ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1654/2015

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 13157/3/2012, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 17 aprilie 2012, reclamanta SC A.I.F. SA București a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să-i oblige pe pârâții Statul Român, prin M.F.P., M.F.P., Comisia locală de fond funciar Zagon, jud. Covasna, Comisia județeană de fond funciar Covasna și R.N.P.R. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 601.000 ha teren pășune, proprietate de stat și suprafața de 8.447,1546 ha teren pășune, proprietate de stat identificate prin numerele topografice indicate în acțiune, sau, în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu ar fi posibilă, să-i oblige pe pârâți la plata sumei de 40.000.000 euro cu titlu de despăgubiri bănești pentru aceste terenuri.

În motivarea cererii, în esență, reclamanta a arătat că a fost naționalizată în temeiul Legii nr. 119/1948, moment în care au trecut în proprietatea statului, nelegal, imobilele menționate în acțiune. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Tribunalul București , secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 2159 din 4 decembrie 2012, având în vedere că terenurile revendicate sunt situate pe teritoriul județului Covasna, în raport de art. 13 și art. 19 C. proc.

civ., și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Covasna. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. 13457/3/2012 la data de 8 februarie 2013. Prin cererea formulată pentru termenul de judecată din 15 martie 2013, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a pârâților SC F.A. SRL București și C.G. cu motivarea că în favoarea acestora s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 6.000 ha teren forestier din suprafața totală revendicată prin acțiunea dedusă judecății (filele 30 - 32 din Dosarul nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Covasna). Prin cererile formulate pentru termenul de judecată din 10 mai 2013, reclamanta SC A.I.F.B.

SA a chemat în judecată pe pârâtele SC P.H.T. SRL Sibiu și SRN S.N. Gmbh Timișoara, motivat de faptul că pârâtul C.G. le-a înstrăinat acestora o parte din terenurile revendicate și au precizat că, în cazul în care s-ar impune stabilirea și achitarea unei taxe de timbru, valoarea totală a terenurilor revendicate este de 100.000 lei (filele 123 - 128 din Dosarul nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Covasna). Prin Încheierea din 10 mai 2013, Tribunalul Covasna a pus în vedere reclamantei „să arate valoarea obiectului cererii în revendicare și să arate criteriile pe care le-a avut în vedere la stabilirea cuantumului, urmând ca, în baza evaluării, să timbreze cererea conform art. 2 din Legea nr. 146/1997 iar apărătorul reclamantei a depus o cerere de reexaminare a taxei de timbru, susținând că reclamanta este scutită de plata taxei judiciare de timbru (fila 132 din Dosarul nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Covasna).

Prin încheierea din 5 iunie 2013, Tribunalul Covasna, soluționând cererea de reexaminare, a statuat că, pentru capătul de cerere vizând revendicarea terenului în suprafață de 6000 ha de la pârâții SC F.A. SRL și C.G., reclamanta datorează taxa de timbru, menținând dispozițiile instanței vizând obligația reclamantei de achitare a taxei de timbru potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997, în raport de valoarea pe care reclamanta urmează s-o indice și a admis cererea de reexaminare formulată de reclamantă doar în ce privește cererea de restituire a terenurilor preluate de la stat, altele decât suprafața de 6.000 ha indicată în precizarea de acțiune (fila 138 din Dosarul nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Covasna).

Prin Încheierea nr. 3753 din 13 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 3484/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de petenta SC A.I.F.B. SA și a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Iași, cu păstrarea actelor de procedură. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 13457/3/2012 la data de 16 octombrie 2013. Prin încheierea din 9 decembrie 2013, Tribunalul Iași i-a pus în vedere reclamantei să achite taxa judiciară de timbru de 48.111 lei datorată pentru terenul în suprafață de 6.000 ha revendicat de la pârâtele F.A. SRL, C.G., SRN S.N. Gmbh și SC P.H.T. SRL, cu privire la care apărătorul reclamantei a precizat, la termenul din 9 decembrie 2013, că valoarea acestuia este de 1.000.000 euro (conform celor consemnate în practicaua încheierii (filele 142 - 143 din Dosarul nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Iași).

Prin sentința nr. 521 din 7 februarie 2014, Tribunalul Iași, secția I civilă, a anulat, ca netimbrată, acțiunea formulată de reclamanta SC A.I.F.B. SA în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin M.F.P., Comisia Locală de F.F. Zagon, jud. Covasna, Comisia Județeană de F.F. Covasna, SC F.A. SRL, C.G., SC P.H.T. SRL, SRN S.N. Gmbh, R.N.P.R. și R.N.R. - D.S. Covasna. A respins cererea pârâtelor R.N.P.R., R.N.R. - D.S. Covasna și Comisia Județeană de Fond Funciar Covasna de obligare a reclamantei la plata de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, Tribunalul Iași a reținut că, din actele dosarului, rezultă că o parte din terenurile revendicate de reclamantă nu mai aparțin statului, pentru aceste terenuri nefiind incidente dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Tribunalul Iași a reținut că reclamanta nu achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 48.111 lei, astfel cum i-a fost pus în vedere la termenul din 9 decembrie 2013, conform art. 2 lit. d) din Legea nr. 146/1997 art. 29 alin. (1) și (2) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel că se impune admiterea excepției netimbrării acțiunii și anularea acțiunii, în raport de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea legii taxelor legale de timbru. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta SC A.I.F.B. SA și pârâta R.N.P.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie iar pârâta R.N.P.R.

