ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 256/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 256/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 8 octombrie 2013, s-a

înregistrat acțiunea in constatare formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în

contradictoriu cu pârâtul P.V., prin care s-a solicitat a se aprecia asupra

calității de colaborator al Securității in ceea ce-l privește pe pârât.

Prin sentința nr. 4148

din data de 20 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată

de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul P.V., ca neîntemeiata.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul C.N.S.A.S. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs

invocate conform art. 483 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile 488 pct. 8

C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a normelor de drept material,

respectiv a dispozițiilor art. 2 lit. h) din O.U.G. nr. 24/2008 în ceea ce

privește soluția de respingere a acțiunii în constatare având ca obiect

constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe

pârâtul - intimat.

Recurentul arată că

în mod greșit prima instanță deși a efectuat o analiză a diferitelor informații

date Securității de către pârât, în baza angajamentului semnat de acesta la

data de 10 februarie 1981, a apreciat că notele de informații nu îndeplinesc

concomitent fiecare din motivele prezentate ambele condiții prevăzute de art. 2

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Concret, referitor la

condiția denunțării unor atitudini potrivnice regimului comunist prima instanță

a arătat că:

- Denunțarea unei

persoane care „mereu se plângea că nu poate sa-și practice meseria, neavând

condițiile necesare, făcând mereu comparație cu metodele de lucru din străinătate"

(nota din 20 august 1987) nu ar reprezenta denunțarea unei atitudini potrivnice

regimului comunist întrucât „N.F. era deja plecat din țară". Or,

considerăm ca această analiză, deși își propune să stabilească dacă atitudinea

denunțată era sau nu potrivnică regimului comunist, analizează, în realitate,

îndeplinirea celei de a doua condiții, anume posibilele efecte asupra persoanei

"denunțate. îndeplinirea sau nu a primei condiții nu a fost analizată de sentința

atacată.

-De asemenea,

potrivit primei instanțe, nota din 26 noiembrie 1987 nu ar reprezenta

denunțarea unei atitudini potrivnice regimului comunist întrucât „FN era deja

plecat". Din nou prima instanță, deși arată că analizează îndeplinirea

primei condiții, se referă exclusiv la cea de a doua condiție, anume posibilele

efecte ale notei furnizate.

- Aceeași eroare

privește și nota din 09 octombrie 1987 prin care intimatul aducea la cunoștința

Securității că ospătarul M.V. (prescurtarea C.N.S.A.S.) „nu este căsătorit și

tot timpul are mici explozii de nemulțumire la adresa conducerii de partid și

speră ca într-o zi să plece din țară, indiferent sub ce formă, motiv pentru

care nici nu vrea să se căsătorească" (sublinierea C.N.S.A.S.). Deși, în

aparență, prima instanță arată că analizează îndeplinirea condiției referitoare

la denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, în realitate este

analizată, din nou cea de a doua condiție. Astfel, prima instanță a arătat că

nu s-ar putea demonstra „existența vreunei legături de cauzalitate între emiterea

notei de informare de către pârât și luarea sub observație a lui M.V. de către

fosta Securitate". Dincolo de faptul că prima instanță arată că analizează

prima condiție, în timp ce, în realitate, o analizează pe cea de a doua, chiar

și din perspectiva celei de a doua condiții, analiza nu este corectă. Astfel,

practica amplă și constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții

de Apel București au arătat că, prin vizarea îngrădirii unor drepturi,

legiuitorul nu cere încălcarea efectivă a acestor drepturi, ci expunerea

persoanei denunțate unor posibile acțiuni informative ale Securității. Or, nota

citată anterior expunea persoana denunțată unor astfel de consecințe, iar

intimatul conștientiza în mod evident riscul la care îl supunea pe cel denunțat.

Prin urmare, interpretarea dată de prima instanță este rezultatul încălcării și

aplicării greșite a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce privește a

doua condiție legală cea referitoare la vânzarea îngrădirii unor drepturi,

prima instanță analizând nota referitoare la turistul belgian, a apreciat

greșit că nu este îndeplinită această condiție.

Prima instanță a

arătat că este corectă, „ca ipoteză", afirmația C.N.S.A.S. potrivit căreia

respectivele comentarii privind conducerea de partid sau exprimarea interesului

față de situația economico-politică din România conduceau la acțiuni

informative asupra cetățenilor străini”.

