ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 286/2015

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2245 din 28 mai 2013,

pronunțată în Dosarul nr. 2014/110/2008, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate

excepțiile inadmisibilității capătului de cerere referitor la rectificarea

poziției 48 - 51 și nulității completării motivelor de recurs invocate de

intimata I.T.M. Bacău.

A admis recursul

declarat de recurentul-reclamant S.L. și de recurentul-pârât I.T.M. Bacău

împotriva Sentinței civile nr. 1037 din 13 iunie 2012 pronunțate de Tribunalul

Bacău în Dosarul nr. 2014/110/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți E.I.,

B.A., F.E.L. și Inspecția Muncii.

A modificat, în

parte, sentința recurată în sensul că:

- a respins capătul

de cerere formulat de reclamant privind anularea deciziilor: 72/2001, 55/2000

și a celorlalte decizii subsecvente, emise ulterior datei de 1 august 2000 de

I.T.M. Bacău și a înlăturat obligarea pârâtei I.T.M. de a emite o nouă decizie

de numire în funcția publică și de schimbare a încadrării reclamantului în

funcția publică de consilier A/I/1 începând cu 12 mai 2001, precum și de a

efectua rectificările în carnetul de muncă, dosarul profesional și registrul de

evidență a funcțiilor publice.

- a înlăturat

obligația pârâtei I.T.M. Bacău de a efectua recalcularea și plata diferențelor

salariale precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

- a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspecția Muncii invocată de

reclamantul S.L. și a respins acțiunea formulată împotriva acesteia și pe cale

de consecință a respins recursul declarat de pârâta Inspecția Muncii și a

excepțiilor invocate de aceasta în calitate de recurentă.

A menținut celelalte

dispoziții precum și soluția pronunțată cu privire la capătul de cerere privind

anularea Deciziei nr. 136 din 28 martie 2008.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității cererii recurentului-reclamant referitor la anularea

ca falsă a Deciziei nr. 136/2008 prin care s-a dispus rectificarea pozițiilor

48 - 51 din carnetul de muncă al reclamantului invocată de aceasta, nu este o

cerere nouă formulată în recurs ci un argument pentru menținerea hotărârii

instanței de fond cu privire la acest capăt de cerere, argument întemeiat prin

realizarea acestor rectificări fără respectarea legii.

În ceea ce privește

nulitatea completării motivelor de recurs sub aspectul încălcării art. 302

1

,

lit. c) C. proc. civ., art. 304

1

C. proc. civ. dispune că recursul

declarat împotriva hotărârilor care nu pot fi atacate cu apel nu este limitat

la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., hotărârea

putând fi criticată și sub aspectul stabilirii situației de fapt.

În ceea ce privește

recursul declarat de I.T.M. Bacău, instanța a reținut următoarele:

Urmare a excepției de

nelegalitate invocată de reclamant împotriva Ordinului nr. 571B/2000 și a

Deciziei nr. 1026/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile

Ordinului nr. 571B/2000 nu îi sunt aplicabile reclamantului, iar instanța de

recurs nu va avea în vedere acest ordin la soluționarea capătului de cerere

privind anularea Deciziei nr. 72/2001.

În raport de Decizia

nr. 72 din 15 ianuarie 2001 care nu a fost revocată sau anulată pe considerentul

lipsei avizului A.N.F.P., ținând seama că funcțiile publice sunt stabilite de

conducătorul autorității sau instituției respective, instanța de recurs a

reținut că echivalarea funcției de specialitate de "analist programator

I" pe care o avea în cadrul I.T.M. Bacău cu funcția publică de expert

A/II/2 nu a încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 82/2000 așa cum susține

reclamantul, sub aspectul criticat de acesta, respectiv echivalarea funcției cu

aceea de consilier A/1/2.

În ceea ce privește

clasa funcției în care a fost numit, instanța de recurs a reținut că

echivalarea reclamantului în clasa a II-a a ierarhiei funcțiilor publice este

echivalentă cu gradul profesional I pe care îl deținea anterior numirii sale,

până la nivelul maxim al gradului profesional mai existând o treaptă ierarhică.