- D.S. Covasna a formulat cerere de aderare la apel. Prin Decizia nr. 228 din 15 octombrie 2014, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelurile declarate de reclamanta SC A.I.F.B. SA și de pârâta R.N.P.R. precum și cererea de aderare la apel formulată de R.N.P.R. - D.S. Covasna împotriva sentinței civile nr. 521 din 7 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, pe care a anulat-o în parte în sensul că: A respins excepția de netimbrare a acțiunii în capătul de cerere având ca obiect restituirea terenurilor preluate de stat, altele decât suprafața de 6.000 ha revendicată de la pârâții SC F.A. SRL și C.G. A păstrat dispoziția din sentința civilă nr. 521 din 7 februarie 2014 a Tribunalului Iași, secția I civilă, de anulare, ca netimbrată, a acțiunii în capătul de cerere privind revendicarea pentru suprafața de 6.000 ha.

A trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Iași în capătul de cerere având ca obiect revendicarea terenurilor preluate de Stat, altele decât suprafața de 6.000 ha. A obligat pe reclamanta SC A.I.F.B. SA să plătească intimatei SC P.H.T. SRL Sibiu, suma de 4.696 lei cheltuieli de judecată (onorariu de avocat 2.000 lei și contravaloare transport și cazare 2696 lei). Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Reclamanta SC A.I.F.B.

SA a investit Tribunalul București, la data de 19 aprilie 2012, cu cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 13457/3/2012, precizată prin cererea scrisă înregistrată la data de 07 iunie 2012, având ca obiect revendicarea a două parcele de teren pășune proprietate de stat în suprafețe de 601.000 ha și respectiv 8.447,1546 ha situate pe raza județului Covasna și, în subsidiar, despăgubiri bănești în sumă de 40.000.000 euro, în echivalent lei la data plății, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 563 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 6 din Convenție.

Prin sentința civilă nr. 2159 din 04 decembrie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția de necompetență teritorială și declinată în favoarea Tribunalului Covasna competența de soluționare a cauzei. La instanța nou investită prin declinare, reclamanta a modificat cadrul procesual delimitat prin cererile introductivă și precizatoare, solicitând prin cererea modificatoare depusă la termenul de judecată din 15 martie 2013 introducerea în proces a pârâților SC F.A. SRL și C.G. și, ulterior, a pârâților SC P.H.T. SRL și SRN S.N. Gmbh S.C., prin cererea modificatoare depusă la termenul din 10 mai 2013, în contradictoriu cu care a solicitat revendicarea suprafeței de 6.000 ha teren forestier situat pe raza com.

Zagon, jud.Covasna, inclus în obiectul dedus judecății inițiale (filele 30-32 și respectiv 123-125 Dosar nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Covasna). De asemenea, reclamanta și-a redus câtimea pretențiilor în sensul că a solicitat prin cererea scrisă înregistrată la data de 05 martie 2013 despăgubiri bănești în sumă de 1.000.000 lei (fila 15 Dosar nr. 13457/3/2012 al Tribunalului Covasna). Prin încheierea de ședință din 10 martie 2013 a Tribunalului Covasna s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a indica valoarea obiectului acțiunii în revendicare și criteriile avute în vedere la determinarea cuantumului pretențiilor, în raport de care urma să-și îndeplinească obligația plății taxei judiciare de timbru calculată conform art. 2 din Legea nr. 146/1997.

Împotriva dispoziției instanței referitoare la timbrarea acțiunii în revendicare, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, fundamentată pe beneficiul scutirii prevăzute de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 potrivit cu care sunt scutite de taxă judiciară de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente.

Prin încheierea Tribunalului Covasna din 05 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 13457/3/2012/a1 a fost admisă cererea de reexaminare „doar în ceea ce privește cererea de restituire a terenurilor preluate de stat, altele decât suprafața de 6.000 ha indicată în precizarea de acțiune, pentru acest capăt de cerere urmând a fi menținute dispozițiile instanței vizând achitarea taxei de timbru potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997 prin raportare la valoarea acestei părți din teren ce urmează a fi indicată de către reclamantă”. În considerentele încheierii s-a reținut că pentru terenul de 6.000 ha s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâților menționați în cererea modificatoare, iar acțiunea în revendicare imobiliară de la o altă persoană juridică și nu de la stat urmează regula timbrării, potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997.

Prin Încheierea civilă nr. 3753 din 13 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Iași, „cu păstrarea actelor de procedură”. Tribunalul Iași, instanță nou investită prin prorogarea de competență arătată, a stabilit în sarcina reclamantei la primul termen de judecată din 09 decembrie 2013 obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 48.111 lei aferentă valorii terenului de 6.000 ha revendicat de la pârâții SC F.A. SRL, C.G., SC P.H.T. SRL și SRN S.N. Gmbh S.C., reținând, pe de o parte, dispozițiile din încheierea de strămutare referitoare la păstrarea actelor îndeplinite anterior și apreciind, pe de altă parte, că valoarea de 1.000.000 euro declarată oral în ședința publică din 09 decembrie 2013 nu este derizorie.

