ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 965/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 965/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 11689/300

din 1 noiembrie 2007, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanta P.E.C.

a chemat-o în judecată pe pârâta C.V., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe

care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 2,

dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 30 ianuarie 1997,

încheiat cu SC A. SA, pe numele mamei sale, G.F. și a certificatului de

moștenitor din 24 octombrie 2002, locuință compusă din trei camere, bucătărie

și balcon, în exclusivitate și cămară, vestibul, culoar, boxă și WC comun și

cota indiviză de 11,48 % din părțile comune ale întregului imobil, precum și

30,19 mp teren situat sub construcție.

Prin cererea

reconvențională formulată la data de 6 decembrie 2007, pârâta - reclamantă C.V.

a solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului ce face

obiectul acțiunii în revendicare și valabilitatea contractului de

vânzare-cumpărare prin care acest imobil a fost dobândit de pârâtă.

Prin sentința civilă nr.

6250 din 26 iunie 2008, Judecătoria sectorului 2 București a admis acțiunea

principală și a obligat pârâta-reclamantă să lase reclamantei-pârâte în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în București, sector 2, compus din trei

camere, bucătărie și balcon, în exclusivitate și cămară, vestibul, culoar, boxă

și WC în comun și cota indiviză de 11,48 % din părțile comune ale întregului

imobil, precum și 30,19 mp teren situat sub construcție; a respins, ca

neîntemeiată, cererea reconvențională și a dispus obligarea pârâtei-reclamante

la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr.

1409/A din 07 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis apelul, a anulat sentința civilă apelată și a constatat competent să judece

cauza, în primă instanță, tribunalul.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 1297/3/2010,

la data de 14 ianuarie 2010.

Prin sentința civilă nr.

1188 din 5 iunie 2012, a fost admisă acțiunea în revendicare, iar cererea

reconvențională a fost disjunsă, formându-se prezentul dosar, soluționarea

cererii reconvenționale fiind suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în

revendicare.

Cauza a fost repusă

pe rol la data de 24 martie 2014.

Prin sentința

civilă nr. 621 din 26 mai 2014, Tribunalul București, secția IV-a civilă,

a admis cererea formulată de reclamanta C.V., a constatat dreptul de

proprietate al reclamantei C.V. asupra apartamentului situat în București,

sector 2 și, pe cale de consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei

suma de 9.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, prin Decizia civilă nr. 58/A din 20

februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă

prin respingerea recursului, a fost admis apelul declarat împotriva sentinței

civile nr. 1188 din 5 iunie 2012 a Tribunalului București, a fost schimbată în

parte sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii în revendicare ca

neîntemeiată.

În considerentele

deciziei pronunțate în apel, între aceleași părți, în cadrul acțiunii în

revendicare, s-a reținut că reclamanta P.E.C. nu poate dovedi existența bunului

ce face obiectul revendicării în patrimoniul său, neavând astfel un drept la

restituirea imobilului în litigiu, ci doar un drept de creanță în condițiile

legii speciale.

Pe de altă parte, s-a

reținut că, prin titlul exhibat de C.V., se constată că bunul a fost dobândit

de aceasta în condiții de legalitate, contractul fiind încheiat cu proprietarul

aparent, al cărui titlu nu era contestat la acel moment și cu respectarea

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995. Acest titlu nu a fost desființat,

fiind preferat titlului opus de reclamantă, în cadrul acțiunii în revendicare.

Atât soluția adoptată

asupra acțiunii în revendicare, dar și considerentele hotărârii prin care

aceasta a fost respinsă se opun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

Obiectul cererii ce

face obiectul prezentului dosar este reprezentat de constatarea calității de

proprietar a reclamantei C.V. asupra imobilului apartament, situat în

București, sector 1, fiind astfel în prezența unei acțiuni în constatare,

admisibilă, bunul aflându-se în posesia reclamantei, iar titlul său fiind

contestat la momentul formulării cererii printr-o acțiune în revendicare.

