ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1698/2013

Asupra recursului de

față

Prin cererea înregistrată la 23 iunie 2011 pe

rolul Tribunalului Comercial Argeș sub nr. 1101/1259/2011, reclamanta A.T.A. SA

București, prin Sucursala Pitești, a chemat în judecată pe pârâții N.I., N.G.,

N.O.G. și SC C.F.T. SRL Domnești pentru a se dispune desființarea (revocarea)

Contractului de vânzare-cumpărare din 13 februarie 2007 privind vânzarea unui

imobil compus din teren de 189,48 mp și un bar C1 (110 mp) situat în pct.

"L.P.", desființarea (revocarea) Contractului de vânzare-cumpărare

din 13 februarie 2007 privind înstrăinarea unui imobil compus din teren de 2.792

mp, hală de producție la parter cu locuință la etaj și un atelier de fabricație

teracotă (C2), imobil situat în pct. "Z.", și repunerea părților în

situația anterioară prin reintrarea bunurilor în averea proprietarilor inițiali

N.I. și N.G.

În motivare s-a

arătat că, la 12 iunie 2005, reclamanta a achitat pârâtului N.I. suma de

110.896,24 RON, sumă nedatorată, așa cum s-a reținut cu ocazia soluționării

irevocabile a unui litigiu între părți.

La 4 decembrie 2006,

reclamanta a început executarea silită a debitorului, debitor care, împreună cu

soția sa, a înstrăinat prin cele două acte de vânzare-cumpărare imobilele, unul

către fiul N.O.G. și un altul către pârâta persoană juridică.

În cauză sunt

îndeplinite condițiile acțiunii pauliene, respectiv existența unei creanțe

certe, lichide, exigibile și anterioară actelor, producerea prejudiciului prin

alterarea gajului general, punerea creditoarei în situația de a nu-și îndestula

dreptul și frauda cocontractanților din cele două acte.

Prin Sentința nr.

1961/2011, Tribunalul Comercial Argeș a admis excepția dreptului material la

acțiune și a respins acțiunea ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că Decretul nr. 167/1958 distinge între

prescripția dreptului la acțiune și prescripția dreptului de a cere executarea

silită, prescripție care, în cauză, este de 3 ani și a început să curgă de la

12 februarie 2008, dată la care cele două acte translative de proprietate au

fost înscrise la O.C.P.I. Argeș - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Curtea de Argeș.

Cum acțiunea s-a

formulat la 17 iunie 2011, aceasta este tardivă, reținându-se și că nu sunt

incidente dispozițiile art. 16 alin. (2) din același act normativ, întrucât

judecata anterioară dintre părți s-a încheiat prin respingerea acțiunii

reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamanta, susținând netemeinicia și nelegalitatea,

întrucât, în mod greșit a reținut prima instanță că întreruperea termenului de

prescripție, în ce privește executarea silită, s-a produs prin începerea

acesteia în Dosarul nr. 423/E/2006 al B.E.J. I.V.

Cauza a fost,

inițial, înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, sub nr.

A1101/1259/2001*, iar prin Încheierea din 21 martie 2012, cauza a fost scoasă

de pe rol și înaintată secției a II-a civilă de contencios administrativ și

fiscal.

Cauza a fost

reînregistrată la această secție sub nr. 1101/1259/2011*.

Prin Decizia nr. 36/A

din 30 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a fost respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin Sentința

comercială nr. 733/C din 22 noiembrie 2006, pârâtul N.I. a fost obligat să

plătească reclamantei suma de 132.225,64 RON, cu dobânda legală. Hotărârea a

fost reformată prin Decizia nr. 15/A-C din 6 februarie 2007, în sensul că s-a

stabilit creanța reclamantei ca fiind în sumă de 110.279,78 RON, modificându-se

proporțional și cheltuielile de judecată și menținând, în rest, celelalte dispoziții.

Hotărârea din apel a

rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2906 din 3 octombrie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

În aceste condiții

s-a format dosarul de executare în care, însă, nu s-a ajuns la îndestularea

reclamantei, dată fiind și înstrăinarea bunurilor din averea debitorului.

La 11 martie 2008,

reclamanta a formulat o primă acțiune pauliană, finalizată prin Sentința nr.

1260/C din 2 decembrie 2009, prin respingerea ei, în considerarea modului

greșit în care s-a legat raportul procesual subiectiv, soluție menținută prin

Decizia nr. 19/A-C din 4 martie 2010.