La următorul termen de judecată, acordat în acest sens, constatând neîndeplinirea de către reclamantă a obligației privind plata taxei judiciare de timbru în cuantumul arătat, a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părților excepția netimbrării, excepție soluționată prin sentința civilă nr. 521 din 07 februarie 2014 a Tribunalului Iași ce formează obiectul prezentului apel. În limitele de devoluțiune fixate prin apelul principal declarat de reclamanta SC A.I.F.B.

SA, prin care a fost criticată în tot soluția de anulare ca netimbrată a acțiunii în revendicare, instanța de apel a avut în vedere hotărârea de strămutare a pricinii, prin care s-a dispus păstrarea actelor îndeplinite în cauză, între care, în mod evident, și încheierea Tribunalului Covasna pronunțată în data de 05 iunie 2013, prin care a fost admisă cererea de reexaminare, în limitele arătate, în sensul că s-a reținut în favoarea reclamantei beneficiul scutirii obiective de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 pentru terenul revendicat de la stat, altul decât suprafața de 6.000 ha revendicată de la pârâții SC F.A. SRL, C.G., SC P.H.T. SRL și SRN S.N.

Gmbh S.C. Prin urmare, în prezența unei atare dispoziții în hotărârea de strămutare, nu mai pot fi refăcute actele de procedură îndeplinite de Tribunalul Covasna. Or, prin încheierea Tribunalului Covasna din 05 iunie 2013, irevocabilă, prin care s-a soluționat cererea de reexaminare, s-a stabilit, în sarcina reclamantei, existența obligației de plată a taxei judiciare de timbru pentru revendicarea terenului de 6.000 ha și incidența scutirii obiective pentru revendicarea, de la Stat, a restului de teren.

Efectul negativ al lucrului judecat în calea de atac a reexaminării, prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997, de care a uzat efectiv reclamanta când cauza se afla pe rolul Tribunalului Covasna, nu mai permitea instanței învestite prin efectul strămutării - Tribunalul Iași - să statueze asupra caracterului timbrabil/netimbrabil al acțiunii în revendicare (după distincțiile menționate), ci numai să stabilească întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru pentru terenul de 6.000 ha în raport de valoarea declarată de reclamantă, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, ceea ce s-a și realizat la termenul din 09 decembrie 2013, când s-a stabilit obligația reclamantei de plată a taxei judiciare de 48.111 lei aferentă terenului de 6.000 ha.

Așadar, numai în limita valorii terenului de 6.000 ha a fost stabilită existența obligației de timbrare prin încheierea irevocabilă a Tribunalului Covasna și, respectiv, întinderea acestei obligații prin încheierea Tribunalului Iași. Ca atare, excepția netimbrării era incidentă doar cererii de revendicare a terenului de 6.000 ha, astfel încât sancțiunea anulării acțiunii, prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru aprobate prin Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 emis de Ministrul Justiției, nu putea privi întreg obiectul judecății, câtă vreme restul terenului revendicat intra sub incidența scutirii obiective instituite de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Apreciind contrariul și anulând în întregime acțiunea reclamantei și nu doar în privința terenului de 6.000 ha, Tribunalul Iași a soluționat excepția de netimbrare printr-o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 146/1997, criticile reclamantei vădindu-se a fi, sub acest aspect, întemeiate. Instanța de apel a statuat că sunt nefondate criticile formulate de reclamantă, axate pe ideea incidenței scutirii de la plata taxei judiciare instituite de dispozițiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Este de observat că reclamanta a invocat, pe lângă scutirea obiectivă prevăzută de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 și o scutire subiectivă reglementată de procedura insolvenței, în considerarea împrejurării că, prin încheierea Tribunalului București pronunțată în 19 februarie 2012 în Dosarul nr. 3327/3/2014, s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva acesteia.

Instanța de apel a avut în vedere, pe de o parte, că deschiderea procedurii insolvenței și desemnarea administratorului judiciar sunt ulterioare introducerii cererii de chemare în judecată și pronunțării sentinței apelate, iar, pe de altă parte, că cererea de revendicare imobiliară formulată de reclamantă nu intră în câmpul de aplicare a textului art. 77, potrivit cu care „Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru”, întrucât nu este, în mod evident, formulată nici în aplicarea legii insolvenței și nici pentru recuperarea vreunei creanțe.

Distinct de aceste argumente, instanța de apel a avut în vedere și principiile jurisprudențiale statuate de instanța de contencios constituțional care, în cadrul controlului de constituționalitate a textului art. 77, a reținut, între altele, că „în cadrul procedurii falimentului, lichidatorul judiciar are o poziție și o situație deosebite față de toate părțile și față de toți ceilalți participanți la procedură, el nefiind parte în proces, ci doar participant, cu rol și atribuții determinate de lege. Acesta nu acționează în interes personal, ci pentru buna desfășurare a întregii proceduri, în vederea reîntregirii patrimoniului debitorului insolvabil, precum și în interesul creditorilor, pentru ca aceștia să își poată valorifica creanțele în cât mai mare măsură și cât mai operativ.

