintă o dificultate sporită.

În consecință, se constată că problema de drept adusă în dezbatere nu prezintă un grad de dificultate suficient de mare pentru a reclama o rezolvare de principiu pe calea hotărârii prealabile.

Față de considerarea ca nefiind îndeplinite aceste condiții nu se mai impune analizarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de textul de lege și cerute cumulativ.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din același cod,