ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1882/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1882/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. x/110/2013 din 11.04.2014, reclamantul A. a contestat Raportul de evaluare nr. x/25.03.2014 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate în lucrarea nr. x/S/II/30.01.2012.
Prin Sentința civilă nr. 2387 din 9.12.2013 Tribunalul Bacău a admis această excepție, declinându-și competența în favoarea Curții de Apel Bacău.
Hotărârea Curții de apel
Prin Sentința nr. 374 din 24 octombrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat Raportul de evaluare a stării de incompatibilitate nr. x/G/11 din 11 decembrie 2013, întocmit de pârâtă.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, criticând-o ca nelegală, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea caii de atac, recurenta-pârâtă a invocat aplicarea eronată a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) și k).
Astfel, arată recurenta, hotărârea primei instanțe este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, precizând că în mod greșit prima instanță nu a reținut faptul că: "textul legal are în vedere, în concret anumite funcții/calități, deținute simultan de o persoană - ales local, care atrag existența stării de incompatibilitate."
Cu privire la calificarea SC C. Bacău SA ca nefiind o societate de interes local dată de către instanța de judecată, recurenta arată că art. 87 lit. f) din Legea nr. 161/2003, care nu distinge decât două categorii de societăți comerciale, face referire la sensul larg al termenului "local" deoarece operează o distincție între societățile reprezentative pentru nivelul național, pe de o parte și cele reprezentative pentru nivelul local (care nu sunt reprezentative pentru întregul teritoriu național), pe de altă parte.
În opinia recurentei, interpretarea dată de prima instanță contrazice flagrant principiul potrivit căruia acolo unde legea interzice mai puțin, implicit interzice și mai mult, prin urmare prin urmare, interpretarea primei instanțe este, contrară scopului urmărit de Legea nr. 161/2003 și, în consecință, apreciază că nu poate fi primită.
Recurenta a susținut că operatorii regionali sunt subordonați unui interes local (în sensul larg al termenului "local" la care am făcut referire anterior), astfel încât fac parte din categoria mai largă a societăților "comerciale de interes local" (în sensul larg al termenului "local") la care se referă art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
Referitor la cazul de incompatibilitate prevăzut la art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, recurenta a arătat că, interpretarea dată de prima instanță nesocotește însuși scopul instituirii regimului incompatibilităților, astfel că, în cauză, soluția primei instanțe este și rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor ce cârmuiesc materia incompatibilităților, în mod special a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) și k) din Legea nr. 161/2003, direct incidente în speță.
În concluzie, recurenta susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță a prevederilor Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, a Legii nr. 31/1990 (art. 131 pct. 4) privind societățile comerciale și a Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare (art. 87 alin. (1) lit. f) și k)).
Procedura derulată în recurs
În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 26.01.2016, recursul a fost admis în principiu, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate, Raportul de evaluare nr. x/25.03.2014 prin care Autoritatea Națională de Integritate a concluzionat în sensul că dl. A. s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 25.06.2010, situație generată de generată de exercitarea simultană a funcției de primar al comunei Sărata și a celei de reprezentant al Primăriei comunei Sărata în adunarea generală a acționarilor SC C. Bacău SA.
În urma analizării materialului probator administrat în cauză, Curtea de apel a admis acțiunea și a anulat Raportul de evaluare, soluția fiind împărtășită și de instanța de control.
Astfel, prin Hotărârea nr. 30 din 25 iunie 2010 a Consiliului local Sărata a fost aprobată participarea Comunei Sărata, prin Consiliul local al comunei Sărata, cu capital la înființarea societății comerciale SC C. Bacău SA, aportul comunei constând în numerar în valoare de 5.660 RON (art. 1 și 2); prin art. 3 a fost aprobat actul constitutiv al SC C. Bacău SA, conform art. 4 reclamantul fiind împuternicit să semneze, în numele și pe seama Consiliului local Sărata, actul constitutiv.
Efectuând propria evaluare asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei instanța de control judiciar constată că soluția de anulare a raportului de evaluare pronunțată de judecătorul fondului reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept incidente în raport de starea de fapt rezultată din probele administrate.
Rezultă din actele și lucrările dosarului că acționari ai SC C. Bacău SA sunt doar persoane juridice potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 - municipii, orașe și comune din județul Bacău -, iar reprezentarea acestora în adunarea generală a acționarilor se face, potrivit art. 125 alin. (2) din Legea nr. 31/1991, "prin reprezentanții lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane împuternicire pentru respectiva adunare generală.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) și ale art. 91 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, enunțate în cuprinsul raportului, pârâta a apreciat că cele două funcții deținute simultan de reclamant, respectiv funcția de primar al Comunei Sărata, Județul Bacău și calitatea de reprezentant al Comunei Sărata în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul SC C. Bacău SA a încălcat regimul juridic al incompatibilităților.
Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data întocmirii raportului:
"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: (...) f) funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național."
În conformitate cu prevederile art. 91 alin. (3) din aceeași lege:
"Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi" iar nerespectarea de către alesul local aflat în stare de incompatibilitate a obligației prevăzute de dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 este sancționată, conform art. 91 alin. (4) din același act normativ cu încetarea de drept a mandatului de ales local.
Norma juridică prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, reglementând incompatibilități ale aleșilor locali, constând într-o restrângere de drepturi pentru aceștia și sancțiuni pentru nerespectarea lor, este de strictă interpretare și aplicare, interpretului legii fiindu-i interzis a completa "lacunele legii", și a o aplica pentru identitate de rațiune la alte situații, neprevăzute de lege, conform art. 10 din C. civ.
Este neîndoielnic că funcția de primar este incompatibilă cu funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local, aspect care de altfel i se impută reclamantului prin Raportul de evaluare contestat.
Mai mult, este necontestat că reclamantul a fost desemnat ca reprezentant al Comunei Sărata în Adunarea Generală a Acționarilor la SC C. Bacău SA prin H.C.L. Sărata nr. 30/2010.
Însă, contrar susținerilor pârâtei, SC C. Bacău SA are calitate de operator regional, ceea ce înseamnă că nu se încadrează în categoria societăților comerciale de interes local, așa cum prevede art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
Legiuitorul, în clasificarea societăților comerciale a stipulat după criteriul interesului pe care acestea îl reprezintă, local, județean sau statal, interes care se suprapune cu competența lor teritorială de activitate. Competența acestor societăți, cel mult, se suprapune cu competența din punct de vedere teritorial a autorităților publice care le înființează, competență peste care acestea nu pot dispune și care se exercită în limitele teritoriale ale unității administrativ-teritoriale pe care o administrează și o conduc.
Astfel, societățile comerciale constituite la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor sunt de interes local, societățile comerciale constituite la nivelul județelor sunt de interes județean, iar societățile constituite la nivel statal prin hotărâre de guvern sunt de interes național.
Însă, prin Legea nr. 51/2006, legiuitorul reglementează și noțiunea de operator regional, acesta fiind o societate cu capital social integral al unora sau al tuturor unităților administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilități publice. Aria de deservire a acestui operator coincide cu limitele teritoriale cumulate ale unităților administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară, cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și care au contribuit la constituirea capitalului social al acesteia, ceea ce în mod evident depășește ca interes nivelul local al fiecărui membru participant.
Pluralitatea de unități administrativ-teritoriale comunale, municipale și județene, care asigură acționariatul într-o societate comercială ce dobândește statut de operator regional, face ca obiectul serviciilor prestate de respectivul operator să depășească aria în care un primar are puterea de a servi doar un interes local.
Or, art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 reglementează starea de incompatibilitate între funcția de primar și calitatea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunarea generală a unei societăți de interes local, nicidecum în privința unui operator regional de utilități publice, cum este cazul în speță.
În consecință, ceea ce prezintă relevanță în analiza stării de incompatibilitate, este statutul societății la momentul evaluării efectuate de inspectorii pârâtei, iar SC C. Bacău SA poate fi definită ca operator regional în sensul prevederilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006.
Societatea menționată nu poate fi calificată ca societate comercială de interes local în sensul normei prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, ceea ce atrage neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei incompatibilități legale pentru reclamantul A. și nulitatea raportului de evaluare.
Așa fiind, instanța de fond a statuat în mod corect că instituția pârâtă a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 și, în consecință, a anulat Raportul de evaluare nr. x/03.07.2013 emis de Agenția Națională de Integritate.
În ceea ce privește analiza situațiilor de incompatibilitate din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 și a conținutului noțiunii de operator regional, Înalta Curte are o jurisprudență constantă în acest sens e.g. deciziile nr. 163/2015, 431/2015, 432/2015, 473/2015, 1339/2015, 1410/2015 și nr. 1908/2015.
Criticile recurentei-pârâte întemeiate pe dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 și pe principiul aplicării imediate a legii noi sunt lipsite de temei, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, în cauză în mod corect s-a reținut că atâta timp cât funcția exercitată de reclamant și pentru care s-a stabilit starea de incompatibilitate este aceea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale SC C. Bacău SA, adică o funcție precis determinată, nu se poate reține, concomitent, o incompatibilitate determinată de "orice alte funcții publice sau activități remunerate".
În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în condițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
Va fi obligat recurenta-pârâtă la plata sumei de 350 de RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 161 din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata, către intimatul-reclamant, a sumei de 350 de RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2017.
Procesat de GGC - CL