(…). (…) prevederile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 corespund scopului acestei legi, celerității procedurii, precum și poziției deosebite în care se află administratorul judiciar sau lichidatorul, (…)” (Decizia Curții Constituționale nr. 36 din 05 februarie 2013). Instanța de apel a mai apreciat că reclamanta nu poate supune controlului instanței de apel criticile privitoare la caracterul timbrabil al cererii vizând terenul de 6.000 ha, de vreme ce împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a avut deschisă calea de atac a reexaminării, de care, de altfel, a și uzat efectiv. Instanța de apel, reținând întemeiate, în parte, criticile din apelul principal declarat de reclamanta SC A.I.F.B.

SA, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a dispus anularea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii excepției de netimbrare a acțiunii în cererea având ca obiect restituirea terenurilor preluate de Stat, altele decât suprafața de 6.000 ha în privința căreia a păstrat dispoziția de anulare a acțiunii, cu trimiterea spre rejudecare a cererii soluționate în mod greșit pe excepția de netimbrare. Devoluând în limitele apelului principal declarat de R.N.P.R. și ale apelului incident declarat de R.N.P.R. - D.S. Covasna, prin care a fost criticată respingerea cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța de apel a constatat că soluția dată de instanța de fond cererii accesorii, pe de o parte, contravine prevederilor art. 274 C. proc.

civ. și culpei procesuale a reclamantei antrenată de soluția de anulare ca netimbrată a cererii principale, iar, pe de altă parte, nu este argumentată în niciun fel în considerentele sentinței apelate, împrejurare ce nu permite exercitarea controlului judiciar. Prin urmare, instanța de apel a apreciat că se impune a fi anulată, în parte, sentința atacată și sub aspectul rezolvării date cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de pârâtele R.N.P.R. și R.N.P.R. - D.S. Covasna, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, nemotivarea hotărârii sub acest aspect echivalând, în fapt, cu necercetarea în fond a pricinii. Instanța de apel a reținut culpa procesuală a reclamantei SC A.I.F.B.

SA dedusă din păstrarea soluției instanței de fond de anulare ca netimbrată a cererii de revendicare a suprafeței de 6.000 ha, cerere formulată în contradictoriu și cu pârâta SC P.H.T. SRL și, în baza art. 274 C. proc. civ., a dispus obligarea reclamantei la plata către intimata SC P.H.T.

SRL a cheltuielilor de judecată suportate de aceasta din urmă în faza procesuală a apelului, reprezentând onorariul de avocat redus de la 3.500 lei la 2.000 lei (chitanța din 2014) și cheltuielile de transport și cazare în sumă de 2.696 lei (chitanțele din 07 aprilie 2014, din 03 iunie 2014, din 04 iunie 2014, din 04 iunie 2014, din 16 septembrie 2014, din 14 octombrie 2014, din 15 octombrie 2014). Instanța de apel a avut în vedere că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul îl reprezintă culpa procesuală, iar în privința reducerii onorariului de avocat, a apreciat asupra necesității și a caracterului rezonabil al rambursării cheltuielilor în cuantum de 2.000 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. La data de 09 februarie 2015 (data poștei), RN P.R. SA a solicitat, în temeiul art. 281 2 alin. (2) și art. 274 C. proc. civ., completarea Deciziei civile nr. 228/2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în Dosarul nr. 13457/3/2012 cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată constând în cheltuieli de deplasare la instanța de fond, în cuantum de 1416,30 lei și a celor din apel, în cuantum de 1.197,7 lei, în total 2.616,09 lei. Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2015, RN P.R. SA - D.S.

Covasna, la rândul său, a solicitat completarea aceleiași decizii, susținând că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.526,52 lei cerute la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile în fond și că cererea de aderare la apel s-a formulat pentru neacordarea cheltuielilor de judecată în primă instanță - 1.145,37 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare, cazare și diurnă, în total 3.671,89 lei. Prin Decizia nr. 69 din 18 februarie 2015, Curtea de Apel Iași, secția I civilă, a respins, ca tardivă, cererea formulată de RN P.R. SA - D.S. Covasna, de completare a Deciziei civile nr. 228 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, și ca neîntemeiată, cererea formulată de R.N.P.R.

de completare a aceleiași decizii. Curtea de Apel Iași, secția civilă, a reținut că cererea formulată de RN P R. SA - D.S. Covasna a fost formulată după împlinirea termenului de 15 zile, prevăzut de lege, de la comunicarea deciziei a cărei completare o solicită și a făcut aplicarea art. 103 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la cererea de completare a hotărârii formulată de RN P.R. SA, instanța de apel a reținut următoarele: Din considerentele deciziei rezultă că, sub aspectul cheltuielilor de judecată, apelul declarat de pârâtă a fost admis, nu însă pe fondul pricinii pentru a se stabili, conform art. 274 C. proc. civ., partea căzută în pretenții, ci ca urmare a faptului că tribunalul nu a motivat soluția de neacordare a cheltuielilor de judecată, nefiind posibilă exercitarea controlului judiciar în apel.

S-a reținut că instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată, ca unic motiv al apelului declarat de această parte în sensul art. 281 2 C. proc. civ., ci s-a pronunțat cu privire la acestea prin soluția de admitere și a acestei pârâte, de anulare în parte a sentinței și de trimitere a cauzei spre rejudecare, RN P.R. SA păstrându-și calitatea de pârât în capătul de cerere având ca obiect revendicarea terenurilor de la Stat. S-a avut în vedere că, în primă instanță, cauza a fost soluționată pe excepție și nu pe fond, instanța de control judiciar rezolvând doar problema de drept ce vizează obligația părții de a achita sau nu taxele judiciare de timbru pentru unul din capetele de cerere.

