ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2161/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința penală nr. 130 din data de 11 aprilie 2013 Tribunalul Cluj, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații K. (fostă C.) G. și K.S., sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. În temeiul art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. coroborat cu art. 74 1 alin. (2) teza a II-a C. pen. a aplicat inculpaților K. (fostă C.) G. și K.S. câte o sancțiune administrativă, respectiv amenda administrativă în cuantum de câte 1000 RON. S-a constatat recuperat în totalitate prejudiciul cauzat Statului Român, Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.F.P.

Cluj. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 500 RON fiecare. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul cu nr. 2027/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților K. (fostă C.) G. și K.S., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. În actul de sesizare al instanței de judecată s-a reținut în esență că inculpații în calitate de director, respectiv asociat și administrator al SC D.S. SRL Câmpia Turzii nu au evidențiat în actele societății, în totalitate, operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate cauzând astfel un prejudiciu statului în cuantum de 27.584,81 RON.

În cursul lunii martie 2007 la sediul societății comerciale sus indicate inspectorii Gărzii Financiare Cluj au procedat la efectuarea unui control operativ având ca obiect verificarea înregistrărilor din contabilitate. În urma controlului efectuat de inspectorii financiari s-a constatat în evidența contabilă a societății comerciale o diferență între stocul scriptic și cel faptic de 135.428,08 RON context în care organele fiscale au calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 o diferență de impozit pe profit în sumă de 5.962 RON, respectiv de TVA în sumă de 21.622,33 RON.

Ulterior, cu privire la activitatea societății comerciale sus indicate s-a întocmit raportului de inspecție fiscală parțială din 02 aprilie 2008 din care rezultă că nu au fost înregistrate în evidența contabilă venituri din activitatea de comerț precum și din alimentația publică în sumă de 115.049 RON în perioada 2002 - 2006, respectiv că în cursul anului 2005 în numele societății a fost achitată în avans suma de 9.668 RON ce ulterior nu a mai fost facturată rezultând un prejudiciu în cuantum de 23.696 RON. În plus, întrucât societatea comercială a fost înregistrată ca plătitoare de impozite pe veniturile micromtreprinderilor, a fost calculat suplimentar un impozit pe venituri în cuantum de 3.549 RON.

Inculpații, în faza de urmărire penală, au recunoscut învinuirea adusă iar în fața instanței de judecată s-a prezentat doar inculpata K.G. care, audiată fiind a recunoscut învinuirea adusă. Pe parcursul judecării pe fond a cauzei, Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, D.G.F.P. Cluj a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 3049 RON reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor și a sumei de 3833 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data radierii SC D.S. SRL, plus majorări de întârziere aferente. La termenul de judecată din data de 28 martie 2013 prin chitanța nr. C1 din 27 martie 2013, inculpații K.S. și K.G. au achitat prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului reprezentat de impozit suplimentar, în cuantum total de 6882 RON.

Potrivit art. 74 1 C. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010 și în prezent declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale din data de 25 mai 2011, prevede că în cazul săvârșirii infracțiunii de gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, neglijență în serviciu prevăzute în C. pen. ori a unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru faptele săvârșite se reduc la jumătate.

Potrivit art. 13 C. pen. în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. Or, având în vedere că după comiterea faptei de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, reținută în sarcina inculpaților K.S. și K.G. a intervenit Legea nr. 202/2010 prin care a fost introdus art. 4 1 C. pen., instanța de judecată a apreciat că acesta reprezintă o lege penală mai favorabilă în sensul art. 13 C. pen. De asemenea s-a reținut că, având în vedere că până la soluționarea pe fond a cauzei inculpații K.S. și K.G. au achitat integral prejudiciul efectiv cauzat statului, reprezentat de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, instanța de judecată a apreciat că în cauză este incidentă cauza de nepedepsire prev. de art. 74 1 C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că prin înscrisul comunicat instanței de judecată, Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Cluj, s-a constituit parte civilă față de inculpat cu suma de 3049 RON reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor și a sumei de 3833 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data radierii SC D.S. SRL. Cu privire la această constituire de parte civilă s-a constatat că suma solicitată cu titlu de impozit respectiv majorări de întârziere calculate până la data radierii societății comerciale a fost integral achitată astfel cum s-a arătat mai constatându-se recuperat în totalitate prejudiciul cauzat Statului Român, Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.F.P.

Cluj. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca solicitând, admiterea căii de atac promovate, modificarea sentinței atacate, și condamnarea inculpaților K. (fostă C.) G. și K.S. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Apelanta nu a indicat motivele în susținerea acestei cereri. Prin decizia penală nr. 2/A din data de 13 ianuarie 2014 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins, ca nefondat apelul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penale nr. 130/D din 11 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. S-a apreciat că instanța fondului, în urma coroborării judicioase a materialului probator administrat în faza de urmărire penală și cu prilejul cercetării judecătorești a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, necontestată de către inculpata prezentă în fata instanței fondului, K.G. Astfel, s-a reținut în sarcina celor doi inculpați că în calitate de director și respectiv, asociat unic și administrator statutar al SC D.S. SRL Câmpia-Turzii nu au evidențiat în actele contabile ale societății în totalitate, operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate cauzând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului.

