ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3056/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 125/F din 21 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca inadmisibilă contestația împotriva executării sentinței penale nr. 575 din 15 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, formulată de contestatorul D.C. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, la data de 02 martie 2012, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 1793/2/2012 contestația formulată de D.C. împotriva executării sentinței penale nr. 575 din 15 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin care a solicitat să-i fie comunicat actul normativ conform căruia a fost calculat cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat prin hotărârea contestată.

S-a mai reținut că, în speță, aspectele invocate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prev. de art. 461 lit. a) - d) C. proc. pen. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs contestatorul D.C. pentru motivele invocate în contestația formulată, precizând în fața instanței de recurs că își modifica temeiul contestației din lit. f) în lit. d), și invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., în raport de care a susținut că instanța nu s-a pronunțat pe adresa Ministerului Justiției în care se arată că nu există act normativ cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, asupra prevederilor constituționale invocate. A mai arătat că sunt incidente disp.

art. 461 lit. c) C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului și exonerarea sa de la plata cheltuielilor, arătând că nu există nici o prevedere legală de apreciere a acestora de către instanță, fiind stabilite arbitrar. Recursul este nefondat. Examinând sentința recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. Astfel, în mod corect, prima instanță a respins ca inadmisibilă contestația la executarea formulată de contestatorul D.C., cu motivarea că aspectele invocate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prev. de art. 461 lit. a) - d) C. proc. pen. În acest context juridic, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor prev. în art. 343 alin. (3) C. proc.

pen., este instituită obligația completului să delibereze și asupra cheltuielilor judiciare, iar în conformitate cu dispozițiile art. 349 C. proc. pen., „instanța se pronunță prin hotărâre și asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispozițiilor prevăzute în art. 189 - 193”. Totodată, conform prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. „în cazul declarării apelului ori a recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea”. Ca urmare, în cazul respingerii unor astfel de cereri, în speță plângeri, întemeiate pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen., persoana care le-a formulat nu poate fi exonerată de obligația de a plăti cheltuielile judiciare avansate de stat, obligație ce este impusă de caracterul nejustificat al inițiativei sale procesuale.

Într-o asemenea situație culpa procesuală a persoanei care a formulat în mod nejustificat cererea constituie temei pentru suportarea cheltuielilor judiciare, chiar dacă aceasta nu presupune și existența relei-credințe. În privința cheltuielilor judiciare efectuate de stat în legătură cu soluționarea plângerilor întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., prin decizia nr. 82 din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, pronunțată in interesul legii, s-a statuat că „dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se interpretează în sensul că: „în cazul respingerii plângerii formulate în condițiile art. 278 1 C. proc. pen.

împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea.” Cum în fața instanței de recurs, contestatorul nu a invocat nici un motiv pe baza căruia să se constate nelegalitatea sau netemeinicia sentinței pronunțate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul D.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D.C. împotriva sentinței penale nr. 125/F din 21 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2012.