S-a reținut că principiul care rezultă din dispozițiile înscrise în art. 274 C. proc. civ. și a unicității procesului civil impun ca determinarea părții căzute în pretenții aflată în culpă procesuală să fie stabilită ulterior parcurgerii tuturor etapelor procesuale, cheltuielile de judecată fiind acordate părții care le-a cerut și a triumfat în proces. Astfel fiind, instanțele de trimitere, de regulă, nu acordă cheltuieli de judecată, pentru că partea care a câștigat procesul și, respectiv, aceea care se află în culpă procesuală se vor stabili după soluționarea definitivă a procesului, acesta fiind momentul în care vor fi avute în vedere cheltuielile făcute de părți în proces în toate fazele sale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iași, R.N.P.R. și R.N.P.R. - D.S. Covasna. Recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iași, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că decizia instanței de apel este nelegală și a solicitat admiterea recursului și modificarea Deciziei civile a Curții de Apel Iași nr. 228 din 15 octombrie 2014, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca netimbrată, cu consecința menținerii ca legala și temeinica a sentinței civile nr. 521 din 07 februarie 2014 pronunțata de Tribunalul Iași. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P.

Iași a susținut, în esență, că instanța de apel a respins excepția de netimbrare a acțiunii raportat la capătul de cerere privind restituirea terenurilor preluate de Stat, altele decât suprafața de 6.000 ha (...), fără ca reclamanta să identifice topografic, care sunt terenurile revendicate și care, din terenuri, din totalul acestora, reprezintă suprafața de 6.000 ha pentru care reclamanta a fost obligată la plata taxei de timbru. Atâta timp cât suprafața de teren aparținând Statului Roman din totalul suprafeței de teren revendicată de către reclamantă nu este determinată cert, acțiunea îndreptată împotriva acestuia nu poate fi scutită de la plata taxei de timbru, raportul juridic dedus judecății de către reclamantă fiind o veritabilă acțiune în revendicare de drept comun și nu o cerere de restituire a proprietăților naționalizate în temeiul legilor speciale.

Dacă demersul reclamantei ar fi fost acela în vederea restituirii proprietăților naționalizate, temeiul legal ar fi fost cu totul altul, respectiv art. 28 din Legea nr. 1/2000 și art. 63 alin. (3) din H.G. nr. 890/2005, conform cărora, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, moștenitorii societăților naționalizate trebuie sa solicite reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere în numele societății, sau daca aceasta nu era deja constituita, sa ceara în numele unui comitet ad-hoc reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor naționalizate abuziv. Recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iași a susținut că acesta era cadrul legislativ pe care reclamanta trebuia să îl urmeze în vederea, mai întâi a recunoașterii a calității de continuator al personalității juridice a fostei societăți și, ulterior acestei recunoașteri, reconstituirea dreptului de proprietate.

Doar în aceste condiții, reclamanta ar fi putut beneficia de dispozițiile Legii nr. 146/2007 care ar fi impus scutirea de la plata taxei de timbru în litigiile având acest obiect. Or, nici acționarii reclamantei, persoane fizice, nici reclamanta însăși - înființată cu mult după termenul de 90 de zile stabilit de legiuitor - nu au înțeles sa uzeze de calea legală în termenul de decădere. Se impune astfel sancționarea acesteia cu decăderea de a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra terenurilor revendicate, cu consecința directă de a nu mai putea beneficia la data introducerii cererii de chemare în judecata, de scutirea de taxa de timbru prevăzuta de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Aceasta cu atât mai mult cu cât cererea de chemare în judecată, întemeiată pe alte dispozițiile legale decât cele indicate mai sus, are un singur capăt de cerere. Recurentul-pârat Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iași a mai susținut că instanța de apel a admis în parte apelul declarat de SC A.I.F.B. SA, deși nu era legal timbrat. Recurenta-pârâtă R.N.P.R., invocând în drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în ceea ce privește admiterea apelului SC A.I.F.B. SA, cu consecința respingerii apelului SC A.I.F. SA București, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 521 din 07 februarie 2014, în ceea ce privește anularea ca netimbrată a cererii, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R. a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că excepția netimbrării acțiunii era incidentă doar cererii de revendicare a terenului de 6.000 de hectare, astfel încât sancțiunea anulării acțiunii, prevăzută de art. 20, alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru aprobate prin Ordinul nr. 760C din 22 aprilie 1999 emis de Ministrul Justiției, nu putea privi întreg obiectul judecății, câtă vreme restul terenului revendicat intra sub incidența scutirii obiective instituite de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Reclamanta a fost obligată, prin încheierea din 09 decembrie 2013, la plata taxei de timbru doar pentru 6.000 ha, suprafață aflată în proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice, întrucât pentru restul de suprafață aflată în proprietatea publică a statului român nu ar fi incidente dispozițiile privind plata taxei de timbru. După stabilirea taxei judiciare de timbru, reclamanta nu a indicat numerele topo corespunzătoare celor 6.000 ha pădure, aflate în proprietatea altor deținători și nici numerele topo corespunzătoare restului de suprafață aflată în proprietatea publică a statului. Or, în acest caz, instanța de apel nu se putea substitui reclamantei pentru a delimita suprafețele de teren revendicate de reclamantă referitor la care opera și la care nu opera scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, pentru a hotărî apoi care este suprafața de teren pentru care reclamanta înțelege să solicite continue judecata, în lipsa unei precizări a acesteia.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R. a mai susținut că instanța de apel greșit a reținut că sancțiunea anulării acțiunii, prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru aprobate prin Ordinul nr. 760C din 22 aprilie 1999 emis de Ministrul Justiției, nu putea privi întreg obiectul judecății, întrucât cererea reclamantei nu avea două petite, ci era o cerere globală, astfel că Tribunalul Iași nu putea să anuleze cererea parțial, deoarece legea nu face nici o distincție. Recurenta-pârâtă R.N.P.R. a mai susținut că decizia instanței de apel nu cuprinde domiciliul sau reședința părților și nici calea de atac și termenul în care se poate exercita, mențiuni care sunt prevăzute de art. 261 alin. (2) și alin. (7) C. proc.

