ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3056/2012

Asupra

recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 125/F din 21 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

respins ca inadmisibilă contestația împotriva executării sentinței penale nr.

575 din 15 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, formulată de contestatorul D.C.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, la data de 02

martie 2012, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr.

1793/2/2012 contestația formulată de D.C. împotriva executării sentinței penale

nr. 575 din 15 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin care a solicitat să-i fie comunicat actul normativ conform

căruia a fost calculat cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost

obligat prin hotărârea contestată.

S-a

mai reținut că, în speță, aspectele invocate de contestator nu se încadrează în

niciunul din cazurile prev. de art. 461 lit. a) - d) C. proc. pen.

Împotriva

sus-menționatei sentințe a declarat recurs contestatorul D.C. pentru motivele

invocate în contestația formulată, precizând în fața instanței de recurs că își

modifica temeiul contestației din lit. f) în lit. d), și invocând cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., în raport de care a

susținut că instanța nu s-a pronunțat pe adresa Ministerului Justiției în care

se arată că nu există act normativ cu privire la cuantumul cheltuielilor de

judecată, asupra prevederilor constituționale invocate.

A

mai arătat că sunt incidente disp. art. 461 lit. c) C. proc. pen. și a solicitat

admiterea recursului și exonerarea sa de la plata cheltuielilor, arătând că nu

există nici o prevedere legală de apreciere a acestora de către instanță, fiind

stabilite arbitrar.

Recursul

este nefondat.

Examinând

sentința recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea constată că

hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Astfel,

în mod corect, prima instanță a respins ca inadmisibilă contestația la

executarea formulată de contestatorul D.C., cu motivarea

că aspectele invocate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile

prev. de art. 461 lit. a) - d) C. proc. pen.

În

acest context juridic, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor prev. în

art. 343 alin. (3) C. proc. pen., este instituită obligația completului să

delibereze și asupra cheltuielilor judiciare, iar în conformitate cu

dispozițiile art. 349 C. proc. pen., „instanța se pronunță prin hotărâre și

asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispozițiilor prevăzute în art. 189 - 193”.

Totodată,

conform prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. „în cazul declarării

apelului ori a recursului sau al introducerii oricărei alte cereri,

cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins

ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea”.

Ca

urmare, în cazul respingerii unor astfel de cereri, în speță plângeri,

întemeiate pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen., persoana care le-a formulat

nu poate fi exonerată de obligația de a plăti cheltuielile judiciare avansate

de stat, obligație ce este impusă de caracterul nejustificat al inițiativei

sale procesuale.

Într-o

asemenea situație culpa procesuală a persoanei care a formulat în mod

nejustificat cererea constituie temei pentru suportarea cheltuielilor

judiciare, chiar dacă aceasta nu presupune și existența relei-credințe.

În

privința cheltuielilor judiciare efectuate de stat în legătură cu soluționarea

plângerilor întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., prin

decizia nr. 82 din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile

unite, pronunțată in interesul legii, s-a statuat că „dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen. se interpretează în sensul că: „în cazul respingerii

plângerii formulate în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. împotriva

rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată ori a

dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile

judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana

căreia i s-a respins plângerea.”

Cum

în fața instanței de recurs, contestatorul nu a invocat nici un motiv pe baza

căruia să se constate nelegalitatea sau netemeinicia sentinței pronunțate, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul D.C., cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D.C. împotriva sentinței penale

nr. 125/F din 21 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă

recurentul contestator la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 27 septembrie 2012.