ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2605/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 24.08.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale, să se constate faptul că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât, până în prezent, pârâtul nu a răspuns plângerii prealabile expediate cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire x la data de 10 iunie 2019. De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la exercitarea atribuțiilor de control și, pe cale de consecință, să se dispună verificarea tematică a activității Comisiei Centrale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice și identificarea funcționarilor publici responsabili pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, sancționarea disciplinară a acestora și obligarea factorilor responsabili la a motiva, redacta și comunica hotărârea prevăzută de dispozițiile art. 14 - art. 19 din Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1453 din data de 02 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcționarea și structura Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.

1.2. Prin cererea depusă la data de 01.10.2019, reclamanta a precizat obiectul cererii, respectiv că la memoriul adresat ministrului Muncii și Justiției Sociale la data de 10.06.2019, prin care a solicitat verificarea tematică a activității comisiei centrale de soluționare a contestațiilor din cadrul casei naționale de pensii publice, nu a primit răspuns. Astfel obiectul cererii este "obligația de a face", formulată conform art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin urmare, a solicitat să se constate refuzul nejustificat de a soluționa o cerere întrucât pârâtul nu a răspuns plângerii prealabile, expediată cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire Ax din 10.06.2019. Pe fondul cererii a reiterat solicitarea din acțiunea introductivă.

Prin sentința civilă nr. 20 din 13 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii sale având ca obiect obligația de a face, în sensul de a se constata faptul că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2, alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 spre a fi reținută existența unui refuz nejustificat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale de soluționare a cererii sale din data de 10 iunie 2019. De asemenea, pe fondul cauzei a solicitat obligarea intimatului la exercitarea atribuțiilor de control, în sensul verificării tematice a activității Comisiei Centrale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, prin identificarea înalților funcționari publici și a funcționarilor publici cu funcții de conducere, responsabili pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, sancționarea disciplinară a acestora și, nu în ultimul rând, obligarea factorilor responsabili de a motiva, redacta și comunica hotărârea prevăzută de dispozițiile art. 14 -19 din Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1453 din data de 2 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcționarea și structura Comisiei centrale de contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.

Din sinteza criticilor invocate de recurentă rezultă că aceasta a susținut nelegalitatea hotărârii atacate ca derivând din neexaminarea legală, de către prima instanță, a prevederilor art. 1, art. 3 lit. b) și e) și art. 4 alin. (1), pct. 14, 33 și 34 și alin. (2) lit. h), pct. 1-6 din H.G. nr. 12/2017, în contextul în care, în opinia recurentei, Ministerul Muncii și Justiției Sociale avea, conform unor astfel de prevederi legale, drept atribuții principale, emiterea actelor de reglementare în domeniile sale de activitate și exercitarea controlului asupra activităților desfășurate de instituțiile subordonate, aflate sub autoritatea sau coordonarea sa.

Subliniind eroarea materială strecurată în cuprinsul considerentelor hotărârii primei instanțe, recurenta a apreciat că intimatului-pârât a emis, cu exces de putere, un refuz expres de a nu rezolva cererea sa, în sensul art. 2 alin. (1), lit. i) din Legea nr. 554/2004, iar soluția primei instanțe, de a nu reține incidența unui astfel de text normativ, reprezintă o lipsă de manifestare a rolului activ al acesteia în aflarea adevărului.

Au mai fost criticate și efectele pe care instanța de fond le-a dat adresei nr. x/12.06.2019 prin care intimatul - pârât a comunicat reclamantei că petiția înregistrată sub nr. x/11.06.2019 a fost transmisă Casei Naționale de Pensii Publice, instituția publică competentă să verifice aspectele semnalate, să ia măsurile legale care se impun și să îi comunice răspunsul. În opinia recurentei, competența de verificare a atribuțiilor Comisiei Centrale de Soluționare a Contestațiilor aparținea intimatului - pârât, în virtutea prevederilor H.G. nr. 12/2017.

Totodată, recurenta a învederat că nu a contestat înscrisurile atașate întâmpinării depuse în fond de către intimatul -pârât, întrucât acesta nu a răspuns, prin întâmpinarea sa, pretențiilor și motivelor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată.

