ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 111/2015

Decizia nr. 111/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2069 din 19 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de pârâtul A., în contradictoriu cu reclamantul B., împotriva sentinței civile nr. 3468 din 16 mai 2011 a aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ. - precizate de către parte, prin avocatul ales, ca fiind temeiul cererii formulate - hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Or, reține prima instanță, se constată că hotărârea atacată nu este pronunțată de către o instanță de recurs, pentru a putea fi atacată pe calea contestației în anulare specială pentru acest motiv; dincolo de acest motiv imperativ de respingere a cererii, se mai constată că nici motivele invocate în cuprinsul cererii (circumstanțiate inițial unei cereri de revizuire și nemodificate ulterior schimbării naturii căii de atac) nu se înscriu în motivele limitative prevăzute de art. 318 C. proc. civ., invocate de parte în fața Curții, în ședință publică.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul A. În motivarea recursului se arată, în esență, următoarele:

- în mod greșit se menționează în cuprinsul sentinței recurate că hotărârea atacată este pronunțată în data de 16 mai 2013, în loc de 16 mai 2011, cum este corect;

- în mod greșit se menționează în cuprinsul sentinței recurate că cererea se judecă potrivit dispozițiilor N.C.P.C., iar nu cele ale V.C.P.C., cum este corect;

- în mod greșit se menționează în cuprinsul sentinței recurate că hotărârea atacată a fost menținută prin respingerea recursului de către Curtea de Apel București, în loc de Înalta Curte de Casație și Justiție, cum este corect;

- deși avocatul ales a precizat că cererea formulată este o contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., instanța de judecată nu și-a manifestat rolul activ, prin calificarea corectă a cererii.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin sentința nr. 3468 din 16 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și menținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin respingerea recursului, ca nefondat, conform Deciziei nr. 3721 din 25 septembrie 2012, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul A., și s-a constatat calitatea de colaborator al Securității față de pârât.

Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de revizuire pârâtul care, prin apărătorul său ales, a precizat în fața instanței de judecată că cererea formulată este, în realitate, o contestație în anulare și că temeiul juridic al acesteia îl constituie dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., menționate de parte ca fiind temeiul cererii formulate, „

Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare

”.

Cum criticile formulate de contestator în cererea sa nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de textul legal citat, în mod corect a apreciat prima instanță că este neîntemeiată contestația în anulare, respingând-o ca atare.

Este neîntemeiată critica recurentului, ce vizează nemanifestarea de către instanța de judecată a rolului activ în calificarea corectă a cererii formulate, întrucât tocmai în exercitarea acestui rol a pus în vedere instanța de judecată contestatorului și apărătorului său ales să precizeze calea de atac pe care înțelege să o formuleze și temeiul juridic al acesteia.

Nu sunt întemeiate nici celelalte critici ale sentinței recurate, referitoare la menționarea greșită în cuprinsul acesteia a unor date, cu privire la care Înalta Curte reține că nu pot constitui motive de casare ci reprezintă simple erori materiale, ce pot fi îndreptate pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Față de considerentele arătate, constatându-se că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 din același cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 2069 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2015.