Instanța de recurs,

reținând că funcția publică în care reclamantul a fost numit la 1 ianuarie 2011

constituie o corectă echivalare a funcției de specialitate a funcției pe care o

avea anterior, capetele de cerere ale acestuia de anulare a Deciziei nr.

72/2001 sub aspectul funcției publice în care a fost numit și emiterea unei

decizii de numire în funcția publică pretinsă, precum și anularea deciziilor

subsecvente prin care s-a consacrat evoluția carierei funcției publice având ca

bază funcția publică în care a fost numit la 1 ianuarie 2001 și obligarea

reclamantei să emită corespunzător pretinsei funcții publice care i s-ar fi

cuvenit în opinia reclamantului sunt nefondate, a admis recursul recurentei

I.T.M. sub acest aspect.

În ceea ce privește

schimbarea încadrării reclamantului în funcția publică de consilier categoria

A/I/1 începând cu 12 mai 2001, Curtea de Apel Bacău a reținut că instanța de

fond a făcut o greșită aplicare a H.G. nr. 767/1999.

O.U.G. nr. 24/2000 a

intrat în vigoare după încheierea contractului dintre părți, respectiv la 31

martie 2000, raporturilor de muncă încheiate anterior intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 24/2000 nefiindu-le aplicabile dispozițiile acestui act normativ sub

aspectul raporturilor juridice încheiate de părți, respectiv funcția de

specialitate în care a fost încadrat reclamantul, natura prestațiilor la care

s-a angajat salariatul.

Cu privire la

anularea Deciziei 136 din 28 martie 2008, instanța de recurs a reținut că, deși

recurentul-pârât invocă prevederile anexei 8.1 pct. V, lit. a) din Legea nr.

154/1998, acesta ignoră pe de o parte, contractul încheiat de părți în care

funcția de specialitate în care a fost încadrat reclamantul era expres trecută

în contract, dar și faptul că la data încheierii contractului, nu exista o

clasificare a ocupațiilor din România, iar pe de altă parte nu exista nici o

prevedere legală să interzică, pentru persoanele care exercitau atât atribuții

de analist cât și de programator, să fie angajate cu funcția de "analist

programator".

Prin urmare critica

formulată pe acest capăt de cerere a fost găsită nefondată.

În ceea ce privește

recursul declarat de reclamantul S.L., instanța de recurs 1-a constatat

întemeiat, cu privire la motivul de recurs de ordine publică prin care s-a

invocat, atât prin întâmpinare cât și prin cerere separată, excepția lipsei

calității procesuale a pârâtei Inspecția Muncii.

Potrivit art. 2 din

Legea nr. 108/1999, Inspecția Muncii are în subordine inspectorate teritoriale

de muncă, unități cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare

județ și în municipiul București.

Având în vedere că

actele contestate au fost emise de pârâta I.T.M. Bacău, că această autoritate,

deși subordonată Inspecției Muncii, are personalitate juridică, că în cauză nu

a fost contestată capacitatea administrativă a pârâtei I.T.M. Bacău de a emite

actele contestate, instanța de recurs a constatat că aceasta are calitate

procesuală pasivă în prezenta cauză și nu Inspecția Muncii, critica

recurentului-reclamant fiind fondată.

Celelalte motive de

recurs formulate de reclamantul S.L. împotriva sentințelor nr. 1037/2012 și nr.

1592/2012 precum și împotriva încheierilor din 9 iunie 2010, 17 ianuarie 2011

și 31 octombrie 2012 au fost apreciate ca nefondate de către instanța de

recurs.

Referitor la recursul

declarat de Inspecția Muncii, instanța de recurs a reținut că această din urmă

recurentă nu are calitate procesuală în cauză și astfel, criticile formulate de

recurentă împotriva sentințelor pronunțate în cauză cât și apărările pe cale de

excepție formulate împotriva recursului reclamantului, pe cale de consecință,

nu mai necesită a fi analizate.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire S.L., astfel cum a fost precizată în

fața Curții de Apel Bacău la data de 17 octombrie 2013, invocând și motivul

prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că această hotărâre este

contradictorie cu Decizia nr. 1026 din 24 februarie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, precum și cu

Încheierea din data de 23 martie 2011 a Tribunalului Bacău.

