ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 965/2015

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 11689/300 din 1 noiembrie 2007, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanta P.E.C. a chemat-o în judecată pe pârâta C.V., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 2, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 30 ianuarie 1997, încheiat cu SC A. SA, pe numele mamei sale, G.F. și a certificatului de moștenitor din 24 octombrie 2002, locuință compusă din trei camere, bucătărie și balcon, în exclusivitate și cămară, vestibul, culoar, boxă și WC comun și cota indiviză de 11,48 % din părțile comune ale întregului imobil, precum și 30,19 mp teren situat sub construcție.

Prin cererea reconvențională formulată la data de 6 decembrie 2007, pârâta - reclamantă C.V. a solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul acțiunii în revendicare și valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare prin care acest imobil a fost dobândit de pârâtă. Prin sentința civilă nr. 6250 din 26 iunie 2008, Judecătoria sectorului 2 București a admis acțiunea principală și a obligat pârâta-reclamantă să lase reclamantei-pârâte în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, sector 2, compus din trei camere, bucătărie și balcon, în exclusivitate și cămară, vestibul, culoar, boxă și WC în comun și cota indiviză de 11,48 % din părțile comune ale întregului imobil, precum și 30,19 mp teren situat sub construcție; a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională și a dispus obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 1409/A din 07 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a anulat sentința civilă apelată și a constatat competent să judece cauza, în primă instanță, tribunalul. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 1297/3/2010, la data de 14 ianuarie 2010. Prin sentința civilă nr. 1188 din 5 iunie 2012, a fost admisă acțiunea în revendicare, iar cererea reconvențională a fost disjunsă, formându-se prezentul dosar, soluționarea cererii reconvenționale fiind suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în revendicare. Cauza a fost repusă pe rol la data de 24 martie 2014. Prin sentința civilă nr. 621 din 26 mai 2014, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta C.V., a constatat dreptul de proprietate al reclamantei C.V.

asupra apartamentului situat în București, sector 2 și, pe cale de consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 9.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Decizia civilă nr. 58/A din 20 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin respingerea recursului, a fost admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1188 din 5 iunie 2012 a Tribunalului București, a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii în revendicare ca neîntemeiată. În considerentele deciziei pronunțate în apel, între aceleași părți, în cadrul acțiunii în revendicare, s-a reținut că reclamanta P.E.C.

nu poate dovedi existența bunului ce face obiectul revendicării în patrimoniul său, neavând astfel un drept la restituirea imobilului în litigiu, ci doar un drept de creanță în condițiile legii speciale. Pe de altă parte, s-a reținut că, prin titlul exhibat de C.V., se constată că bunul a fost dobândit de aceasta în condiții de legalitate, contractul fiind încheiat cu proprietarul aparent, al cărui titlu nu era contestat la acel moment și cu respectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995. Acest titlu nu a fost desființat, fiind preferat titlului opus de reclamantă, în cadrul acțiunii în revendicare. Atât soluția adoptată asupra acțiunii în revendicare, dar și considerentele hotărârii prin care aceasta a fost respinsă se opun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

Obiectul cererii ce face obiectul prezentului dosar este reprezentat de constatarea calității de proprietar a reclamantei C.V. asupra imobilului apartament, situat în București, sector 1, fiind astfel în prezența unei acțiuni în constatare, admisibilă, bunul aflându-se în posesia reclamantei, iar titlul său fiind contestat la momentul formulării cererii printr-o acțiune în revendicare. Tribunalul a reținut că, față de puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în acțiunea în revendicare cu privire la același imobil, dreptul de proprietate se află în patrimoniul reclamantei, în baza unui contract încheiat cu respectarea condițiilor de validitate, astfel cum acestea au fost reglementate de dispozițiile Legii nr. 112/1995.

În plus, contractul de vânzare-cumpărare, titlul reclamantei, nu a fost desființat, acesta consolidându-se prin neformularea de către pârâtă a acțiunii în declararea nulității absolute a contractului, în termenul special de prescripție prevăzut de lege. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta P.E.C., solicitând, în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În motivarea apelului, pârâtă a arătat că judecarea cererii reconvenționale s-a realizat fără citarea sa legală, întrucât, astfel cum rezulta din chiar cererea de chemare în judecată, apelanta P.E.C.

a indicat domiciliul său ca fiind acela din București, sector 2. Ulterior, pe parcursul soluționării acțiunii în revendicare imobiliara, apelanta și-a ales diferite domicilii procesuale, ultimul dintre acestea fiind ales la sediul Cabinetul de Avocat „S.S.D." din București, sector 1. Mai mult, aceste informații le avea chiar și intimata-reclamanta, care cunoștea, după 7 ani de procese, atât faptul că, în prezent, apelanta nu locuiește în țară, cât și faptul ca domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedura este altul decât cel avut în vedere de instanța de fond.

