ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 147/2017

Decizia nr. 147/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

1.Obiectul acțiunii deduse judecății; Cererea de intervenție principală;

Prin cererea de chemare în judecată adresată

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de

3 februarie 2016

, sub nr. x/2/2016,

reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat anularea măsurilor dispuse la cap. I, pct. 4, pct. 6, pct. 7, cap. II, pct. 12, pct. 13 și pct. 14 din Decizia nr. V/13 din 16 octombrie 2015 emisă de Departamentul V din cadrul B., astfel cum au fost menținute prin Încheierea nr. 1 din 7 ianuarie 2016 a Comisiei de soluționare a contestațiilor.

La data de 10 octombrie 2016,

în Dosarul nr. x/2/2016 al

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, terțul SC C. SA

a depus o cerere de intervenție principală, solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenție principală, față de dispozițiile art. 61 alin. (2) și art. 62 C. proc. civ., republicat, iar pe fond, anularea parțială a Deciziei nr. 13/V din 16 octombrie 2015 emisă de Directorul Direcției I din cadrul Departamentului V al B., în sensul anulării măsurilor 6, 12 și 13.

2.

Încheierea pronunțată de instanța de fond;

Prin încheierea din 7 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de intervenție principală formulată de terțul SC C. SA, ca inadmisibilă.

Prin aceeași încheiere, pe fondul cauzei, a fost acordat termen de judecată la data de 21 noiembrie 2016, dată la care, în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (4) teza finală C. proc. civ., republicat, s-a constatat suspendată judecarea cererii principale până la soluționarea recursului declarat de terțul SC C. SA împotriva încheierii de ședință din data de 7 noiembrie 2016, de respingere a cererii de intervenție principală, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție principală, în esență, instanța a reținut că titularul cererii de intervenție nu a dedus judecății un drept propriu grefat pe dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, în fapt susținând exclusiv poziția părții reclamante, atât sub aspectul obiectului cât și sub aspectul cauzei cererii deduse judecății, dar și întrucât actul contestat nu este executoriu față de terțul intervenient, fiind în căderea părții reclamante de a decide modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse în sarcina sa, în ipoteza rămânerii definitive a actului administrativ contestat.

Împotriva încheierii din 7 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016, a declarat recurs intervenienta SC C. SA, în temeiul dispozițiilor art. 483 și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, având în vedere că încheierea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept.

În motivarea căii de atac, recurenta susține că instanța de fond a apreciat în mod nelegal că nu îndeplinește condițiile de a interveni în Dosarul nr. x/2/2016, în calitate de intervenient principal, reținând pe de o parte, că nu justifică un interes propriu deoarece nu a dedus judecății pretenții proprii în contradictoriu cu ambele părți din proces, iar pe de altă parte, că nu justifică un interes deoarece decizia B. nu constituie un act executoriu față de titularul cererii de intervenție.

În ceea ce privește primul aspect reținut de instanța de fond, recurenta susține că a justificat interesul propriu de a interveni, afirmând un drept propriu exclusiv de autor asupra aplicațiilor D. și E., drept exclusiv asimilat dreptului de proprietate și care, prin natura lui, este opozabil erga omnes. Acest drept al titularului cererii de intervenție este strâns legat de obiectul cererii de chemare în judecată respectiv anularea Deciziei nr. 13/V din 16 octombrie 2015, act administrativ individual prin care B. a dispus, în sarcina A., o serie de măsuri plecând de la premisa existenței unui transfer al drepturilor de autor asupra aplicațiilor D. și E. în favoarea A.

Recurenta susține că justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual de a interveni în cauză, de vreme ce B. a intervenit în relația sa contractuală cu A., impunând sancțiuni care încalcă în mod flagrant libertatea și dreptul de dispoziție al părților contractante, cât și dreptul de proprietate al SC C. SA cu privire la componentele proiectului/asupra sistemului informatic.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, contrar susținerilor instanței de fond, chiar dacă actul contestat nu are un caracter executoriu față de terțul intervenient, acest act i-a produs o vătămare, deschizându-i calea acțiunii în justiție în vederea apărării dreptului subiectiv propriu (independent de executarea măsurilor de către A.), acțiune care vizează anularea părții din Decizia nr. 13/V din 16 octombrie 2015 care îi încalcă drepturile de autor și prin care urmărește afirmarea dreptului său propriu atât față de B. (în calitate de autoritate care i-a încălcat dreptul propriu) cât și față de A. (în calitate de fals titular al dreptului de autor asupra aplicațiilor D. și E.).

