ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2348/2015

Decizia nr. 2348/2015

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013 la data de 1 august 2013, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin Sentința civilă nr. 4.118 din 19 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul arată că, fără a se demonstra cu temeinicie faptul că semnătura de pe înscrisurile depuse de reclamant îi aparțin, instanța de fond a apreciat că acestea sunt întocmite de recurent; că în cuprinsul hotărârii se invocau dispozițiile Legii nr. 21/1969 și ale H.C.M. nr. 475/1972, care nu puteau produce efecte la data la care se presupune că pârâtul ar fi întocmit materialele, încălcându-se astfel principiul neretroactivității legii civile.

Mai arată recurentul că, deși a depus la dosar, odată cu concluziile scrise, declarația certificată a numitului B., instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Concluzionează recurentul că în cauză nu sunt îndeplinite în totalitate cerințele art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, conform cărora, pentru a fi admisibilă acțiunea în constatarea calității de lucrător al securității, se impune întrunirea cumulativă a trei condiții, respectiv: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al securității sau al miliției cu atribuții pe linie de securitate; să fi îndeplinit aceste calități în perioada 1945 - 1989; să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului.

Apreciază recurentul că determinantă în aprecierea calității de lucrător al securității este cea din urmă condiție, care trebuie să rezulte din probe certe și indubitabile și nu pe bază de indicii, așa cum susține reclamantul. În opinia recurentului, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că nu este îndeplinită această condiție cu temeinicie întrucât nu s-a demonstrat fără putință de tăgadă că recurentul este autorul înscrisurilor depuse de intimat la dosar.

Se mai arată în motivele de recurs că instanța de fond nu a exercitat rolul activ în aflarea adevărului, încălcând astfel dispozițiile art. 22 C. proc. civ.; că, având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) C. proc. civ., în cauză nu s-a respectat legea în legătură cu condițiile de admisibilitate și puterea doveditoare a probelor și prezumțiilor legale, cărora așa cum dispune textul de lege li se aplică legea în vigoare la data producerii probelor ori a săvârșirii faptelor juridice.

În opinia recurentului, la judecarea cererii nu s-au avut în vedere înscrisurile depuse de acesta, instanța de fond omițând să se pronunțe asupra acestora.

Apreciază recurentul că sentința recurată a fost pronunțată fără a se avea în vedere că reclamantul nu a făcut dovada neechivocă a faptului că pârâtul ar fi dispus urmărirea persoanelor la care se referă materialele invocate, materiale despre care, de altfel, nu s-a dovedit cu certitudine că ar fi fost întocmite și semnate de recurent.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin acțiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în temeiul cererilor din 26 octombrie 2012 și din 10 decembrie 2010, adresate reclamantului de către domnul C., respectiv domnul D., s-a procedat la demararea procedurii de verificare a calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A., având gradul de sergent major și funcția de șef al Postului de Miliție Lățești din cadrul Miliției Raionale Fetești, Direcția Regională București.

În urma analizării înscrisurilor depuse în probațiune la dosar, prima instanță a ajuns la concluzia că ambele condiții impuse pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securității de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, sunt îndeplinite în speță.

Această concluzie este corectă și este împărtășită și de instanța de control judiciar.

În cuprinsul memoriului de recurs, partea nu a negat nici calitatea de lucrător al Securității și nici autenticitatea înscrisurilor întocmite în această calitate în instrumentarea dosarelor avute în vedere de reclamant.

Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Față de cele arătate, se impune următoarea precizare: definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de pactele internaționale la care România era parte, se înscria în sfera lucrătorilor Securității în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, consideră că în cauză sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de "lucrător al Securității".

Astfel, norma citată impune îndeplinirea următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată:

Or, în speța dată, această condiție este asigurată, în contextul în care pârâtul a avut gradul de sergent major și funcția de șef al Postului de Miliție Lățești din cadrul Miliției Regionale Fetești - Direcția Regională București (anii 1962 - 1963).

În mod corect, Curtea a reținut că dispozițiile Legii nr. 21/1969 privind organizarea și funcționare Miliției, coroborate cu cele ale H.C.M. nr. 457/1972, statuează că organele de miliție aveau, în mediul rural, atribuții pe linia muncii de Securitate.

Și această condiție este asigurată prin acțiunile pârâtului, deoarece, astfel cum, în mod corect, a constatat Curtea de Apel, din actele depuse de reclamant la dosar rezultă, în mod evident, că măsurile întreprinse sau încuviințate de pârât au încălcat drepturi și libertăți fundamentale, garantate de legislația din acea vreme, și anume dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 85 din Constituția României din 1952, coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la liberă circulație, prevăzut de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libertatea conștiinței și religiei, prevăzut de art. 84 din Constituția României din 1952, coroborat cu art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Așadar, din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin activitățile desfășurate, de a dirija sursele informative în anturajul personal al persoanelor urmărite și a obține informații legate de opiniile lor personale sau date despre viața privată a acestora, pârâtul, ofițer al fostei securități, a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului reglementate și garantate de legislația în vigoare la acea dată, în principal dreptul la viața privată.

Este lipsit de relevanță faptul că încălcările respective aveau temei legal sau regulamentar, respectiv că încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale reglementate de Constituția în vigoare la aceea dată se producea ca urmare a respectării de către pârât a instrucțiunilor ierarhice primite.

Astfel cum, în mod corect, a apreciat Curtea de Apel, nu poate fi primită susținerea pârâtului, în sensul că aceste referate și note nu sunt semnate de el, întrucât este o simplă afirmație nedovedită, în condițiile în care prin întâmpinare nu s-au solicitat probe, iar cererea de încuviințare a probelor cu martori și expertiză grafoscopică a fost respinsă ca tardivă, pârâtul fiind decăzut din dreptul de a propune probe, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ.; pârâtul nu a solicitat verificarea de scripte, nu a depus la dosar documente purtând semnătura sa la nivelul anilor 1962 - 1963, ci doar s-a rezumat la a invoca faptul că semnătura nu îi aparține.

Înalta Curte constată, în acord cu opinia exprimată de Curtea de Apel, prin raportare la înscrisurile depuse la dosar, că pârâtul a desfășurat activități specifice mecanismului de supraveghere polițienească extrem de intrusiv în viața privată a celor urmăriți și a realizat o încălcare nelegitimă și disproporționată a dreptului la viață privată, la liberă exprimare, la libertatea religiei și la liberă circulație, iar toate aceste acțiuni ale pârâtului constituie activități prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fără a se urmări un scop legitim și fără a se păstra un raport just de proporționalitate.

Faptul că, prin culegerea și instrumentarea de informații, prin formularea de propuneri înaintate ofițerilor superiori, pârâtul se subordona ierarhic ofițerilor de Securitate care coordonau activitatea de profil și cu care admite în cuprinsul întâmpinării că avea "o relație de colaborare", nu anulează răspunderea individuală și nici nu diminuează caracterul represiv al acestor măsuri, luate împotriva unor persoane cărora în mod evident le-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale, astfel cum în mod corect a apreciat și Curtea de Apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că procedura a fost urmată întocmai, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În mod corect, a reținut instanța de fond că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca pârâtul să fie considerat lucrător al fostei securități.

Așadar, susținerile reclamantului sunt probate cu înscrisurile depuse la dosar și dovedesc faptul că pârâtul a desfășurat activități prin care a îngrădit drepturi fundamentale ale cetățenilor.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 4.118 din 19 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iunie 2015.

Procesat de GGC - N