ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

prezentului recurs;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin Acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și

fiscal, la data de 25 ianuarie 2013, sub nr. 689/102/2013, reclamantul S.M. a chemat

în judecată pârâta D.M.M.A.I. București - C.C.E.M.M. a M.A.I., solicitând

suspendarea executării Deciziei nr. 3 din 9 ianuarie 2013 emisă de pârâtă până

la soluționarea prezentei acțiuni și anularea deciziei indicate ca fiind

netemeinică și nelegală, cu obligarea pârâtei la eliberarea unei noi decizii

medicale din care să rezulte că este apt pentru îndeplinirea serviciului în

poliție (fără niciun fel de limite), precum și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

La acest dosar a fost

reunit, la data de 21 februarie 2013, Dosarul nr. 698/102/2013 al aceleiași

instanțe, ca urmare a admiterii excepției de litispendență.

de fond

Prin Sentința nr. 978

din 14 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ

și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și

s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul S.M.

în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Prin Sentința civilă

nr. 78 din 26 mai 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a, civilă de

contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea în contencios

administrativ, a fost anulată Decizia nr. 3 din 9 ianuarie 2013 emisă de pârâta

D.M.M.A.I. București - C.C.E.M.M. a M.A.I., fiind obligată pârâta să emită o

nouă decizie medicală din care să rezulte că reclamantul este apt pentru

îndeplinirea serviciului în poliție (fără niciun fel de limite) și să plătească

reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 656,3 RON.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a prezentat la începutul

anului 2012 dureri cu caracter mecanic la nivelul genunchiului drept, pentru

care a beneficiat de consult de specialitate ortopedic, iar în luna iunie 2012

a fost operat. Ulterior a efectuat tratament recuperator prin fizioterapie,

pentru recuperarea unei atrofii musculare instalate la nivelul membrului

inferior drept și a fost evaluat în mod repetat în cadrul C.C.E.M.M.

Prin Decizia nr. 3

din 9 ianuarie 2013, în baza Deciziei Medicale nr. 195 din 21 noiembrie 2012

emisă de C.C.E.M.M. a M.A.I. și a Scrisorii medicale din 20 decembrie 2012 a

Spitalului de Urgență, s-a stabilit reclamantului diagnosticul clinic și

funcțional de "Condropatie Outbridge std. II condil femural intern și

extern și std. III trohleopatelară genunchi drept. Corp liber intraarticular

genunchi drept. Sinovită cronică hipertrofică genunchi drept. Bride aderențiale

operate".

La pct. 3 din

decizie, Aptitudini pentru îndeplinirea serviciului, reclamantului i s-au

acordat un număr de 20 de zile concediu medical în perioada 22 decembrie 2012 -

10 ianuarie 2013, urmând ca la expirarea acestuia să-și reia activitatea ca

"apt limitat pentru îndeplinirea serviciul în poliție, conform Criteriilor

și normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a

capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea și încadrarea în

grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldații și gradații voluntari,

polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul

administrației penitenciare din H.G. nr. 56/2012".

S-a menționat, de

asemenea, IA (incapacitate adaptativă) 25%, conform acelorași criterii,

stabilindu-se un termen de revizuire de 3 luni, și s-a recomandat scutirea de

probe sportive, continuarea balneofizioterapiei.

Ulterior emiterii

Deciziei nr. 3 din 9 ianuarie 2013, prezentându-se la revizuire, pârâta a emis

Decizia Medicală din data de 10 aprilie 2013, avându-se în vedere Scrisoarea

Medicală emisă de Spitalul de Urgență. Rezultă din cuprinsul acesteia același

diagnostic al reclamantului, Condropatie Outerbridge stadiul II condil femural

intern și extern și stadiul III trohleopatelară genunchi drept operată.

Sinovită hipertrofică genunchi drept. Bride sinoviale aderențiale genunchi

drept. Corp liber intraarticular genunchi drept - fără tulburări funcționale în

prezent. S-a concluzionat: "apt pentru îndeplinirea serviciului în

poliție. Deficiență funcțională ușoară - IA-10%".

