ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1289/2015

Decizia nr. 1289/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 aprilie 2013, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea calității de lucrător al Securității în privința pârâtului A.

Prin Sentința nr. 2.816 din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului A.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, și solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât arată că sentința atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

În mod nelegal, instanța de fond a apreciat că nu este obligatoriu avizul Direcției juridice în materialitatea lui, întrucât acesta reprezintă un înscris de sine stătător, a cărui existență nu poate rezulta din simpla menționare în cuprinsul altui înscris.

Instanța de fond nu a reținut situația de fapt pe baza probelor administrate și nu a indicat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, conform dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.

În considerentele sentinței recurate nu a fost reținută, analizată și motivată apărarea recurentei constând în eventuala ingerință minimă, în acord cu prevederile legii, adusă persoanei urmărite de organele de securitate, având în vedere că persoana vizată nu a suferit nici un prejudiciu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 31 octombrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. pen.

Prin Încheierea din 23 ianuarie 2015, completul-filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant C.N.S.A.S. a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât A.

Verificările au fost declanșate ca urmare a cererii formulate în acest sens de către B., în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

În baza Notei de constatare din 17 ianuarie 2013, întocmită în cauză și a documentației atașate acesteia, prima instanță a reținut că recurentul-pârât a avut calitatea de ofițer al Securității (gradul locotenent în cadrul I.S.J. Timiș, Serviciul II-1988) și că, prin activitatea desfășurată a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Judecătorul fondului a reținut corect că, în optica legiuitorului activitatea de constatare a calității de lucrător sau colaborator al Securității vizează realizarea unui interes general care se deduce chiar din preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se menționează că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale. Aceasta îndreptățește accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Astfel, prima instanță a fost legal învestită în temeiul normei speciale de competență, intimatul-reclamant acționând potrivit atribuțiilor conferite de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, respectiv art. 7 - 11.

Nota de constatare nr. S/DI/89 din 17 ianuarie 2013, în temeiul căreia a fost sesizată instanța de contencios administrativ a fost analizată și aprobată de Colegiul C.N.S.A.S. la data de 21 februarie 2013, fiind însoțită de Avizul Direcției Juridice din 25 ianuarie 2013. Rezultă așadar că, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de recurentul-pârât. De altfel, acest înscris a fost depus la dosar.

Criticile privind neîncadrarea activității recurentului-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt, de asemenea, nefondate.

Potrivit prevederilor enunțate, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Prima condiție prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, al Securității în perioada 1945 - 1989, este întrunită, întrucât pârâtul a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Timiș, Serviciul II în anul 1988. Această împrejurare, de altfel, nu a fost contestată în cauză.

De asemenea, cea de-a doua condiție vizată de art. 2 alin. (1), respectiv persoana vizată să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză.

Activitatea desfășurată de recurentul-pârât, prin măsurile dispuse sau încuviințate au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată.

Împrejurarea că activitatea desfășurată de pârât a respectat și s-a încadrat în prevederile regulamentelor militare și ordinelor comandanților nu este de natură a înlătura aplicarea dispozițiilor legale ce definesc noțiunea de lucrător al Securității, care nu fac o astfel de distincție între cei care au respectat și cei care nu s-au conformat normelor care reglementau activitatea Securității.

Recurentul-pârât invocă, de asemenea, neanalizarea de către judecătorul fondului a apărării sale, constând în ingerința minimă, în acord cu permisiunile legii adusă d-lui B.

Înalta Curte reține că pârâtul a propus luarea în M.V.I. (mapa de verificare informativă) a numitului B., acesta fiind semnalat cu intenții de evaziune și a dispus o serie de măsuri, precum: documentarea intențiilor de evaziune în scopul întreprinderii unor măsuri preventive de securitate, luarea măsurii de avertizare pentru preocupări și intenții de plecare ilegală din țară; recrutarea unei persoane de sprijin din anturajul lui B. pentru a stabili modul cum își îndeplinește sarcinile de serviciu, discuțiile pe care le poartă și reacția acestuia după avertizare (Planul de măsuri din 5 februarie 1988 aprobat la 6 februarie 1988 întocmit și semnat olograf de locotenent C.).

Este adevărat că trecerea frauduloasă a frontierei era pedepsită penal, așa cum era pedepsită și uneltirea împotriva ordinii sociale sau propaganda împotriva orânduirii socialiste, ceea ce conduce la concluzia că orice atitudine îndreptată împotriva regimului era pedepsită penal.

Relevantă sub acest aspect este Decizia nr. 14 din 13 ianuarie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, prin care se reține că "potrivit politicii penale a statului instaurat după 6 martie 1945 și corespunzător modificării conținutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor și libertăților fundamentale și sub aspectul libertății de circulație, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracțiune, având caracter politic, așa încât instrumentarea acesteia se efectua de către organele securității statului, iar competența de judecată a fost atribuită instanțelor militare".

Astfel, față de caracterul politic al ingerințelor în viața personală a numitului D., încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea prin măsurile dispuse de recurentul-pârât i-a afectat intimitatea, ingerința neputând fi calificată drept "minimă și în acord cu permisiunile legii", așa cum pretinde recurentul.

Simpla obținere de informații cu caracter personal cu privire la opiniile și reacțiile unei persoane, fără acordul acesteia și pentru motive ce nu vizau securitatea națională, constituie o încălcare a dreptului la viața privată.

Nici critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate nu este fondată.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost învestită va cuprinde "... motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența.

Examinând considerentele sentinței recurate, instanța constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, exprimând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat cererile părților, astfel că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (6) C. proc. civ., este nefondat.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2.816 din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2015.

Procesat de GGC - N