ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1176/2015

Decizia nr. 1176/2015

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia nr. 770/2014 din 8 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, s-a admis recursul promovat de pârâta SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 668/C din 21 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, a fost modificată în tot sentința recurată în sensul că s-a respins acțiunea precizată de reclamantul B., ca nefondată.

Prin cererea înregistrată la data de 7 noiembrie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, revizuentul B. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 770/2014 din 8 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, considerând că este potrivnică Deciziei nr. 1698 din 2 decembrie 2013 a aceleiași instanțe.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că prin Decizia nr. 1698 din 02 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost admis în parte recursul, a fost casată în parte sentința și respingând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plățile compensatorii aferente perioadei de după 17 decembrie 2009, a fost trimis acest capăt de cerere spre rejudecare la Tribunalul Neamț.

Așadar, curtea de apel a constatat că o parte din pretențiile reclamantului sunt întemeiate, tribunalului revenindu-i obligația de a le calcula, sens în care s-a efectuat expertiză contabilă prin raportare la dispozițiile din contractul colectiv de muncă.

Tribunalul a soluționat cauza în sensul admiterii pretențiilor reclamantului, în limitele stabilite prin expertiză și prin decizia de casare, iar împotriva sentinței pronunțate de tribunal a declarat recurs pârâta.

Revizuentul arată că deși curtea de apel a soluționat o dată cauza și a stabilit că reclamantul este îndreptățit la plata unor sume de bani, sume al căror cuantum a fost stabilit printr-o expertiză, aceeași instanță, prin decizia atacată a admis recursul pârâtei și a stabilit că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată.

Examinând cererea de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele considerente:

Revizuentul a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 770/2014 din 8 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, pe temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare și nedevolutive, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

S-a susținut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicție cu Decizia nr. 1698 din 2 decembrie 2013, pronunțată de aceeași instanță.

Prin această din urmă decizie, s-a admis în parte recursul declarat de reclamant (revizuent în prezenta cauză), s-a casat în parte sentința tribunalului și s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plățile compensatorii aferente perioadei de după 17 decembrie 2009 și, în consecință, s-a trimis acest capăt de cerere spre rejudecare când, în faza procesuală a recursului, s-a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceleași calități.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul în respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin această cale extraordinară de atac urmărindu-se anularea ultimei hotărâri pronunțate.

Din dispozițiile legale menționate rezultă că posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri, atunci când există hotărâri potrivnice, este supusă, printre altele, condiției ca aceasta să fie dată în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, acestea fiind elementele caracteristice ale autorității lucrului judecat conform art. 1201 C. civ.

Prin sintagma "aceeași pricină" se înțelege întrunirea condiției triplei identități cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat al celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit dispozițiilor art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Textul nu este aplicabil dacă prin două hotărâri nu s-au soluționat cereri de chemare în judecată diferite, ci ele au fost pronunțate în cadrul aceluiași proces, dar în cicluri procesuale diferite, prima fiind o decizie de casare cu trimitere pronunțată de instanța de recurs, iar cea de a doua o decizie de respingere a recursului, pronunțată ulterior de aceeași instanță.

În speță, se constată că nu sunt întrunite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., soluțiile atacate ca fiind contradictorii fiind date în aceeași cauză în două cicluri procesuale.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva Deciziei nr. 770/2014 din 8 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/103/2013*.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN