ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 601/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția

I

penală, sub nr. 7213/2/2010, petenta C.I. a contestat

obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, dispusă

prin sentința penală nr. 325 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București

în dosarul penal nr. 8341/2/2009.

În motivarea contestației promovate, contestatoarea a

arătat că a formulat plângere penală împotriva magistratului T.L., solicitând

trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prin

neacordarea unui termen de judecată, la solicitarea avocatei ce reprezenta

interesele petentei în cauze aflate pe rolul instanței.

Apreciind că petenta este nemulțumită de modul de

soluționare a unor chestiuni prealabile judecății, procurorul a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimată, în temeiul art. 228 alin. (6) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Instanța investită de către petentă cu plângere în

conformitate cu art. 278' C. proc. pen., în efectuarea controlului

jurisdicțional cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate de

procuror, a respins ca nefondată plângerea, însușindu-și concluzia

procurorului, în sensul că actele premergătoare efectuate în cauză nu au

relevat date și indicii cu privire la existența infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., în contextul în care

judecătorul a luat măsuri în raport de propria conștiință și convingere, create

în urma aplicării normelor de drept în vigoare, iar simpla împrejurare că

petenta e nemulțumită de hotărârea pronunțată de un magistrat nu poate

constitui temei pentru cercetarea acestuia sub aspectul comiterii infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen.

De altfel, sentința penală nr. 325 din 10 noiembrie

2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală, a

fost menținută prin respingerea ca nefondat a recursului formulat de petentă la

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 1133 din 23 martie

2010.

Prin aceeași sentința penală, Curtea a făcut

aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen., dispunând obligarea petentei la

plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în cuantum de 200 lei.

In ședința publică din 15 octombrie 2010, petenta

contestatoare a depus la dosarul cauzei o cerere complinitoare cu privire la

contestația formulată, vizând contestarea cheltuielilor judiciare în cuantum de

200 lei la care a fost obligată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma

respingerii recursului formulat de acesta împotriva sentinței penale nr. 325

din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală,

precum și o serie de înscrisuri ce privesc soluțiile pronunțate de instanțe în

plângerile formulate conform art. 278

1

C. proc. pen.

A precizat contestatoarea că își întemeiază

contestația pe disp. art. 461 lit. c) C. proc. pen.

a Curții de Apel București, secția

I

penală, s-a respins ca

inadmisibilă contestația la executare formulată de petenta contestatoare C.I. privind

dispoziția de plată a cheltuielilor judiciare în cuantum de 300 lei, în baza

sentinței penale nr. 325 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală, definitivă prin decizia penală nr. 1133 din

23 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că potrivit prevederilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului ori recursului sau al

introducerii oricărei alte cereri - precum cea împotriva soluției procurorului

de netrimitere în judecată în acord cu art. 278

1

C. proc. pen. -

cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori care

și-a retras apelul, recursul sau cererea.

Contestația formulată de petentă, vizând obligarea sa

la plata cheltuielilor judiciare, în condițiile în care instanța, la

soluționarea plângerii sale în conformitate cu art. 278

1

C. proc.

pen., a constatat culpa procesuală în inițierea unei astfel de demers judiciar,

a fost apreciată ca inadmisibilă în raport cu prevederile art. 461 C. proc.

pen.

C. împotriva acestei sentințe, a declarat recurs

petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând critici ce

vizează fondul cauzei care a generat cheltuielile judiciare, precum și greșita

obligare la plata acestora.

Examinând recursul declarat de contestatoare sub

toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză

nu sunt incidente dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

întrucât dispoziția de obligare a contestatoarei - petiționare la plata

cheltuielilor judiciare către stat ca urmare a respingerii plângerii întemeiată

pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. și a recursului declarat de

aceasta, nu poate fi contestată pe calea contestației la executare, pe motiv că

nu se justifică aceste cheltuieli și, totodată, nu este susceptibilă de a crea

vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la

executare.

Ca atare, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în

baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenta - contestatoare la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea

C.I. împotriva sentinței penale nr. 323 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel

București, secția

I

penală.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2011.