ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2202/2011

Asupra cauzei penale de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Secției penale

a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 10165/1/2010 din 10 decembrie

2010, condamnata B.D.F.

a formulat contestație în anulare împotriva

deciziei

nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, invocând incidența

prevederilor art. 386 lit. a), c), d și e) C. proc. pen.

S-a arătat de către condamnată că la judecata în

primă instanță nu îi fusese

încuviințată cererea de probatorii formulată

în cauză, judecătorul fondului

considerând

că nu era necesară administrarea de dovezi suplimentare, fiind stabilită

întinderea

prejudiciului menționat în actul de inculpare.

În legătură cu acest aspect, a fost invocată

incompatibilitatea judecătorului cauzei care, prin măsurile dispuse în cursul

cercetării judecătorești, lăsase să se

întrevadă soluția finală pronunțată

în proces.

De asemenea,

s-a arătat că însuși judecătorul în caz formulase cerere de abținere pe motiv

că are interese în cauză, dar cu toate acestea pronunțase o

condamnare de 3 ani închisoare, cu suspendarea

sub supraveghere a executării

pedepsei, pe un termen de încercare de 8

ani.

Totodată, s-a arătat că sentința instanței de

fond menționa eronat anul de

naștere al condamnatei și că respectiva

eroare fusese îndreptată numai după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare, încheierea de rectificare

pronunțată

în cauză fiind însă criticabilă pentru faptul că menționa greșit calitatea

de

inculpată a condamnatei, deși procesul penal se încheiase.

În finalul cererii se arăta că motivele

contestației în anulare vor fi prezentate

la primul termen de judecată

stabilit în cauză.

Examinând cauza în raport de motivele invocate și

dispozițiile legale

aplicabile, Înalta

Curte de Casație și Justiție

constată

că cererea de contestație în

anulare este inadmisibilă, pentru

considerentele ce urmează:

Cauza penală privind pe condamnata B.D.F., trimisă

în

judecată sub acuzația de săvârșire a două infracțiuni de trafic de

influență

prevăzute de art. 257 C. pen.

rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

soluționată în primă instanță prin sentința

penală nr. 136 din 27 mai 2008 a Curții de Apel București, secția

II

penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Prin

respectiva hotărâre, contestatoarea a fost condamnată la pedeapsa

rezultantă de 3 ani închisoare și la 2 ani

pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 86/1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 8 ani.

Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu

recurs de către Parchetul de

pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și

contestatoare.

Prin decizia

penală nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curși de Casație și Justiție au

fost admise recursurile declarate în cauză și casată în parte sentința

primei instanțe numai în ceea ce privește termenul

de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale,

redus de la 8 ani la 5 ani, durata și

conținutul pedepsei complimentare

stabilită și prin interzicerea exercițiului

dreptului

prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., dar pe o durată de 2 ani și aplicarea în

cauză

a prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen.

Împotriva deciziei din recurs s-a formulat

contestație în anulare, invocându-se incidența prevederilor art. 386 lit. a), c),

d) și e) C. proc. pen.

Cererea astfel formulată nu a fost însă motivată

prin indicarea situațiilor care

constituie

cazurile de contestație în anulare enunțate, invocându-se pretinsa

incompatibilitate a judecătorului fondului,

greșita rectificare a sentinței, precum și nemulțumirea contestatoarei față de

soluția de condamnare pronunțată în cauză.

Or, aspectele invocate nu motivează valabil

demersul juridic inițiat de condamnată, contestația în anulare pentru cazurile

prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. a),

c), d) și e) C. proc. pen. referindu-se la situațiile când procedura de

citare a părții pentru termenul când

s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu

a fost îndeplinită

conform legii, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei

cauze de încetare a procesului penal cu privire la

care existau probe în dosar, când împotriva unei persoane s-au pronunțat două

hotărâri pentru aceeași faptă sau când

la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,

inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era

obligatorie conform

art. 385/14

alin. (1/1) ori art. 385/16 alin. (1/1) C. proc. pen.

În speță,

contestatoarea nu a menționat niciuna dintre aceste situații și nici din actele

dosarului nu rezulta existența acestora.

De altfel, în

chiar cuprinsul cererii introductive de instanță se arăta că motivarea

propriu-zisă a contestației în anulare va fi complinită până la primul

termen ce se va acorda în cauză, obligație

procesuală ce nu a fost însă respectată.

Ca urmare,

constatând că motivele invocate în cuprinsul cererii nu sunt dintre cele

prevăzute de art. 386 C. proc. pen., contestația în

anulare formulată de condamnata B.D.F. împotriva deciziei

nr. 4090

din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție va fi respinsă ca

inadmisibilă, conform art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatoarea B.D.F.

împotriva

deciziei penale nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată

în dosarul nr. 3757/2/2007.

Obligă

contestatoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2011.