ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1655/2014

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 490 din data

de 1 octombrie 2013 Curtea de Apel București, secția

I

penală,

în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire formulată de condamnata P.M. împotriva sentinței penale nr. 192

din 9 iulie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 22638/2/2005.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat condamnata revizuentă la plata sumei

de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că

prin cererea adresată Parchetului la data de 20 mai 2013 condamnata P.C.M. a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 192 din 9 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția

I

penală, definitivă prin decizia nr.

2574 din data de 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând

cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În motivarea cererii

condamnata a arătat că la momentul pronunțării condamnării instanța nu a cunoscut

existența expertizei contabile extrajudiciare nr. 28 din 6 iulie 2012 întocmită

de DADI-94-CONT, extrasul de carte funciară nr. FF din localitatea N. și sentința

comercială nr. 1148 din 28 martie 2007 a Tribunalului București, secția a Vll-a

comercială, pronunțată în Dosarul nr. 4929/3/2005.

S-a mai arătat

că expertiza contabilă a concluzionat faptul că bunul imobil ce face obiectul contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4513 din 12 noiembrie 2001 a fost înregistrat

în contabilitatea SC V. în exercițiul financiar 2001 și a fost scos din patrimoniul

societății în exercițiul financiar 2003, astfel că actul autentificat de condamnată

nu cuprinde fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

De asemenea, prin

sentința comercială menționată a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare mai

sus menționat, astfel că acesta nu mai era de natură să producă consecințe juridice.

Totodată a susținut

faptul că extrasul de carte funciară nu menționează înscrierea vreunui privilegiu

în vederea garantării prețului de vânzare neachitat, ceea ce înseamnă că prețul

s-a încasat ulterior vânzării, prin virament bancar. În susținerea acestei afirmații

s-a învederat faptul că la data de 3 ianuarie 2006 s-a intabulat un drept de ipotecă

asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare în discuție,

ceea ce nu ar fi fost posibil dacă nu era achitat integral prețul.

În dovedirea cererii

de revizuire a fost depus la dosar, în fotocopie, extrasul de carte funciară menționat,

expertiza contabilă extrajudiciară, sentința comercială nr. 1148 din 28 martie 2007

a Tribunalului București, secția a VII-a comercială pronunțată în Dosarul nr. 4929/3/2005.

Analizând actele

dosarului, Curtea de apel a constatat că revizuenta a fost condamnată prin sentința

penală nr. 192 din 9 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I

penală, definitivă prin decizia nr. 2574 din 29 iunie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals

intelectual, reținându-se că în calitate de notar public a autentificat contractul

de vânzare-cumpărare privind înstrăinarea unui imobil din patrimoniul SC F.N. SA,

deși semnăturile de pe actul respectiv nu au aparținut nici vânzătorului, nici cumpărătorului.

S-a reținut că

cele trei înscrisuri noi invocate de revizuenta-condamnată nu au relevanță cu privire

la infracțiunea pentru care aceasta a fost condamnată, întrucât sentința comercială

a fost pronunțată anterior condamnării revizuentei, deci nu poate fi considerat

un înscris nou, iar celelalte două înscrisuri, extrasul de carte funciară și expertiza

contabilă extrajudiciară, nu pot avea nici o influență cu privire la elementele

constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, respectiv a dovedirii semnării

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 noiembrie 2003 de către părțile

menționate în contract. În acest sens, au fost avute în vedere concluziile raportului

de constatare tehnico-științifică grafoscopică și depoziția martorei C.E.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuenta condamnată P.C.M. Concluziile

formulate de reprezentantul Ministerului Public și de apărătorul desemnat din oficiu

al recurentei revizuentei condamnate au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul

declarat de recurenta revizuenta condamnată P.C.M. prin raportare la dispozițiile

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 2/2013, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele

care urmează.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același Cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor

date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile

care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devolutiei recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede,

în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată

pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă

motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat

în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede

în alin. (2) al aceluiași art., cu singura excepție a cazurilor de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din

oficiu.

În cauză, se observă

că sentința recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I

penală, la data de 1 octombrie 2013, deci ulterior intrării

în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita

motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse

în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare

prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării -vizând exclusiv cauzele penale

aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau

în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devolutiei recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

În ce privește

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., invocat de recurenta revizuentă condamntă, se constată că, într-adevăr,

acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului

prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în

considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța

de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea

acestor cerințe, se observă, că recurenta revizuentă condamnată și-a motivat recursul

la data de 6 mai 2014, respectiv 8 mai 2014 (primul termen de judecata acordat în

cauză fiind 14 mai 2014), respectându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen. invocat de apărătorul desemnat din oficiu, în sensul admiterii cererii

de revizuire formulată constatând că recurenta revizuentă condamnată nu se face

vinovată de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și pronunțarea unei hotărâri

de achitare, Înalta Curte constată că aspectele invocate nu vizează aspecte de nelegalitate

a hotărârilor ci o eroare gravă de fapt, critică care se circumscrie cazului de

casare de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și care nu mai poate

face obiectul verificării instanței de recurs, fiind abrogat prin Legea nr. 2/2013.

Pe de altă parte,

în raport de criticile formulate de recurenta revizuentă condamnată nu se identifică

incidența vreunui caz de casare care poate fi luat în considerare din oficiu.

Pentru considerente

anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentă

condamnată P.C.M. împotriva sentinței penale nr. 490 din data de 1 octombrie 2013

a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Va obliga recurenta

revizuentă condamnată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuenta condamnată P.C.M. împotriva deciziei penale nr.

490 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurenta

revizuenta condamnată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 mai 2014.