ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 615/2014

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 137 din 18 februarie 2013 a Tribunalului Argeș, secția penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. 1) 1 C. proc. pen. și art. 10 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatele T.F.R. și C.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. S-a aplicat fiecărei inculpate sancțiunea amenzii administrative de câte 1.000 lei, care se înregistrează în cazierul judiciar. S-a respins acțiunea civilă promovată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. reprezentat de D.G.F.P. Argeș și constată prejudiciul acoperit.

A fost obligată fiecare inculpată la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 05 octombrie 2012, instanța a fost sesizată cu rechizitoriul nr. 539/P/2011 din 02 octombrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatelor T.F.R. și C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. În actul de sesizare a instanței s-a reținut în fapt că la data de 06 februarie 2008, cele două inculpate au vândut un imobil ce aparținea societății pe care o administrau, numitului C.L.

cu suma de 1.703.703 lei emițând o factură, după care au anulat-o, eliberând o factură cu o valoare mult diminuată, respectiv de 170.370 lei, producând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 155.217,12 lei ce reprezintă diferența impozitului pe profit dintre cele două sume. Din probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut că la data de 06 februarie 2008, SC R.C.S. SRL a vândut numitului C.L. un imobil situat în com. Mărăcineni jud. Argeș, în baza unui contract de vânzare -cumpărare autentificat din 06 februarie 2008. Prețul înstrăinării imobilului a fost de 470.000 euro, echivalentul a 1.703.703 lei, iar la rubrica vânzătoare din partea societății, semnează asociatul unic și administratorul T.F.R.

Această inculpată a întocmit factura, pentru suma de 1.703.703 lei, din care T.V.A., reprezintă 272.019,81 lei. Ulterior, această factură a fost anulată, fiind întocmită o nouă factură, tot din 06 februarie 2008, privind vânzarea aceluiași imobil de către inculpata C.M., prețul fiind mult diminuat, respectiv la valoarea de 170.370 lei, iar baza de impozitare a T.V.A.-ului colectat a fost redusă cu suma de 244.817 lei, conform actului de sesizare al D.G.F.P. Argeș. În vederea stabilirii situației de fapt și a cuantumului prejudiciului, în cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, expertul concluzionând că prejudiciul total creat bugetului de stat este de 155.217,12 lei.

Răspunderea penală revine ambelor inculpate întrucât din adresa din 2012 a O.R.C. Argeș a rezultat faptul că SC R.C.S. SRL funcționează din data de 27 noiembrie 1998, iar la data de 06 februarie 2008, asociat unic și administrator al societății era inculpata T.F.R. și împuternicită să reprezinte societatea cu puteri depline era inculpata C.M., care în fapt îndeplinea atribuții de * administrator în baza procurii din 07 ianuarie 2008. De menționat că cele două inculpate precum și cumpărătorul C.L. sunt frați. În drept, fapta inculpatelor care la data de 06 februarie 2008, au vândut un imobil ce aparținea societății pe care o administrau, numitului C.L.

cu suma de 1.703.703 lei, emițând o factură, după care au anulat-o, eliberând o factură cu o valoare mult diminuată, respectiv de 170.370 lei, producând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 155.217,12 lei ce reprezintă diferența impozitului pe profit dintre cele două sume, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Din fișa de cazier judiciar a inculpatelor rezultă că acestea nu sunt cunoscute cu antecedente penale și în tot cursul procesului penal inclusiv în fața instanței de judecată, acestea au avut o poziție sinceră de recunoaștere, invocând aplicarea disp.art. 320 1 C. proc. pen., cerere admisă de instanță.

În apărarea inculpatelor, apărătorul acestora a solicitat aplicarea disp. art. 741 C. pen. Aceste dispoziții legale au fost introduse prin art. 20 pct. 2 din Legea 202/2010 și declarate neconstituționale prin Decizia nr. 573 din 03 mai 2011 a Curții Constituționale (M. Of. nr. 363 din 25 mai 2011). Acest text de lege ar putea constitui o lege penală mai favorabilă pentru cauzele aflate în curs de soluționare în perioada respectivă, dar nu sunt incidente în prezenta cauză. O reglementare similară se regăsește în art. 10 din Legea nr. 241/2005 al cărui text a fost declarat constituțional prin Decizia nr. 932/2006 a Curții Constituționale, al cărui beneficiu este aplicabil tuturor subiecților activi ai infracțiunilor de evaziune fiscală.

