ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

pronunțată de Curtea de apel

Prin sentința nr. 2659 din 18 septembrie 2013,

Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S.

și a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului N.N.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs, în condițiile art. 483

din Noul C. proc. civ., pârâtul N.N.

În susținerea

recursului recurentul arată că în mod nelegal instanța de fond i-a respins cererea

de amânare a cauzei, solicitată în scopul obținerii unor înscrisuri doveditoare

referitoare la situația reală din perioada 1973 - 1983, a imobilului situat în

Miercurea Ciuc.

De asemenea, arată

recurentul-pârât că starea de fapt reținută în sentința atacată nu corespunde

realității, iar hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât la

adresa menționată în cererea de chemare în judecată formulată de C.N.S.A.S. nu

a locuit niciodată și astfel nu avea posibilitatea să pună la dispoziția organelor

de securitate spațiu locativ, pentru realizarea de întâlniri cu rețeaua

informativă.

intimatului C.N.S.A.S.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 6 iunie 2014, intimatul C.N.S.A.S. a solicitat în

principal constatarea nulității recursului având în vedere că acesta nu a fost

redactat de un avocat, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C.

proc. civ.

În ceea ce privește

motivul de recurs ce vizează faptul că în mod nelegal nu i-a fost acordat un

termen pentru a depune la dosar înscrisuri relevante, instanța arată că

recurentul nu a formulat întâmpinare și astfel judecătorul fondului a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 208 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora

„Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea

pârâtului din dreptul de a mai propune probe”.

De altfel, pârâtul

și-a dat acordul pentru folosirea respectivului spațiu de către organele

Securității, fapt dovedit prin semnarea angajamentului, înscris pe care nu l-a

contestat nici în fața primei instanțe și nici în recurs.

soluționare a recursului

4.1. Examinarea

recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în

condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ. a fost analizat în

completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din

data de 28 iulie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din

Noul C. proc. civ.

Părțile nu au depus

puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit, asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din

31 octombrie 2014, completul de filtru a înlăturat critica formulată de intimat

cu privire la nerespectarea condiției prevăzute de art. 486 alin. (2) Noul C.

proc. civ., având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 462/2014 care a

constatat că dispozițiile C. proc. civ. cuprinse în art. 13 alin. (2) teza a

II-a, art. 83 alin. (3), precum și art. 486 alin. (3) cu referire la mențiunile

care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin

avocat, sunt neconstituționale.

În consecință, a

constatat că cererea de recurs formulată de pârât îndeplinește condițiile de

admisibilitate și astfel a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu,

în temeiul art. 493 alin. (7) Noul C. proc. civ., fixând termen de judecată pe

fond a recursului.

4.2. Cu privire la

fondul recursului

Înalta Curte constată

că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de

nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C.

proc. civ., reținând în dezacord cu recurentul că din examinarea documentelor

atașate Notei de constatare din 13 februarie 2013, rezultă întrunirea în cauză

a cerințelor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi constatată

calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Astfel, se reține că

pârâtul a semnat un angajament la data de 18 ianuarie 1973, în prezența lt.

major G.M., U.M. X Miercurea Ciuc, Biroul C.I.

Prin respectivul

angajament, pârâtul a acceptat benevol să pună la dispoziția organelor de

Securitate casa în care locuia în fapt, pentru întâlniri cu persoanele aflate

în rețeaua informativă a acestora. Pârâtul nu a contestat angajamentul depus la

dosar nici în fața primei instanțe și nici prin recursul formulat, prin acest

angajament asumându-și o serie de sarcini, precum și să aplice legenda

convenită pentru întâlnirile ce urmau să aibă loc.

Conform tabelului

nominal anexat Notei de constatare, în locuința pusă la dispoziție de către

pârât au fost introduși ofițeri de Securitate, aceștia având întâlniri cu

persoane din rețeaua informativă a Securității pe perioada cuprinsă între anii

1973-1983.

În anul 1983, luna

septembrie, pârâtul s-a mutat în Blocul din Miercurea Ciuc, ca urmare a demolării

imobilului în care a locuit, la această dată încetând colaborarea, întrucât

noua adresă nu permitea realizarea conspirată a întâlnirilor cu rețeaua

informativă (așa cum rezultă din nota-raport privind analiza casei de întâlnire

„Oltul” din data de 27 iulie 1984, întocmită și semnată olograf de mj. B.N.,

U.M. X, Miercurea Ciuc).

Așadar, Înalta Curte

nu va reține apărarea recurentului-pârât în sensul că nu a locuit la acea

adresă, unde de altfel nu a existat un bloc de locuințe, în raport de înscrisurile

aflate la dosar, respectiv schița blocului de garsoniere A/6, Nota-raport din

27 iulie 1984 și angajamentul din 18 ianuarie 1973.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 lit. b) teza finală -. O.U.G. nr. 24/2008: „Colaborator al

Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte

persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a

unui alt spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de

rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor”.

Având în vedere că

pentru a se reține calitatea de colaborator a unei persoane este necesară

întrunirea cumulativă a două condiții, respectiv: înlesnirea culegerii de

informații de la alte persoane și cea de-a două, punerea la dispoziția Securității

a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deține, în mod judicios judecătorul

fondului a reținut întrunirea în cauză a ipotezei normei legale cuprinsă în art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cu privire la critica

ce vizează neacordarea de către judecătorul fondului a unui termen pentru

obținerea documentelor care să dovedească „faptul că nu a existat niciodată

imobilul de la adresa din str. T.Vladimirescu”, Înalta Curte reține că este

nefondată.

Pârâtul nu a formulat

întâmpinare în fața instanței de fond, astfel că potrivit dispozițiilor art. 208

alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea aplicabilă este decăderea sa din dreptul de

a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică,

dacă legea nu prevede altfel.

Față de această împrejurare,

în mod corect instanța de fond a respins cererea de amânare formulată la 13

septembrie 2013, pentru obținerea unor înscrisuri care să demonstreze că în

perioada 1973-1984 nu locuia la adresa indicată în dosar.

de recurs

Având în vedere

considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de

instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va

fi respins ca nefondat, potrivit art. 497 alin. (1) din Noul C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de N.N. împotriva sentinței civile nr. 2659 din 18 septembrie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2015.