Apelanta a solicitat să se constate că citarea sa la adresa - Cabinetul de Avocat "S.A.", din București, sector 3 este greșită pentru că niciodată nu și-a ales domiciliul procesual la Cabinetul de Avocat "S.A." și pentru că apelanta avea un ultim domiciliu procesual ales, ce fusese indicat în mod expres în mai multe rânduri, la sediul Cabinetului de Avocat "S.S.D." din București, sector 1. Alegerea instanței de fond de a fi citată la adresa din București, sector 3 este cu atât mai bizara cu cât comunicarea hotărârii apelate s-a făcut la adresa din București, sector 2, aceasta din urma fiind și singura adresa menționata în dispozitivul sentinței.

Evident că, prin citarea greșită a apelantei, s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi îndreptată decât prin anularea actului, respectiv a hotărârii apelate, vătămarea constând în imposibilitatea de a-și formula și susține apărările, în încălcarea principiului egalității armelor și în obstrucționarea dreptului său la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În măsura în care se va aprecia că apelanta a fost legal citată, a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata, aceasta fiind neîntemeiata. În raport de atitudinea sa procesuală, apelanta a considerat că nu datorează cheltuieli de judecată intimatei-reclamante.

Totodată, a apreciat cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat de 9.000 lei, exagerat de mare, impunându-se a fi cenzurat, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la munca efectiv depusă, durata procesului și dificultatea acestuia. Prin Decizia civilă nr. 537/A din 2 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă P.E.C. împotriva sentinței civile nr. 621 din 26 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 25622/3/2010, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C.V.; a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Constatându-se legal învestită să soluționeze calea de atac și examinând actele și lucrările dosarului în limitele devoluțiunii fixate prin motivele de apel formulate, potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Curtea a reținut următoarele: Din actele dosarului, rezultă că rejudecarea cererii reconvenționale având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al pârâtei - reclamante C.V. asupra apartamentului în litigiu a fost disjunsă prin sentința civilă nr. 431 din 29 octombrie 2010, dispunându-se formarea unui nou dosar - Dosarul nr. 25622/3/2010 - în cadrul căruia părțile au fost citate în vederea respectării drepturilor procedurale. Curtea a constatat că, în dosarul nou format, domiciliul apelantei - pârâte, indicat chiar în cuprinsul cererii reconvenționale disjunse, este București, sector 2. Curtea a constatat că apelanta a fost citată prin mandatar av.

S.A., în condițiile în care, în dosarul nou format, nu a fost depusă o procură, conform art. 67 C. proc. civ. de la 1865. Pe parcursul soluționării dosarului nou format, apelanta a fost citată numai la domiciliul mandatarului av. S.A., inclusiv la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile pe fond, iar hotărârea judecătorească a fost comunicată la domiciliul indicat în cererea reconvențională - București, sector 2. Referitor la citarea apelantei prin mandatar, Curtea a reținut că, în dosarul atașat - Dosar nr. 1297/3/2010*, apelanta și-a ales domiciliul la sediul cabinetului av. V.L.D. (fila 18, Dosar nr. 1297/3/2010*), prin cererea depusă la 21 mai 2012, la instanța de fond - Tribunalul București, secția IV-a civilă, iar, în apel, și-a ales domiciliul la Cabinet av.

S.S.D. (fila 27, Dosar nr. 1297/3/2010* - Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă), domiciliu ales pe care l-a menținut și în faza procesuală a recursului (fia 8 - Dosar nr. 1297/3/2010* al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă). Prin urmare, și în situația în care instanța de fond ar fi avut în vedere domiciliul apelantei - reclamante - pârâte din cererea principală, ce a format obiectul Dosarului nr. 1297/3/2010*, citarea acesteia s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 93 C. proc. civ. de la 1865, întrucât ultimul domiciliul ales al apelantei a fost la av. S.S.D., în sector 1. Având în vedere că procedura citării este o instituție fundamentală a procesului civil, fiind menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii principiului dreptului la apărare, precum și a principiului contradictorialității și constatând că apelanta - pârâtă P.E.C.