A mai arătat recurenta că, prin plângerea prealabilă adresată domnului ministru B., a fost sesizată lipsa de organizare și transparență a activității Comisiei Centrale de Soluționare a Contestațiilor, condusă de către doamna C., în contextul nu au fost întreprinse măsurile privind organizarea portalului acestei entități de interes național, iar un astfel de aspect nu a fost avut în vedere de prima instanță.

A făcut trimitere recurenta și la prevederile art. 150 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, coroborate cu cele ale Ordinului M.M.F.P.S. nr. 1453/2011.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât Ministerul Muncii și Protecției Sociale a invocat, în principal, excepția nulității recursului, apreciind că argumentele menționate de recurentă nu pot fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, din perspectiva fondului cauzei, reiterând, în esență, apărările formulate și în fața instanței de fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-reclamantă A. a solicitat, prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, respingerea apărărilor formulate de intimatul-pârât Ministerul Muncii și Protecției Sociale, apreciind susținerile acestuia ca fiind neîntemeiate. Totodată, recurenta - reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului M.M.F.P.S. nr. 1453/02.05.2011.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 8 iulie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente și aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1453 din 2 mai 2011 este inadmisibilă și recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile alin. (4) ale art. 4 anterior menționat statuează, însă, că "actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege."

Întrucât ordinul atacat în prezenta cauză este un act administrativ cu caracter normativ (acesta conținând reguli generale de conduită, impersonale și de aplicabilitate repetată la un număr nedeterminat de subiecți de drept), Înalta Curte constată că recurentei - reclamante nu îi este deschisă calea excepției de nelegalitate vizând un astfel de act administrativ, argumentele sale putând fi valorificate doar în cadrul unei acțiunii în anulare.

În acest sens sunt, de altfel, și aspectele reținute în punctele 36 - 37 și 40 - 41 ale Deciziei nr. 9/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completele pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1453 din 2 mai 2011.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că se poate cere, în temeiul unui astfel de motiv de recurs, casarea unei hotărâri numai când, prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă o astfel de sancțiune (a nulității) nu este incidentă în orice ipoteză în care sunt nerespectate cerințe legale, ci doar în acele contexte în care, prin aceasta, s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii. Cât privește paragraful "refuzul nejustificat al pârâtului de a aviza înscrierea reclamantului la concursul de titularizare", din considerentele sentinței recurate, Înalta Curte observă că însăși recurenta îl califică drept eroare materială, iar nu drept motiv de nulitate.

Totodată, instanța de control judiciar învederează că rolul activ al judecătorului, reglementat, de altfel, de prevederile art. 22 C. proc. civ., nu presupune ca acesta să se substituie, în orice condiții, în prerogativele părților, care sunt primele ținute să realizeze proba pretențiilor deduse judecății.

Deși a susținut, pasager, că instanța nu a manifestat un rol activ în aflarea adevărului, iar în debutul și finalul memoriului de recurs a evocat și prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta nu a detaliat această critică, în sensul că nu a învederat nici care sunt normele procedurale concret încălcate, nici care este vătămarea efectiv generată și nu a specificat nici elementele aferente rolului activ al judecătorului pe care acesta nu le-ar fi exercitat în cauză, argumentația cererii de recurs subsumându-se, în realitate, doar greșitei aplicări sau interpretării a dispozițiilor legale incidente (ce intră în sfera de aplicare a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Din perspectiva argumentelor ce sunt subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că problema litigioasă din speță, asupra căreia a fost chemată să se pronunțe instanța de contencios administrativ, este, în principal, cea a verificării existenței sau inexistenței unui refuz nejustificat al intimatului -pârât de a soluționa cererea recurentei - reclamante, expediată de aceasta în data de 10 iunie 2019 prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire x.