Cu toate acestea,

prima instanță a arătat că C.N.S.A.S. nu ar fi probat încălcarea efectivă a

drepturilor respectivului cetățean străin. Față de acest considerent, arătăm că

interpretarea dată de prima instanță este rezultatul încălcării și aplicării

greșite a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Așa cum am

arătat, practica amplă și constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a

Curții de Apel București au arătat că, prin vizarea îngrădirii unor drepturi,

legiuitori nu cere încălcarea efectivă a acestor drepturi, ci expunerea

persoanei denunțate unor posibile acțiuni informative ale Securității. Or,

chiar prima instanță a arătat că respectivele comentarii privind conducerea de

partid sau exprimarea interesului față de situația economico-politică din

România conduceau la acțiuni informative asupra cetățenilor străini.

În cele din urmă,

prima instanță a arătat că intimatul nu ar fi avut reprezentarea posibilelor

consecințe ale denunțului, câtă vreme „prezența străinului pe teritoriul

românesc era sporadică sau chiar supusă incertitudinii". Din nou,

interpretarea dată de prima instanță este contrară prevederilor art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008. Legiuitorul nu impune ca denunțătorul să fie sigur de

rezultatul negativ al denunțului său, ci doar ca acesta să fie în măsură să

conștientizeze că asupra celui denunțat puteau urma acțiuni informative

derulate de Securitate.

În jurisprudență s-a

arătat că și cetățenii străini puteau fi obiectul notelor furnizate Securității

de către informatori, iar părerile lor privind conducerea de partid sau față de

situația economică politică din România comunistă conduceau la acțiuni informative

asupra cetățenilor străini de natură a încălca drepturi și libertăți

fundamentale.

Se solicită admiterea

recursului și casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în

constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe

pârâtul-intimat.

La dosar

pârâtul-intimat a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, iar recurentul-reclamant a formulat răspuns la

întâmpinare.

Prin încheierea din

camera de consiliu din data de 6 octombrie 2014, recursul a fost apreciat ca

admisibil și instanța a făcut aplicarea art. 493 alin. (5) și alin. (6) C.

proc. civ.

Analizând recursul

declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat în

cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

interpretarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Curtea apreciază că

în mod greșit prima instanță prin soluția de respingere a acțiunii a constata

că pârâtul P.V. care în baza angajamentului din 10 februarie 1981-filele 85-86

dosar fond a informat Securitatea, prin numeroase note informative scrise de

mâna proprie și sub acoperirea numelor conspirative „P.” sau „V.”, nu poate

avea calitatea de colaborator al Securității, apreciind greșit, în raport de

probele administrate în sensul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pârâtul-intimat a

fost verificat în raport de dispozițiile art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008,

rezultând următoarele din cuprinsul notei de constatare

a fost recrutat la

data de 10 februarie 1981 de către I.J.S Brașov, sub numele conspirativ

<P.>, pe linia problemei <T.> pentru supravegherea informativă a

diplomaților, ziariștilor, comercianților, delegaților de firme turistice,

precum și a cetățenilor români cunoscuți ca legături ai unor cetățeni străini,

care vizitau stațiunea Predeal. Precizăm că și anterior recrutării oficiale a

fost folosit ca sursă de informare, în calitate de candidat, sub numele

conspirativ <V.> între 1980-1981. A fost abandonat în 1988 pentru că a

devenit membru de partid. Cu toate acestea, a continuat să fie folosit ca sursă

cu aprobare. De asemenea, în paralel cu calitatea de sursă, domnul P. a fost verificat

de S.C.E. din cadrul I.J.S. Brașov, deoarece solicitase efectuarea unei

călătorii în R.F.G. iar în 1989 a fost lucrat prin dosar de urmărire

informativă pentru clarificarea legăturilor sale cu cetățeni români stabiliți

în străinătate.

Curtea analizând

notele informative, menționate în nota de constatare apreciază că sunt

îndeplinite ambele condiții cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008 atât condiția furnizării de informații despre activități sau acțiuni

potrivnice regimului comunist cât și condiția vizării îngrădirii unor drepturi

și libertăți fundamentale.