Instanța de fond a

constatat că, din actele medicale care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 3

din 9 ianuarie 2013 nu rezultă că reclamantul ar fi prezentat tulburări

funcționale ale genunchiului drept care să necesite recomandarea de a fi scutit

de probe sportive. În acest sens și în raportul de expertiză se arată că,

într-adevăr, refacerea genunchiului drept nu era completă la data emiterii

deciziei, însă din punct de vedere funcțional, aceasta permitea desfășurarea

unei activități fizice normale deși era oportună continuarea tratamentului

recuperator prin gimnastică medicală. Având în vedere absența tulburărilor

funcționale la nivelul genunchiului drept, absența semnelor de gonartroză, ca

și complicație posibilă în evoluția patologiei prezentate de sus-numit, Comisia

de expertiză medico-legală a concluzionat că acest tratament ar fi avut în

primul rând un rol profilactic și mai puțin unul curativ, întrucât mișcările în

articulația genunchiului drept puteau fi efectuate în limite normale.

Față de dispozițiile

legale aplicabile în cauză, instanța de fond a constatat că, atât din cuprinsul

Deciziei atacate, cât și al Scrisorii medicale din 20 decembrie 2012 a

Spitalului de Urgență, precum și al celorlalte actelor medicale care au stat la

baza emiterii ei (fișa de spitalizare), nu rezultă existența vreunui raport de

cauzalitate între diagnosticul reclamantului și evaluările examenului local al

genunchiului drept, pe de o parte, și deficiența funcțională reținută, pe de

altă parte, care a făcut ca aceasta să fie corelată cu o incapacitatea

adaptativă de 25% (deficiență ușoară, incapacitate adaptativă 20 - 49% -

afectează nesemnificativ activitățile cotidiene și profesionale; pot apărea

contraindicații privind activitatea profesională/recomandări privind schimbarea

locului de muncă; capacitatea de muncă este păstrată).

Mai mult, pârâta nu a

motivat cele reținute la pct. 3 din decizie, Aptitudini pentru îndeplinirea

serviciului, făcând doar o trimitere cu caracter general la Criteriile și

normele de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a

capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea și încadrarea în

grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldații și gradații voluntari,

polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul

administrației penitenciare H.G. nr. 56/2012. De asemenea, nu s-a arătat în

concret motivul pentru care reclamantului i s-a recomandat scutirea de la probe

sportive, deși nici anterior emiterii deciziei și nici ulterior, o asemenea

recomandare nu s-a făcut.

Prin urmare, instanța

a considerat că nu au fost prezentate de către pârâtă suficiente elemente

obiective concrete care să înlăture orice urmă de îndoială cu privire la

legalitatea Deciziei nr. 3 din 9 ianuarie 2013.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâta D.M.M.A.I., solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârii atacate și rejudecarea pe fond a cauzei, cu consecința

respingerii acțiunii în anulare ca neîntemeiată.

Recurenta a arătat,

în motivarea cererii de recurs, că Decizia medicală nr. 3 din 9 ianuarie 2013

emisă de C.C.E.M.M. a M.A.I. a întrunit toate condițiile de legalitate, în

temeiul prevederilor H.G. nr. 56/2012, pe baza documentelor medicale vizând

starea de sănătate a reclamantului.

A reiterat recurenta

parcursul medical al reclamantului și a precizat că, în data de 9 ianuarie

2013, C.C.E.M.M. a emis Decizia Medicală, prin care reclamantul a fost clasat

medical "Apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliție", cu

revizuire peste 3 luni, respectiv aprilie 2013, recomandări de scutire de probe

sportive și continuarea balneofizioterapiei, după expirarea Concediului medical

prelungit de 185 zile ITM/365 zile.

A subliniat recurenta

că încadrarea perfect legală ca apt limitat (incapacitate adaptativă IA-25%)

respectă întocmai definiția deficienței funcționale ușoare prevăzută la cap. II

al H.G. nr. 56/2012 și nu presupune invaliditate, așadar, capacitatea de muncă

este păstrată, dar cu anumite recomandări.

Așa cum a arătat și

prin Adresa din 14 mai 2014, Raportul de expertiză din 27 februarie 2014

eliberat de I.M.L. Târgu Mureș a fost efectuat cu examinarea persoanei, la mai

mult de 1 an și jumătate de la intervenția chirurgicală la care a fost supus

reclamantul, iar prin concluziile de final, acesta întărește poziția exprimată

de recurenta pârâtă.