Tribunalul a reținut

că, față de puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în acțiunea în

revendicare cu privire la același imobil, dreptul de proprietate se află în

patrimoniul reclamantei, în baza unui contract încheiat cu respectarea

condițiilor de validitate, astfel cum acestea au fost reglementate de

dispozițiile Legii nr. 112/1995. În plus, contractul de vânzare-cumpărare,

titlul reclamantei, nu a fost desființat, acesta consolidându-se prin

neformularea de către pârâtă a acțiunii în declararea nulității absolute a

contractului, în termenul special de prescripție prevăzut de lege.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel pârâta P.E.C., solicitând, în principal, admiterea

apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de fond, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în

sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea

apelului, pârâtă a arătat că judecarea cererii reconvenționale s-a

realizat fără citarea sa legală, întrucât, astfel cum rezulta din chiar cererea

de chemare în judecată, apelanta P.E.C. a indicat domiciliul său ca fiind acela

din București, sector 2.

Ulterior, pe

parcursul soluționării acțiunii în revendicare imobiliara, apelanta

și-a ales diferite domicilii procesuale, ultimul dintre acestea fiind ales la

sediul Cabinetul de Avocat „S.S.D." din București, sector 1.

Mai mult, aceste informații

le avea chiar și intimata-reclamanta, care cunoștea, după 7 ani de procese,

atât faptul că, în prezent, apelanta nu locuiește în țară, cât și faptul ca

domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedura este altul decât

cel avut în vedere de instanța de fond.

Apelanta a solicitat

să se constate că citarea sa la adresa - Cabinetul de Avocat "S.A.",

din București, sector 3 este greșită pentru că niciodată nu și-a ales

domiciliul procesual la Cabinetul de Avocat "S.A." și pentru că

apelanta avea un ultim domiciliu procesual ales, ce fusese indicat în mod

expres în mai multe rânduri, la sediul Cabinetului de Avocat "S.S.D."

din București, sector 1.

Alegerea

instanței de fond de a fi citată la adresa din București, sector 3

este cu atât mai bizara cu cât comunicarea hotărârii apelate s-a făcut la

adresa din București, sector 2, aceasta din urma fiind și singura adresa

menționata în dispozitivul sentinței.

Evident că, prin

citarea greșită a apelantei, s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi

îndreptată decât prin anularea actului, respectiv a hotărârii apelate,

vătămarea constând în imposibilitatea de a-și formula și susține

apărările, în încălcarea principiului egalității armelor și în

obstrucționarea dreptului său la un proces echitabil, reglementat de art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În măsura în care se

va aprecia că apelanta a fost legal citată, a solicitat admiterea apelului și

schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare

în judecata, aceasta fiind neîntemeiata.

În raport de

atitudinea sa procesuală, apelanta a considerat că nu datorează cheltuieli de

judecată intimatei-reclamante. Totodată, a apreciat cuantumul cheltuielilor de

judecată, constând în onorariul de avocat de 9.000 lei, exagerat de mare,

impunându-se a fi cenzurat, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., prin raportare la munca efectiv depusă, durata procesului și

dificultatea acestuia.

Prin Decizia civilă nr.

537/A

din 2 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a

admis apelul declarat de apelanta-pârâtă P.E.C.

împotriva sentinței civile nr. 621 din 26 mai 2014, pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 25622/3/2010, în contradictoriu

cu intimata-reclamantă C.V.; a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Constatându-se legal

învestită să soluționeze calea de atac și examinând actele și lucrările

dosarului în limitele devoluțiunii fixate prin motivele de apel formulate,

potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Curtea a reținut

următoarele:

Din actele dosarului,

rezultă că rejudecarea cererii reconvenționale având ca obiect constatarea

dreptului de proprietate al pârâtei - reclamante C.V. asupra apartamentului în

litigiu a fost disjunsă prin sentința civilă nr. 431 din 29 octombrie 2010,

dispunându-se formarea unui nou dosar - Dosarul nr. 25622/3/2010 - în cadrul

căruia părțile au fost citate în vederea respectării drepturilor procedurale.

