ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 19/2024

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1193/07.03.2022), reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice, a solicitat obligarea pârâtei la repartizarea aleatorie a sa la un fond de pensii administrat privat, de la data la care avea acest drept, prin repunerea în situația legală reglementată de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei - CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, la plata retroactivă a cotelor de contribuție la un fond de pensii privat, începând cu data de 19.11.2008, conform situației pe care o va prezenta în cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 1139 din 21 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, recurentul - reclamant a susținut că, față de dispozițiile art. 30 alin. (1) și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, art. 6 din Norma nr. 18/2007 privind aderarea inițială și evidența participanților la fondurile de pensii administrate privat, raportat la dispozițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000, întrucât avea calitatea de asigurat în sistemul public de pensii ca urmare a încheierii contractului de asigurare socială în anul 2008, vârsta de 32 de ani și nu încheiase nici un act de aderare individual la un fond de pensii privat, intimata - pârâtă Casa Națională de Pensii Publice avea obligația legală de a-l repartiza la un fond de pensii privat.

În mod eronat instanța de fond a apreciat că pentru a exista obligativitatea asigurării în cadrul Pilonului II de pensii era nevoie ca reclamantul să aibă sub 35 de ani și să fie asigurat în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.

Dacă legiuitorul ar fi vrut să excludă persoanele care se găsesc în alte situații decât cele prevăzute la art. 5 alin. (1), nu le-ar mai fi inclus, prin excepție, la alin. (2) al aceluiași articol. Ori, interesul legiuitorului a fost de avea înscrise în sistemul public de pensii cât mai multe categorii de persoane, nu doar cele care sunt enumerate la alin. (1), în vederea consolidării sistemului public de pensii. Viziunea legiuitorului a fost de a determina cât mai multe categorii de persoane care realizează venituri, de a contribui prin încheierea contractelor de asigurări sociale, la creșterea bugetului Casei Naționale de Pensii, pentru asigurarea drepturilor de pensii, atât a pensionarilor aflați în plată, cât și a viitorilor pensionari.

Neîndeplinirea obligației legale de a-l repartiza la un fond de pensii privat de către intimata - pârâtă Casa Națională de Pensii Publice i-a creat o serie de inechități și un disconfort psihic deosebit, întrucât deși, și-a îndeplinit cu bună credință obligațiile contractuale stipulate în contractul de asigurare socială, prin plata contribuțiilor de asigurări sociale, nu a putut și încă nu poate beneficia de aceleași drepturi ca orice cetățean român care a dobândit calitatea de asigurat până la împlinirea vârstei de 35 de ani.

Este mai mult decât evident caracterul discreționar în interpretarea și aplicarea textului de lege incident în speță atât de către Casa Națională de Pensii cât și de către instanța de fond, în condițiile în care în tot acest timp nu poate beneficia de aceleași drepturi ca o persoană care este asigurată în baza unui raport de serviciu sau de muncă.

Intimata - pârâtă Casa Națională de Pensii Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurentul-reclamant și a apărărilor formulate prin întâmpinare de intimata-pârâtă, raportat la dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge în consecință, pentru considerentele ce succed.

Potrivit motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, criticile privind soluția instanței de fond de respingere ca neîntemeiată a acțiunii, ca urmare a încălcării și aplicării greșite a dispozițiilor Legii nr. 411/2004 și Legii nr. 19/2000, fiind nefondate.

Referitor la cadrul legal, Înalta Curte reține că Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, reglementează înființarea, organizarea și supravegherea prudențială a sistemului fondurilor de pensii administrate privat, precum și organizarea și funcționarea administratorilor fondurilor de pensii administrate privat.

Potrivit acestei legi, persoanele în vârstă de până la 35 de ani care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, și care contribuie la sistemul public de pensii au obligația să adere și la un fond de pensii administrat privat - Pilonul II - art. 30 alin. (1).

Persoanele care au opțiunea de a participa sau nu la Pilonul II sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani care sunt asigurate și contribuie la sistemul public de pensii - art. 30 alin. (2).

Conform dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 19/2000:

"(1) În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:

I. persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici;

II. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I;

III. persoanele care beneficiază de drepturi bănești lunare, ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii, denumite în continuare șomeri;

IV. persoanele care se află în una dintre situațiile următoare:

a) asociat unic, asociați, comanditari sau acționari;

b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;

c) membri ai asociației familiale;

d) persoane autorizate să desfășoare activități independente;

e) persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora;

f) alte persoane care realizează venituri din activități profesionale;

V. Persoanele care se regăsesc în două sau mai multe situații prevăzute la pct. IV.

(2) Se pot asigura în sistemul public, pe bază de contract de asigurare socială, în condițiile prezentei legi, persoanele care se regăsesc în situațiile prevăzute la alin. (1) și care doresc să își completeze venitul asigurat, precum și persoanele care nu se regăsesc în situațiile prevăzute la alin. (1)."

Potrivit Normei nr. 18/2007 privind aderarea inițială și evidența participanților la fondurile de pensii administrate privat, modificată și completată ulterior prin Norma nr. 31/2007 care a reglementat procesul de aderare inițială la un fond de pensii administrat privat, precum și procedura de validare și repartizare aleatorie a participanților, procesul de aderare inițială la un fond de pensii administrat privat urma să se deruleze pe parcursul a 4 luni. Pe parcursul acestei perioade, orice salariat în vârstă de până la 35 de ani avea obligația să adere la unul din fondurile de pensii administrate privat, în timp ce, persoanele cu vârsta cuprinsă între 35-45 de ani aveau posibilitatea, dar nu și obligația de a adera.

La finalizarea procesului de aderare inițială, toate persoanele cu vârsta de până la 35 de ani, care aveau obligația de a adera la un fond și nu aderaseră, contrar obligației legale, urmau să intre în procesul de repartizare aleatorie.

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că, în perioada 19.11.2008 -01.10.2015, reclamantul era asigurat în sistemul public de pensii pe baza unui contract de asigurări, prevăzut la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 411/2004.

Prin urmare, interpretând în mod corect textele legale anterior citate, instanța de fond a reținut că reclamantul, nefiind asigurat în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 și neavând, deci, obligația să adere la un fond de pensii administrat privat, nu putea face obiectul procesului de repartizare aleatorie, conform prevederilor Legii nr. 411/2004.

De asemenea, chiar dacă la data de 01.10.2015 reclamantul figura și cu contract individual de muncă, acesta avea 38 de ani împliniți, astfel încât, deși de la această dată intra în categoria persoanelor asigurate în baza prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea 19/2000, lipsește, astfel, una dintre condițiile prevăzute în mod cumulativ de prevederile art. 30 alin. (1) din Legea 411/2004, respectiv de a fi o persoană în vârstă de până la 35 de ani.

În ceea ce privește invocarea existenței unei situații de discriminare, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reține că raportat la deciziile Curții Constituționale a României menționate în sentința atacată, instanțele judecătorești nu au competența legală de a refuza aplicarea unei norme legale pe considerentul că este discriminatorie, o astfel de analiză putând fi efectuată doar de instanța de control constituțional.

Pentru argumentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1139 din 21 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 ianuarie 2024.