Deși textul se referă la acoperirea prejudiciului de către inculpat, în situația de față, s-a constatat că în prezent, nu mai există prejudiciu și chiar dacă acesta nu a fost acoperit de către inculpat, se poate face aplicarea disp.art. 10 din Legea nr. 241/2005. În actul de sesizare al instanței, pe baza expertizei contabile întocmite în cauză (filele 107-117 d.u.p.) a rezultat că societatea administrată de către cele două inculpate datorează bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 155.217,17 lei, reprezentând impozit pe profit, aceasta nedatorând T.V.A. aferent tranzacției ce constituie obiectul cauzei. Cu toate acestea, partea civilă Statul Român - A.N.A.F. -reprezentat prin D.G.F.P. Argeș s-a constituit parte civilă cu suma de 111.694 lei, reprezentând impozit pe profit și suma de 244.818 lei T.V.A.

la care se adaugă accesoriile aferente debitului până la stingerea sumei datorate (fila 25 dosar instanță). Pe de o parte, s-a constatat că cererea de recuperare a sumei ce reprezintă T.V.A. este neîntemeiată, întrucât din expertiza contabilă menționată anterior nu rezultă o astfel de pagubă, motiv pentru care nici organul de urmărire penală nu a reținut un astfel de prejudiciu. Cât privește suma ce reprezintă impozit pe profit, instanța de fond a constatat că cea solicitată de partea civilă este inferioară celei stabilite prin expertiza contabilă, dar cu toate acestea, a apreciat că la acest moment, societatea nu mai datorează acest prejudiciu bugetului de stat. Astfel, prin sentința nr. 1372 din 03 septembrie 2012 a Tribunalului Comercial Argeș rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a admis cererea lichidatorului judiciar A.I.

Sprl al SC R.C.S. SRL și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din 06 februarie 2008, precum și facturile aferente și actele subsecvente, motivându-se faptul că acest contract de vânzare cumpărare (ce constituie și obiectul prezentei cauze penale) este lovit de nulitate întrucât cumpărătorul imobilului, respectiv C.L., nu a achitat prețul stabilit în contract, astfel încât acesta nu și-a produs efectele. Drept consecință, imobilul înstrăinat de societate și a cărui vânzare a generat impozitul pe profit datorat bugetului de stat și a atras răspunderea penală a celor două inculpate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, a reintrat în proprietatea societății SC R.C.S.

SRL (fila 40 dosar instanță) și urmează a fi valorificat în cadrul procedurii de faliment. Pentru aceste considerente, pe de o parte, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de Statul Român, ca rămasă fără obiect, iar sub aspectul laturii penale, s-a făcut aplicarea disp.art. 10 din Legea nr. 241/2005, precum și a disp. art. 320 1 C. proc. pen., sens în care a dispus, în baza art 11 pct. 2 lit. b) rap. la art 10 lit i) 1 C. proc. pen. încetarea procesului penal față de inculpatele T.F.R. și C.M. și aplicarea fiecărei inculpate a sancțiunii amenzii administrative de câte 1.000 lei, care se înregistrează în cazierul judiciar. Împotriva sentinței au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Statul Român prin A.N.A.F., care au criticat hotărârea pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei soluții de încetare a procesului penal, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru aplicarea art. 10 din Legea nr. 241/2005.

Prin Decizia penală nr. 71/A din 13 iunie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 137 din 18 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 22587/109/2013 de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Argeș și partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., reprezentat de D.G.F.P. Argeș. S-a desființat în parte sentința atacată. S-a înlăturat achitarea inculpatelor C.M. și T.F.R., cu toate consecințele și mențiunea privind respingerea acțiunii civile. Rejudecând a condamnat pe fiecare inculpată la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pentru fiecare inculpată și fixează termen de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a atras atenția inculpatelor asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-au interzis inculpatelor drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și aplică disp. art. 71 alin. (5) C. pen. S-a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. reprezentat de D.G.F.P. Argeș și a obligat pe inculpate în solidar, acestea în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC R.C.S. SRL prin lichidator SC A.I. Sprl, la plata sumei de 111.694 lei reprezentând impozit pe profit și suma de 244.818 lei T.V.A.

la care s-au adăugat accesoriile aferente debitului până la stingerea sumei datorate. S-a menținut în rest sentința atacată. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Examinând hotărârea apelată, atât prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 371 C. proc. pen., Curtea a considerat apelurile fondate, pentru următoarele considerente: Ca situație premisă, Curtea a reținut că inculpatele, în calitate de asociați, respectiv administratori ai societății comerciale sus-menționate, au vândut, succesiv, numitului C.L. un imobil situat în com. Mărăcineni, în baza unui contract de vânzare-cumpărare autentificat din 06 februarie 2008, la B.N.P., P.A.Ș., prețul înstrăinării fiind de 470.000 euro.

