ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 780/2023

Ședința publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Pensii Publice, solicitând obligarea acesteia la efectuarea operațiunii administrative de finalizare a controlului administrativ prin stabilirea în sarcina autorității supusă controlului Casa teritorială de Pensii București a obligației de complinire a deficiențelor constatate constând în lipsa motivării deciziei nr. 228654/12.09.2016.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) ipotezele 2,4 din fraza a 2-a, și ale art. 18 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 866 din 03.06.2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 866 din 03.06.2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurenta reclamantă a susținut că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate, conform176 pct. 3 din C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a nerespectat obligația prevăzută de art. 131 alin. (1) raportat la art. 132 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că nu și-a verificat competența și nu a stabilit dacă este competentă general, material și teritorial să judece pricina, neconsemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Consecința nerespectării obligației legale cu privire la verificarea competenței a condus la respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În opinia recurentei, sentința este nelegală, deoarece conform art. 132 alin. (4) raportat la art. 497 fraza 2 și 3 C. proc. civ., numai necompetența generală atrage inadmisibilitatea acțiunii, necompetența materială având drept consecință declinarea competenței.

Sub cel de al doilea aspect, recurenta- reclamantă a invocat încălcarea principiului contradictorialității reglementat de art. 14 alin. (6), arătând că necompetența materială a instanței de contencios administrativ a fost invocată de instanță prin motivarea sentinței, ea neformând obiectul unei excepții procesuale, care trebuia supusă dezbaterii contradictorii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că întâmpinarea formulată în cauză nu respectă dispozițiile art. 205 alin. (2) C. proc. civ., deoarece nu conține răspunsul la motivele de casare invocate. Astfel, intimata-pârâtă nu face nicio referire la primul motiv de recurs subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: nerespectarea obligației reglementate de art. 131 alin. (1) raportat la art. 132 alin. (4) C. proc. civ., iar cu privire la cel de al doilea de recurs: nerespectarea obligației instituite de art. 14 alin. (6) C. proc. civ., susținerea intimatei este lipsită de bază legală și nu răspunde în concret la motivul de recurs.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei Casa Națională de Pensii Publice la efectuarea operațiunii administrative de finalizare a controlului administrativ prin stabilirea în sarcina autorității supuse controlului- Casa teritorială de Pensii București a obligației de complinire a deficiențelor constatate constând în lipsa motivării deciziei nr. 228654/12.09.2016,

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 și art. 18 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 554/2004, reclamanta indicând ca fiind competentă material și teritorial Curtea de Apel București – secția contenctios administrativ și fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Soluționând cauza, instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând pe de o parte, că între reclamantă și pârâta Casa Națională de Pensii nu există un raport de drept administrativ, ci un raport de drept civil, generat de dreptul reclamantei la pensie, astfel că refuzul pârâtei de a da curs solicitării reclamantei nu poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ, iar pe de altă parte, operațiunea invocată de reclamantă nu este o operațiune de drept administrativ, a cărei legalitate poate fi verificată de instanța de contencios administrativ numai în cadrul acțiunii în anularea actului administrativ.

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate criticile aduse sentinței recurate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., incident atunci când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

O primă critică vizează nerespectarea dispozițiilor art. 131 alin. (1) raportat la art. 132 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că instanța de fond nu și-a verificat, din oficiu, competența generală, materială și teritorială pentru soluționarea cauzei, consecința nerespectării obligației legale cu privire la verificarea competenței a condus la respingerea acțiunii judiciare prin prisma excepției inadmisibilității.

În opinia recurentei, hotărârea recurată este lovită de nulitate, potrivit art. 176 pct. 3 din C. proc. civ., întrucât numai necompetența generală atrage inadmisibilitatea acțiunii, necompetența materială având drept consecință declinarea competenței.

În analiza acestei critici, Înalta Curte constată că susținerile recurentei în sensul că în cuprinsul hotărârii atacate nu au fost consemnate nici un fel de mențiuni cu privire la verificarea competenței, sunt reale.

Cu toate acestea, sancțiunea nerespectării acestei obligații nu poate fi nulitatea absolută, întrucât textul art. 131 C. proc. civ. nu cuprinde nicio mențiune expresă în acest sens.

Pe de altă parte, nu se poate reține că, în lipsa consemnării acestor aspecte în hotărârea atacată, recurenta-reclamantă a suferit o vătămare a drepturilor procesuale în condițiile în care aceasta nu contestă competența instanței de fond în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În realitate, recurenta-reclamantă face confuzie între competența unei instanțe în soluționarea unei cereri, raportat la cadrul procesual stabilit de reclamant și respingerea acestei cereri pentru neîndeplinirea unei condiții de admisibilitate prevăzute de lege.

În speță, instanța de fond a apreciat că este competentă material în soluționarea pricinii, având în vedere obiectul acțiunii deduse judecății, astfel cum a înțeles reclamanta să-l califice, și normele de drept invocate – Legea contenciosului administrativ.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în funcție de o dublă distincție: rangul organul emitent al actului, respectiv cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În ipoteza în care nu este vorba despre un act administrativ-fiscal, astfel cum este cazul și în speța de față, competența materială în contencios administrativ se stabilește în funcție de organul de la care emană actul.

În cauză, raportat la invocarea de către reclamantă a existenței unui refuz nejustificat al Casei Naționale de Pensii Publice de a soluționa favorabil cererea sa, în temeiul art. 8 și art. 18 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 554/2004, în mod corect instanța de fond și-a reținut competența materială în soluționarea cererii.

Instanța de fond a respectat astfel dispozițiile art. 131 din C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, reținându-și competența prin raportare la rangul autorității publice, precum și la natura administrativă conferită de reclamantă demersului său la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Împrejurarea ulterioară, în urma căreia instanța de fond a stabilit faptul că se impune admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, a vizat analiza incidenței temeiurilor de drept invocate în susținerea cererii introductive la situația de fapt concretă a speței, analiză care s-a raportat la alte aspecte decât cele avute în vedere la momentul stabilirii competenței, și anume, natura raportului juridic existent în cauză și a obligației de a face cu care instanța a fost învestită.

Prin urmare, admiterea excepției inadmisibilității ulterior stabilirii competenței materiale nu poate fi considerată a reprezenta o încălcare a vreunei reguli de procedură în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cât privește critica vizând încălcarea principiului contradictorialității din perspectiva invocării necompetenței materiale prin motivarea sentinței, fără a face obiectul unei excepții procesuale supuse dezbaterii contradictorii, instanța control judiciar constată că este nefondată, câtă vreme în cauză nu s-a pus problema necompetenței materiale a instanței de judecată în soluționarea cauzei.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 866 din 03.06.2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.