ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1332/2012

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 ianuarie 2012, a fost înregistrat pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul declarat de recurenta contestatoare B.D.F. împotriva sentinței penale nr. 560/F din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală. Prin sentința penală nr. 560/F din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatoarea B.D.F., împotriva executării Deciziei penale nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 pronunțată de această instanță.

A susținut că prin contestație se vizează latura civilă a cauzei și ea are în vedere faptul că prin sentința penală nr. 136 din 27 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, rămasă definitivă prin menționata decizie a instanței supreme, a fost obligată la plata unor despăgubiri de 2.000 lei către numitul D.D., fără să existe dovezi cu privire la această sumă de bani și în condițiile în care așa-zisa parte civilă nu și-a evaluat prejudiciul. Prin sentința nr. 300 din 18 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost trimisă cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, cu motivarea că aspectul invocat de contestatoare privește exclusiv sentința pronunțată în fond și nu are legătură cu decizia din recurs.

La Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, cauza a fost înregistrată la data de 16 august 2011. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a reținut că o contestație formulată de petentă, având exact același obiect, a fost respinsă ca nefondată prin Decizia penală nr. 396/F din 20 septembrie 2011 a acestei instanțe. Or, identitatea celor două cereri face să fie pe deplin aplicabile prevederile Deciziei nr. 36/2009 (M. Of. nr. 414 din 22 iunie 2010), dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, potrivit căreia „cererile repetate de revizuire și, respectiv, contestație la executare, sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora". Împotriva sentinței sus-menționate, contestatoarea B.D.F.

a declarat recurs. Recursul declarat de contestatoare este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prima instanță a dispus în mod legal și temeinic respingerea contestației la executare formulată de contestatoare, ca inadmisibilă. În soluționarea contestației, instanța a avut în vedere Decizia pronunțată în recursul în interesul Legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în această materie, nr. 36/2009, conform căreia este inadmisibilă o cerere de contestație la executare, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora. Or, în cauză, contestatoarea a invocat motive similare cu cele cuprinse în prima contestație la executare, respectiv cele care vizau soluționarea laturii civile a cauzei.

În raport de aceste considerente, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea B.D.F., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta contestatoare B.D.F. împotriva sentinței penale nr. 560/F din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2012.