civ., singura mențiune fiind aceea că este definitivă, deși hotărârea este supusă recursului. Recurenta-pârâtă R.N.P.R. - D.S. Covasna, la rândul său, a solicitat admiterea recursului pe care l-a declarat împotriva Deciziei nr. 228 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, și schimbarea în parte a deciziei civile atacate în sensul respingerii în tot a apelului reclamantei cu consecința menținerii sentinței civile nr. 521/2014 pronunțată de Tribunalul Iași, referitoare la anularea ca netimbrată a întregii acțiuni precum și obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecată solicitate de R.N.P. - D.S. Covasna atât la fond, cât și în apel, în sumă totală de 3671,89 lei.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R. - D.S. Covasna a susținut că reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unui singur petit principal, fiind ținută să soluționeze cauza în limitele în care a fost învestită, respectiv revendicarea suprafeței de teren de 9.000 ha. Din formularea petitului acțiunii nu se poate distinge cât reprezintă cele 6.000 ha retrocedate către C.G. și cât reprezintă terenurile celelalte, iar reclamanta nu a identificat în mod concret terenurile revendicate, prin indicarea numerelor topografice și a suprafeței aferente fiecărui nr. top. instanța având obligația de a analiza cererea de chemare în judecată doar în limitele în care este formulată de reclamant. În plus, chiar dacă pentru o parte din terenurile revendicate instanța a stabilit că reclamanta ar fi scutită de achitarea taxei de timbru, regimul fiscal al întregii acțiuni trebuie să fie unitar, cu consecința prefigurată a anularii întregii cereri de chemare în judecată pentru netimbrare.

Recurenta-pârâtă R.N.P.R. - D.S. Covasna a mai susținut că la termenul din data de 09 decembrie 2013, au fost depuse înscrisuri din care rezultă că terenurile solicitate, altele decât cele 6.000 ha retrocedate către C.G., nu se mai află în proprietatea statului, ci în proprietatea altor persoane juridice și fizice (pe care le-a enumerate în cererea de recurs) fiind evident că cererea reclamantei nu intra sub incidența prevederilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 cu privire la aceste terenuri. Recurenta-pârâtă R.N.P.R. - D.S. Covasna a mai susținut că, deși a fost admisă cererea sa de aderare la apel - prin care critica neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate în faza fondului -, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la acestea, reținând doar că tribunalul nu a motivat de ce a respins acordarea cheltuielilor de judecată și că, așa fiind, nu poate exercita controlul judiciar sub acest aspect.

Or, deși instanța de apel avea posibilitatea de a analiza și soluționa cererea de aderare la apel sub aspectul acordării tuturor cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în apel și de a o obliga pe reclamantă la plata lor, în sumă totală de 3.671,89 lei, pentru care a depus acte doveditoare, a omis să expună atât în considerente, cât și în dispozitiv vreo soluție legată de cheltuielile de judecată solicitate. Recurenta-pârâtă R.N.P.R. a declarat recurs și împotriva Deciziei nr. 69 din 18 februarie 2015, Curtea de Apel Iași, secția I civilă, susținând că a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece, deși i-a fost admis apelul, nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată. Invocând în drept art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a solicitat casarea deciziei nr. 69 din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Iași, secția I civilă, și admiterea cererii de completare astfel cum a fost formulată. Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâți, ca nefondate, pentru considerentele care succed. Potrivit art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată (…) iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare.

Art. 18 alin. (3) din lege prevede că "Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă", prin acest text de lege fiind consacrată o normă legală care reglementează modul de soluționare a unui incident procedural, prealabil antamării fondului de către instanța de judecată, încheierea prin care se soluționează o astfel de cerere nefiind supusă niciunei căi de atac. Cererea de reexaminare prin care se contestă modul de stabilire a taxei de timbru nu privește deci fondul litigiului dedus judecății, ci provoacă doar un control asupra legalității și temeiniciei sumei ce reprezintă taxa judiciară de timbru, condiție prealabilă a accesului la instanță.

În speță, chestiunea supusă examinării în recurs prin criticile comune formulate de recurenții-pârâți vizează modul de interpretare și aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 raportat la împrejurarea că reclamanta nu a identificat, din punct de vedere topografic, terenurile pe care înțelege să le revendice, recurenții-pârâți susținând că în mod corect Tribunalul Iași a anulat în tot acțiunea reclamantei întrucât cererea de chemare în judecată nu cuprinde două petite, referitoare la terenurile care sunt în proprietatea statului și, respectiv, terenuri care sunt în proprietatea altor pârâți.

