ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 608/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.05.2019 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad și Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, anularea Deciziei Consiliului Baroului Arad nr. 3/17.01.2019 și anularea Deciziei Consiliului UNBR nr. 454/23.04.2019 și obligarea Baroului Arad să o înscrie în Tabloul Avocaților cu liberă practică.

Prin sentința civilă nr. 269 din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad, invocată de reclamanta A.;

A respins excepția inadmisibilității acțiunii;

A respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul - Consiliul Baroului Arad și Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, ca neîntemeiată;

A obligat reclamanta la plata către pârâtul Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad a sumei de 1190 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, și la plata către pârâtul Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a sumei de 952 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 269 din 9 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de case prevzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru soluționarea excepției de nelegalitate, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și soluționarea excepției de nelegalitate, iar pe fond, admiterea acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului critică faptul că prima instanță a reținut că invocarea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad este inadmisibilă, deoarece aceasta a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, instanța reținând sub acest aspect jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, critică faptul că instanța de fond a reținut că nu este aplicabilă în speță Decizia nr. 297/2014 a Curții Constituționale, apreciind că efectele acestei decizii nu se poate extinde retroactiv asupra actului administrativ atacat, respectiv asupra Hotărârii nr. 15/11.11.1997 de anulare a deciziei de primire în profesie a reclamantei, în condițiile în care acest act a fost emis anterior (cu 17 ani) deciziei atacate, care nu a fost contestată.

Consideră că sentința recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor legale.

Astfel, în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004, arată că, deși acest text de lege prevede că legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu ori la cererea părtii interesate, instanța a apreciat că excepția de nelegalitate este inadmisibilă, deoarece actul administrativ a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Consideră că instanța de fond a încălcat pct. d) al art. 146 din Constituția României, deoarece prin Decizia nr. 404/2008 Curtea Constituțională constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a statuat că se poate contesta, pe cale incidentală, legalitatea unui act administrativ, indiferent de data la care a fost emis actul, împrejurare ce se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția pronunțata de instanță risca să fie fondată pe un act ilegal. Aceste considerente sunt obligatorii conform celor dispuse de Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 1 din 17 ianuarie 1995, nr. 223 din 13 martie 2012, nr. 256 din 18 aprilie 2012, nr. 3 din 15 ianuarie 2014.

În aceste condiții, apreciază că respingerea excepției de nelegalitate apare ca fiind potrivnică normelor de drept material anterior indicate.

Susține că excepția de nelegalitate este întemeiată, iar actele contestate sunt nelegale; că pârâții au apreciat că Decizia nr. 297/2014 nu este aplicabilă în prezenta cauză, deoarece este ulterioară emiterii deciziei prin care a fost primită în profesia de avocat.

Consideră că Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad este nelegală în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme prin Decizia nr. 297/2014 s-a constatat caracterul discriminatoriu al textelor de lege în temeiul cărora decizia de primire în profesie a fost anulată.

Arată că este adevărat că hotărârea a cărei nelegalitate o invocă a fost dată anterior deciziei Curții Constituționale mai sus citate, însă este ulterioară Legii nr. 30/1994 prin care România a ratificat CEDO, iar pe de altă parte, la momentul adoptării Hotărârii nr. 15/1997, Constituția României la art. 20 alin. (2) prevedea că "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale". Or, art. 14 din CEDO interzice în mod expres discriminarea, astfel încât în condițiile în care s-a constatat caracterul discriminatoriu a textelor ce stau la baza actului administrativ atacat, rezultă că Hotărârea nr. 15/1997 este nelegală.

Recurenta-reclamantă susține că actul atacat a fost nelegal chiar de la momentul emiterii și că, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, constatarea acestei nelegalități se poate solicita la acest moment, cu consecința rejudecării cauzei fără a se ține seama de Hotărârea nr. 15/11.11.2019.

Din această perspectivă consideră că și deciziile subsecvente (nr. 3/2019 și nr. 454/2019) sunt nelegale și neîntemeiate, întrucât prin acestea se încearcă valorificarea în anul 2019 a unor texte de lege declarate neconstituționale în anul 2014. În acest sens, invocă Deciziile Curții Constituționale nr. 874/2018 și nr. 660/2007, precizând că în speță este incidentă și Decizia Curții Constituționale nr. 297/2014, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că dispozițiile Legii nr. 51/1995 dispun în legătură cu două noțiuni diferite, anume primirea în profesia de avocat și exercitarea acestei profesii, fără ca acestea să se suprapună. Curtea Constituțională a mai statuat prin aceeași decizie: că, în cazul avocaturii, starea de incompatibilitate nu intervine prin simplul fapt al ocupării simultane a două funcții, ci, în cazul acestei profesii, relevantă în stabilirea stării de incompatibilitate este exercitarea simultană și efectivă a acelor funcții/atribuții; că pentru avocații a căror incompatibilitate intervine după primirea în profesie, Consiliul Baroului, la cerere sau din oficiu, emite decizii de trecere a acestora pe tabloul avocaților incompatibili (cu posibilitatea reînscrierii pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei după încetarea stârii de incompatibilitate), fără a le fi influențată în vreun fel apartenența la aceasta profesie; că dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaților incompatibili, iar în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunțând la funcția deținută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, i se aplică o veritabilă sancțiune, acea a excluderii din profesie, astfel că pentru persoane aflate în situații analoage, se instituie un tratament juridic diferit.

Astfel, susține că, având în vedere că textul valorificat de pârâți (art. 25 alin. (2) din Legea 51/1995, forma în vigoare în 1997) a fost declarat neconstituțional, precum și caracterul obligatoriu al considerentelor deciziilor Curtea Constituțională a României, rezultă nelegalitatea celor două acte emise de pârâți.

Intimatul-pârât Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, precum și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Apreciază că în mod corect prima instanță a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/1997, ca inadmisibilă, și că pe fond a interepretat în mod corect textele de lege incidente.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad și Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, anularea Deciziei Consiliului Baroului Arad nr. 3/17.01.2019 și anularea Deciziei Consiliului UNBR nr. 454/23.04.2019 și obligarea Baroului Arad să o înscrie în Tabloul Avocaților cu liberă practică.

Examinând considerentele sentinței recurate, se constată că prima instanță a reținut că invocarea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 este inadmisibilă, deoarece aceasta a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 9 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 976 din 13.10.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în consecință, a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, excepția de nelegalitate poate fi invocată și cu privire la actele administrative cu caracter individual adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004."

Prin urmare, în raport cu pronunțarea deciziei de mai sus, considerentul instanței de fond ce vizează respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate, respectiv faptul că actul a cărui nelegalitate se invocă a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, apare ca fiind nelegal în raport cu dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora:

"(4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În consecință, se impune soluționarea de către instanța de fond a excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad, de anulare a deciziei de primire în profesia de avocat, din perspectiva Deciziei nr. 9 din 7 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

De asemenea, instanța de recurs reține că, în condițiile în care soluția pe fondul cauzei este o consecință a soluției pronunțate cu privire la excepția de nelegalitate, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților.

În rejudecare, conform art. 501 C. proc. civ., instanța de fond urmează a soluționa excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 și fondul litigiului, inclusiv din perspectiva Deciziei nr. 297/2014 a Curții Constituționale, ale cărei considerente urmează a le reține sau a le înlătura motivat.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Față de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către recurentă urmează a fi avută în vedere de instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 269 din 9 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal; va casa în parte sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

De asemenea, va menține soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 269 din 9 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Menține soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2022.