ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1588 din 03 decembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 5337/1/2012, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, plângerea formulată de contestator împotriva Rezoluției nr. 162/P/2012 din 12 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, privind pe judecătorii M.T., A.I.Ț., V.C. și pe magistratul-asistent A.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

Prin aceeași sentință, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte a obligat contestatorul A.G. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 de RON. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că soluția adoptată de parchet față de intimatele M.T., A.I.Ț., V.C. și A.S., este legală și temeinică, în mod just pronunțându-se, în baza art. 10 lit. a) C. pen., soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât fapta reclamată nu există.

S-a reținut că, nemulțumirea petiționarului față de soluția pronunțată nu este de natură a conduce la concluzia că magistrații anterior menționați și-au încălcat atribuțiile de serviciu, iar verificarea legalității și temeiniciei soluției dispuse de aceștia se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, nu prin repunerea sa în discuție, prin intermediul unui proces penal îndreptat împotriva magistraților ce au pronunțat-o. În concluzie, având în vedere că din probele administrate, a rezultat că intimatele și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea, văzând și dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins plângerea formulată de contestatorul din prezenta cauză și, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 de RON. Contra executării Sentinței penale nr. 1588 din 03 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5337/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție secția penală, a formulat contestație petiționarul A.G. Prin cererea înregistrată la 6 decembrie 2012, contestatorul a menționat că solicită înlăturarea obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat stabilite prin Sentința penală nr. 1588 din 03 decembrie 2013, invocând faptul că, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, plângerea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5337/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție este scutită de plata taxei de timbru.

Contestatorul a solicitat, de asemenea, instanței amendarea primarului municipiului Craiova, A.S. cu suma de 2,3 milioane de RON și sancționarea acestuia pentru reținerea ilegală, în perioada 2002 - 2007, a Notificării nr. 1443/N/2001, soluționată prin Dispoziția nr. 2115/2002 de către Primăria Craiova. Analizând contestația la executare formulată de contestatorul A.G., prin raportare la dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerentele: Contestația la executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și procesual penal care se referă la executarea unei hotărâri penale.

Potrivit dispozițiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. În înțelesul textului art. 461 lit. c), nelămurirea ivită are în vedere limitele în care hotărârea se execută și nu valabilitatea ei. Nelămuririle ce pot să se ivească cu ocazia punerii în executare a hotărârilor penale se pot datora, în cele mai multe situații, redactării greșite a dispozitivului hotărârii, din acesta lipsind de obicei precizări care duc la imposibilitatea executării sale.

Există împiedicare la executarea unei hotărâri penale atunci când, deși executarea hotărârii a fost suspendată într-o cale de atac extraordinară sau în alt caz de suspendare legală, persoana condamnată este privată de libertate în executarea unei pedepse legal suspendată, caz în care formele de executare se pot anula prin introducerea unei contestații la executare. În cazurile prevăzute de art. 461 lit. c) C. proc. pen., pe calea contestației la executare, dacă există vreo nelămurire privind dispozitivul hotărârii, aceasta este lămurită, executarea urmând a continua conform lămuririi obținute, iar dacă există vreo împiedicare la executarea unei hotărâri penale, instanța va anula formele de executare.

În speță, Înalta Curte constată că solicitarea contestatorului nu se circumscrie niciuneia dintre cele două ipoteze ale textului art. 461 lit. c) C. proc. pen., ci constituie o veritabilă critică de nelegalitate a Sentinței penale nr. 1588 din 03 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală în Dosarul nr. 5337/1/2012. În acest sens, contestatorul, departe de a învedera nelămuriri în dispozitivul hotărârii a cărei executare o contestă sau de a arăta incidența unor cazuri de împiedicare a executării acesteia, solicită înlăturarea obligării sale la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin hotărâre. Datorită naturii juridice a contestației la executare, legea exclude posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat a hotărârii ce se execută.

Ca atare, în cadrul contestației la executare nu este posibilă invocarea unor aspecte ce țin de judecarea pe fond a cauzei, acestea putând fi puse în discuție doar în căile de atac, cu condiția îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru exercitarea acestora. Oricum, dispozițiile Legii nr. 10/2001, invocate de contestator în susținerea prezentei contestații la executare, nu sunt incidente în speță, fiind vorba de o cauză penală, guvernată în materia cheltuielilor judiciare de dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., care dispun că „în cazul în declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea". Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de petiționarul A. G. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul A.G. contra executării Sentinței penale nr. 1588 din 03 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5337/1/2012. Obligă contestatorul la plata sumei de 10 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2013. Procesat de GGC - LM