În dezvoltarea

acestui motiv de revizuire, revizuentul susține că prin Decizia nr. 1026 din 24

februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 660/32/2008 s-a admis

excepția de nelegalitate a Ordinului Ministerului Muncii și Protecției Sociale

nr. 571B din 3 august 2000, care a stat la baza actelor administrative a căror

anulare a solicitat-o în Dosarul nr. 1014/110/2008, soluționat irevocabil prin

Decizia nr. 2245 din 28 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, a cărei desființare se

solicită prin prezenta cerere de revizuire.

Mai arată revizuentul

că prin Încheierea din 23 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1014/110/2008,

Tribunalul Bacău a admis excepția de nelegalitate a Deciziei I.T.M. Bacău prin

care s-au stabilit funcțiile publice din cadrul instituției și care, de

asemenea, a stat la baza actelor administrative contestate.

Analizând cererea de

revizuire formulată, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește

excepțiile lipsei calității de reprezentant al consilierului juridic care a

depus delegație pentru Inspecția Muncii și a lipsei calității procesuale pasive

a intimatei Inspecției Muncii, Înalta Curte constată că nu există niciun

interes în susținerea acestora, având în vedere că reprezentantul juridic al

Inspecției Muncii nu a răspuns și pentru I.T.M. Bacău, care a lipsit la acest

termen, iar excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspecției Muncii, a

fost admisă prin decizia a cărei revizuire se solicită și chiar la cererea

recurentului S.L., care a formulat motiv de recurs pe acesta aspect, admis de

Curtea de Apel Bacău.

Analizând mai întâi

admisibilitatea cererii de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin.

(3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibilă, nefiind

întrunită ipoteza textului legal prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este motiv de revizuire și atunci

când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același

grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate".

Din economia textului

citat, rezultă că acesta se referă la situația în care există două hotărâri

definitive pronunțate în două pricini, având același obiect, purtate între

aceleași părți, cele două hotărâri trebuind să soluționeze fondul și să fie

contrare. Această interpretare a fost confirmată și de doctrina juridică afirmându-se

constant că nu sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în

acele cazuri în care soluțiile contradictorii au fost pronunțate în aceeași

cauză, pe parcursul soluționării cauzei și în diverse etape procesuale.

Or, prin Decizia nr.

1026 din 24 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și

prin Încheierea din 23 martie 2011 a Tribunalului Bacău s-au soluționat, în

realitate, două incidente procesuale care au îmbrăcat forma unor excepții de

nelegalitate invocate de reclamant în aceeași fază procesuală a fondului și în

cadrul aceluiași litigiu care a făcut obiectul Dosarului nr. 1014/110/2008 al

Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal (înregistrat

inițial sub Dosar nr. 7091/110/2007 la secția civilă a Tribunalului Bacău) și

care privea demersul judiciar al reclamantului S.L. de anulare a actelor

administrative menționate anterior.

Pe de altă parte, nu

se poate vorbi în speță de două hotărâri prin care să se fi soluționat fondul

cauzei, fond care constă în anularea deciziilor nr. 72/2001, nr. 55/2000 și a

celorlalte decizii subsecvente, emise ulterior datei de 1 august 2000 de I.T.M.

Bacău, având în vedere că soluțiile pronunțate pe excepțiile de nelegalitate au

vizat alte acte administrative și nu au dezlegat fondul pricinii. Mai mult

decât atât, nici considerentele reținute de instanțele care au admis excepțiile

de nelegalitate nu au antamat fondul dreptului dedus judecății de către

reclamant, deoarece s-au făcut referiri doar la lipsa unei condiții de formă,

respectiv a avizului dat de A.N.F.P. pentru emiterea acestora.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că, în cauză nu există contrarietate de hotărâri,

în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că hotărârile

invocate ca fiind potrivnice au fost pronunțate în una și aceeași cauză, doar

una dintre ele vizând fondul litigiului, nefiind îndeplinite condițiile de

admisibilitate a cererii de revizuire, astfel încât o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de S.L. împotriva Deciziei nr. 2245 din 28 mai 2013 a

Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2015.

Procesat

de GGC - N