Curtea a constatat

că, în dosarul nou format, domiciliul apelantei - pârâte, indicat chiar în

cuprinsul cererii reconvenționale disjunse, este București, sector 2.

Curtea a constatat că

apelanta a fost citată prin mandatar av. S.A., în condițiile în care, în

dosarul nou format, nu a fost depusă o procură, conform art. 67 C. proc. civ.

de la 1865.

Pe parcursul

soluționării dosarului nou format, apelanta a fost citată numai la domiciliul

mandatarului av. S.A.,

inclusiv la termenul de

judecată la care au avut loc dezbaterile pe fond, iar hotărârea judecătorească

a fost comunicată la domiciliul indicat în cererea reconvențională - București,

sector 2.

Referitor la citarea

apelantei prin mandatar, Curtea a reținut că, în dosarul atașat - Dosar nr. 1297/3/2010*,

apelanta și-a ales domiciliul la sediul cabinetului av. V.L.D. (fila 18, Dosar

nr. 1297/3/2010*), prin cererea depusă la 21 mai 2012, la instanța de fond -

Tribunalul București, secția IV-a civilă, iar, în apel, și-a ales

domiciliul la Cabinet av. S.S.D. (fila 27, Dosar nr. 1297/3/2010* - Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă), domiciliu ales pe care l-a menținut și

în faza procesuală a recursului (fia 8 - Dosar nr. 1297/3/2010* al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă).

Prin urmare, și în

situația în care instanța de fond ar fi avut în vedere domiciliul apelantei -

reclamante - pârâte din cererea principală, ce a format obiectul Dosarului nr. 1297/3/2010*,

citarea acesteia s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 93 C. proc.

civ. de la 1865, întrucât ultimul domiciliul ales al apelantei a fost la av. S.S.D.,

în sector 1.

Având în vedere că

procedura citării este o instituție fundamentală a procesului civil, fiind

menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii principiului dreptului la

apărare, precum și a principiului contradictorialității și constatând că

apelanta - pârâtă P.E.C. nu a fost citată conform dispozițiilor art. 85 și

90 C. proc. civ. de la 1865, la domiciliul său, Curtea a apreciat ca fiind

întemeiată critica formulată cu privire la nerespectarea dispozițiilor

referitoare la procedura de citare.

Aceasta întrucât,

potrivit art. 85 C. proc. civ. de la 1865, cererea formulată va fi analizată

doar dacă părțile au fost legal citate, iar, conform art. 107 C. proc. civ. de

la 1865, sancțiunea soluționării unei cereri în condițiile în care părțile nu

au fost citate este nulitatea.

Din cuprinsul

dispozițiilor art. 90 C. proc. civ. de la 1865, Curtea a reținut că

citarea se face la domiciliul părții, în speță, domiciliul apelantei fiind în

București, sector 2.

Întrucât apelanta a

fost citată la o altă adresă decât adresa de domiciliu, Curtea a apreciat că se

impune, conform art. 297 C. proc. civ. de la 1865, anularea sentinței civile

apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca, în

rejudecare, instanța de fond să aibă în vedere și celelalte aspecte invocate de

apelanta P.E.C. în motivele de apel.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs

reclamanta

C.V., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate,

în sensul menținerii cauzei la aceeași instanță, în vederea soluționării apelului.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, reclamanta a criticat decizia instanței de apel ca fiind

netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă

a criticat aprecierea instanței de apel, conform căreia citarea pârâtei

P.E.C. la mandatara

S.A. este greșită.

S-a arătat că, la

dosar, se află procura specială din 11 august 2009, prin care intimata-pârâtă a

mandatat-o pe S.A. să primească toate actele de procedură, chiar instanța de

apel dispunând citarea acesteia atât la domiciliul mandatarei S.A., cât și la

domiciliul apelantei.

