ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4598/2014

Decizia nr. 4598/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01 martie 2013, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a formulat acțiune în constatare urmând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosare, a se aprecia asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 1881 din 07 iunie 2013 s-a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și s-a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința intimatului.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul

A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat respingerea acțiunii formulată de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin care s-a cerut constatarea calității de colaborator al Securității.

Prin precizarea efectuată în procedura regularizării recursului, s-a indicat ca și motiv de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că prima instanță a efectuat o aplicare greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, s-a arătat că, deși există la dosar un număr foarte mare de note informative invocate, acestea nu există in mod fizic.

A susținut recurentul pârât că, deși nu a probat constrângerea la semnarea angajamentului, aceasta a existat, astfel că prin răspunsurile evazive date ofițerilor de securitate nu a îngrădit în niciun fel drepturile și libertățile omului.

Totodată, a mai arătat că nu se poate vorbi despre un angajament neviciat pentru punerea la folosință voluntară a locuinței, acesta fiind un exemplu clar de presiune la care a fost supus de către Securitate.

S-a susținut că nu avea calitatea de responsabil de scară astfel că nu avea cum să pună la dispoziția Securității încăperea folosită ca birou de administrația blocului.

A solicitat să se dea eficiență principiului „in dubio pro reo”, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Procedura în fața instanței de recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În cuprinsul întâmpinării s-a precizat că acțiunea se întemeiază exclusiv pe conținutul tezei a IV-a a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 ianuarie 2014 s-a admis în principiu recursul.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Recurentul-pârât se încadrează în sfera persoanelor supuse verificărilor în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în calitate de deținător al titlului de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, menționată la art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 „colaborator al Securității

- persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor”.

Curtea de apel, în considerentele sentinței, a reținut că prin supravegherea și urmărirea repetată, sistematică din partea Securității și a colaboratorilor săi, drepturile prevăzute de Constituția din anul 1965 dobândeau un conținut iluzoriu, prin restrângerea lor.

Criticile recurentului vizează în fapt aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/208.

Se constată că pârâtul recunoaște semnarea celor două angajamente aflate la dosarul de fond.

Or, în privința situației prevăzute de teza a IV-a art. 2 lit. b) trebuie îndeplinite în speță cele două condiții prevăzute de lege în mod specific, și anume înlesnirea culegerii de informații de la alte persoane prin punerea la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea și această punere la dispoziție a spațiului să fie făcută voluntar.

Prin urmare, condiția invocată de către recurent a îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale este în mod eronat proiectată, această din urmă condiție neexistând în ipoteza reglementată de legiuitor.

Înalta Curte apreciază că în legătură cu presiunile la care recurentul-pârât susține că a fost supus atunci când a semnat angajamentul nedatat prin care punea la dispoziția organelor Securității „a spațiului (biroului) afectat administrării blocului in care locuiesc și unde sunt responsabilul de scară unde se află amplasată respectiva încăpere, precum și membru in comitetul de bloc, sau la nevoie a apartamentului pe care il ocup”, nu sunt niciun fel de indicii sau probe concludente.

Având în vedere jurisprudența în această materie, Înalta Curte apreciază că nu are importanță nici faptul că spațiul pus la dispoziție era sau nu proprietatea recurentului, iar afirmația că acesta nu era în administrația sa este contrazisă chiar de angajamentul redat în extras anterior.

Pentru folosirea locuinței s-a stabilit ca legendă „o rudă apropiată din provincie cu serviciul temporar în București”, iar pentru încăperea administrației „tehnicienii de la IDEB”.

Conform raportului aflat la dosar fond, în casă urma să fie introdus informatorul B., care locuiește in zonă, cu numele informativ „C.”.

În ceea ce privește susținerea recurentului că prin nota raport din data de 12 martie 1979 a încetat legătura cu gazda casă de întâlniri „C.”, aceasta nu prezintă relevanță probatorie decât pentru perioada ulterioară acestei date, imobilul funcționând ca și casă de întâlniri pentru o perioadă de 2 ani.

În consecință, față de angajamentul olograf prin care recurentul-pârât a pus locuința sa la dispoziția organelor de securitate, cu intenția de a sprijini activitatea acestora, asigurând totodată confidențialitatea faptului respectiv, se constată că este îndeplinită ipoteza normei prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1881 din 07 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 decembrie 2014.