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză,

intimata-pârâtă B., a invocat excepția inadmisibilității recursului (calea de atac prevăzută de lege, fiind apelul) și excepția tardivității apelului (în situația recalificării căii de atac din recurs în apel), iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii atacate, ca legală și temeinică, arătând în esență, că recurenta nu deduce judecății pretenții proprii în contradictoriu cu ambele părți în proces, ci practic, prin argumentele sale, intervenienta principală susține poziția și apărările uneia dintre părți, respectiv a reclamantei A., având pretenții comune cu ale acesteia.

4.2. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-reclamantă A. a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de intervenție principală formulată de intervenienta SC C. SA, întrucât din cuprinsul cererii de intervenție în interes propriu, respectiv a recursului formulat, reies fără tăgadă argumentele în temeiul cărora terțul intervenient și-a afirmat dreptul său față de părțile din dosar, argumente pe care, de altfel, reclamanta nu le contestă.

De asemenea, în raport de întâmpinarea depusă de pârâta B., intimata-reclamantă A. a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea, ca nefondate, atât a excepției inadmisibilității recursului, cât și respingerea excepției tardivității recursului promovat de intervenienta SC C. SA.

Excepțiile inadmisibilității și tardivității recursului declarat de intervenienta SC C. SA, invocate prin întâmpinare de intimata-pârâtă B., au fost respinse, ca nefondate, pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II.

Cu privire la fondul recursului.

Soluția instanței de recurs.

Examinând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de intervenientă este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-intervenientă, încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate,încheierea pronunțată în cauză fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă, la circumstanțele de fapt ale litigiului, a normelor de drept procesual incidente, respectiv a prevederilor art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

„(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare.

(2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta”.

Așadar,

cererea de intervenție principală este cererea prin care terțul care intervine din proprie inițiativă într-un litigiu ce se poartă între alte părți, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

Ca natură juridică, intervenția principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părților inițiale, deci atât a reclamantului, cât și a pârâtului.

Cu alte cuvinte, terțul intervenient ar putea să formuleze aceeași pretenție pe cale principală, declanșând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părțile din acest proces ar fi pârâte.

Pornind de la aceste premise, se observă că în cauza de față, î

n mod judicios instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale de admisibilitate întrucât terțul nu deduce judecății pretenții proprii în contradictoriu cu ambele părți din proces, aspect rezultat atât din obiectul cererii sale, respectiv anulare decizie emisă de B., care privește exclusiv pe reclamanta A., în calitate de instituție publică auditată, dar și din argumentele invocate în susținerea cererii în anulare (terțul susținând poziția reclamantei - sub aspectul pretențiilor și faptelor relevante pe care se întemeiază motivele de nelegalitate - în contradictoriu cu pârâta).

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”

Conform art. 33 C. proc. civ.: „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”.

Din perspectiva dispozițiilor legale menționate, instanța de fond a constatat fondat că raportul juridic creat de actele administrative atacate privește B. și entitatea verificată, iar un potențial demers al entității controlate pentru punerea în executare a măsurilor dispuse de B., dacă acestea rămân definitive, nu conferă terțului un interes (legitim, personal și născut) de a contesta un act administrativ care nu produce efecte în ceea ce îl privește.

Calea acțiunii în anularea actului administrativ este deschisă exclusiv persoanelor vătămate prin emiterea actului.

Desigur, pe cale mediată, actele administrative contestate în cauză, în cazul în care sunt confirmate în litigiul de față, sunt apte să conducă la posibile efecte asupra raporturilor juridice existente între intervenientă și reclamantă. Însă, astfel de efecte nu se vor produce direct în baza actelor administrative contestate.

Prin urmare, prima instanță a făcut o analiză a premiselor admisibilității intervenției principale și a reținut fondat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 61 C. proc. civ., întrucât terțul intervenient nu invocă un drept care îi este afectat prin actele administrative atacate și care să poată fi apărat pe calea acțiunii în contencios administrativ.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate motivele de recurs încadrabile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 64 alin. (4) același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat intervenienta SC C. SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de intervenienta SC C. SA împotriva încheierii din 7 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2017.