Astfel, în opinia recurentei,

trimiterea cauzei spre rejudecare, pe considerentul că pârâta a fost citată la

o altă adresă decât cea de domiciliu este greșită, întrucât instanța nu avea

obligația de a cita pârâta la nenumăratele cabinete de avocatură indicate, cât

timp aceasta a beneficiat de serviciile mai multor cabinete de avocatură, iar procura

acordată mandatarei S.A. nu a fost revocată.

Intimata P.E.C. a

formulat întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința

menținerii deciziei recurate, și acordarea cheltuielilor de judecată.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor succede:

Singura critică

formulată în cauză se raportează, în esență, la faptul că, în mod nelegal,

instanța de apel ar fi aplicat dispozițiile art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe,

întrucât, la dosar, există o procură specială din 11 august 2009, emisă în

favoarea lui S.A., prin care aceasta era împuternicită de către intimată să

primească orice acte de procedură, procură ce nu a fost revocată până în

prezent.

În conținutul

aceleiași critici, s-a susținut că citarea apelantei s-a făcut atât la

domiciliul mandatarei S.A., cât și la domiciliul apelantei însăși.

În drept, art. 85 C.

proc. civ. formulează în termeni imperativi necesitatea citării: Judecătorul nu

poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea

părților, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.

Caracterul imperativ

al regulii enunțate este reaccentuat de art. 107 C. proc. civ., în sensul

căruia președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată

că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor

prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.

Potrivit art. 90 alin.

(1) alin. (1) C. proc. civ., „înmânarea citației și a tuturor actelor de

procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat. Când acesta are o

așezare agricolă, comercială, industrială sau profesională în altă parte,

înmânarea se poate face și la locul acestor așezări (…)”.

Potrivit art. 93 C.

proc. civ., în cazul alegerii de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana

însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face

la acea persoană, iar, în absența unei asemenea arătări, la domiciliul părții.

Textele legale

enunțate instituie unul dintre principiile fundamentale în legătură cu

realizarea procedurii de citare, potrivit căruia citația se înmânează la

domiciliul sau reședința celui citat, pentru a se asigura respectarea dreptului

la apărare al părților și contradictorialitatea procedurii. Prin

urmare, legea procesual civilă impune citarea sau comunicarea actelor de

procedură la domiciliul persoanei ce trebuie înștiințată, celelalte

modalități de comunicare reglementate de aceleași norme, inclusiv cele

prevăzută de art. 90 teza a II-a și art. 93 C. proc. civ., întrucât se

constituie în excepții de la regula evocată, fiind aplicabile doar în cazul în

care nu se poate realiza sau îndeplini procedura la locul instituit drept

regulă.

Ordinea de prioritate

instituită de text, ca și raportul dintre cele două teze ale textului, de tipul

regula - excepție, impun respectarea întocmai a acestei norme legale, esențială

pentru desfășurarea unei proceduri judiciare echitabile.

Din perspectiva

jurisprudenței instanței de contencios european al drepturilor

omului, obligatorie pentru instanțele naționale, se poate reține

că aceasta a considerat că dreptul la un tribunal cuprinde mai multe aspecte,

printre care dreptul de acces și egalitatea armelor, care impune un echilibru

just între părți. Aceste principii se aplică în egală măsură în domeniul

specific al comunicării actelor juridice către părți (a se vedea cauza

Miholapa împotriva

Letoniei,

hotărârea din 31 mai 2007, parag. 23).

În

acest sens,

instanțele

trebuie să facă tot ce se poate aștepta în mod rezonabil de la acestea pentru a

cita părțile și să se asigure că acestea din urmă au cunoștință de

procedurile din care fac parte (cauzele SC R.S. SRL împotriva României, hotărârea

din 8 ianuarie 2013, par. 30

Miholapa împotriva Letoniei,

parag. 31, și

Övuș împotriva

Turciei

, hotărârea din 13 octombrie 2009, parag. 48).

Aplicând aceste

principii la cauza particulară dedusă judecății, instanța de recurs

apreciază că soluția pronunțată în cauză este legală, întrucât corect

a statuat instanța de apel că citarea lui P.E.C. trebuia să se facă la

domiciliul său sau la ultimul domiciliu procesual indicat.

