ÎCCJ, Decizia nr. 4/2015

"dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare coroborat cu dispozițiile art. 4 și 5 din același act normativ, se poate considera că dreptul la indemnizația pentru deces, de 100 de solde, se naște direct în patrimoniul urmașilor legali sau este un drept ce aparține patrimoniului succesoral, cules de urmași în calitatea acestora de succesori; 2. dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, se poate considera că: a) dreptul la despăgubiri, aici reglementat, este unic în sensul că se acordă o singură dată, în raport de starea inițială «produsă ca urmare a unor acțiuni militare. . .», fără a avea relevanță trecerea ulterioară într-un alt grad de invaliditate sau eventualul deces; b) în ipoteza unei persoane din categoria celor vizate care parcurge în timp fiecare din cazurile reglementate în acest articol (invaliditate gradul III, trece apoi în invaliditate gradul II, apoi în invaliditate gradul I și în final decedează) se naște cu ocazia fiecărei încadrări într-un nou grad de invaliditate, respectiv a decesului: - câte un drept nou pentru a beneficia de integralitatea despăgubirilor aferente acestuia; sau - dreptul la diferența dintre indemnizația acordată inițial pentru starea de invaliditate mai ușoară și cea reglementată pentru starea de invaliditate mai gravă, respectiv diferența dintre indemnizația pentru invaliditate gradul I și cea pentru deces." Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, răspunsurile curților de apel cu privire la problemele de drept ce fac obiectul sesizării, răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, precum și un punct de vedere formulat de către Ministerul Apărării Naționale. Președintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: 1. Titularul și obiectul sesizării Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 20 octombrie 2014, în Dosarul nr. 670/33/2014, sesizarea din oficiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: 1. "dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare coroborat cu dispozițiile art. 4 și 5 din același act normativ, se poate considera că dreptul la indemnizația pentru deces, de 100 de solde, se naște direct în patrimoniul urmașilor legali sau este un drept ce aparține patrimoniului succesoral, cules de urmași în calitatea acestora de succesori; 2. dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, se poate considera că: a) dreptul la despăgubiri, aici reglementat, este unic în sensul că se acordă o singură dată, în raport de starea inițială «produsă ca urmare a unor acțiuni militare (...)», fără a avea relevanță trecerea ulterioară într-un alt grad de invaliditate sau eventualul deces; b) în ipoteza unei persoane din categoria celor vizate care parcurge în timp fiecare din cazurile reglementate în acest articol (invaliditate gradul III, trece apoi în invaliditate gradul II, apoi în invaliditate gradul I și în final decedează) se naște cu ocazia fiecărei încadrări într-un nou grad de invaliditate, respectiv a decesului: - câte un drept nou pentru a beneficia de integralitatea despăgubirilor aferente acestuia; sau - dreptul la diferența dintre indemnizația acordată inițial pentru starea de invaliditate mai ușoară și cea reglementată pentru starea de invaliditate mai gravă, respectiv diferența dintre indemnizația pentru invaliditate gradul I și cea pentru deces."

Expunerea succintă a procesului Reclamanta Sălăgean Gâncean Emilia Raveca a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirii în cuantum de 100 de solde de bază lunare brute pentru decesul soțului său ca urmare a participării acestuia la misiunea ISAF III din Afganistan în perioada 15 ianuarie - 10 iulie 2007 și a dobânzii aferente. Prin Sentința civilă nr. 480/F din 10 martie 2014, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Sălăgean Gâncean Emilia Raveca împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naționale, și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 95.500 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea a 100 solde lunare de bază brute, suma fiind actualizată cu indicele prețurilor de consum, precum și dobânda legală aferentă, începând cu data de 7 august 2013 și până la plata efectivă, precum și suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că acțiunea în pretenții este admisibilă, întrucât reparația pecuniară poate fi pretinsă chiar și de unul dintre succesori, desocotirea dintre aceștia urmând a se realiza potrivit dreptului comun. Pe de altă parte, a apreciat că dreptul reclamat, constând într-o despăgubire în caz de deces, se naște direct în persoana urmașilor defunctului, în temeiul art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, așa încât acesta nu putea exista în patrimoniul defunctului, cu consecința inaptitudinii transmiterii lui către succesori. Pe fond, prima instanță a reținut că reclamanta este soția supraviețuitoare a militarului profesionist Sălăgean Gâncean Florin Aurel, care a participat la o misiune în Afganistan în perioada 5 ianuarie-30 iulie 2007. După întoarcerea din misiune, starea de sănătate a militarului s-a degradat treptat, fiind încadrat succesiv în gradele de invaliditate III, II și I, pentru ca, la data de 31 august 2010, să intervină decesul acestuia. Prin Decizia nr. A-2817/10 din 4 noiembrie 2010 a Comisiei