Or, contrar susținerilor recurenților-pârâți, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză cu privire la chestiunea timbrării acțiunii, în raport de caracterul irevocabil al încheierii din 05 iunie 2013, prin care Tribunalul Covasna a admis cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de reclamantă. Astfel, la termenul de judecată din 10 mai 2013, când cauza se afla pendinte la Tribunalul Covasna, instanța i-a pus în vedere reclamantei, calificând acțiunea acesteia - în raport de petitul principal - ca acțiune în revendicare, să indice valoarea obiectului cererii în revendicare și să o timbreze conform art. 2 din Legea nr. 146/1997, în raport de această măsură dispusă de instanță, reclamanta formulând cerere de reexaminare.

Prin încheierea din 05 iunie 2013, Tribunalul Covasna a admis cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de reclamantă „doar în ceea ce privește cererea de restituire a terenurilor preluate de stat, altele decât suprafața de 6.000 ha indicată în precizarea de acțiune”. Tribunalul Covasna a reținut că numai pentru suprafața de teren revendicată de reclamantă de la stat poate opera scutirea sa de la plata taxei de timbru, fiind vorba de terenuri proprietate de stat naționalizate în temeiul Legii nr. 119/1948 și că, fiind o veritabilă acțiune în revendicare, în situația în care o suprafață de 6000 de ha nu se mai află în proprietatea statului ci a altor pârâți, reclamanta datorează pentru revendicarea acestei suprafețe de teren taxă de timbru, ce urma a fi calculată conform art. 2 din Legea nr. 146/1997.

Prin Încheierea nr. 3753 din 13 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Iași cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite de Tribunalul Covasna, printre acestea numărându-se și încheierea din 05 iunie 2013 prin care Tribunalul Covasna soluționase cererea de reexaminare a reclamantei.

Cum încheierea Tribunalului Covasna, prin care s-a soluționat cererea de reexaminare, avea caracter irevocabil, era evident că Tribunalul Iași - instanța învestită prin efectul strămutării - nu putea stabili în sarcina reclamantei decât obligația plății taxei judiciare de timbru datorată pentru terenul în suprafață de 6.000 ha, aflat în proprietatea altor pârâți decât statul, așa cum s-a și întâmplat, de altfel, la termenul din 9 decembrie 2014, neputând anula în tot acțiunea reclamantei și ignora, astfel, efectul autorității de lucru judecat a acestei hotărâri cu privire la scutirea reclamantei de plata taxei de timbru pentru acele terenuri - altele decât suprafața de 6.000 ha revendicată de la pârâții persoane fizice și/sau juridice - care, prealabil antamării fondului și administrării probatoriului, apar ca fiind în proprietatea statului.

Cu privire la acest aspect este de reținut că norma legală care reglementează soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei de timbru privește un incident procedural ce precede dezlegarea fondului dreptului dedus judecății, o chestiune prealabilă a accesului la instanță, a cărei judecată este guvernată de principiul celerității.

În acest context apar ca nefondate susținerile recurenților-pârâți în sensul că instanța de apel trebuia să cenzureze existența și întinderea obligației reclamantei de plată a taxei judiciare de timbru numai după delimitarea și identificarea topografică exactă a terenurilor pe care reclamanta înțelege să le revendice și stabilirea tuturor proprietarilor acestora, întrucât aceste aspecte, antamează deja aspecte de țin de fondul raportului juridic dedus judecății și reprezintă chestiuni care pot fi pe deplin lămurite doar după administrarea probatoriilor și formularea apărărilor de către fiecare din părțile în proces, or chestiunea timbrării acțiunii apare ca o condiție necesară prealabilă accesului la instanță ce trebuie îndeplinită de reclamant, conform legii, înainte de a păși la deslușirea acestor aspecte.

Astfel, rezultă cu evidență - în raport și de considerentele avute în vedere de Tribunalul Covasna la data soluționării cererii de reexaminare - că efectul autorității de lucru judecat a încheierii prin care reclamanta a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru nu poate opera decât pentru terenurile care se află în proprietatea statului, nu și în situația în care, ulterior administrării probatoriilor, s-ar constata că, în fapt, parte din terenurile revendicate de reclamantă - considerate ca fiind proprietatea statului, la data soluționării cererii de reexaminare a taxei de timbru -, ar aparține altor pârâți, persoane fizice și/sau juridice, împrejurare în care s-ar putea pune problema obligației reclamantei de a timbra acțiunea în raport de valoarea acestor terenuri, așa cum s-a întâmplat și în cazul revendicării suprafeței de teren de 6.000 ha de la pârâții C.G.

și SC F.A. SRL. Așa fiind, pentru temeiurile arătate, se constată că decizia recurată este legală și că în mod corect instanța de apel a reținut că Tribunalul Iași a soluționat excepția de netimbrare a acțiunii reclamantei printr-o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 146/1997. Referitor la criticile recurentului-pârât Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P.

