ÎCCJ, Decizia nr. 455/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1049 din 16 iunie 2001, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta

M.M. împotriva rezoluției nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petenta obligată la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin

ordonanța nr. 160/P/2009 din 17 august 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Suceava și-a declinat competența de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 29 pct. 1 lit. f),

art. 209 alin. (4) C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen. și art. 45 C. proc.

pen., motivat de calitatea persoanelor.

Petenta

M.M. a formulat plângere penală împotriva procurorului F.O.N., prim procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni și a procurorului general adjunct

de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, C.C.A. pentru comiterea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu ocazia

soluționării lucrării cu numărul 173/VII/1/2008.

În

motivarea plângerii, petiționara a susținut că formulează „plângere penală la

ancheta făcută de procuror C.A. [...], în mod greșit s-a clasat dosarul cu

numărul 173/VII/2008 cu L.E. și M.G., frate, în mod vădit este abuz de funcție

că este aprobat și de procurorul general V.M. al județului Suceava”.

Cu

privire la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, F.O.,

petiționara a apreciat că acesta a comis mai multe infracțiuni în legătură cu

îndeplinirea atribuțiilor de serviciu prin modul de instrumentare și de

soluționare a unor dosare penale privind disputarea unei moșteniri.

Prin

rezoluția nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a

dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de F.O.N., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cu grad profesional de Înalta Curte de Casație și Justiție și C.C.A.,

procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru

comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzute de art. 246 C. pen., reținându-se că fapta nu există.

Împotriva

acestei rezoluții, petiționara M.M. a formulat plângere solicitând desființarea

soluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale

față de cei doi procurori pentru faptele reclamate.

Prin

rezoluția nr. 21/227/II/2/2010 din 19 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționară

împotriva rezoluției nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009.

Prin

plângerea adresată instanței potrivit dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen., petenta a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale și tragerea la răspundere penală a celor doi procurori, care

prin abuzurile pretins comise i-au afectat interesele.

Examinând

plângerea, prima instanță a constatat că este nefondată.

Pentru

a dispune neînceperea urmăririi penale, organele judiciare au reținut, în mod

corect, că faptele reclamate de petentă nu există, cei doi procurori

îndeplinindu-și legal atribuțiile, în limitele competențelor ce le reveneau

potrivit legii, soluția procurorului fiind susținută de materialul probator

administrat, a cărei concluzie logică incontestabilă o reprezintă.

S-a

reținut, totodată că în plângere persoana vătămată își exprima nemulțumirea

față de activitatea procurorilor reclamați, însă nu a întemeiat plângerea pe

probe, ci doar pe starea de nemulțumire datorată modului de soluționare a

dosarelor în care a fost parte.

S-a

apreciat, totodată, că activitatea procurorului F.O.N. nu a fost

individualizată, nefăcându-se referire la lucrări sau dosare determinate,

abuzul de putere fiind determinat generic, ceea ce a condus la imposibilitatea

analizării acestui aspect în lipsa elementelor concrete.

S-a

concluzionat că în mod corect s-a constatat că infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. nu există în

materialitatea sa, dispunându-se neînceperea urmăririi penale.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o,

astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (filele 2-5, dosar

recurs), concluziile scrise (filele 22-34 și 84-86 dosar recurs) și concluziile

orale prezentate în partea introductivă a acestei decizii pentru nelegalitate,

netemeinicie, mușamalizarea abuzurilor primarilor de către procurori,

încălcarea dreptului de proprietate al petentei prin gravele abuzuri comise,

nestudierea dosarului, obligarea la plata cheltuielilor judiciare.

Analizând

recursul, prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat

și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile

reglementate de norma precitată.

În

cauza de față, din verificarea actelor dosarului, se constată că în mod

întemeiat procurorul, în baza actelor premergătoare realizate potrivit art. 224

C. proc. pen., a concluzionat în sensul inexistenței infracțiunilor reclamate,

ceea ce a determinat adoptarea față de intimații procurori a soluției de

neîncepere a urmăririi penale.

Nemulțumirile

petentei referitoare la soluțiile dispuse de magistrați și, în esență, la

neobținerea unei soluții favorabile în litigiile civile în care este parte și

în cele penale – derivate din acestea, nu conferă activității legal desfășurată

de procurori conotații penale, deoarece interpretarea și aplicarea legii,

precum și adoptarea unor soluții într-o cauză instrumentată de procuror

constituie acte de esența profesiei sale, care, prin ele însele, nu pot fi circumscrise

sferei ilicitului penal și nici nu constituie infracțiuni.

Împrejurarea

că o soluție legal dispusă este defavorabilă pentru o parte nu poate constitui

decât temei pentru parcurgerea procedurii de control judiciar a acesteia (în

speță, cel reglementat de dispozițiile art. 278 C. proc. pen. și art. 278

1

C. proc. pen.), procedură care nu poate fi nici completată și nici înlocuită

prin formularea de plângeri penale, care constituie instituții juridice

distincte, cu finalitate diferită.

Așa

fiind, se constată că în mod just prima instanță, dând o evaluare proprie

corectă materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentei a

menținut soluția anterior dispusă de către procuror, faptele reclamate

neexistând în materialitatea lor.

Motivul

de recurs referitor la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate și

nestudierea actelor dosarului nu se susține, deoarece, după cum s-a arătat și

în cele ce preced, la judecarea cauzei, prima instanță a avut în vedere, în

ansamblul său materialul dosarului, care a fundamentat soluția dispusă.

În

ceea ce privește critica referitoare la obligarea petentei la plata

cheltuielilor judiciare se reține că această măsură a fost legală și temeinică,

având în vedere culpa procesuală a petentei,care a formulat plângerea, ulterior

respinsă.

Critica

petentei referitoare la încălcarea drepturilor sale (de natură civilă) nu poate

fi primită, deoarece limitele devoluțiunii sunt, în această cauză, cele

stabilite de art. 278

1

C. proc. pen., instanța verificând doar

rezoluția procurorului sub aspectul legalității și al temeiniciei.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta M.M. împotriva sentinței nr. 1049 din 16

iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4264/1/2010.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.