ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 601/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 7213/2/2010, petenta C.I. a contestat obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, dispusă prin sentința penală nr. 325 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București în dosarul penal nr. 8341/2/2009. În motivarea contestației promovate, contestatoarea a arătat că a formulat plângere penală împotriva magistratului T.L., solicitând trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prin neacordarea unui termen de judecată, la solicitarea avocatei ce reprezenta interesele petentei în cauze aflate pe rolul instanței.

Apreciind că petenta este nemulțumită de modul de soluționare a unor chestiuni prealabile judecății, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Instanța investită de către petentă cu plângere în conformitate cu art. 278' C. proc.

pen., în efectuarea controlului jurisdicțional cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate de procuror, a respins ca nefondată plângerea, însușindu-și concluzia procurorului, în sensul că actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat date și indicii cu privire la existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., în contextul în care judecătorul a luat măsuri în raport de propria conștiință și convingere, create în urma aplicării normelor de drept în vigoare, iar simpla împrejurare că petenta e nemulțumită de hotărârea pronunțată de un magistrat nu poate constitui temei pentru cercetarea acestuia sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

De altfel, sentința penală nr. 325 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost menținută prin respingerea ca nefondat a recursului formulat de petentă la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 1133 din 23 martie 2010. Prin aceeași sentința penală, Curtea a făcut aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen., dispunând obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în cuantum de 200 lei.

In ședința publică din 15 octombrie 2010, petenta contestatoare a depus la dosarul cauzei o cerere complinitoare cu privire la contestația formulată, vizând contestarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 200 lei la care a fost obligată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma respingerii recursului formulat de acesta împotriva sentinței penale nr. 325 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, precum și o serie de înscrisuri ce privesc soluțiile pronunțate de instanțe în plângerile formulate conform art. 278 1 C. proc. pen. A precizat contestatoarea că își întemeiază contestația pe disp. art. 461 lit. c) C. proc. pen. 2. Prin sentința penală nr. 323 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petenta contestatoare C.I.

privind dispoziția de plată a cheltuielilor judiciare în cuantum de 300 lei, în baza sentinței penale nr. 325 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1133 din 23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. A reținut instanța că potrivit prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri - precum cea împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată în acord cu art. 278 1 C. proc. pen. - cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea. Contestația formulată de petentă, vizând obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare, în condițiile în care instanța, la soluționarea plângerii sale în conformitate cu art. 278 1 C. proc.

pen., a constatat culpa procesuală în inițierea unei astfel de demers judiciar, a fost apreciată ca inadmisibilă în raport cu prevederile art. 461 C. proc. pen. C. împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând critici ce vizează fondul cauzei care a generat cheltuielile judiciare, precum și greșita obligare la plata acestora. Examinând recursul declarat de contestatoare sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât dispoziția de obligare a contestatoarei - petiționare la plata cheltuielilor judiciare către stat ca urmare a respingerii plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. și a recursului declarat de aceasta, nu poate fi contestată pe calea contestației la executare, pe motiv că nu se justifică aceste cheltuieli și, totodată, nu este susceptibilă de a crea vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare. Ca atare, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenta - contestatoare la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea C.I. împotriva sentinței penale nr. 323 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2011.