nu a fost citată conform dispozițiilor art. 85 și 90 C. proc. civ. de la 1865, la domiciliul său, Curtea a apreciat ca fiind întemeiată critica formulată cu privire la nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare. Aceasta întrucât, potrivit art. 85 C. proc. civ. de la 1865, cererea formulată va fi analizată doar dacă părțile au fost legal citate, iar, conform art. 107 C. proc. civ. de la 1865, sancțiunea soluționării unei cereri în condițiile în care părțile nu au fost citate este nulitatea. Din cuprinsul dispozițiilor art. 90 C. proc. civ. de la 1865, Curtea a reținut că citarea se face la domiciliul părții, în speță, domiciliul apelantei fiind în București, sector 2. Întrucât apelanta a fost citată la o altă adresă decât adresa de domiciliu, Curtea a apreciat că se impune, conform art. 297 C. proc.

civ. de la 1865, anularea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca, în rejudecare, instanța de fond să aibă în vedere și celelalte aspecte invocate de apelanta P.E.C. în motivele de apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.V., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul menținerii cauzei la aceeași instanță, în vederea soluționării apelului. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a criticat decizia instanței de apel ca fiind netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta reclamantă a criticat aprecierea instanței de apel, conform căreia citarea pârâtei P.E.C.

la mandatara S.A. este greșită. S-a arătat că, la dosar, se află procura specială din 11 august 2009, prin care intimata-pârâtă a mandatat-o pe S.A. să primească toate actele de procedură, chiar instanța de apel dispunând citarea acesteia atât la domiciliul mandatarei S.A., cât și la domiciliul apelantei. Astfel, în opinia recurentei, trimiterea cauzei spre rejudecare, pe considerentul că pârâta a fost citată la o altă adresă decât cea de domiciliu este greșită, întrucât instanța nu avea obligația de a cita pârâta la nenumăratele cabinete de avocatură indicate, cât timp aceasta a beneficiat de serviciile mai multor cabinete de avocatură, iar procura acordată mandatarei S.A. nu a fost revocată.

Intimata P.E.C. a formulat întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate, și acordarea cheltuielilor de judecată. Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor succede: Singura critică formulată în cauză se raportează, în esență, la faptul că, în mod nelegal, instanța de apel ar fi aplicat dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât, la dosar, există o procură specială din 11 august 2009, emisă în favoarea lui S.A., prin care aceasta era împuternicită de către intimată să primească orice acte de procedură, procură ce nu a fost revocată până în prezent.

În conținutul aceleiași critici, s-a susținut că citarea apelantei s-a făcut atât la domiciliul mandatarei S.A., cât și la domiciliul apelantei însăși. În drept, art. 85 C. proc. civ. formulează în termeni imperativi necesitatea citării: Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Caracterul imperativ al regulii enunțate este reaccentuat de art. 107 C. proc. civ., în sensul căruia președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității. Potrivit art. 90 alin. (1) alin. (1) C. proc.

civ., „înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat. Când acesta are o așezare agricolă, comercială, industrială sau profesională în altă parte, înmânarea se poate face și la locul acestor așezări (…)”. Potrivit art. 93 C. proc. civ., în cazul alegerii de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar, în absența unei asemenea arătări, la domiciliul părții. Textele legale enunțate instituie unul dintre principiile fundamentale în legătură cu realizarea procedurii de citare, potrivit căruia citația se înmânează la domiciliul sau reședința celui citat, pentru a se asigura respectarea dreptului la apărare al părților și contradictorialitatea procedurii.

Prin urmare, legea procesual civilă impune citarea sau comunicarea actelor de procedură la domiciliul persoanei ce trebuie înștiințată, celelalte modalități de comunicare reglementate de aceleași norme, inclusiv cele prevăzută de art. 90 teza a II-a și art. 93 C. proc. civ., întrucât se constituie în excepții de la regula evocată, fiind aplicabile doar în cazul în care nu se poate realiza sau îndeplini procedura la locul instituit drept regulă. Ordinea de prioritate instituită de text, ca și raportul dintre cele două teze ale textului, de tipul regula - excepție, impun respectarea întocmai a acestei norme legale, esențială pentru desfășurarea unei proceduri judiciare echitabile.