Această stare de fapt a rezultat, fără urmă de dubiu, din sesizarea formulată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Garda Financiară - secția Cluj și existentă la dosarul de urmărire penală, din nota de constatare a Gărzii Financiare Cluj încheiată la data de 11 octombrie 2007 ca urmare a controlului efectuat la SC D.S. SRL Câmpia-Turzii, din listele de inventariere existente, din notele explicative date de către inculpați, din raportul de inspecție fiscală parțială întocmit la 1 aprilie 2008, din declarațiile inculpaților, din încheierea de autentificare a Biroul Notarului Public P.D.V. din 7 august 2001, prin care a fost autentificat actul adițional la statutul SC D.S. SRL Câmpia-Turzii și din statutul acestei societăți.

În urma controalelor financiare efectuate la această societate s-a constatat în evidența contabilă a societății o diferență între stocul scriptic și cel faptic, context în care organele fiscale au calculat o diferență de impozit pe profit în sumă de 5962 RON, și de TVA 26.622,33 RON. În urma raportului de inspecție fiscală parțială s-a mai constatat că nu au fost înregistrate în contabilitate venituri, din activitatea de comerț precum și din alimentația publică pentru perioada 2002-2006, precum și faptul că în cursul anului 2005, în numele societății a fost achitată în avans suma de 9698 RON, care ulterior nu a mai fost facturată, rezultând un prejudiciu de 23696 RON. În fața instanței fondului Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.F.P.

Cluj s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 3049 RON reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor și suma de 3833 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data radierii societății SC D.S. SRL Câmpia-Turzii respectiv până la data de 1 februarie 2011. Această adresă a fost înregistrată la 17 decembrie 2012 și există la dosarul de fond. La dosar fond există chitanța nr. C1 care atestă faptul că inculpata K.G. a achitat impozit pe venit microîntreprinderi în sumă de 3833 RON și impozit pe venit microîntreprinderi suma de 3049 RON în total 60882 RON. În acest context instanța fondului, având în vedere că la momentul comiterii infracțiuni, până la trimiterea în judecată și soluționarea cauzei, au fost incidente dispozițiile art. 74 1 C. pen., a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 13 C. pen.

și a constatat că acele dispoziții legale care ulterior, prin Decizia Curții Constituționale din data de 25 mai 2011, au fost declarate neconstituționale, cuprind dispoziții penale mai favorabile și ca atare își găsesc aplicabilitatea în cauza dedusă judecății. În acest context, având în vedere că a fost achitat integral prejudiciul cauzat părții civile, în mod legal și temeinic s-a dispus încetarea procesului penal față de cei doi inculpați în baza dispozițiilor art. 11 pct 2 lit. b) raportat la 10 lit. i 1 ) și 74 1 C. pen. Având în vedere că la data de 1 februarie 2011 s-a dispus radierea SC D.S. SRL Câmpia-Turzii considerăm că nu se impune acordarea majorărilor de întârziere aferente, în continuarea acestei date.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs partea civilă partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca. Pe calea motivelor scrise depuse la dosar, au fost criticate hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate, sub aspectul laturii civile solicitând admiterea recursului, în principal casarea hotărârilor atacate și, rejudecând obligarea inculpaților la plata sumei de 3049 RON reprezentând impozitul pe venitul microîntreprinderilor, respectiv 3833 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data radierii SC D.S. SRL aceea de 1 februarie 2011 precum și majorări de întârziere aferente, până la data plății iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Criticile formulate au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Examinând recursurile declarate prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta sunt nefondate pentru considerentele care urmează. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același Cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași art., cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, la data de 13 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurenta parte civilă, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că recurenta parte civilă și-a motivat recursul la data de 24 ianuarie 2014 (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 25 iunie 2014), respectându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen.

Însă, se apreciază că cele criticate de recurenta parte civilă nu sunt fondate, întrucât, în deplin acord cu instanțele de fond și apel, constată că la dosarul de fond se regăsește adresa din data de 17 decembrie 2012 a recurentei părți civile Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca care atestă faptul că s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 3049 RON reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor și suma de 3833 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data radierii societății SC D.S. SRL Câmpia-Turzii, respectiv până la data de 1 februarie 2011, iar la dosar fond există chitanța nr. C1 care consfințește că inculpata K.G.

a achitat prejudiciul cauzat statului în cuantumul solicitat acela de 60.882 RON. Drept urmare, se constată recuperat în totalitate prejudiciul cauzat Statului Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală de către inculpații K. (C.) G. și K.S., neimpunându-se să se plătească majorări de întârziere aferente, după data de 1 februarie 2011 când a fost radiată SC D.S. SRL Câmpia-Turzii și, de aceea Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca împotriva deciziei penale nr. 2/A din data de 13 ianuarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori privind pe inculpații K. (C.) G. și K.S.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba germană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca împotriva deciziei penale nr. 2/A din 13 ianuarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe inculpații K. (C.) G. și K.S. Obligă recurenta, parte civilă la pliata. sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba germană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2014.