Recurenta și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

II. Procedura în fața

instanței de recurs

Intimatul reclamant

S.M. a formulat întâmpinare la data de 13 ianuarie 2015, solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

În faza procesuală a

recursului părțile nu au solicitat administrarea unor probe noi.

III. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele

administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

Recurenta a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.,

susținând că, în mod greșit, prima instanță nu a reținut că Decizia din 9

ianuarie 2013 a fost emisă de către C.C.E.M.M. cu respectarea prevederilor H.G.

nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor și normelor de diagnostic clinic,

diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se

stabilește aptitudinea și încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele

militare, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu

statut special din sistemul administrației penitenciare.

Înalta Curte reține

că, potrivit art. 4 din acest act normativ, expertiza medico-militară

constituie o evaluare a posibilităților anatomo-funcționale ale organismului

persoanei față de cerințele impuse de atribuțiile de serviciu specifice.

H.G. nr. 56/2012

definește, de asemenea, capacitatea de muncă drept aptitudinea persoanei față

de îndeplinirea serviciului în armată, poliție etc., reprezentând

"raportul între posibilitățile anatomo-funcționale individuale și

solicitarea profesională specifică", iar incapacitatea adaptativă ca

exprimând limitele persoanei în efortul de a se adapta la mediul natural și

social, fiind generată de tulburări morfologice și funcționale diverse și

exprimată procentual în cadrul unui sistem cuantificat din capacitatea

adaptativă normală.

Conform pct. II din

aceeași hotărâre, rezultă că sintagma "apt limitat pentru îndeplinirea

serviciului în poliție" corespunde unui diagnostic funcțional de

deficiență ușoară cu incapacitate adaptativă (IA) situată între 20 - 49%.

Din considerentele

hotărârii instanței de fond rezultă că decizia medicală contestată a fost

analizată tocmai prin prisma dispozițiilor legale menționate și prin raportare

la situația de fapt ce a rezultat din probele administrate.

Astfel, s-a reținut

că Decizia din 9 ianuarie 2013 a stabilit că intimatul-reclamant este

considerat "apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliție",

cu recomandări de scutire de probe sportive și continuarea balneofizioterapiei,

în condițiile în care la baza acesteia au stat Decizia medicală din 16

octombrie 2012 a Spitalului Militar de Urgență Cluj-Napoca, prin care

intimatul-reclamant fusese declarat "apt pentru îndeplinirea serviciului

în poliție" (fără nici un fel de restricții) și Decizia medicală nr. 195

din 21 noiembrie 2012, emisă în baza acesteia, prin care nu s-au reținut

deficiență funcțională sau incapacitate adaptativă (cu atât mai puțin IA

"situată între 20 - 49%" cum se prevede la pct. II din H.G. nr.

56/2012, pentru a fi considerat apt limitat).

Recurenta a arătat

că, în baza art. 8 alin. (1) lit. c) și art. 9 lit. c) din Anexa la Ordinul

comun M 81/191/11030 din 30 iulie 2009 pentru aprobarea Regulamentului privind

constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză

medico-militară, Decizia medicală teritorială din 16 octombrie 2012 nu a fost

avizată de C.C.E.M.M. a M.A.I., deoarece diagnosticul reclamantului

"impunea o reevaluare a stării de sănătate în vederea reexpertizării"

(atribut esențial al C.C.E.M.M. a M.A.I.).

Înalta Curte

constată, din actele dosarului, că în data de 19 decembrie 2012,

intimatul-reclamant s-a prezentat la C.C.E.M.M. a M.A.I. pentru reevaluare,

hotărându-se cu această ocazie reinternarea sa în Spitalul de Urgență

București, pentru evaluarea statusului funcțional la momentul respectiv, la

data de 20 decembrie 2012 fiind emisă Scrisoarea medicală din 20 decembrie 2012

în care se menționează: stare la externare "vindecat", în epicriză

reținându-se că este vorba de "bolnav operat în luna iunie 2012 cu

evoluție postoperatorie favorabilă".

De asemenea, constată

că diagnosticul la externare a fost identic cu cel anterior, avut în vedere la

emiterea deciziilor din 16 octombrie 2012 și din 21 noiembrie 2012.

