ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale

de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1588 din 03

decembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 5337/1/2012, în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte

de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

contestator împotriva Rezoluției nr. 162/P/2012 din 12 iunie 2012 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, privind pe judecătorii M.T., A.I.Ț., V.C. și pe

magistratul-asistent A.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C.

pen.

Prin aceeași

sentință, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte a obligat

contestatorul A.G. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100

de RON.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a constatat că soluția adoptată de parchet față de intimatele

M.T., A.I.Ț., V.C. și A.S., este legală și temeinică, în mod just

pronunțându-se, în baza art. 10 lit. a) C. pen., soluția de neîncepere a

urmăririi penale față de intimate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246

C. pen., întrucât fapta reclamată nu există.

S-a reținut că,

nemulțumirea petiționarului față de soluția pronunțată nu este de natură a

conduce la concluzia că magistrații anterior menționați și-au încălcat

atribuțiile de serviciu, iar verificarea legalității și temeiniciei soluției

dispuse de aceștia se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege,

nu prin repunerea sa în discuție, prin intermediul unui proces penal îndreptat

împotriva magistraților ce au pronunțat-o.

În concluzie, având

în vedere că din probele administrate, a rezultat că intimatele și-au

îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea, văzând și

dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și

Justiție a respins plângerea formulată de contestatorul din prezenta cauză și,

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe acesta la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 de RON.

Contra executării

Sentinței penale nr. 1588 din 03 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr.

5337/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție secția penală, a formulat

contestație petiționarul A.G.

Prin cererea

înregistrată la 6 decembrie 2012, contestatorul a menționat că solicită

înlăturarea obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat

stabilite prin Sentința penală nr. 1588 din 03 decembrie 2013, invocând faptul

că, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, plângerea ce a făcut obiectul

Dosarului nr. 5337/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție este scutită

de plata taxei de timbru. Contestatorul a solicitat, de asemenea, instanței

amendarea primarului municipiului Craiova, A.S. cu suma de 2,3 milioane de RON

și sancționarea acestuia pentru reținerea ilegală, în perioada 2002 - 2007, a

Notificării nr. 1443/N/2001, soluționată prin Dispoziția nr. 2115/2002 de către

Primăria Craiova.

Analizând contestația

la executare formulată de contestatorul A.G., prin raportare la dispozițiile

art. 461 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este

întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Contestația la

executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și

executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu

legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și procesual penal care

se referă la executarea unei hotărâri penale.

Potrivit

dispozițiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen., contestația contra executării

unei hotărâri penale se poate face atunci când se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În înțelesul textului

art. 461 lit. c), nelămurirea ivită are în vedere limitele în care hotărârea se

execută și nu valabilitatea ei. Nelămuririle ce pot să se ivească cu ocazia

punerii în executare a hotărârilor penale se pot datora, în cele mai multe

situații, redactării greșite a dispozitivului hotărârii, din acesta lipsind de

obicei precizări care duc la imposibilitatea executării sale.

Există împiedicare la

executarea unei hotărâri penale atunci când, deși executarea hotărârii a fost

suspendată într-o cale de atac extraordinară sau în alt caz de suspendare

legală, persoana condamnată este privată de libertate în executarea unei

pedepse legal suspendată, caz în care formele de executare se pot anula prin

introducerea unei contestații la executare.

În cazurile prevăzute

de art. 461 lit. c) C. proc. pen., pe calea contestației la executare, dacă

există vreo nelămurire privind dispozitivul hotărârii, aceasta este lămurită,

executarea urmând a continua conform lămuririi obținute, iar dacă există vreo

împiedicare la executarea unei hotărâri penale, instanța va anula formele de

executare.

În speță, Înalta

Curte constată că solicitarea contestatorului nu se circumscrie niciuneia

dintre cele două ipoteze ale textului art. 461 lit. c) C. proc. pen., ci

constituie o veritabilă critică de nelegalitate a Sentinței penale nr. 1588 din

03 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția

penală în Dosarul nr. 5337/1/2012.

În acest sens,

contestatorul, departe de a învedera nelămuriri în dispozitivul hotărârii a

cărei executare o contestă sau de a arăta incidența unor cazuri de împiedicare

a executării acesteia, solicită înlăturarea obligării sale la plata

cheltuielilor de judecată stabilite prin hotărâre.

Datorită naturii

juridice a contestației la executare, legea exclude posibilitatea ca, pe această

cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat a hotărârii ce se execută.

Ca atare, în cadrul

contestației la executare nu este posibilă invocarea unor aspecte ce țin de

judecarea pe fond a cauzei, acestea putând fi puse în discuție doar în căile de

atac, cu condiția îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru

exercitarea acestora.

Oricum, dispozițiile

Legii nr. 10/2001, invocate de contestator în susținerea prezentei contestații

la executare, nu sunt incidente în speță, fiind vorba de o cauză penală,

guvernată în materia cheltuielilor judiciare de dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., care dispun că „în cazul în declarării apelului ori recursului

sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate

de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul

sau cererea".

Pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare

formulată de petiționarul A. G.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul A.G. contra executării

Sentinței penale nr. 1588 din 03 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5337/1/2012.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 10 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 martie 2013.

Procesat de GGC - LM