de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar Cluj-Napoca s-a apreciat că decesul a survenit "prin boală apărută în timpul și din cauza îndeplinirii serviciului militar (misiune în cadrul forțelor internaționale de menținere a păcii în teatrul de operațiuni militare din Afganistan)". Totodată, Tribunalul a evocat dispozițiile art. 8 5 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1 și 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 și ale art. 1 din Legea nr. 70/1997 privind acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse gradaților și soldaților din Ministerul Apărării Naționale ca urmare a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, precum și prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, cu modificările și completările ulterioare, și, în considerarea tuturor argumentelor expuse anterior, a admis acțiunea. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți. Apelanta-reclamantă a arătat, în esență, că, deși acțiunea a fost admisă, i-a fost ignorată cererea de actualizare a sumei acordate, așa încât cuantumul corect al sumei este de 105.708,95 lei. Apelantul-pârât a prezentat situația de fapt, susținând că, la întoarcerea în țară din ultima misiune, în fișa de control medical a militarului profesionist Sălăgean Gâncean Florin Aurel, nu s-a consemnat nicio invaliditate survenită în urma participării la acțiunile militare și că, abia ulterior decesului acestuia, intervenit la data de 31 august 2010, prin Decizia medicală nr. A-2817/10 din 4 noiembrie 2010, comisia de expertiză de pe lângă Spitalul Militar Cluj-Napoca a stabilit existența unei legături de cauzalitate între deces și misiunea din Afganistan. Acest apelant a criticat soluția instanței de fond și sub aspectul respingerii excepției inadmisibilității acțiunii, deoarece, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 70/1997 și art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, despăgubirile se plătesc urmașilor legali (deci tuturor urmașilor legali, și nu doar unui singur urmaș) "potrivit legii", fiind necesară corelarea cu dispozițiile legale în materia dreptului succesoral. Pe de altă parte, a considerat că acțiunea este inadmisibilă, întrucât dreptul la despăgubiri nu exista în masa succesorală la momentul deschiderii moștenirii, nefiind transmis urmașilor defunctului și, pentru ca reclamanta să poată beneficia de despăgubiri ca urmare a decesului soțului, trebuia ca acesta să fi intervenit în timpul și din cauza (condiții cumulative) unor misiuni în afara țării. Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă, în cadrul soluționării apelului, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept deduse judecății, dispunând, totodată, suspendarea cauzei până la pronunțarea soluției cu privire la dezlegarea în drept a problemelor sesizate, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile Normele a căror interpretare se solicită sunt cuprinse în articolele 1, 4 și 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare. Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 are caracter militar și, potrivit art. 107 alin. (4) din Constituția României, nu se publică în Monitorul Oficial al României. Actul normativ a fost adoptat în vederea organizării punerii în aplicare a prevederilor art. 21 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, care, la data respectivă, aveau următorul conținut: "Art. 21. - Ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor în activitate și celor în rezervă, concentrați sau mobilizați în unități militare, li se acordă despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acțiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare. Cuantumul despăgubirilor ce se acordă cadrelor devenite invalide, respectiv urmașilor celor decedate, se stabilește prin hotărâre a Guvernului. Pensia pentru invaliditate permanentă, survenită în condițiile alin. 1, este egală cu solda lunară avută la data respectivă și se actualizează potrivit art. 11. Cadrele militare în rezervă sau în retragere pot opta pentru pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat."

Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării Prin Încheierea din data de 20 octombrie 2014, în Dosarul nr. 670/33/2014, Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivată de următoarele: 1. de lămurirea modului de interpretare și de aplicare a dispozițiilor art. 1 coroborat cu dispozițiile art. 4 și 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât textele de lege incidente reglementează dreptul acordat, după împrejurări, fie ofițerilor, maiștrilor militari, subofițerilor în activitate și celor în rezervă, concentrați sau mobilizați în unități militare, fie urmașilor - în cazul decesului acestora -, de a beneficia de plata unor despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acțiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare și prevăd, in crescendo, despăgubirile datorate pentru cazurile de invaliditate de gradul III - 30 de solde de bază lunare brute, respectiv pentru invaliditate de gradul II - 50 de astfel de solde; invaliditate de gradul I - 60 de solde; pentru deces - 100 de solde; 2. problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre; 3. problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data de 20 octombrie 2014.

Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept 5.1. Reclamanta Sălăgean Gâncean Emilia Raveca a apreciat că nu este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât, prin greșita redactare a art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, se conferă, practic, capacitate de folosință unei persoane decedate, această eroare gravă fiind, ulterior, îndreptată prin art. 5, conform căruia indemnizația se acordă la cerere succesorilor, iar această chestiune poate fi dezlegată de instanța care judecă fondul cauzei. Totodată, s-a învederat că, dacă militarul ar fi ajuns în grade de invaliditate și ar fi beneficiat de despăgubiri, era o altă situație, însă acesta a decedat și drepturile aparțin succesorilor. În opinia acesteia, sintagma "se acordă despăgubiri" la care se referă art. 1 din actul normativ menționat se identifică cu sintagma "se plătesc" la care se referă art. 5 din aceeași hotărâre, indemnizația de deces se acordă la solicitarea moștenitorilor, care au efectuat cheltuielile de înmormântare, fiind un drept divizibil, iar, dacă moștenitorii nu se înțeleg, aceștia se pot adresa instanței de judecată, reclamanta aflându-se în situația unei gestiuni de afaceri pentru fiica ei, fiind vorba de un drept care s-a născut ca urmare a decesului. 5.2. Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a arătat că este vorba de o chestiune de drept nouă și este oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare pentru aspectele invocate. Referitor la primul aspect pus în discuție, a învederat că, indiferent dacă dreptul se naște direct în patrimoniul urmașilor legali sau în patrimoniul succesoral cules de urmași în calitatea lor de succesori, despăgubirile în caz de deces se datorează tuturor urmașilor legali care au acceptat expres sau prin acte de folosință moștenirea, nu doar unora sau unuia dintre aceștia. Distribuția acestor sume se poate face numai proporțional cu cota-parte cuvenită fiecăruia, așa cum reiese și din certificatul de moștenitor. Așadar, o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 poate fi introdusă de toți moștenitorii legali sau de fiecare în parte, numai pentru cota- parte cuvenită fiecăruia potrivit legii. Cu privire la cel de-al doilea aspect, a menționat că, în situația persoanelor prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, nu se naște câte un drept nou, cu ocazia încadrării în grade diferite de invaliditate, ci se naște doar dreptul la diferența dintre indemnizația cuvenită pentru starea de invaliditate mai ușoară și cea reglementată pentru starea mai gravă sau deces.

Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra problemei juridice supuse interpretării este în sensul că indemnizația de deces se naște direct în patrimoniul urmașilor legali, în acest sens fiind interpretarea dispozițiilor art. 1 coroborat cu art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996. Cu privire la cea de-a doua chestiune de drept semnalată, s-au expus două puncte de vedere, după cum urmează: - într-o primă opinie se apreciază că dreptul la despăgubiri reglementat de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 este unic în sensul că se acordă o singură dată, în raport de starea inițială "produsă ca urmare a unor acțiuni militare", fără a avea relevanță trecerea ulterioară într-un alt grad de invaliditate sau eventualul deces. Considerentele ce stau la baza acestei opinii sunt deduse din textul art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, apreciind-se că dreptul la despăgubiri se leagă de situația creată în cadrul acțiunii militare, textul subliniind legătura necesară și directă dintre starea de invaliditate sau deces și acțiunile militare. Fiind un drept la măsuri de protecție reglementate de stat pentru persoane cărora le-a fost afectată integritatea corporală/viața pe teatrele de luptă internaționale, interpretarea nu se poate face în defavoarea celui ce se obligă, prin extinderea acesteia la situații pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere (și anume, la situația agravării stării de sănătate în timp), cu atât mai mult cu cât acest set de măsuri de sprijin se încadrează într-un ansamblu de măsuri mult lărgit, constând din acordarea daunelor materiale aferente contractului de asigurare de viață și accidente, a indemnizației lunare pentru urmași în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările și completările ulterioare, a pensiei de urmaș, a bursei de studiu pentru urmaș, ca și din faptul angajării soției defunctului ca ofițer în cadrul armatei. Eventual, s-ar putea accepta a se considera ca, din dreptul aferent stării mai grave de invaliditate, să se deducă despăgubirea aferentă stării anterioare de invaliditate, agravarea dând eventual naștere la dreptul la diferența dintre despăgubirile prevăzute pentru cele două stări de invaliditate, respectiv la diferența dintre despăgubirile aferente invalidității și cele pentru deces; - într-o a doua opinie se consideră că, în ipoteza unei persoane din categoria celor vizate, care parcurge, în timp, fiecare dintre cazurile reglementate în acest text (invaliditate gradul III, apoi invaliditate gradul II, ulterior invaliditate gradul I și, în final, deces), se naște, cu ocazia fiecărei încadrări într-un nou grad de invaliditate, respectiv a decesului, câte un drept nou pentru a beneficia de integralitatea despăgubirilor aferente acestuia. Argumentele ce susțin a doua opinie sunt în sensul că, nefiind făcută nicio distincție de către legiuitor, aceasta nu poate fi făcută nici de către interpret, în sensul că, în măsura în care legiuitorul a reglementat patru tipuri de despăgubiri, fără a limita acordarea acestora la un singur tip, nu se poate restrânge acordarea lor în sensul propus în prima interpretare. În această opinie, pentru obținerea beneficiului despăgubirilor, este necesară stabilirea legăturii de cauzalitate între starea de invaliditate și activitatea desfășurată în timpul misiunii, chiar dacă apariția și constatarea stării de invaliditate au loc ulterior reîntoarcerii din misiune.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie Referitor la problemele de drept care fac obiectul sesizării Curții de Apel Cluj - Secția I civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, nu au fost identificate hotărâri judecătorești care să evidențieze practica judiciară la nivelul curților de apel și al instanțelor aflate în circumscripția lor teritorială referitoare la chestiunile de drept care fac obiectul prezentei sesizări. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării Curții de Apel Cluj.