Și concluziile

expertizei medico-legale efectuate în cauză pe baza înscrisurilor aflate la

dosarul medical al intimatului-reclamant, precum și a celorlalte explorări și

investigații imagistice efectuate anterior emiterii deciziei atacate, au fost

în sensul că documentele medicale nu relevau tulburări funcționale ale

genunchiului drept care să necesite limitări ale desfășurării serviciului în

poliție.

Or, în condițiile în

care există contradicții între înscrisurile medicale care au stat la baza

deciziei medicale contestate în cauză și concluziile acesteia din urmă, iar din

decizie lipsește tocmai motivarea corespunzătoare a pct. 3) "Aptitudini

pentru îndeplinirea serviciului", făcându-se doar o trimitere cu caracter

general la criteriile și normele de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și

de evaluare a capacității de muncă din H.G. nr. 56/2012, în mod temeinic și

legal prima instanță a reținut ca principal motiv de nelegalitate nemotivarea

actului administrativ, procedând la anularea acestuia, cu obligarea autorității

publice la emiterea unei noi decizii medicale, în acord cu înscrisurile din

dosarul medical al intimatului-reclamant.

Este evident că

motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente

legate de competența emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci

trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită, pe de o parte,

destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de altă

parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

În acest sens,

nemotivarea deciziei tocmai sub aspectul esențial de natură să genereze

consecințe cu privire la situația profesională a reclamantului reprezintă o

cauză de nulitate a acesteia, întrucât obligația motivării actului

administrativ reprezintă o cerință de legalitate, acceptată atât pe plan

intern, cât și la nivel comunitar, constituind o garanție împotriva

arbitrariului.

Astfel, sub aspectul

motivării actului administrativ, și Curtea Europeană de Justiție a reținut că

motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o

manieră clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată,

astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor și de

asemenea, să permită instanțelor efectuarea revizuirii actului, insuficiența

motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea.

În același sens, în

Cauza C 509/1993 s-a reținut că o detaliere a motivelor este necesară chiar și

atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere,

întrucât motivarea conferă actului transparență, putându-se verifica în acest

fel dacă actul este corect fundamentat.

Este irelevantă în

cauză susținerea recurentei privind faptul că, la data de 21 decembrie 2012,

reclamantul a fost informat despre rezultatul ultimei internări, despre

recomandările medicului specialist ortoped de la Spitalul de Urgență și despre

faptul că se va emite o decizie medicală în sensul acelor recomandări,

reclamantul semnând de luare la cunoștință și "fiind de acord cu toate

acestea".

O astfel de atitudine

a reclamantului nu este de natură să înlăture nici dreptul acestuia de

contestare în justiție a actului administrativ, nici motivele de nelegalitate

care afectează validitatea acestui act.

Nu este întemeiată

nici afirmația recurentei în sensul că decizia medicală care l-a clasat pe

reclamant ca fiind "apt limitat pentru serviciul în poliție" nu a

împiedicat cu nimic desfășurarea activității profesionale, recomandările

menționate având doar scopul de a proteja persoana în cauză în vederea

recuperării în totalitate a capacității de muncă.

Astfel, în cauză a

fost dovedită vătămarea suferită de intimatul reclamant prin emiterea actului

administrativ contestat, întrucât - la data emiterii Deciziei 3 din 9 ianuarie

2013 - reclamantul îndeplinea o funcție de conducere (comisar-șef) în cadrul

D.I.P.I. Târgu Mureș, iar ca urmare a emiterii deciziei contestate, în baza

art. 86 și art. 92 alin. (2) din O.M.A.I. nr. 516/2003, în vigoare la acea

dată, prin Dispoziția secretarului de stat din 18 ianuarie 2013, acesta a fost

eliberat din funcția de conducere, fiind pus la dispoziția unității (D.I.P.I.)

pe o perioadă de 3 luni.

Faptul că, ulterior,

prin Dispoziția din 21 februarie 2013, reclamantul a fost repus în funcție

poate avea relevanță sub aspectul întinderii prejudiciului suferit, nu și sub

aspectul existenței vătămării generate de emiterea actului nelegal.

IV. Soluția instanței

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va menține

ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca

nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta D.M.M.A.I. împotriva Sentinței civile nr. 78 din 26 mai 2014

a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 26 ianuarie 2015.

Procesat de GGC - N