ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2349/2015

Decizia nr. 2349/2015

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013 la data de 8 octombrie 2013, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin Sentința civilă nr. 4.004 din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Recurentul solicită în principal casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond, în vederea administrării probei cu martori și înscrisuri suplimentare în acest dosar, iar, în subsidiar, modificarea sentinței în tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca vădit nelegală și netemeinică.

Arată recurentul că nu s-ar fi putut reține de către instanța fondului întrunirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de lege, ci numai situația asumată și recunoscută de recurent, că a fost ofițer activ din structura operativă a organelor de securitate.

Recurentul subliniază că nu au existat temeiurile care să justifice calitatea de lucrător al securității, că modalitatea de obținere a unor informații, general vagi, lipsite de esență operativă sau chiar de notorietate, nu a încălcat vreun drept la viața privată, la libera exprimare a opiniilor, lipsind elementul de intruziune, încălcare, penetrare, violare etc.

Mai arată recurentul că nu rezultă din înscrisurile depuse în probatoriu care au fost în concret măsurile transpuse în practică sau dacă și în ce mod acestea ar fi îngrădit sau încălcat drepturile persoanei vizate.

Apreciază recurentul că instanța nu a aplicat dispozițiile privind stăruința și rolul activ în aflarea adevărului, a interpretat și aplicat greșit legea, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală, a încălcat dispozițiile privind motivarea completă, exactă și numai pe baza probelor, a înlăturat nemotivat apărările pârâtului, a încălcat principiul imparțialității, prevăzut de Constituție.

Se mai arată că instanța nu a respectat dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., atunci când a motivat greșit sentința, sumar, confuz, inexact și părtinitor în raport de probatoriul administrat în cauză; că nu a ținut cont de deciziile repetate ale Curții Constituționale a României referitoare la O.U.G. nr. 24/2008, care insista asupra rolului instanțelor de a cerceta dacă persoana verificată a desfășurat activități tipice de poliție politică cu vinovăție, nelegitim, abuziv și nelegal; că nu a respectat principiul legalității; că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea mai multor dispoziții imperative ale O.U.G. nr. 24/2008 și a unor principii fundamentale ale procesului civil, inclusiv cu încălcarea principiului imparțialității, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituție și de art. 6 din Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar încălcarea prevederilor menționate este de natură să lipsească hotărârea de temei legal și să conducă la desființarea acesteia.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin acțiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în temeiul cererilor din 19 mai 2010 și din 27 octombrie 2010 adresate reclamantului de doamna B., s-a procedat la demararea procedurii de verificare a calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A., având gradul de căpitan și funcția de șef al Biroului VII din cadrul Direcției Regionale Banat - Serviciul Raional de Securitate Arad (1967), respectiv, gradul de maior și funcția de șef de grupă operativă în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Arad - Serviciul "F" (1973).

În urma analizării înscrisurilor depuse în probațiune la dosar, prima instanță a ajuns la concluzia că ambele condiții impuse de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securității, sunt îndeplinite în speță.

Această concluzie este corectă și este împărtășită și de instanța de control judiciar.

În cuprinsul memoriului de recurs, partea nu a negat nici calitatea de lucrător al Securității și nici autenticitatea înscrisurilor întocmite în această calitate în instrumentarea dosarelor avute în vedere de reclamant.

Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Față de cele arătate, se impune următoarea precizare: definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de pactele internaționale la care România era parte, se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, consideră că, în cauză, sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de "lucrător al Securității".

Astfel, norma citată impune îndeplinirea următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată:

Or, în speța dată, această condiție este asigurată, deoarece pârâtul a avut calitatea de ofițer al Securității în perioada 1945 - 1989, întrucât a avut gradul de căpitan și funcția de șef al Biroului VII din cadrul Direcției Regionale Banat - Serviciul Raional de Securitate Arad (1967), respectiv gradul de maior și funcția de șef de grupă operativă în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Arad - Serviciul "F" (1973).

Și această condiție este asigurată prin acțiunile pârâtului, deoarece, astfel cum, în mod corect, a constatat Curtea de Apel, din actele depuse de reclamant la dosar rezultă că măsurile întreprinse sau încuviințate de pârât au încălcat drepturi și libertăți fundamentale, garantate de legislația din acea vreme, și anume dreptul la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Așadar, din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin activitățile desfășurate, de a dirija sursele informative în anturajul personal al persoanelor urmărite și a obține informații legate de opiniile lor personale, pârâtul, ofițer al fostei securități, a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului reglementate și garantate de legislația în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viața privată.

Este lipsit de relevanță faptul că încălcările respective aveau temei legal sau regulamentar, respectiv că încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale reglementate de Constituția în vigoare la aceea dată se producea ca urmare a respectării de către pârât a instrucțiunilor ierarhice primite.

Astfel cum, în mod corect, a apreciat Curtea de Apel, măsurile dispuse de pârât au avut ca scop, în esență, depistarea poziției ostile sau a atitudinii dușmănoase a celui urmărit față de politica partidului comunist și a "orânduirii sociale din țara noastră", a opiniilor și afirmațiilor cu caracter politic ale acestuia, a relațiilor cu cetățeni străini sau români plecați în străinătate, a intenției de a părăsi țara, iar nu a unor aspecte care ar fi putut viza siguranța națională sau prevenirea săvârșirii unor infracțiuni contra statului și a economiei naționale; prin măsurile dispuse, pârâtul a desfășurat activități specifice mecanismului de supraveghere polițienească extrem de intrusiv în viața privată a celor urmăriți și a realizat o încălcare nelegitimă și disproporționată a dreptului la viață privată, la liberă exprimare și la liberă circulație.

Înalta Curte constată, în acord cu opinia exprimată de Curtea de Apel, că toate aceste acțiuni ale pârâtului constituie activități prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fără a se urmări un scop legitim și fără a se păstra un raport just de proporționalitate, iar prin instrucțiunile pe care le dădea surselor sale, pârâtul viza mai degrabă obținerea de informații compromițătoare despre persoana urmărită, din domeniul vieții sale private și profesionale, al întâlnirilor și contactelor pe care le avea și a ideilor pe care le exprima în diverse ocazii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că procedura a fost urmată întocmai, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În mod corect, a reținut instanța de fond că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca pârâtul să fie considerat lucrător al fostei securități.

Așadar, susținerile reclamantului sunt probate cu înscrisurile depuse la dosar și dovedesc faptul că pârâtul a desfășurat activități prin care a îngrădit drepturi fundamentale ale cetățenilor.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 4.004 din 12 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iunie 2015.

Procesat de GGC - N