ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 506/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 396 din 20 septembrie 2011, în baza art. 460 C. proc. pen. a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatoarea B.D.F., împotriva sentinței penale nr. 136 din 17 mai 2008 a aceleiași instanțe, pronunțată în Dosarul nr. 3757/2/2007. Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: Din conținutul cererii introdusă la 05 decembrie 2010 și al precizărilor ulterioare aduse de contestatoare, la datele de 15 februarie 2011, 07 iunie 2011, 06 septembrie 2011 și 20 septembrie 2011, cu referire la sentința penală nr. 136 din 27 mai 2008, B.D.F.

a susținut că sa pus în executare o hotărâre care nu era definitivă pentru că la 17 noiembrie 2010, data definitivării ei și a caracterului, deci, executoriu, la această dată fiind îndreptată pe calea unei încheieri, data nașterii ei, ea nefiind însă citată, există o nelămurire cu privire la dispozitiv și pentru că la 19 noiembrie 2010 i s-a acordat calitatea procesuală de „inculpată" deși era deja condamnată, iar pe latură civilă a fost obligată să achite diferite sume de bani dar nu s-a indicat ce reprezintă acestea și nici cum au fost calculate. Aceeași contestatoare a mai susținut că a început executarea pedepsei fără ca decizia pronunțată în recurs să fi fost motivată. După analiza temeiurilor legale în care contestația la executare și-ar găsi fundamentarea, instanța, având în vedere dezvoltările menționate de contestatoare, a constatat că s-a făcut referire la cazurile prevăzute de art. 461 lit. a) și c) C. proc.

pen. Privind cazul prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. a), s-a reținut că prin sentința penală nr. 136 din 27 mai 2008, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., B.D.F. a fost condamnată la 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 și a art. 86 2 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 8 ani. În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpata, de la acea dată, să se supună măsurilor de supraveghere.

În baza art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 și a Legii nr. 59/2007, pct. 1, s-a dispus restituirea către martorii denunțători D.D., M.P. și M.M., a contravalorii bunurilor date celei în cauză și obligarea ei la plata următoarelor sume: 1) către denunțătorii M. 1200 RON, 480 RON, 1800 RON, în total 3480 RON, și 2) către denunțătorul D.D., 2000 RON. Prin decizia penală nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpată, iar în rejudecare, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 precum și a art. 257 C. pen.

raportat la aceleași texte din legea specială, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., B.D.F. a fost condamnată la câte 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) și c) C. pen.. Rezultanta de executat 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară. S-a menținut modalitatea de executare a pedepsei, pe durata termenului de încercare de 5 ani. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. La 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. 3757/2/2007 a dispus îndreptarea unei erori materiale, caracterul definitiv al acesteia fiind stabilit și prin decizia penală nr. 1804 din 03 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, deci, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că respectiva încheiere nu era atacabilă cu recurs decât odată cu fondul.

În ce privește cazul de contestație la executare prevăzut de lit. c) a art. 461 C. proc. pen., împrejurarea că B.D.F., în cuprinsul și dispozitivul aceleași încheieri era numită inculpată, ea, în Dosarul nr. 3757/2/2007, avea această calitate procesuală. Totodată, nici susținerea că nu s-ar înțelege ce sume de bani sau calculul acestora nu ar fî lămurite pentru executare, nu a avut fundamentare, indicarea sumelor de bani fiind concretă, iar temeiul de drept al obligației este art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 și reprezintă consecința juridică a cauzei speciale de nepedepsire reglementată de art. 6 1 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, dispoziția de mai sus neînsemnând soluționarea laturii civile, infracțiunea prevăzută de art. 157 C. pen., nefiind prin natura sa, patrimonială, ci infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul.

De asemenea, susținerile contestatoarei, relative la nevinovăția sa, nu se încadrează în nici un caz de contestație la executare dintre cele prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Împotriva sentinței, contestatoarea condamnată, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac motivată pe nelegalitate și netemeinicie, în opinia sa acestea rezultând, din necesitatea acordării dreptului ei de a xerocopia acte din Dosarul nr. 3575/2007, respectiv expertiza și contraexpertiza vocii, a încheierilor de ședință din dosarele care au privit cauza sa, pentru a demonstra în fața Curții Europene a Drepturilor Omului că i s-a filmat ilegal locuința și hotărârea definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție i-a fost comunicată și motivată după 10 luni, toate acestea cauzându-i continuării unei activități lucrative ca avocat și consilier juridic.

Recursul nu este fondat. Este de amintit că potrivit dispozițiilor art. 385 14 alin. (1) C. proc. pen., se verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate la instanța de recurs. De asemenea, potrivit art. 385 6 alin. (3) din același cod, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385 9 , în afara temeiurilor invocate și cererilor recurentului, instanța examinează cauza sub toate aspectele. Contestatoarea nu a indicat nici un caz de casare dintre cele prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Nu a depus în motivarea nemulțumirilor sale, nici un alt act, iar având în vedere calitatea persoanei sale de la data pronunțării sentinței de condamnare, procuror, competența de judecată în fond a aparținut curții de apel (art. 28 1 pct. (1) lit. b) C. proc.

pen.) și ca atare, vor fi analizate din oficiu, apărările expuse de avocatul desemnat. Cu privire la mențiunile depuse în scris de recurentă, acestea vizând situații administrative legate de dorința de a aduce în fața C.E.D.O. cauza sa, instanța de recurs nu are temei legal să se pronunțe asupra acestora, B.D.F. fiind îndreptățită să întreprindă orice solicitare cu finalitatea urmărită.

Referitor cazurilor de contestație la executare asupra cărora instanța competentă s-a pronunțat, sentința este judicios și legal motivată, astfel răspunzându-se susținerilor contestatoarei cu privire la punerea în executare a sentinței de condamnare rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4090/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, îndreptării erorii materiale vizând data nașterii sale aceasta neînsemnând că s-a executat o hotărâre împotriva altei persoane decât ea și cu referire la sumele acordate denunțătorilor, acestea fiind individualizate și stabilite în baza legii speciale, nu există vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau o împiedicare la executare.

De asemenea, pe calea contestației la executare, nu se poate modifica ceea ce s-a dispus cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea ce se execută, deci, invocarea, de către contestatoare, a nevinovăției sale, nu poate face obiect de judecată în această cale, neîncadrându-se în nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Ca atare, recursul contestatoarei nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. Potrivit dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, recurenta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea B.D.F., împotriva sentinței penale nr. 396 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenta contestatoarea la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 februarie 2012.