ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, înregistrată la data de 27 aprilie 2011 sub nr. 498/P/2011, petiționara P.L. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților procurori O.V.O. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, și E.D. – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

și favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., pretins a fi fost comise cu ocazia emiterii rezoluției nr. 487/II/2/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, respectiv semnarea adresei din 1 aprilie 2011 de către procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică prin care „a fost declinată” competența de soluționare a plângerilor referitoare la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Prin rezoluția nr. 498/P/2011 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrați procurori O.V.O.

și E.P. (fostă D.), întrucât faptele nu există în materialitatea lor. Împotriva rezoluției din 19 septembrie 2011, petiționara P.L. a formulat plângere adresată procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 2541/II/2/2011 din 28 octombrie 2011. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petiționara P.L. s-a adresat cu plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, competentă a judeca în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 498/P/2011 din 19 septembrie 2011 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de magistrații procurori O.V.O.

și P.E., sub aspectul faptelor sesizate. Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul nr. 498/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică –, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea petiționarei P.L. este neîntemeiată. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror să facă plângere împotriva acestora. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petiționara P.L., prin plângerea ce formează obiectul cauzei de față.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că prin rezoluția dată în dosarul nr. 162/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător B.C.T. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 248 1 și art. 264 alin. (1) C. pen. Plângerea împotriva acestei soluții a fost soluționată de magistratul procuror E.D.– intimată în prezenta cauză – prin rezoluția nr. 487/II/2/2011 din 5 aprilie 2011, fiind respinsă ca neîntemeiată, conform art. 275-278 C. proc. pen.

Rezultă, de asemenea, că prin adresa din 1 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică – invocată de petentă, în plângerea sa – s-a dispus trimiterea plângerilor, pe care petenta le-a formulat împotriva mai multor magistrați procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum și magistrații judecători din raza de competență a Curții de Apel Craiova, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, spre competentă soluționare, conform Legii nr. 202/2010. Adresa a fost semnată de procurorul adjunct secție, O.V.O. Nici în ceea ce privește rezoluția nr. 487/II/2/2011 dată de procurorul E.D. și nici în ceea ce privește semnarea adresei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din 1 aprilie 2011 de către procurorul O.V.O.

nu pot fi reținute indicii din care să rezulte săvârșirea de către cei doi magistrați a vreunei fapte penale. În prima situație, petiționara putea să formuleze plângere la instanța competentă pentru a verifica legalitatea și temeinicia soluțiilor date de procuror în dosarul nr. 162/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar în cea de-a doua situație trimiterea plângerilor petiționarei la același parchet a fost determinată de modificările aduse prin Legea nr. 202/2010. În raport de aceste elemente, Înalta Curte constată că rezoluția procurorului adoptată în dosarul nr. 498/P/2011 din 19 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică – este legală și temeinică.

Pentru a se putea dispune neînceperea urmăririi penale, legea impune îndeplinirea a două condiții. Prima condiție constă în existența unui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de-a doua condiție, necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b) 1 . Intervenția unui astfel de caz rezultă, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, putându-se dispune neînceperea urmăririi penale.

Întrucât actele premergătoare efectuate în cauza dedusă judecății au stabilit, în mod neechivoc, că magistrații procurori D.E. și O.V.O. au acționat în cadrul și cu respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă care să intre sub incidența legii penale, Înalta Curte constată că nu există nici un motiv care să determine desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Împrejurarea că petiționara este nemulțumită de soluțiile adoptate în cauzele instrumentate de magistrații procurori intimați, nu conduce, în mod direct și la concluzia existenței faptelor reclamate. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva magistraților procurori și judecători reprezintă un drept constituțional al petiționarei, dar acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Soluțiile date de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic și jurisdicțional al acestora și nu prin angajarea răspunderii procurorului care a dat soluția în cauza respectivă. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petiționara P.L. împotriva rezoluției nr. 498/P/2011 din 19 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Va menține rezoluția atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara P.L. împotriva rezoluției nr. 498/P/2011 din 19 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționara la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.