Înalta Curte reține că potrivit art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocate de recurenta - reclamantă și avute în vedere și de instanța de fond:

Art. 1. - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Art. 2. - (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

i) refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

Art. 8. - (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că, deși în memoriul de recurs există și afirmația că pârâtul nu a răspuns plângerii prealabile a recurentei - reclamante, din analiza aspectelor evocate nu rezultă că recurenta ar nega, în fapt, primirea adresei nr. x/12.06.2019 prin care pârâtul a răspuns cererii recurentei înregistrate sub nr. x/11.06.2019 (ce reprezintă, în fapt, petiția reclamantei expediate la 10 iunie 2019 prin scrisoarea recomandată cu x) sau că ar critica dezlegarea dată de prima instanță unui astfel de aspect. Pe cale de consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu se impune o analiză din perspectiva dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 ce prevăd că nesoluționarea în termenul legal a unei cereri vizează faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

În realitate, prin criticile formulate, recurenta contestă doar raționamentul primei instanțe de a aprecia că un astfel de răspuns nu reprezintă un refuz nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea recurentei-reclamante, afirmația recurentei că pârâtul nu a soluționat cererea având sensul că intimatul nu a soluționat petiția recurentei-reclamante în sensul solicitat de aceasta.

Înalta Curte nu împărtășește, însă, criticile aduse de recurentă hotărârii atacate, apreciindu-le nefondate, în contextul în care soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept material.

Din această perspectivă, Înalta Curte, în deplin acord cu instanța de fond, constată că răspunsul dat de intimatul - pârât prin adresa nr. x/12.06.2019, în sensul că "petiția a fost transmisă Casei Naționale de Pensii Publice, instituție competentă să verifice aspectele semnalate de dumneavoastră, să ia măsurile legale care se impun", prin care intimatul a arătat și că răspunsul la astfel de solicitări va fi furnizat de sus indicata autoritate, este în concordanță cu dispozițiile legale incidente, respectiv cu cele ale art. 149-151 din Legea nr. 263/2010, art. 3 alin. (1) lit. e) și art. 4 din H.G. nr. 12/2017, art. 1 și 5 din H.G. nr. 118/2012 și art. 14-19 din Ordinul MMFPS nr. 1453/02.05.2011.

Sub acest aspect, în jurisprudență, s-a reținut că soluționarea unei cereri în defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor sale nu reprezintă, automat, un refuz nejustificat, acest caracter reieșind numai prin raportare la prevederile legale, cu care răspunsul ar intra în contradicție, iar stabilirea conținutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorității publice care se exercită cu respectarea dispozițiilor legale.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că prin memoriul adresat de recurenta - reclamantă Ministrului Muncii și Protecției Sociale la data de 10.06.2019, aceasta a învederat aspectul nesoluționării de către Comisia Centrală de Soluționare a Contestațiilor, prin hotărâre motivată și comunicată conform Ordinului MMFPS nr. 1453/02.05.2011, a contestației sale declarate împotriva Deciziei nr. 277050 din data de 05.10.2017, solicitând Ministerului Muncii și Protecției Sociale să dispună verificarea tematică a activității Comisiei Centrale de Soluționare a Contestațiilor și identificarea funcționarilor publici responsabili pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, sancționarea disciplinară a acestora și obligarea factorilor responsabili la a motiva, redacta și comunica hotărârea prevăzută de dispozițiile art. 14 - art. 19 din sus indicatul Ordin.

Totodată, Înalta Curte observă că, prin petiția formulată, deși reclamanta a invocat în mod global prevederile normative sus indicate, activitatea real vizată a fost doar cea reglementată de art. 15, art. 17 -18 și art. 19 alin. (1) și (2), privind întrunirea Comisiei și motivarea, redactarea și comunicarea hotărârii.

Contrar celor evocate în recurs, printr-o astfel de petiție nu s-a solicitat verificarea modului de organizare și transparență a activității Comisiei Centrale de Soluționare a Contestațiilor condusă de către Doamna C. întrucât informațiile privind dosarele aflate spre soluționare lipsesc cu desăvârșire, în sensul că factorii responsabili nu au întreprins măsurile obligatorii privind organizarea portalului acestei entități de interes național, motiv pentru care nu se impune o verificare a existenței sau inexistenței unui refuz de soluționare din această perspectivă.

