ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 484/P/2012 din 29 iunie 2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.D., magistrat procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare, prev. de art. 263 C. pen., înșelăciune, prev. de art. 215 C. pen. și favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există în materialitatea lor. Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut, în esență că, la data de 25 aprilie 2012, petiționarul T.T.G.L., a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, plângere penală împotriva magistratului procuror V.D.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând efectuarea de cercetări penale față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și omisiunea sesizării organelor judiciare, constând în aceea că în mod abuziv a adoptat rezoluția ele neînceperea urmăririi penale în Dosarul nr. 325/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, față de magistratul judecător R.A.M. din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, 246 și 264 C. pen.

Prin ordonanța nr.472/P/2012 din 29.05.2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dat fiind gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție deținut de către magistratul procuror V.D.

S-a constatat, că în sarcina magistratului procuror nu se pot reține încălcări ale legii sau ale atribuțiilor de serviciu întrucât soluția adoptată în Dosarul penal nr. 325/P/2012 este rezultatul analizei temeinice a datelor și indiciilor aflate la dosarul cauzei și a textelor de lege aplicabile materiei supuse investigării penale, magistratul procuror nu au făcut altceva decât să-și exercite atribuțiile cu care legea l-a investit, dispunând efectuarea actelor premergătoare potrivit convingerii obiective și nepărtinitoare, în acord cu principiile care guvernează desfășurarea procesului penal, prin aprecierea completă și justă a indiciilor, datelor sau probelor existente în dosar, neexistând nicio premisă de natură a conduce la presupunerea rezonabilă a cauzării vreunei vătămări intereselor legale aparținând persoanei vătămate.

Împotriva soluției susmenționate a formulat plângere petiționarul conform art. 278 alin. (3) C. proc. pen., plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 2749/II/2/2012 din data de 08 august 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. S-a reținut, în esență că, nu există indicii în sensul săvârșirii de către magistratul menționat anterior a infracțiunilor sesizate, acesta îndeplinindu-și în mod corect atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

De asemenea s-a reținut că, simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză sau alta nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o atât timp cât, din actele premergătoare urmăririi penale efectuate nu rezultă că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos, atribuțiile de serviciu. Împotriva Rezoluției nr. 484/P/2012 din 29 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, petiționarul T.T.G.L., prin mandatar T.T.M., a formulat plângere solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului V.D.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 263, 215 și 264 C. pen.. Plângerea este neîntemeiată. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 278 1 C. proc.

pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale învestește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate. Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală. Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. În prezenta cauză se constată că, soluția adoptată de parchet față de intimatul V.D. este legală și temeinică, având în vedere intervenția art.10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de magistratul procuror anterior menționat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută și pedepsită de art. 263 C. pen., înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 C. pen.

și favorizarea infractorului, prevăzută și pedepsită de art. 264 C. pen. întrucât faptele reclamate nu există în materialitatea lor. Într-adevăr, nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni de către magistratul procuror, împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluțiile dispuse nefiind de natură a conduce la concluzia că acesta și-a încălcat atribuțiile de serviciu și, în plus, verificarea legalității și temeiniciei soluției dispuse de către acesta se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin repunerea lor în discuție în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva lui. Analizarea modului în care s-a derulat cercetare penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de procuror, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petiționar se privesc ca fiind neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul T.T.G.L., prin mandatar T.T.M., împotriva Rezoluției nr. 484/P/2012 din 29 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art.246 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută și pedepsită de art. 263 C. pen., înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 C. pen.

și favorizarea infractorului, prevăzută și pedepsită de art. 264 C. pen., rezoluție care va fi menținută. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.T.G.L., prin mandatar T.T.M., împotriva Rezoluției nr.484/P/2012 din 29 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2012.