ÎCCJ, Decizia nr. 29/2015

De lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, în raport cu dispozițiile Legilor-cadru de salarizare nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, și nr. 285/2010, depinde soluționarea cauzei, întrucât: - se solicită plata salariului de bază a cărui regulă de calcul era prevăzută de art. 48 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în cuantumul rezultat din calculul prevăzut în Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aflat în plată la 31 decembrie 2009, respectiv la 12 mai 2011, în virtutea principiului menținerii în plată a salariilor avute la 31 decembrie 2009, consacrat de legile unice de salarizare; - părțile susțin că, din 13 mai 2011, salariile au fost calculate și plătite prin aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, care, la art. 1, stabilește că: "salarizarea personalului din învățământ se va face potrivit anexelor sale, care au aplicare imediată, cuantumul brut al salariilor de încadrare fiind cel prevăzut în aceste anexe." Potrivit anexei nr. 2 la lege, salariile de încadrare ale personalului didactic, componentă a salariului de bază, din învățământul preuniversitar au un cuantum fix, diferențierea făcându-se pe funcții și vechimea în învățământ, iar cele ale personalului didactic auxiliar au fixate limite minime și maxime ale cuantumului; - din precizările solicitate unității de învățământ rezultă că salariul de bază al apelanților-reclamanți, personal didactic și didactic auxiliar, plătit acestora în baza Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, începând cu 13 mai 2011, este mai mic decât cel aflat în plată anterior.

Problema de drept este nouă, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre cu privire la textele de lege menționate.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluționare. V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Apelanții-reclamanți nu au formulat puncte de vedere referitor la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări. Asupra sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, intimatul-pârât Liceul Tehnologic Special nr. 1 Bistrița a arătat că, prin Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, s-a stabilit ca personalul din învățământ încadrat pe aceleași funcții didactice, cu îndeplinirea condițiilor pentru ocuparea acestora, să beneficieze de aceeași remunerație. VI. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Prin Încheierea din 14 aprilie 2015, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a exprimat următorul punct de vedere: Obiectul dedus judecății constă în plata salariului de bază al cadrelor didactice și didactice auxiliare din învățământul preuniversitar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările și completările ulterioare. Această lege prevede, la art. 1 și 3, aplicarea imediată a anexelor sale, în care sunt stabilite cuantumurile salariilor de încadrare componentă a salariului de bază, precum și asigurarea minimului de 670 lei lunar, după aplicarea la salariul de încadrare a sporurilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare conform anexei nr.

Legea stabilește, la art. 4 alin. (2), obligația ordonatorilor principali de credite și a angajatorilor de a stabili salariile de bază, sporurile și celelalte elemente ale salariului potrivit dispozițiilor sale, prevederile legale contrare modului de stabilire a salariilor în anul 2011 prevăzut de art. 1 pentru personalul didactic și didactic auxiliar fiind abrogate prin art.

Această lege a apărut în etapa tranzitorie 2010-2013 instituită prin art. 1 și 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, pentru aplicarea etapizată a regulilor salarizării unice până la îmbunătățirea sistemului, etapă guvernată potrivit legilor-cadru de salarizare, de reguli cu valoare de principiu. Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, deși anterioară perioadei din litigiu, este cea care determină contextul în care apare legea specială - Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare. Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, are ca obiect de reglementare, potrivit art. 1, stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, care include și personalul din învățământ. Scopul adoptării sale este, potrivit art. 6, armonizarea sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar în raport cu importanța, răspunderea, complexitatea activității, nivelul studiilor necesare desfășurării activității, realizarea ierarhiei salariilor funcțiilor de bază, atât între domeniile de activitate, cât și în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, având la bază și criterii precum nivelul studiilor și competențelor, importanța socială a muncii, responsabilitatea și impactul deciziilor, expunerea la factori de risc, dificultatea activităților specifice. Nu în ultimul rând sunt declarate ca scopuri ale reglementării unice de salarizare transparența mecanismului de stabilire a salariului de bază și a celorlalte drepturi salariale, compatibilizarea procesului de descentralizare cu principiile legii. Deși prevede în anexe coeficienții de ierarhizare pe categorii de personal bugetar, iar în cap. III stabilește valoarea coeficientului de ierarhizare pentru stabilirea salariului de bază, Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, prin art. 1 alin. (3) și art. 7, instituie perioada tranzitorie 2010-2015, altfel spus, o aplicare etapizată a legii unice de salarizare, până când sistemul va fi simplificat și îmbunătățit astfel încât să poată fi aplicat cap. III. Aceasta înseamnă că prevederile cap. III sunt oprite de la aplicare până la finalizarea sau încheierea etapei tranzitorii. Potrivit art. 7 alin. (2) din lege, realizarea trecerii de la sistemul existent în decembrie 2009 la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat cu scopul ca, în perioada de implementare a noii legi, nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut, adică a salariului de bază și a celorlalte elemente de salarizare de care beneficia anterior modificărilor legislative. Regula care guvernează etapa tranzitorie este deci cea a menținerii drepturilor salariale aflate în plată la 31 decembrie 2009 și este preluată și de art. 30 alin. (5) și (6), care stabilește ce se plătește efectiv salariatului. Această regulă se degajă și din prevederile art. 31 și 32 din același act normativ, personalul nou-încadrat și cel promovat pe funcții în perioada de aplicare etapizată fiind plătit la nivelul de salarizare aflat în plată