Astfel, prin nota

informativă din 20 august 1987 (filele 4-5 din Nota de Constatare, Dosar cu

cota arhivistică nr. R/368152, vol. 2, fila 8), intimatul aducea la cunoștința

Securității faptul că domnul F. (prescurtarea C.N.S.A.S.) „mereu se plângea că

nu poate să-și practice meseria, neavând condițiile necesare, făcând mereu

comparație cu metodele de lucru din străinătate, unde am aflat că a lucrat o

perioadă de timp".

Această notă scrisă

de intimat a trezit imediat interesul ofițerilor Securității. Aceștia,

cunoscând că persoana denunțată „se află plecat cu familia în excursie în

Occident și se discută că termenul de înapoiere în țară a fost depășit",

au hotărât sesizarea serviciului pașapoarte. Este evident că situația semnalată

de intimat - potrivit căruia persoana denunțată admira „metodele de lucru din

străinătate", fiind în schimb nemulțumit de starea de lucruri în România -

a determinat sesizarea serviciului pașapoarte.

Printr-o altă notă

scrisa de intimat la 26 noiembrie 1987 (fila 5 din Nata de Constatare, Dosar cu

cota arhivistică nr. R/368152, vol. 2, fila 6), acesta a oferit Securității

date legate de viața personală a casierului F.N. (prescurtarea C.N.S.A.S.), susținând

că persoana denunțată ar fi s-ar fi căsătorit din interes. Informațiile strict

legate de viața familială și personală a celui denunțat dovedesc încălcarea

dreptului la viață privată, odată cu divulgarea acestor aspecte într-o notă

informativă adresată Securității. Dincolo de acest aspect, nota dezvăluie

circumstanțele în care persoana denunțată a emigrat, precum și faptul că

persoana denunțată fusese determinată să emigreze de către fosta sa soție.

Imediat după primirea notei, ofițerii Securității au hotărât că „vor fi

continuate verificările privind pe F.N., dacă a fost influențat, ajutat de

cineva, cauza refuzului înapoierii în țară".

Prin nota scrisă pe

care a scris-o la 16 noiembrie 1989 (filele 20-21 din Nota de Constatare, Dosar

cu cota arhivistică nr. 1310743, vol. 1/A, filele 26-28), intimatul informa

Securitatea că domnul S.M. (prescurtarea C.N.S.A.S.) - pe care îl întâlnise în

cursul unei excursii efectuate în Austria - îi făcuse propunerea de a rămâne

definitiv în Occident. Concret, intimatul îl denunța pe domnul S.M., arătând că

„din partea acestuia am primit numeroase îndemnuri de a rămâne în Occident'.

Deosebit de

importantă este nota din 28 decembrie 1980 (filele 3-4 din Nota de Constatare, Dosar

cu cota arhivistică nr. R/368152, vol. 2, filele 52-54). Prin această notă

informativă scrisă de intimat, Securitatea era înștiințată despre faptul că

turistul belgian D.A. (prescurtarea C.N.S.A.S.) își exprimase tranșant

dezamăgirea față de situația socială, economică și politică din România acelor

ani. Concret, turistul arătase că România suferise o evidentă involuție față de

anul 1953 (an în care persoana denunțată vizitase, de asemenea, România),

manifestându-și nemulțumirea față de criza alimentară - „am fost în piață la

Brașov, unde nu am găsit nimic, iar la carne nu puteai să te apropii - sau față

de faptul că Bucureștiul „nu este iluminat.

Același turist era

denunțat de intimat pentru că atacase cultul personalității dictatorului N.C.

Această atitudine a persoanei denunțate este sintetizată de intimat în nota

informativă prin formularea „M.N. - cultul personalității". Este notoriu

faptul că, din perspectiva autorităților represive comuniste, nu se putea

concepe o atitudine mai gravă decât criticile care îl vizau personal pe N.C.

Potrivit propagandei oficiale, N.C. se identifica cu P.C.R., reprezenta

personificarea regimului, iar persoana sa era nu putea face obiectul niciunei

criticii Prin urmare, a susține că exista un cult al personalității

dictatorului reprezenta un act de sfidare la dresa regimului. În consecință,

persoana care denunța un astfel de act îl expunea în mod deliberat pe cel

denunțat unor acțiuni informative derulate de fosta Securitate.