Iași în sensul că demersul judiciar al reclamantei nu se încadrează în procedura Legilor nr. 1/2000 și nr. 247/2005, singurele care i-ar fi permis să se prevaleze de scutirea sa de la plata taxei judiciare de timbru, scutire care nu operează în cazul acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun se constată că exced controlului judiciar în această fază, câtă vreme s-a reținut, prin încheierea cu caracter irevocabil, pronunțată de Tribunalul Covasna la 5 iunie 2013, că pentru terenurile trecute nelegal în proprietatea statului ca efect al naționalizării prin Legea nr. 119/1948, în acțiunea în revendicare pe dreptul comun, este incident art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/199.

Excede controlului judiciar și susținerea că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi solicitat recunoașterea calității sale de continuatoare a personalității juridice a fostei societăți pentru a revendica - pe dreptul comun și nu în temeiul legilor speciale ale fondului funciar - terenurile care s-au aflat în proprietatea sa, având în vedere că vizează chestiuni ce țin de fondul dreptului dedus judecății or, în acest ciclu procesual, este dezlegată numai chestiunea timbrării cererii de chemare în judecată. Criticile recurentului-pârât Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iași în sensul că instanța de apel a admis apelul declarat de SC A.I.F.

SA, deși nu era legal timbrat sunt, de asemenea nefondate, având în vedere faptul că la filele 84 și 85 din Dosarul nr. 13457/3/2012 al Curții de Apel Iași au fost depuse de către reclamantă chitanțele de plată a taxei de timbru achitate conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, pentru declararea apelului împotriva unei hotărâri judecătorești prin care cererea de chemare în judecată a fost anulată, ca netimbrată, legea prevăzând o taxa judiciară în cuantum de 4 lei. Referitor la susținerea recurentei-pârâte R.N.P.R. în sensul că decizia instanței de apel nu cuprinde mențiunile privind domiciliul sau reședința părților și nici calea de atac și termenul în care poate fi exercitată, conform art. 261 alin. (2) și alin. (7) C. proc.

civ., este de reținut că omisiunea inserării acestor mențiuni nu sunt de natură a răpi părților p osibilitatea de a uza de calea de atac dacă este prevăzută de lege, posibilitatea pe care, de altfel, pârâta a și valorificat-o în cauza de față. Referitor la susținerile recurentei-pârâte R.N.P.R. - D.S. Covasna ce vizează faptul că, instanța de apel, deși a admis cererea de aderare la apel nu a acordat cheltuielile de judecată efectuate la fond și apel, se constată că instanța de apel a reținut că sentința tribunalului „se impune a fi anulată, în parte, și sub aspectul rezolvării date cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de pârâtele R.N.P.R. și R.N.P.R. - D.S. Covasna” în considerarea faptului că tribunalul nu a argumentat soluția de respingere a acestor cereri și că, astfel fiind, nu poate exercita controlul judiciar sub acest aspect.

Or, această statuare a instanței de apel se verifică a fi legală în raport de faptul că Tribunalul Iași, deși prin dispozitivul sentinței a respins cererile pârâtelor R.N.P.R. și R.N.P.R. - D.S. Covasna, de acordare a cheltuielilor de judecată, în cuprinsul sentinței nu există menționate considerentele în baza cărora a apreciat că se impune această soluție. Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate într-un ciclu procesual finalizat printr-o hotărâre prin care cauza este trimisă spre rejudecare, se reține, în raport de art. 274 C. proc.

civ., că acordarea acestora se face, de regulă, la momentul în care raportul juridic dedus judecății este soluționat definitiv, după casare, partea care a câștigat procesul, după epuizarea tuturor fazelor procesuale, având dreptul la toate cheltuielile de judecată făcute deoarece l a baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea care a câștigat. Pentru considerentele arătate, apare ca nefondat și recursul declarat de recurenta-pârâtă R.N.P.R.

împotriva Deciziei nr. 69 din 18 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin care Curtea de Apel Iași a respins cererea formulată de această pârâtă, de completare a Deciziei nr. 228/2015 cu acordarea cheltuielilor de judecată, instanța de apel făcând o legală aplicare a dispozițiilor legale și sub acest aspect și corect reținând că principiul care rezultă din dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a unicității procesului civil impun ca determinarea părții căzute în pretenții aflată în culpă procesuală să fie stabilită ulterior parcurgerii tuturor etapelor procesuale, moment la care cheltuielile de judecată se vor acorda părții care le-a cerut și a triumfat în proces.

Înalta Curte constată că, deși recurenta-pârâtă R.N.P.R. - D.S. Covasna și-a întemeiat recursul și pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu a relevat aspecte de nelegalitate ale hotărârii care să facă posibilă încadrarea lor în acest motiv de recurs. Înalta Curte, având în vedere temeiurile care preced, constată că în speță nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în raport de art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iași, R.N.P.R. și R.N.P.R. - D.S. Covasna împotriva Deciziei nr. 228 din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă, precum și recursul declarat de pârâta R.N.P.R.

împotriva Deciziei nr. 69 din 18 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, cheltuielile de judecată solicitate de intimata-reclamantă și de intimata-pârâtă SC P.H.T. SRL urmând a fi avute în vedere de instanța de trimitere, cu ocazia judecării fondului cauzei. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iași, R.N.P.R. și R.N.P.R. - D.S. Covasna împotriva Deciziei nr. 228 din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.N.P.R. împotriva Deciziei nr. 69 din 18 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2015.