pentru funcții similare. Următoarea lege-cadru de salarizare, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, are același obiect de reglementare - stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului - reglementarea unitară constituind în același timp principiu al sistemului de salarizare conform art. 1 și 3 din actul normativ anterior menționat. La art. 5 sunt declarate aceleași scopuri cu cele avute în vedere la adoptarea Legii-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, existența etapei tranzitorii de aplicare fiind confirmată de prevederile art. 7, iar, pentru stabilirea valorii salariilor de bază pe anul 2011, prin art. 7 alin. (2) se face trimitere la Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Această lege-cadru de salarizare (Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare) este și în prezent în vigoare. Potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază care se plătește este cel din octombrie 2010 majorat cu 15%. Regula menținerii în plată a salariilor existente și a amânării aplicării valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, este reafirmată și în prevederile art. 4 din Legea nr. 285/2010, respectiv în art. 2, pentru cei nou-încadrați sau promovați în funcții. Acesta este ansamblul de reguli, scopuri și principii care guvernează reglementarea salarizării și achitarea salariilor personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul consolidat al statului, cum este și personalul din învățământ, la apariția Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare. Prin acte normative adoptate ulterior în materia salarizării unice a personalului bugetar sunt menținute regulile de aplicare tranzitorie a Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, în perioada 2010-2015, cea mai importantă fiind aceea a menținerii salariilor aflate în plată în anul anterior. Contrar celor susținute în punctul de vedere al unității școlare, aplicarea Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, a determinat o reducere a salariului de bază față de cel aflat în plată. Cu titlu de exemplu, salariul de bază de 2.293 lei din decembrie 2009, calculat prin aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008, a scăzut la 2.088 lei în aprilie 2011, iar după aplicarea Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, adică din mai 2011, este de 1.882 lei. Salariul de bază de 2.507 lei din decembrie 2009, devenit 2.417 lei în aprilie 2011, scade la 1.978 lei în mai 2011. Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, a scos personalul didactic și didactic auxiliar din sfera reglementării unice care viza personalul bugetar plătit din bugetul consolidat al statului cu încălcarea principiilor și a scopurilor încă în vigoare, care dirijează modul de reglementare a salarizării în domeniul bugetar. Legea specială nouă înfrânge caracterul unitar al reglementării și lasă fără finalizare scopul armonizării sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar în raport cu importanța, răspunderea, complexitatea activității prin realizarea ierarhiei salariilor între domeniile de activitate. Obiectivul asigurării transparenței prin unificarea sistemelor de salarizare este infirmat, altfel spus, nu mai este urmărit, deși legea îl consideră în continuare necesar. În privința plății efective a drepturilor salariale pe calea legii speciale este ocolită regula cu valoare de principiu a menținerii de la un an la altul, în etapa tranzitorie 2010-2015, a salariilor aflate în plată, atât pentru asigurarea timpului necesar îmbunătățirii sistemului de salarizare existent, cât și pentru reducerea impactului aplicării valorilor de referință și a coeficienților de ierarhizare din anexele legii-cadru, pentru cazul în care rezultă o reducere a salariilor. Cum, însă, aceste scopuri și principii sunt încă în vigoare, rezultă că nu este permisă o reglementare derogatorie pentru un anumit segment al personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul consolidat al statutului în raport cu reglementarea-cadru în materie, instituirea altor reguli de plată, în pofida scopurilor și principiilor consacrate, fiind lipsită de eficiență. Din expunerea de motive a proiectului său, noul act normativ, Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, derogatoriu de la principiile etapei tranzitorii, nu își găsește justificarea deoarece, la apariția Legii unice de salarizare - Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, întregul personal didactic auxiliar din învățământ beneficia prin lege, respectiv prin Legea nr. 221/2008, de aceeași remunerație, iar impactul menținerii remunerației la acest nivel pe întreaga perioadă tranzitorie fusese analizat la adoptarea Legii-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare. Prin legea în baza căreia se face, în prezent, salarizarea personalului din învățământ sunt evinse principiile legii-cadru de salarizare, care au, ca principal obiectiv, evitarea oricărei scăderi a salariilor în perioada de tranziție pentru personalul bugetar. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie Din analiza jurisprudenței și a punctelor de vedere ale curților de apel Cluj, Timișoara, Galați, Pitești, Brașov, Oradea, București, Bacău, Ploiești, Craiova, Constanța, Suceava și Târgu Mureș reiese că opinia majoritară a instanțelor de judecată este în sensul că Legea nr. 63/2011, cu modificările și completările ulterioare, are caracter special derogatoriu de la dreptul comun în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice reprezentat de prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 285/2010. Curțile de Apel Iași și Alba Iulia au comunicat că, pe rolul acestor instanțe și al tribunalelor arondate, nu au fost înregistrate cauze având un astfel de obiect. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară - Serviciul judiciar civil a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă pentru declararea recursului în interesul legii, întrucât practica judiciară este majoritar unitară, în sensul opiniei potrivit căreia, începând cu data de 13 mai 2011, modul de salarizare al personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ este diferit de cel prevăzut în legislația anterioară, respectiv Legea nr. 221/2008. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale În urma verificărilor efectuate, Curtea Constituțională a României a respins obiecția de neconstituționalitate a Legii privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, așa cum rezultă din Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările și completările ulterioare, conform Deciziei nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, și Deciziei nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013. Totodată, sunt de reținut și următoarele decizii pronunțate de Curtea Constituțională în anul 2014 și 2015 în ceea ce privește respingerea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările și completările ulterioare: Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014; Decizia nr. 481 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 12 noiembrie 2014; Decizia nr. 494 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 784 din 28 octombrie 2014; Decizia nr. 553 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015; Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2015; Decizia nr. 637 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 8 ianuarie 2015; Decizia nr. 737 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2015; Decizia nr. 77 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 13 mai 2015; Decizia nr. 99 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 29 aprilie 2015; Decizia nr. 145 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 30 aprilie 2015; Decizia nr. 200 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 mai 2015; Decizia nr. 201 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 8 mai 2015; Decizia nr. 202 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 mai 2015; Decizia nr. 203 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 15 iunie 2015; Decizia nr. 211 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 11 iunie 2015; Decizia nr. 212 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 13 mai 2015; Decizia nr. 213 din 31 martie 2015 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015; Decizia nr. 227 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 15 iunie 2015; Decizia nr. 228 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 16 iunie 2015; Decizia nr. 247 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 16 iunie 2015; Decizia nr. 285 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 25 iunie 2015, Decizia nr. 286 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015; Decizia nr. 321 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 11 iunie 2015; Decizia nr. 338 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, și Decizia nr. 355 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 30 iunie 2015. IX. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului Prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României (Cererea nr. 44.232/11) și Adrian Gavril Senteș împotriva României (Cererea nr. 44.605/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare. În Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale la un moment dat, statul fiind cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat." În Hotărârea din 8 decembrie 2009 pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, și, respectiv, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei (aplicabile mutatis mutandis), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor în acest domeniu al salarizării". X. Raportul asupra chestiunii de drept Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnați, precum și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. Potrivit dispozițiilor amintite, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; - soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; - chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluționarea apelului urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să o soluționeze. În cauză, însă, nu este îndeplinită o cerință esențială de admisibilitate a sesizării, respectiv aceea a existenței unei chestiuni de drept disputate într-un litigiu pendinte, de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de "chestiune de drept". În încercarea de a clarifica conținutul acestei noțiuni, în doctrină s-a arătat că pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma "probleme de drept" trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă". Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. În același timp, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluția dată în această procedură să aibă în vedere numai întrebarea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege. În acest sens există o deosebire esențială între procedura hotărârii prealabile și recursul în interesul legii: în primul caz se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, în al doilea caz se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu. În doctrină s-a arătat că, în înțelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înțelesurile sau aplicațiile; întrebarea instanței trebuie să fie una calificată, iar nu generică și pur ipotetică. În același timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete, sau, după caz, incerte, ori incidența și, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile. Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluționarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă și să se regăsească în soluția ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent după cum cererea este admisă sau respinsă. În cazul prezentei sesizări, întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu vizează o asemenea chestiune de drept punctuală, concretă, ci întreaga problematică ridicată de aplicarea Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, solicitându-se practic o interpretare abstractă, cu un grad de generalitate ridicat. Întrebarea formulată de autoarea sesizării, prin gradul său de generalitate, nu este una calificată, ci doar ipotetică, având ca finalitate rezolvarea unor chestiuni de drept cu valoare de principiu, respectiv dacă principiile, scopurile și regulile de aplicare etapizată în perioada de implementare a legilor de salarizare unitară a întregului personal bugetar, cu excepțiile prevăzute de legile-cadru, se opun ca, prin lege specială, să fie scoasă o categorie de personal bugetar, și anume cea a cadrelor didactice, din sfera de reglementare unică, în condițiile în care legile unice de salarizare sunt încă în vigoare. Din această perspectivă, sesizarea Curții de Apel Pitești cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile referitoare la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 63/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul menționat este inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din același act normativ,