Într-adevăr, aceste

acțiuni nu s-au lăsat așteptate, reprezentanții Securității identificând camera

în care era cazată familia turistului denunțat, astfel în cât au stabilit că

„prin sursa „B.M." se va efectua o observare în cameră, după care se va

decide pentru o eventuală pătrundere secretă". Respectivele măsuri reies

chiar din adnotările de la finalul notei scrise de intimat, astfel că este dincolo

de orice dubiu legătura de cauzalitate dintre informațiile scrise de intimat și

reacția imediată a reprezentanților Securității.

Șeful problemei „T.”,

din cadrul Securității județului Brașov a stabilit că „informația prezintă

interes". De asemenea, ofițerul de Securitate a hotărât că intimatul ar fi

trebuit să fie „instruit în legătură cu modul de redactare a notelor

informative care denunțau „injurii ia adresa unor conducător. Din perspectiva

ofițerilor de Securitate, critica adusă de persoana denunțată la adresa lui

N.C., sintetizată prin formularea „M.N. - cultul personalității, era atât de

dură, încât însăși menționarea ei într-un document primit și utilizat de

Securitate le crea acestora un sentiment de teamă.

Prin nota informativă

din 09 octombrie 1987 (filele 23-24 din Nota de Constatare, Dosar cu cota arhivistică

nr. R/368326, vol. 1, fila 26), păstrată în dosarul deschis de Securitate pe

numele persoanei denunțate, intimatul aducea la cunoștința Securității că

ospătarul M.V. (prescurtarea C.N.S.A.S.) „nu este căsătorit și tot timpul are

mici explozii de nemulțumire la adresa conducerii de partid și speră ca într-o

zi să plece din țară, indiferent sub ce formă, motiv pentru care nici nu vrea

să se căsătorească" (sublinierea C.N.S.A.S.). Imediat după primirea acestei

note scrise de intimat, ofițerul de Securitate a adăugat: „Vor fi întreprinse

măsuri de verificare a celor semnalate de „P."' (ofițerul menționa unul

din cele două nume conspirative ale intimatului). Practic, prin această notă

informativă sunt denunțate doua atitudini potrivnice regimului comunist: pe de

o parte, „mici explozii de nemulțumire la adresa conducerii de partid', iar pe

de altă parte intenția celui denunțat de a pleca definitiv din țară.

Prin nota informativă

din 01 august 1988 (filele 26-27 din Nota de Constatare, Dosar cu cote arhivistică

nr. 16046, vol. 1, fila 13), păstrată în dosarul deschis de Securitate pe numele

persoanei denunțate K.I. (prescurtarea C.N.S.A.S.), intimatul dezvăluia

conținutul unei scrisori trimise de domnul G.E. (prescurtarea C.N.S.A.S.) către

soția domnului K.I. (prescurtarea C.N.S.A.S.).

În cuprinsul notei

sale, intimatul explica modul prin care reușise să citească respective scrisoare,

profitând de împrejurarea că se aflase în prejma domnului K.I. Acest gest ești suficient,

in opinia noastră, pentru a demonstra încălcarea secretului corespondente (art.

33 din Constituția din 1965) și a dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17

din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12

din Declarația Universală Drepturilor Omului). Dincolo de încălcarea secretului

corespondenței, intimatul divulga faptul că expeditorul scrisorii o sfătuia pe

soția domnului K.I. să (Urmeze un curs de cosmetician care putea să îi fie de

folos acesteia, odată cu emigrarea în Occident.

Mai mult, cu privire

la aceste persoane, intimatul a desfășurat și alte investigații proprii, prin

care stabilise că sfatul domnului G.E. (prescurtarea C.N.S.A.S.) fusese urmat,

iar domnul K.I. (prescurtarea C.N.S.A.S.) „și-a înscris soția la un astfel de

curs". Aceste informații, coroborate cu faptul că, potrivit intimatului,

„cunosc că acesta (K.I., nota C.N.S.A.S.) intenționează să efectueze o

deplasare turistică în Occident', conturau concluzia că domnul K.1. intenționa

să emigreze și că nu s-ar mai fi întors în țară, odată ce ar fi reușit „să

efectueze o deplasare turistică în Occident. Mai mult, prin aceeași notă

informativă, este denunțat și expeditorul scrisorii, domnul G.E. (prescurtarea C.N.S.A.S.)

care îi încuraja pe cei doi soți să emigreze.