Din perspectiva jurisprudenței instanței de contencios european al drepturilor omului, obligatorie pentru instanțele naționale, se poate reține că aceasta a considerat că dreptul la un tribunal cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces și egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părți. Aceste principii se aplică în egală măsură în domeniul specific al comunicării actelor juridice către părți (a se vedea cauza Miholapa împotriva Letoniei, hotărârea din 31 mai 2007, parag. 23). În acest sens, instanțele trebuie să facă tot ce se poate aștepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita părțile și să se asigure că acestea din urmă au cunoștință de procedurile din care fac parte (cauzele SC R.S.

SRL împotriva României, hotărârea din 8 ianuarie 2013, par. 30 Miholapa împotriva Letoniei, parag. 31, și Övuș împotriva Turciei , hotărârea din 13 octombrie 2009, parag. 48). Aplicând aceste principii la cauza particulară dedusă judecății, instanța de recurs apreciază că soluția pronunțată în cauză este legală, întrucât corect a statuat instanța de apel că citarea lui P.E.C. trebuia să se facă la domiciliul său sau la ultimul domiciliu procesual indicat. În acest sens, instanța de apel a reținut - aspect ignorat de către recurentă - că, în dosarul nou format, ca o consecință a disjungerii cererii reconvenționale, domiciliul intimatei din prezenta cerere era cel indicat în chiar cuprinsul cererii principale de chemare în judecată - București, sector 2 - nefiind atașată nicio procură sau cerere privind citarea în continuare a intimatei, pentru această cauză, la mandatar avocat S.A.

Mai mult, ultimul domiciliu procesual indicat de către intimata P.E.C. era la Cabinet avocat S.S.D., în București, sector 1. Cum intimata nu indicase în dosarul nou format, ulterior disjungerii, domiciliul procesual la mandatar avocat S.A. este lipsită de relevanță juridică împrejurarea invocată de recurentă că procura specială din 11 august 2009, prin care intimata-pârâtă a mandatat-o pe S.A., în Dosarul nr. 11689/300/2007, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, să primească toate actele de procedură, nu a fost revocată.

În ceea ce privește susținerea conform căreia apelanta ar fi fost citată, pe parcursul derulării procedurii în fața primei instanțe, și la domiciliul său, aceasta este contrazisă de actele aflate la dosar, constatându-se că, la domiciliul apelantei, s-a realizat exclusiv comunicarea sentinței civile nr. 621 din 26 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ceea ce are o altă semnificație procesuală și nu poate echivala cu citarea apelantei pentru a participa la însăși desfășurarea litigiului în care avea calitatea de parte. În consecință, cum nu se poate da eficiență juridică unei proceduri viciate sau neregulat realizate și nici efectele sau consecințele unei asemenea proceduri nu pot fi acelea prevăzute de lege pentru ipoteza îndeplinirii sale cu respectarea principiilor legale, se constată a fi legală soluția pronunțată de instanța de apel.

În același sens, pretinsa înștiințare a intimatei privind desfășurarea procesului civil de către foștii săi avocați nu poate fi asimilată cu comunicarea legală a actelor de procedură, în sens procesual, și nu poate produce consecințele stipulate de lege pentru ipoteza îndeplinirii actului în deplină regularitate procedurală. Astfel, chiar dacă se poate constata împrejurarea schimbării avocaților în cauză de către intimată, cu consecința alegerii mai multor domicilii procesuale succesive, acest comportament procesual al părții nu poate determina ignorarea neregularităților procedurale constatate în cauză, care sunt imputabile instanței și care fac, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., ca actele de procedură întocmite în aceste condiții să fie afectate de nulitate și să atragă intervenția sancțiunii anulării hotărârii aplicate de instanța de apel, pentru a se respecta pe deplin garanțiile procesului echitabil astfel cum sunt acestea reglementate în articolul 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pct. 8 al aceluiași articol a fost invocat doar formal, întrucât nu putea fi incident în prezenta cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.V. împotriva Deciziei nr. 537/A din 02 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 274 coroborat cu art. 298 și art. 316 C. proc. civ., recurenta C.V. va fi obligată la plata către intimata P.E.C. a cheltuielilor de judecată aferente recursului, în cuantum de 800 lei, reduse conform criteriilor instituite de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciindu-se că natura și complexitatea cauzei, precum și împrejurarea că aceasta a fost soluționată la primul termen de judecată nu impun acordarea unor cheltuieli de judecată în cuantum de 2.480 lei, astfel cum a pretins intimata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.V. împotriva Deciziei nr. 537/A din 02 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurenta-reclamantă C.V. la plata către intimata-pârâtă P.E.C. a cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 aprilie 2015.