ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4634/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24.08.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale, să se constate faptul că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât, până în prezent, pârâtul nu a răspuns plângerii prealabile expediate cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire x la data de 10 iunie 2019. De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la exercitarea atribuțiilor de control și, pe cale de consecință, să se dispună verificarea tematică a activității Comisiei Centrale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice și identificarea funcționarilor publici responsabili pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, sancționarea disciplinară a acestora și obligarea factorilor responsabili la a motiva, redacta și comunica hotărârea prevăzută de dispozițiile art. 14 - art. 19 din Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1453 din data de 02 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcționarea și structura Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.

Prin cererea depusă la data de 01.10.2019, reclamanta a precizat obiectul cererii, respectiv că la memoriul adresat ministrului Muncii și Justiției Sociale la data de 10.06.2019, prin care a solicitat verificarea tematică a activității comisiei centrale de soluționare a contestațiilor din cadrul casei naționale de pensii publice, nu a primit răspuns. Astfel obiectul cererii este "obligația de a face", formulată conform art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin urmare, a solicitat să se constate refuzul nejustificat de a soluționa o cerere întrucât pârâtul nu a răspuns plângerii prealabile, expediată cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire Ax din 10.06.2019. Pe fondul cererii a reiterat solicitarea din acțiunea introductivă.

Prin sentința civilă nr. 20 din 13 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 20 din 13 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii sale având ca obiect obligația de a face.

Prin decizia nr. 2605 din 11 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1453 din 2 mai 2011, ca inadmisibilă.

Totodată, s-a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 20 din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 2605 din 11 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă A., invocând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale întrucât, respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1453 din 2 mai 2011 ca inadmisibilă, este contrazisă de sentința civilă nr. 6467 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ședința publică de la data de 13 noiembrie 2012, în dosarul nr. x/2017. A arătat că aceasta este o hotărâre irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat, prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, întrucât curtea a constatat că alin. (2) din art. 4 din Legea nr. 554/2004 se referă în mod general la acte administrative, rezultând că excepția poate fi invocată și pentru acte normative nu doar pentru acte individuale (în speță, fiind vorba de excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 680 emis de MMFES la data de 01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340/2001, publicat în M. Of., Partea I, nr. 575 din 22.08.2007).

Totodată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a solicitat să se suspende judecarea recursului până la data la care Comisia Centrală de Soluționare a Contestațiilor - C.N.P.P își va motiva decizia privitoare la contestația adresată Președintelui Comisiei Centrale de Soluționare a Contestațiilor, nesoluționată până în prezent, înregistrată la Casa Teritorială a de Pensii a Municipiului București, sub nr. x din 13.11.2017.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind prematură și inadmisibilă. Cu referire la excepția prematurității, intimatul a arătat că decizia contestată nu a fost comunicată părților până la data formulării contestației, calea extraordinară de atac fiind declarată fără respectarea dispozițiilor art. 506 C. proc. civ.. Totodată, a invocat și excepția inadmisibilității, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

2.1. Cu privire la excepția prematurității, invocată de intimat pe motiv că în promovarea contestației în anulare nu s-a respectat termenul prevăzut de art. 506 C. proc. civ., contestatoarea depunând contestația în anulare înainte de comunicarea deciziei, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată. Termenul prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă." este un termen de decădere din dreptul de a formula contestație, a cărui nerespectare atrage respingerea contestației ca tardiv formulată, însă nu reprezintă un termen procedural care să limiteze dreptul contestatorului de a formula contestație înainte de comunicarea deciziei împotriva căreia formulează contestație în anulare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă excepția prematurității contestației în anulare invocată de intimat.

2.2. Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că este întemeiată excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimat prin întâmpinare, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va respinge contestația în anulare formulată de A., ca inadmisibilă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare, care reglementează contestația în anulare specială, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Înalta Curte reține că prin eroare materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

Deci, pentru a putea se reține admisibilitatea unei contestații în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale cauzei, a unor aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, trebuie să fie greșeli de fapt care să fie determinante pentru soluția din recurs, și nu greșeli de judecată, de soluționare a unor excepții procesuale, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Or, în cauză, susținerile contestatoarei nu pot fi încadrate în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1453 din 2 mai 2011 ca inadmisibilă nu este rezultatul unei simple și evidente erori materiale, ci a modului în care instanța a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În realitate, ceea ce urmărește contestatoarea prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a excepției de nelegalitate a Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1453 din 2 mai 2011, invocată în cadrul recursului, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, trebuie amintită și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute de lege și, având în vedere soluția care urmează să se pronunțe în cauză, de respingere ca inadmisibilă a contestației în anulare, nu se mai impune analiza cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată de contestatoare.

2.3. Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimat și va respinge contestația în anulare formulată de A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția prematurității contestației în anulare invocată de intimat.

Admite excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimat.

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2605 din 11 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.