ÎCCJ, Decizia nr. 455/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1049 din 16 iunie 2001, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta M.M. împotriva rezoluției nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin ordonanța nr. 160/P/2009 din 17 august 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și-a declinat competența de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 29 pct. 1 lit. f), art. 209 alin. (4) C. proc.

pen., art. 42 C. proc. pen. și art. 45 C. proc. pen., motivat de calitatea persoanelor. Petenta M.M. a formulat plângere penală împotriva procurorului F.O.N., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni și a procurorului general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, C.C.A. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu ocazia soluționării lucrării cu numărul 173/VII/1/2008. În motivarea plângerii, petiționara a susținut că formulează „plângere penală la ancheta făcută de procuror C.A. [...], în mod greșit s-a clasat dosarul cu numărul 173/VII/2008 cu L.E. și M.G., frate, în mod vădit este abuz de funcție că este aprobat și de procurorul general V.M.

al județului Suceava”. Cu privire la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, F.O., petiționara a apreciat că acesta a comis mai multe infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu prin modul de instrumentare și de soluționare a unor dosare penale privind disputarea unei moșteniri. Prin rezoluția nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de F.O.N., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cu grad profesional de Înalta Curte de Casație și Justiție și C.C.A., procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., reținându-se că fapta nu există.

Împotriva acestei rezoluții, petiționara M.M. a formulat plângere solicitând desființarea soluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de cei doi procurori pentru faptele reclamate. Prin rezoluția nr. 21/227/II/2/2010 din 19 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționară împotriva rezoluției nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009. Prin plângerea adresată instanței potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., petenta a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și tragerea la răspundere penală a celor doi procurori, care prin abuzurile pretins comise i-au afectat interesele.

Examinând plângerea, prima instanță a constatat că este nefondată. Pentru a dispune neînceperea urmăririi penale, organele judiciare au reținut, în mod corect, că faptele reclamate de petentă nu există, cei doi procurori îndeplinindu-și legal atribuțiile, în limitele competențelor ce le reveneau potrivit legii, soluția procurorului fiind susținută de materialul probator administrat, a cărei concluzie logică incontestabilă o reprezintă. S-a reținut, totodată că în plângere persoana vătămată își exprima nemulțumirea față de activitatea procurorilor reclamați, însă nu a întemeiat plângerea pe probe, ci doar pe starea de nemulțumire datorată modului de soluționare a dosarelor în care a fost parte.

S-a apreciat, totodată, că activitatea procurorului F.O.N. nu a fost individualizată, nefăcându-se referire la lucrări sau dosare determinate, abuzul de putere fiind determinat generic, ceea ce a condus la imposibilitatea analizării acestui aspect în lipsa elementelor concrete. S-a concluzionat că în mod corect s-a constatat că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. nu există în materialitatea sa, dispunându-se neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (filele 2-5, dosar recurs), concluziile scrise (filele 22-34 și 84-86 dosar recurs) și concluziile orale prezentate în partea introductivă a acestei decizii pentru nelegalitate, netemeinicie, mușamalizarea abuzurilor primarilor de către procurori, încălcarea dreptului de proprietate al petentei prin gravele abuzuri comise, nestudierea dosarului, obligarea la plata cheltuielilor judiciare. Analizând recursul, prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile reglementate de norma precitată. În cauza de față, din verificarea actelor dosarului, se constată că în mod întemeiat procurorul, în baza actelor premergătoare realizate potrivit art. 224 C. proc. pen., a concluzionat în sensul inexistenței infracțiunilor reclamate, ceea ce a determinat adoptarea față de intimații procurori a soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Nemulțumirile petentei referitoare la soluțiile dispuse de magistrați și, în esență, la neobținerea unei soluții favorabile în litigiile civile în care este parte și în cele penale – derivate din acestea, nu conferă activității legal desfășurată de procurori conotații penale, deoarece interpretarea și aplicarea legii, precum și adoptarea unor soluții într-o cauză instrumentată de procuror constituie acte de esența profesiei sale, care, prin ele însele, nu pot fi circumscrise sferei ilicitului penal și nici nu constituie infracțiuni. Împrejurarea că o soluție legal dispusă este defavorabilă pentru o parte nu poate constitui decât temei pentru parcurgerea procedurii de control judiciar a acesteia (în speță, cel reglementat de dispozițiile art. 278 C. proc.

pen. și art. 278 1 C. proc. pen.), procedură care nu poate fi nici completată și nici înlocuită prin formularea de plângeri penale, care constituie instituții juridice distincte, cu finalitate diferită. Așa fiind, se constată că în mod just prima instanță, dând o evaluare proprie corectă materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentei a menținut soluția anterior dispusă de către procuror, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor. Motivul de recurs referitor la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate și nestudierea actelor dosarului nu se susține, deoarece, după cum s-a arătat și în cele ce preced, la judecarea cauzei, prima instanță a avut în vedere, în ansamblul său materialul dosarului, care a fundamentat soluția dispusă.

În ceea ce privește critica referitoare la obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare se reține că această măsură a fost legală și temeinică, având în vedere culpa procesuală a petentei,care a formulat plângerea, ulterior respinsă. Critica petentei referitoare la încălcarea drepturilor sale (de natură civilă) nu poate fi primită, deoarece limitele devoluțiunii sunt, în această cauză, cele stabilite de art. 278 1 C. proc. pen., instanța verificând doar rezoluția procurorului sub aspectul legalității și al temeiniciei. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.M. împotriva sentinței nr. 1049 din 16 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4264/1/2010. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.