Potrivit prevederilor art. 3 din H.G. nr. 12/2017 (în forma în vigoare la data formulării petiției recurentei), Ministerul Muncii și Justiției Sociale exercita, în condițiile legii, în domeniile proprii de competentă, următoarele funcții: de strategie și planificare, de reglementare, sinteză și avizare, de reprezentare, prin care reprezintă Guvernul în relațiile cu instituțiile și organismele, organizațiile și asociațiile interne, europene și internaționale din domeniile sale de activitate, promovând interesul național, de autoritate de stat, de monitorizare, inspecție și control, de autoritate de implementare pentru asistenta financiară acordată de Uniunea Europeană în cadrul programelor PHARE, pentru domeniile sale de activitate, de furnizor al ajutorului de stat pentru formare profesională, de administrare și de informare și conștientizare a publicului în domeniile sale de activitate.

Înalta Curte apreciază că prin aspectele învederate în cererea din data de 10 iunie 2019, contrar celor afirmate prin memoriul de recurs, recurenta -reclamantă nu a solicitat, în realitate, exercitarea de către intimatul - pârât a funcției de reglementare, sinteză și avizare (prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin. (2) lit. h) pct. 1-4 din H.G. nr. 12/2017), motiv pentru care soluția instanței de fond, de a nu reține existența unui refuz al intimatului de a răspunde recurentei în sensul exercitării unei astfel de funcții, este una legală, fiind nefondate toate criticile exhibate de recurenta - reclamantă, din această perspectivă. De asemenea, Înalta Curte reține că prevederile art. 4 alin. (1) pct. 33 și alin. (5)-(6) din H.G. nr. 12/2017, nu au, la rândul lor, legătură cu obiectul cererii adresate de recurenta - reclamantă intimatului - pârât, câtă vreme, pe de o parte, o astfel de cerere nu vizează exercitarea funcției intimatului de reprezentare, în fața instanței, în problemele din domeniile de activitate ale ministerului, iar pe de altă parte prin cererea din 10.06.2019, recurenta - reclamantă a solicitat exercitarea atribuțiilor de control ale intimatului -pârât asupra Comisiei Centrale de Soluționare a Contestațiilor ("CCSC"), iar nu asupra Casei Naționale de Pensii Publice ("CNPP").

Ceea ce a solicitat, prin cererea în discuție, recurenta - reclamantă a fost exercitarea funcției prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 12/2017 - de monitorizare, inspecție și control, din perspectiva activității CCSC, în sensul identificării funcționarilor publici responsabili pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, sancționarea disciplinară a acestora și obligarea factorilor responsabili la a motiva, redacta și comunica hotărârea prevăzută de dispozițiile art. 14 - art. 19 din sus indicatul Ordinul MMFPS nr. 1453/02.05.2011. Astfel, chestiunea ce se impune a fi verificată este cea de a determina dacă, prin răspunsul furnizat, intimatul - pârât a refuzat, nejustificat, să soluționeze o astfel de cerere.

Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 149-151 din Legea nr. 263/2010:

art. 149. (1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații.

(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.

(3) Comisia Centrală de Contestații funcționează în cadrul CNPP.

(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.

Art. 150.

(1) Comisia Centrală de Contestații este organism de verificare, care examinează și hotărăște asupra deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii și urmărește aplicarea corectă a legislației referitoare la pensiile publice.

(2) Organizarea, funcționarea și structura Comisiei Centrale de Contestații se stabilesc prin ordin al ministrului muncii și justiției sociale.

(3) În soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații adoptă hotărâri.

(4) Termenul de soluționare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.

Art. 151.

(1) În termen de 5 zile de la adoptare, hotărârile Comisiei Centrale de Contestații se comunică persoanelor în cauză și caselor teritoriale de pensii.

(2) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare (n.a. cu rezerva de interpretare stabilită pentru art. 151 alin. (2) prin Decizia Curții Constituționale nr. 956/2012).

(3) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) care nu au fost atacate la instanțele judecătorești în termenul prevăzut la alin. (2) sunt definitive.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că, în privința verificării activității CCSC de soluționare a contestațiilor, privită din perspectiva legalității soluțiilor adoptate, competența aparține exclusiv instanțelor de judecată, iar nu intimatului - pârât.

Cât privește verificarea îndeplinirii atribuțiilor membrilor comisiei reglementate prin art. 15, art. 17 -18 și art. 19 alin. (1) și (2) din Ordinul MMFPS nr. 1453/02.05.2011, din perspectiva acestora de atribuții de serviciu, instanța de control judiciar apreciază că, în planul aspectelor relevante în prezenta cauză, trebuie avută în vedere interpretarea coroborată a acestor prevederi cu cele ale art. 3 alin. (1) lit. e) și art. 4 din H.G. nr. 12/2017 și cu cele ale art. 1 și 5 din H.G. nr. 118/2012.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 12/2017, în exercitarea funcției de monitorizare, inspecție și control intimatul - pârât:

Totodată, conform art. 4 alin. (1) pct. 14 și 34 din H.G. nr. 12/2017, în exercitarea funcțiilor sale, Ministerul Muncii și Justiției Sociale îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții cu caracter general:

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. (1) din Statutul Casei Naționale de Pensii Publice, aprobat prin H.G. nr. 118 din 6 martie 2012: (1) Casa Națională de Pensii Publice, denumită în continuare CNPP, este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administrației publice centrale care administrează sistemul public de pensii și sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale și care acordă persoanelor asigurate pensii și alte prestații de asigurări sociale, aflată sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Totodată, conform art. 5 din același act normativ: (1) În cadrul CNPP funcționează Comisia centrală de contestații, ca organism care examinează și soluționează contestațiile depuse împotriva deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii și care urmărește aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale din domeniul pensiilor publice.

Pe cale de consecință, instituția publică aflată în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale este Casa Națională de Pensii Publice, iar nu Comisia Centrală de Soluționare a Contestațiilor, activitatea membrilor unei astfel de comisii, din perspectiva atribuțiilor de serviciu, revenind CNPP, iar nu intimatului -pârât. Astfel, nu se poate reține că prin răspunsul furnizat (adresa nr. x/12.06.2019) intimatul- pârât a exprimat, cu exces de putere, un refuz explicit de a nu rezolva cererea recurentei- reclamante, câtă vreme acesta a învederat doar limitele competențelor sale de verificare, ce nu includeau și activitatea CCSC, precum și faptul că solicitarea recurentei - reclamante va fi înaintată instituției publice ce are sarcina de verificare a activității CCSC, din perspectiva prevederilor art. 14-19 din Ordinul MMFPS nr. 1453/02.05.2011, respectiv CNPP.

Înalta Curte va avea în vedere și faptul că, prin Adresa nr. x/12.06.2019, intimatul - pârât a înaintat cererea recurentei - reclamante către CNPP, care, prin adresa nr. x/16.07.2019 a răspuns unei astfel de solicitări, în esență, în sensul că, în ceea ce privește contestația înregistrată de recurentă la Casa Locală de Pensii Sector 2 împotriva Deciziei nr. 277050 din 05.10.2017, aceasta nu a fost înaintată Comisiei Centrale de Soluționare a Contestațiilor, conform art. 12 alin. (1) din Ordinul MMFPS nr. 1453/02.05.2011, întrucât motivele invocate într-o astfel de contestație sunt aceleași cu cele ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2018, soluționat prin sentința nr. 349/22.01.2019, iar contestația susamintită a rămas fără obiect, Comisia Centrală neputându-se pronunța asupra unor aspecte dezlegate de instanțele de judecată.

În concluzie, instanța de control constată judiciar că, în ceea ce privește competențele legale ce incumbau intimatului - pârât în soluționarea cererii expediate de recurentă la 10 iunie 2019 prin scrisoarea recomandată cu x, în raport de aspectele evocate în cuprinsul acesteia, răspunsul furnizat a respectat prevederile legale învederate în paragrafele anterioare. Astfel fiind, se constată că în speță nu a existat un refuz nejustificat al intimatului-pârât Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în sensul art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, iar hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind dată cu legala interpretare și aplicare a normelor de drept material și procedural.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 va respinge excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1453 din 2 mai 2011, ca inadmisibilă, iar în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de reclamanta A., va respinge recursul formulat de aceasta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1453 din 2 mai 2011, ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 20 din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2022.