Ceea ce era important

de discutat în prezenta pricină era termenul în care reclamanta putea formula

acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 975 C. civ. anterior, respectiv

întinderea lui și momentul la care a început să curgă, cu eventualele

incidente.

Nu s-a pus problema

întreruperii termenului de executare, ci a termenului de exercitare a dreptului

material la acțiune, instituții diferite, așa cum corect a reținut și prima

instanță.

Acțiunea pauliană

este o acțiune patrimonială prin care creditorul poate cere revocarea, pe cale

judecătorească, a actelor juridice încheiate de debitor în vederea

prejudicierii intereselor sale, așa încât, "Dreptul la acțiune, având un

obiect patrimonial, se stinge prin prescripție (...)", iar termenul de

prescripție este cel general de 3 ani, așa cum se statuează în dispozițiile

art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.

Potrivit art. 7 din

același act normativ, "Prescripția începe să curgă de la data când se

naște dreptul la acțiune (...)", iar potrivit art. 9 alin. (2), "în

caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripția

începe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau

persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării,

însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii

actului.".

Este de esența

acțiunii pauliene existența fraudei, deci a dolului, a vicleniei.

Față de aceste

dispoziții legale termenul de 3 ani a început să curgă la momentul când

creditoarea a cunoscut de act și de cauza care determină desființarea lui. Câtă

vreme acest moment subiectiv nu poate fi determinat într-un alt mod, este

corectă aprecierea primei instanțe, potrivit căreia, el trebuie să fie fixat

atunci când, în mod obiectiv, s-a realizat publicitatea. Acest moment este

reprezentat de înscrierea actelor în registrele de cadastru și publicitate

imobiliară, respectiv data de 12 februarie 2008 (aspect necontestat).

De la această dată și

până la cea a introducerii acțiunii a trecut mai mult de 3 ani, așa încât,

concluzia tardivității este corectă.

Susținerea din apel,

potrivit căreia, existența titlului executoriu și începerea procedurii de

executare au caracter întreruptiv de prescripție, nu a putut fi primită. Pe de

o parte, pentru că în discuție nu se ia o cerere de executare, iar pe de altă

parte, pentru că nu este posibil să se accepte că o ieșire din pasivitate în

anul 2006 poate să întrerupă un termen ce a început să curgă în anul 2008,

punând în discuție acte din anul 2007.

Singurul element care

ar fi putut produce o astfel de consecință este reprezentat de acțiunea

reclamantei din 11 martie 2008, dată la care este evident că aceasta cunoștea

de existența actelor pretins frauduloase, însă, efectul întreruptiv nu a putut

fi reținut, întrucât această acțiune a fost respinsă. Or, potrivit art. 16

alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 (act normativ în vigoare la data derulării

raporturilor procesuale), "Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a

pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau

executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a

făcut-o a renunțat la ea.".

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC A.T.A. SA București - prin Sucursala

Pitești, aducându-i următoarele critici:

Hotărârea instanței

de apel a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor legale privind

întreruperea cursului prescripției, deoarece, în prezent, cursul prescripției

este întrerupt, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința

Tribunalului Comercial Argeș nr. 733/C din 22 noiembrie 2006, prin care N.I. a

fost obligat, către reclamantă, la plata unei sume de bani reprezentând plată

nedatorată.

Deoarece în cursul

executării silite, bunurile mobile și imobile au fost înstrăinate de către N.I.

și N.G., executarea silită a devenit imposibilă.

Recurenta a solicitat

judecarea cauzei în lipsă.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Așa după cum a

reținut și instanța de apel, nu există nicio legătură între începerea

executării silite în temeiul unui titlu executoriu, reprezentat de Sentința

comercială nr. 733/C/2006 a Tribunalului Comercial Argeș, modificată prin

Decizia nr. 15/A-C/2006 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă prin Decizia nr.

2906/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, și

termenul în care trebuia formulată acțiunea pauliană ce face obiectul pricinii

de față.

Instanța de apel a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale privind termenul de

prescripție, reținând că momentul de la care curge termenul de prescripție este

data de 12 februarie 2008, acesta fiind momentul în care s-a realizat publicitatea

privind ieșirea din patrimoniul pârâților a imobilelor respective, or, cererea

de chemare în judecată a fost formulată la data de 23 iunie 2011, cu depășirea

termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC A.T.A. SA București - prin Sucursala Pitești

împotriva Deciziei nr. 36/A din 30 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