În acest sens,

instanța de apel a reținut - aspect ignorat de către recurentă - că,

în dosarul nou format, ca o consecință a disjungerii cererii

reconvenționale, domiciliul intimatei din prezenta cerere era cel indicat

în chiar cuprinsul cererii principale de chemare în judecată - București,

sector 2 - nefiind atașată nicio procură sau cerere privind citarea în

continuare a intimatei, pentru această cauză, la mandatar avocat S.A.

Mai mult, ultimul

domiciliu procesual indicat de către intimata P.E.C. era la Cabinet avocat S.S.D.,

în București, sector 1.

Cum intimata nu

indicase în dosarul nou format, ulterior disjungerii, domiciliul procesual la

mandatar avocat S.A. este lipsită de relevanță juridică împrejurarea

invocată de recurentă că procura

specială din 11 august 2009, prin care

intimata-pârâtă a mandatat-o pe S.A., în Dosarul nr. 11689/300/2007, aflat pe

rolul Judecătoriei sectorului 2 București, să primească toate actele de

procedură, nu a fost revocată.

În ceea ce

privește susținerea conform căreia apelanta ar fi fost citată, pe

parcursul derulării procedurii în fața primei instanțe, și la

domiciliul său, aceasta este contrazisă de actele aflate la dosar, constatându-se

că, la domiciliul apelantei, s-a realizat exclusiv comunicarea sentinței

civile nr. 621 din 26 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția

a V-a civilă, ceea ce are o altă semnificație procesuală și nu poate

echivala cu citarea apelantei pentru a participa la însăși

desfășurarea litigiului în care avea calitatea de parte.

În consecință, cum

nu se poate da eficiență juridică unei proceduri viciate sau neregulat realizate

și nici efectele sau consecințele unei asemenea proceduri nu pot fi acelea

prevăzute de lege pentru ipoteza îndeplinirii sale cu respectarea principiilor

legale, se constată a fi legală soluția pronunțată de instanța

de apel.

În același sens,

pretinsa înștiințare a intimatei privind desfășurarea procesului

civil de către foștii săi avocați nu poate fi asimilată cu

comunicarea legală a actelor de procedură, în sens procesual, și nu poate

produce consecințele stipulate de lege pentru ipoteza îndeplinirii actului în

deplină regularitate procedurală.

Astfel, chiar dacă se

poate constata împrejurarea schimbării avocaților în cauză de către

intimată, cu consecința alegerii mai multor domicilii procesuale

succesive, acest comportament procesual al părții nu poate determina ignorarea

neregularităților procedurale constatate în cauză, care sunt imputabile

instanței și care fac, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., ca actele de procedură întocmite în aceste condiții să fie

afectate de nulitate și să atragă intervenția sancțiunii anulării hotărârii

aplicate de instanța de apel, pentru a se respecta pe deplin garanțiile

procesului echitabil astfel cum sunt acestea reglementate în articolul 6 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, constatând că nu este operant motivul de recurs

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pct. 8 al aceluiași

articol a fost invocat doar formal, întrucât nu putea fi incident în prezenta cauză,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta C.V. împotriva Deciziei nr. 537/A din 02 decembrie 2014 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

În temeiul art. 274

coroborat cu art. 298 și art. 316

C. proc. civ.,

recurenta C.V. va fi obligată la

plata către intimata P.E.C. a cheltuielilor de judecată aferente recursului, în

cuantum de 800 lei, reduse conform criteriilor instituite de art. 274 alin. (3)

C. proc. civ., apreciindu-se că natura și complexitatea cauzei, precum

și împrejurarea că aceasta a fost soluționată la primul termen de

judecată nu impun acordarea unor cheltuieli de judecată în cuantum de 2.480

lei, astfel cum a pretins intimata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta C.V. împotriva Deciziei nr. 537/A din

02 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurenta-reclamantă

C.V. la plata către intimata-pârâtă P.E.C. a cheltuielilor de judecată în sumă

de 800 lei, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 01 aprilie 2015.