ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 506/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, prin sentința penală nr. 396 din 20 septembrie 2011, în baza

art. 460 C. proc. pen. a respins ca nefondată contestația la executare

formulată de contestatoarea B.D.F., împotriva sentinței penale nr. 136 din 17

mai 2008 a aceleiași instanțe, pronunțată în Dosarul nr. 3757/2/2007.

Pentru a

pronunța sentința, instanța a reținut următoarele:

Din conținutul cererii introdusă

la 05 decembrie 2010 și al precizărilor ulterioare aduse de contestatoare, la

datele de 15 februarie 2011, 07 iunie 2011, 06 septembrie 2011 și 20 septembrie

2011, cu referire la sentința penală nr. 136 din 27 mai 2008, B.D.F. a susținut

că sa pus în executare o hotărâre care nu era definitivă pentru că la 17

noiembrie 2010, data definitivării ei și a caracterului, deci, executoriu, la

această dată fiind îndreptată pe calea unei încheieri, data nașterii ei, ea

nefiind însă citată, există o nelămurire cu privire la dispozitiv și pentru că

la 19 noiembrie 2010 i s-a acordat calitatea procesuală de „inculpată"

deși era deja condamnată, iar pe latură civilă a fost obligată să achite

diferite sume de bani dar nu s-a indicat ce reprezintă acestea și nici cum au

fost calculate.

Aceeași

contestatoare a mai susținut că a început executarea pedepsei fără ca decizia

pronunțată în recurs să fi fost motivată.

După analiza

temeiurilor legale în care contestația la executare și-ar găsi fundamentarea,

instanța, având în vedere dezvoltările menționate de contestatoare, a constatat

că s-a făcut referire la cazurile prevăzute de art. 461 lit. a) și c) C. proc.

pen.

Privind cazul

prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. a), s-a reținut că prin sentința penală nr.

136 din 27 mai 2008, în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și art. 7

alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., B.D.F.

a fost condamnată la 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a), teza a

II-a și lit. b) C. pen.

În baza art.

86

1

și a art. 86

2

C. pen., a fost suspendată executarea

pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 8 ani.

În baza art.

86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca

inculpata, de la acea dată, să se supună măsurilor de supraveghere.

În baza art.

6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000 și a Legii nr. 59/2007, pct. 1,

s-a dispus restituirea către martorii denunțători D.D., M.P. și M.M., a

contravalorii bunurilor date celei în cauză și obligarea ei la plata

următoarelor sume: 1) către denunțătorii M. 1200 RON, 480 RON, 1800 RON, în

total 3480 RON, și 2) către denunțătorul D.D., 2000 RON.

Prin decizia

penală nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpată, iar în rejudecare, în baza

art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000

precum și a art. 257 C. pen. raportat la aceleași texte din legea specială, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., B.D.F. a fost condamnată la câte 3 ani

închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) și c) C. pen..

Rezultanta de

executat 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară.

S-a menținut modalitatea de

executare a pedepsei, pe durata termenului de încercare de 5 ani.

S-au menținut

restul dispozițiilor sentinței. La 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. 3757/2/2007 a

dispus îndreptarea unei erori materiale, caracterul definitiv al acesteia fiind

stabilit și prin decizia penală nr. 1804 din 03 mai 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, deci, s-a stabilit cu putere de lucru

judecat că respectiva încheiere nu era atacabilă cu recurs decât odată cu fondul.

În ce

privește cazul de contestație la executare prevăzut de lit. c) a art. 461 C.

proc. pen., împrejurarea că B.D.F., în cuprinsul și dispozitivul aceleași

încheieri era numită inculpată, ea, în Dosarul nr. 3757/2/2007, avea această

calitate procesuală.

Totodată,

nici susținerea că nu s-ar înțelege ce sume de bani sau calculul acestora nu ar

fî lămurite pentru executare, nu a avut fundamentare, indicarea sumelor de bani

fiind concretă, iar temeiul de drept al obligației este art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000 și reprezintă consecința juridică a cauzei

speciale de nepedepsire reglementată de art. 6

1

alin. (2) din Legea

nr. 78/2000, dispoziția de mai sus neînsemnând soluționarea laturii civile,

infracțiunea prevăzută de art. 157 C. pen., nefiind prin natura sa,

patrimonială, ci infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul.

De asemenea,

susținerile contestatoarei, relative la nevinovăția sa, nu se încadrează în

nici un caz de contestație la executare dintre cele prevăzute de art. 461 C.

proc. pen.

Împotriva

sentinței, contestatoarea condamnată, în termenul legal, a declarat recurs,

cale de atac motivată pe nelegalitate și netemeinicie, în opinia sa acestea

rezultând, din necesitatea acordării dreptului ei de a xerocopia acte din Dosarul

nr. 3575/2007, respectiv expertiza și contraexpertiza vocii, a încheierilor de

ședință din dosarele care au privit cauza sa, pentru a demonstra în fața Curții

Europene a Drepturilor Omului că i s-a filmat ilegal locuința și hotărârea

definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție i-a fost comunicată și

motivată după 10 luni, toate acestea cauzându-i continuării unei activități

lucrative ca avocat și consilier juridic.

Recursul nu

este fondat.

Este de

amintit că potrivit dispozițiilor art. 385

14

alin. (1) C. proc. pen.,

se verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului cauzei,

precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate la instanța de recurs.

De asemenea,

potrivit art. 385

6

alin. (3) din același cod, recursul declarat

împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu

este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385

9

, în afara

temeiurilor invocate și cererilor recurentului, instanța examinează cauza sub

toate aspectele.

Contestatoarea

nu a indicat nici un caz de casare dintre cele prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. Nu a depus în motivarea nemulțumirilor sale, nici un alt act, iar

având în vedere calitatea persoanei sale de la data pronunțării sentinței de

condamnare, procuror, competența de judecată în fond a aparținut curții de apel

(art. 28

1

pct. (1) lit. b) C. proc. pen.) și ca atare, vor fi

analizate din oficiu, apărările expuse de avocatul desemnat.

Cu privire la

mențiunile depuse în scris de recurentă, acestea vizând situații administrative

legate de dorința de a aduce în fața C.E.D.O. cauza sa, instanța de recurs nu

are temei legal să se pronunțe asupra acestora, B.D.F. fiind îndreptățită să

întreprindă orice solicitare cu finalitatea urmărită.

Referitor

cazurilor de contestație la executare asupra cărora instanța competentă s-a

pronunțat, sentința este judicios și legal motivată, astfel răspunzându-se

susținerilor contestatoarei cu privire la punerea în executare a sentinței de

condamnare rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4090/2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, îndreptării erorii materiale vizând data nașterii sale

aceasta neînsemnând că s-a executat o hotărâre împotriva altei persoane decât

ea și cu referire la sumele acordate denunțătorilor, acestea fiind

individualizate și stabilite în baza legii speciale, nu există vreo nelămurire

cu privire la hotărârea ce se execută sau o împiedicare la executare.

De asemenea,

pe calea contestației la executare, nu se poate modifica ceea ce s-a dispus cu

autoritate de lucru judecat prin hotărârea ce se execută, deci, invocarea, de

către contestatoare, a nevinovăției sale, nu poate face obiect de judecată în

această cale, neîncadrându-se în nici unul dintre cazurile expres și limitativ

prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Ca atare,

recursul contestatoarei nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Potrivit

dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) același cod,

recurenta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatoarea B.D.F., împotriva sentinței

penale nr. 396 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Obligă

recurenta contestatoarea la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică,

azi 21 februarie 2012.