Imediat după ce a

primit nota, ofițerul de Securitate a dispus: „Nota se va exploata la gaz",

într-adevăr, așa cum am arătat, nota scrisă de intimat este păstrată în dosarul

deschis de Securitate pe numele persoanei denunțate K.I. (prescurtarea C.N.S.A.S.).

În mod greșit și

nelegal, în opinia instanței de recurs, prima instanță a verificat îndeplinirea

cumulativă a celor două condiții în raport de fiecare notă de informații în

condițiile în care, din analiza comparativă a notelor rezultând îndeplinirea

celor două condiții legale.

A doua condiție de

fond se referă la vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale - și nu

neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul

putea si trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor

furnizate. Si această condiție este îndeplinită, întrucât este exclus ca

intimatul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații,

asupra celor la care se referea în notele pe care Ie-a scris, urma, cel mai probabil,

să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității. Or, această

acțiune de investigare presupunea cel puțin încălcarea dreptului la viață

privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile

și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin

căutarea și obținerea de noi informații despre persoanele urmărite, fără

acordul acestora.

De asemenea, măsurile

de urmărire nu puteau decât să se înăsprească, dacă persoana denunțată se afla

deja în atenția Securității.

Această condiție nu

este doar atinsă în speță, ci, mai mult, este depășită, câtă vreme informații

legate strict de opiniile și viața privată a unor persoane erau divulgate

Securității, cu consecința încălcării dreptului la viață privată.

Curtea nu va reține

susținerile din întâmpinare de natură a confirma legalitatea sentinței atacate.

Prin întâmpinarea sa,

intimatul arată, în esență, că „la acea vreme așa-zisa colaborare ere

considerată obligație și atribuție de serviciu a lucrătorilor din turism care

veneau în contact a cetățenii străini", informațiile furnizate Securității

fiind date sub presiune. Potrivit intimatului, prin notele furnizate nu ar fi

vizat încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești deoarece din

înscrisurile depuse „nu rezultă că urmare a acelor declarate, s-au luat în mod

efectiv măsuri care să conducă la încălcarea drepturilor persoanelor ce au

făcut obiectul notelor”.

Din cuprinsul

întâmpinării rezultă că intimatul, deși afirmă că la aceea vreme colaborarea

era o obligație de serviciu, totuși arată că a fost presat să furnizeze aceste

informații. De asemenea, deși este de acord cu interpretarea noțiunii de

vizare, în sensul că aceasta nu presupune producerea efectivă a consecințelor

faptelor, ci doar conștientizarea posibilității producerii acestora, în analiza

făcută prin întâmpinare reproșează, de fapt, că „nu s-a probat producerea

acestor consecințe".

De asemenea, se

desprinde ideea că intimatul interpretează prevederile art. 2 lit b) din O.U.G.

nr. 24/2008, în sensul că cele două condiții cumulative statuate de norma

indicată pentru a se putea constata calitatea de colaborator, trebuie să fi

întrunite concomitent de fiecare notă informativă pe care se-bazează acțiunea.

Altfel spus, oricare dintre materialele supuse analizei trebuie să

îndeplinească atât condiția referitoare la semnalarea atitudinilor potrivnice

regimului comunist cât și pe cea referitoare la vizarea încălcării. Curtea a

precizat că această interpretare nu este conformă cu textul de lege. În raport

de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că este suficient

pentru reținerea colaborării ca, spre exemplu, o notă informativă olografă să

se refere la atitudini anticomuniste și o alta să probeze cea de-a doua

condiție legată de vizarea drepturilor și libertăților.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul și

va casa sentința atacată în sensul că va admite acțiunea formulată de

recurentul-reclamant și va constata calitatea pârâtului-intimat de colaborator

al Securității, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinței nr. 4148 din 20 decembrie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată în sensul că admite acțiunea formulată de C.N.S.A.S. și constată

calitatea paratului P.V. de colaborator al Securității.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2015.