ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 145/2016

Cererea de chemare în judecată; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta CN A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea în parte a Încheierii nr. 7 din 20 februarie 2014 și anularea în integralitate a Deciziei nr. 37 din 9 decembrie 2013, precum și a Raportului de control nr. 35521 din 6 noiembrie 2013 emise de Curtea de Conturi Departamentul IV, și suspendarea executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 37 din 9 decembrie 2013, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. În prezenta cauză, instanța este învestită cu cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 37 din 9 decembrie 2013.

Hotărârea primei instanțe; Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea de ședință din 25 iunie 2014, a respins, cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată; Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta CN A. SA, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta a reluat pe larg situația de fapt prezentată în fața primei instanțe, arătând, în esență, că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, judecătorul fondului neținând cont de faptul că, în cauză, erau îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 37 din 09 decembrie 2013, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, recurenta a susținut că aplicarea măsurilor dispuse prin actul administrativ atacat nu poate fi apreciată ca fiind de natură a recupera prejudiciul produs, îndeplinirea acestor măsuri având repercursiuni asupra bunei desfășurări a activității companiei, crearea de prejudicii și de blocaje în activitate, aspect ce configurează pericolul perturbării activității la nivelul întregii economii naționale. De asemenea, a arătat că s-ar aduce companiei grave prejudicii atât în activitatea desfășurată, cât mai cu seamă prejudicii de imagine și de natură materială având în vedere că aceasta este listată la Bursa de Valori București. Totodată, raportat la cuantumul ridicat al sumei pretins datorate și la specificul activității societății, menținerea efectelor actelor atacate va avea drept consecință blocarea activității societății. În ceea ce privește existența unui caz bine justificat, recurenta a susținut că în mod neîntemeiat prima instanță a apreciat că nu se poate reține existența unor împrejurări de fapt sau de drept de natură a crea serioase dubii asupra deciziei contestate, în condițiile în care acest act este lipsit de temei juridic în privința constatărilor și a măsurilor dispuse, în sensul că sunt eronate sau greșit întemeiate, încălcându-se și dreptul la apărare al entității controlate, argumentele invocate punând în discuție legalitatea actelor autorității intimate. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii atacate, în sensul admiterii cererii și suspendării executării actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii, în cauză nu există niciuna din încălcările reținute în sarcina sa și niciun prejudiciu produs de societate.

Apărarea intimatei-pârâte; Prin întâmpinare, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea încheierii atacate, fiind temeinică și legală, prin care în mod corect s-a reținut faptul că nu sunt întrunite în cauză, cumulativ, cele două condiții prevăzute de lege, pentru suspendarea executării actului administrativ atacat. Subliniază intimata că întreaga motivare a cereri de suspendare s-a realizat, atât în fața primei instanțe, cât și în calea de atac, pe aspecte ce țin de fondul cauzei, fără să se facă dovada nelegalității evidente a actului atacat. Astfel, argumentul în susținerea cazului bine justificat constând în aceea că decizia contestată nu ar avea temei de drept, lipsindu-i un element esențial, iar situațiile reținute ca încălcări ale actelor normative nu sunt circumscrise ipotezei juridice avute în vedere de actele normative invocate de organul de control. Contrar criticilor recurentei, care se referă la fondul cauzei, intimata a arătat că decizia contestată a fost întocmită cu respectarea prevederilor pct. 164, 180 și 181 din Rodas, Secțiunea a patra - Valorificarea constatărilor înscrise în actele în întocmite cu ocazia controlului. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, intimata a susținut că nici aceasta nu este îndeplinită, precizând că măsurile dispuse de instituție sunt tocmai de natură să recupereze prejudiciul provocat prin încălcarea prevederilor legale de către entitatea verificată, recurenta invocând practic propria-i culpă ceea ce nu este permis, iar punerea în executare a actului atacat beneficiază de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru; Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 13 iulie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 30 septembrie 2015. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimați și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante; Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu suspendarea executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 37/9 decembrie 2013, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ). Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, pentru că s-a apreciat corect că, în cauză, nu poate fi vorba despre un prejudiciu material viitor și previzibil, prin decizia atacată nu se stabilesc creanțe în sarcina reclamantei, care să conducă la poprirea și blocarea conturilor, astfel cum aceasta afirmă, fapt ce ar determina perturbarea gravă a funcționării societății, care nu și-ar mai putea îndeplini rolul său de operator național de transport și sistem în accepțiunea reglementărilor europene și operator comercial pe piața de energie. Prin urmare, susținerile recurentei nu sunt suficiente pentru a demonstra existenta acestei condiții, întrucât eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecință a executării, iar nu însăși executarea actului administrativ atacat. Instanța de control judiciar reține că recurenta nu a arătat, în concret, în ce constă prejudiciul invocat, inclusiv cel de imagine, în raport cu actul administrativ contestat, care, de altfel, se bucură de prezumția de legalitate, măsurile respective având, la rândul lor, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. Totodată, prima instanță a apreciat că nu se mai impune analizarea cerinței cazului bine justificat, câtă vreme nu este îndeplinită condiția producerii unei pagube iminente, cu toate acestea a considerat că nu se poate reține existența unei împrejurări de fapt sau de drept de natură a crea serioase dubii asupra deciziei contestate, fiind necesară o analiză temeinică a fondului cauzei. La aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar, având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, nedemonstrarea îndeplinirii condiției producerii unei pagube iminente făcând inutilă examinarea criticilor referitoare la abordarea cazului bine justificat în sentința atacată. În fine, deși această examinare nu mai este necesară în raport cu soluția preconizată, totuși, Înalta Curte remarcă împrejurarea că, în cauză, s-a apreciat corect că motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare. Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei. Or, în cauză, recurenta - reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ atacat, ce exced controlului de legalitate efectuat de organul judiciar. Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs; Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.