Jurisprudența Curții Constituționale În urma verificărilor efectuate nu au fost identificate decizii ale Curții Constituționale cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentului dosar.

Raportul asupra chestiunilor de drept Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a instituției juridice privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar, în subsidiar, în cazul în care se va aprecia că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării formulate, referitor la prima problemă de drept, s-a arătat că dispozițiile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, coroborate cu prevederile art. 4 și 5 din același act normativ, se interpretează în sensul că dreptul la despăgubirea reglementată pentru decesul cadrelor militare, ca urmare a unor acțiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, se naște direct în patrimoniul urmașilor legali ai acestora (și poate fi pretins de oricare dintre succesori, sub rezerva desocotirii lor ulterioare). În privința celei de a doua probleme de drept s-au conturat două puncte de vedere, potrivit cărora dispozițiile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 se interpretează în sensul că dreptul la despăgubiri nu este condiționat de starea inițială produsă ca urmare a unor acțiuni militare, respectiv dreptul la despăgubiri pentru rezultatul păgubitor se acordă în raport cu starea inițială produsă ca urmare a evenimentului vătămător, fără a avea relevanță trecerea ulterioară într-un alt grad de invaliditate sau, eventual, deces, fiind unanimă soluția de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă în Dosarul nr. 670/33/2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile în privința problemei de drept identificate la pct. 2 lit. b) din actul de învestire a instanței supreme.

Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere formulat de pârât și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Așadar, legiuitorul, în cuprinsul articolului anterior menționat, a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează: 1. existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță; 2. cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; 3. o chestiune de drept cu caracter de noutate; 4. Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; 5. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată. Preliminar analizei condițiilor de admisibilitate, astfel cum au fost conturate în doctrină, dar și în jurisprudența Înaltei Curți, un prim aspect care relevă inadmisibilitatea sesizării rezultă din analiza elementelor care diferențiază cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanțelor judecătorești (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariției unei astfel de practici (control a priori). Dacă este, de principiu, acceptat că inexistența unei practici neunitare denotă că instanța supremă poate fi sesizată pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nefiind una care să fi creat deja divergență în jurisprudență, inexistența unei practici, în sine, nu poate decât să ducă la o concluzie în sens opus. Examinarea datelor comunicate de către curțile de apel arată că, în decurs de nouăsprezece ani, câți au trecut de la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 846/1996, nicio altă instanță națională, în afară de titularul sesizării, nu a fost sesizată cu o cerere având un obiect similar cu cel dedus judecății instanței de trimitere. În aceste condiții nu sunt create premisele apariției unei practici neunitare, care să poată fi preîntâmpinată pe calea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, iar o opinie jurisprudențială izolată nu poate să constituie temei declanșator al mecanismului procedurii reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea privită din această perspectivă fiind inadmisibilă. Separat de acest aspect, pentru ca mecanismul procedural reglementat prin articolul anterior menționat să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, instanța supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. În acest sens, în doctrină, a fost exprimată opinia, deși textul nu o afirmă expres, că sesizarea trebuie să vizeze chestiuni de drept susceptibile de interpretări diferite, care, odată aplicate în cauze concrete, ar genera o practică neunitară, iar aceste interpretări diferite, doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. Spre deosebire de legislația franceză, care prevede expres condiția dificultății serioase, veritabile și pe cea a interesului pentru un număr mare de cazuri, pentru sesizarea instanței supreme, legislația internă lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării sub acest aspect, ceea ce poate determina transformarea mecanismului hotărârii prealabile în reversul său, respectiv într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente sau într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii. În cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care, cel puțin, în privința primei chestiuni de drept, nu comportă o reală dificultate, ele nefiind lacunare ori contradictorii în esență, ci, cel mult, redactate într-o manieră improprie. De aceea, o interpretare corectă a prevederilor în vederea soluționării cererii impune realizarea unei analize de conținut și corelate a normelor cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 846/1996. Relaționarea acestor norme a fost expusă însă și în cuprinsul raționamentului judiciar realizat de titularul sesizării, ceea ce conduce la concluzia că nu este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate; prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative. Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 este un act administrativ cu caracter normativ adoptat în vederea organizării punerii în aplicare a prevederilor art. 21 alin. 1 și 2 din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut: "Ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor în activitate și celor în rezervă, concentrați sau mobilizați în unități militare, li se acordă despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acțiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare. Cuantumul despăgubirilor ce se acordă cadrelor devenite invalide, respectiv urmașilor celor decedate, se stabilește prin hotărâre a Guvernului." Prima problemă de drept sesizată vizează interpretarea dispozițiilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996, coroborate cu dispozițiile art. 4 și 5 din același act normativ, în sensul de a se stabili dacă dreptul la indemnizația pentru deces se naște direct în patrimoniul urmașilor legali sau este un drept ce aparține patrimoniului succesoral, cules de urmași, în această calitate. Având în vedere conținutul lipsit de orice echivoc al art. 21 alin. 2 din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, citat mai sus, preluat în cuprinsul art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 privind acordarea de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, se apreciază că problema semnalată nu comportă o reală dificultate, care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă. În ceea ce privește condiția de admisibilitate care impune ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, se apreciază că legătura dintre soluționarea pe fond a apelului și problema de drept sesizată poate fi identificată numai în cazul primelor două chestiuni de drept, întrucât se contestă dreptul reclamantei, în calitate de urmaș legal, de a beneficia de despăgubirile aferente decesului cadrului militar. Cea de-a treia întrebare formulată de instanța de trimitere este însă pur ipotetică, nefiind necesară pentru dezlegarea cauzei, pentru că, în litigiul principal, nu se pune problema unei cuantificări a despăgubirilor pentru deces în sensul celor exprimate în încheierea de sesizare. Din interpretarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, ce reclamă un raport de dependență dintre chestiunea de drept ce face obiectul sesizării și soluționarea pe fond a cauzei, rezultă că hotărârea pe care Înalta Curte o pronunță în procedura mecanismului judiciar de unificare a practicii trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluției din procesul principal, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluționării pe fond a litigiului, iar nu a unor situații ipotetice care ar putea fi generate de interpretarea textului normativ care face obiectul hotărârii prealabile. Totodată, în analiza condiției de admisibilitate la care s-a făcut referire trebuie pornit de la datele concrete ale speței. Astfel, instanța a fost sesizată cu judecarea unei cereri prin care reclamanta Sălăgean-Gâncean Emilia Raveca a solicitat obligarea Ministerului Apărării Naționale la plata unor despăgubiri în cuantum de 100 de solde de bază lunare brute și a dobânzii aferente, pentru decesul soțului său, ca urmare a participării acestuia la misiunea ISAF III din Afganistan, în perioada 15 ianuarie 2007-10 iulie 2007. Situația de fapt relevată de instanța de trimitere denotă împrejurarea că, după întoarcerea din misiune, soțul reclamantei a fost încadrat succesiv în gradele de invaliditate III, II și I, perioadă în care nu a solicitat acordarea despăgubirilor cuvenite gradului său de invaliditate, iar ca urmare a decesului acestuia, reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, a promovat acțiunea pentru plata despăgubirilor în cuantum de 100 de solde de bază brute lunare. Chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită urmărește interpretarea textului normativ în privința modalității de cuantificare a despăgubirilor în situația ipotetică - semnalată, ca atare, chiar de instanța de trimitere - în care o persoană parcurge, în timp, fiecare dintre gradele de invaliditate și apoi decedează, însă este de subliniat faptul că ipotezele semnalate în sesizare spre a fi lămurite nu se identifică cu situația concretă dedusă judecății, aflată pe rolul instanței de trimitere, astfel încât rezolvarea unei atari chestiuni de drept nu are aptitudinea de a fi utilă soluționării fondului cauzei. În considerarea argumentelor expuse se apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condițiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu și numai în privința chestiunilor de drept de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, astfel încât consideră că sesizarea nu este admisibilă Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din același act normativ,