La aceeași dată, a fost întocmită, pentru suma de 1.703.703 lei, din care T.V.A. suma 272.019,81 lei, însă, ulterior, aceasta a fost anulată, fiind întocmită o altă factură cu aceeași dată. De data aceasta, conform facturii ce avea ca obiect vânzarea aceluiași imobil, vânzătoarea era inculpata C.M., iar prețul era de 170.370 lei. Prin înscrierea unui alt preț, s-a diminuat valoarea taxei pe valoare adăugată, aferentă tranzacției cu suma de 244.817 lei. Concluzia la care a ajuns prima instanță, care a aplicat art. 10 lit. i) 1 C. proc. pen., raportat la art. 10 din Legea nr. 241/2005, este eronată, deoarece, în cauză, prin reintrarea imobilului în posesia SC R.C.S. SRL nu a fost acoperit integral prejudiciul cauzat.

De notat și faptul că în momentul vânzării bunului și al încasării prețului, obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, generate de tranzacția efectuată, au devenit exigibile. Raportul de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire penală, demonstrează că societatea comercială administrată de cele două inculpate, au cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 155.217,17 lei, ce reprezintă impozit pe profit. Așadar, în baza celor ce preced, dacă bunul a intrat în patrimoniul societății comerciale care l-a vândut, prejudiciul nu a fost acoperit, deoarece au rămas neachitate sumele datorate bugetului de stat, reprezentând impozit pe profit. Cu privire la latura civilă a procesului penal, Curtea a notat că A.N.A.F.

- D.G.F.P.Argeș s-a constituit parte civilă cu suma de 111.694 lei, reprezentând impozit pe profit și suma de 244.818 lei, reprezentând T.V.A., la care s-au adăugat accesoriile aferente debitului până la stingerea sumei datorate, conform memoriului depus în dosarul primei instanțe (fila 25), așa cum a reținut și, judecătorul fondului. Fiind îndeplinite cerințele legale pentru tragerea la răspundere civilă a inculpatelor, iar prejudiciul fiind demonstrat, Curtea a considerat că cererea de despăgubiri civile este întemeiată. împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs inculpatele C.M. și T.F.R., solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii primei instanțe prin care s-a dispus achitarea, ca fiind legală și temeinică.

Cu ocazia motivelor scrise de recurs, depuse la data de 19 februarie 2014, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 13, 15, 171 și 18 C. proc. pen. s-a arătat că prin hotărârea atacată instanța de prim control judiciar prin aplicarea greșită aplicare a legii s-a comis o eroare gravă de fapt ce a condus la condamnarea recurentelor inculpate. Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.I. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Preparator, Înalta Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, situație incidență în prezenta speță. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2) 1 , că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 13 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din lege -referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării -vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 13 și 15 C. proc. pen., invocate de recurentele inculpatele C.M. și T.F.R., se constată că, într-adevăr, acestea au fost menținute și nu au suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinate de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentele inculpate C.M. și T.F.R. și-au motivat recursul, la al doilea termen de judecată încălcându-și, astfel, obligația ce le revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.

Având în vedere cazul de casare invocat de recurentele inculpate C.M. și T.F.R. - art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că nu îl poate analiza, nefiind prevăzute printre cele care pot fi luate în considerare din oficiu, iar în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. anterior acesta a fost abrogat. Conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cazurile prevăzute la pct. 1, 3-6, 13 și 14 se iau în considerare din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reține că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 8 ianuarie 2014, iar de la data pronunțării deciziei în apel, 13 iunie 2013 și până la soluționarea recursului, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care impune o analiză a incidenței dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile. Potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen.

în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidență se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât și sub aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator. Înalta Curte, constată că inculpatele C.M. și T.F.R., pe rând, au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. la pedeapsa 1 an și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. și interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Astfel, în ceea ce privește modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, raportat la acuzațiile aduse inculpatelelor C.M.

și T.F.R., se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective și sub aspectul formei de vinovăție cerute de lege nu au intervenit modificări prin adoptarea Legii nr. 187/2012, astfel că, nu suntem în prezența unor modificări legislative care să permită o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile sub aspectul încadrării juridice dată faptelor. Totodată, nici sub aspectul regimului sancționator și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei de evaziune fiscală reținute în sarcina inculpatelelor C.M. și T.F.R., nu au intervenit modificări, astfel că, o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile nu se impune. Nici sub aspectul pedepsei complementare aplicate inculpatelelor C.M.

și T.F.R., legea penală nouă nu va retroactiva, având în vedere că aplicarea acestei pedepse a fost determinată de condamnarea acestora pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 care prevede această sancțiune corelativ pedepsei principale și care nu a suferit modificări după data de 1 februarie 2014, iar cuantumul în care a fost aplicată se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum și drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziții ale art. 66 lit. a) și b) C. pen. Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele C.M. și T.F.R. împotriva Deciziei penale nr. 71/A din 13 iunie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va obligă recurentele inculpate la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M. și T.F.R. împotriva Deciziei penale nr. 71/A din 13 iunie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2014.