ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii

penale de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică, înregistrată la data de 27 aprilie 2011 sub nr. 498/P/2011,

petiționara P.L. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților

procurori O.V.O. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, și E.D. –

procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului

prevăzută de art. 264 C. pen., pretins a fi fost comise cu ocazia emiterii

rezoluției nr. 487/II/2/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

respectiv semnarea adresei din 1 aprilie 2011 de către procurorul șef al

Secției de Urmărire Penală și Criminalistică prin care „a fost declinată”

competența de soluționare a plângerilor referitoare la procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin rezoluția nr. 498/P/2011

dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) C.

proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de magistrați procurori O.V.O. și E.P. (fostă D.), întrucât faptele

nu există în materialitatea lor.

Împotriva rezoluției

din 19 septembrie 2011, petiționara P.L. a formulat plângere adresată

procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, în baza art. 278

C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 2541/II/2/2011

din 28 octombrie 2011.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționara P.L. s-a adresat

cu plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, competentă a judeca în

primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 498/P/2011

din 19 septembrie 2011 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii

urmăririi penale față de magistrații procurori O.V.O. și P.E., sub aspectul

faptelor sesizate.

Verificând rezoluția

atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul nr. 498/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică –, conform art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea petiționarei P.L. este

neîntemeiată.

Ca o garanție a

respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea

ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de

procuror să facă plângere împotriva acestora.

Accesul liber la

justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de

procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de

altfel, a procedat și petiționara P.L., prin plângerea ce formează obiectul

cauzei de față.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză rezultă că prin rezoluția dată în dosarul nr. 162/P/2011

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistratul judecător B.C.T. pentru infracțiunile

prevăzute de art. 246, art. 248

1

și art. 264 alin. (1) C. pen.

Plângerea împotriva

acestei soluții a fost soluționată de magistratul procuror E.D.– intimată în

prezenta cauză – prin rezoluția nr. 487/II/2/2011 din 5 aprilie 2011, fiind

respinsă ca neîntemeiată, conform art. 275-278 C. proc. pen.

Rezultă, de asemenea,

că prin adresa din 1 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică – invocată de

petentă, în plângerea sa – s-a dispus trimiterea plângerilor, pe care petenta

le-a formulat împotriva mai multor magistrați procurori din cadrul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum și magistrații judecători din raza

de competență a Curții de Apel Craiova, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, spre competentă soluționare, conform Legii nr. 202/2010.

Adresa a fost semnată

de procurorul adjunct secție, O.V.O.

Nici în ceea ce

privește rezoluția nr. 487/II/2/2011 dată de procurorul E.D. și nici în ceea ce

privește semnarea adresei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din 1 aprilie 2011 de

către procurorul O.V.O. nu pot fi reținute indicii din care să rezulte

săvârșirea de către cei doi magistrați a vreunei fapte penale.

În prima situație,

petiționara putea să formuleze plângere la instanța competentă pentru a

verifica legalitatea și temeinicia soluțiilor date de procuror în dosarul nr. 162/P/2011

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar în cea de-a doua

situație trimiterea plângerilor petiționarei la același parchet a fost

determinată de modificările aduse prin Legea nr. 202/2010.

În raport de aceste

elemente, Înalta Curte constată că rezoluția procurorului adoptată în dosarul

nr. 498/P/2011 din 19 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică – este

legală și temeinică.

Pentru a se putea

dispune neînceperea urmăririi penale, legea impune îndeplinirea a două

condiții.

Prima condiție constă

în existența unui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de

urmărire penală poate deține informațiile fie direct din sesizarea făcută, fie

din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de-a doua

condiție, necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc.

pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut

la lit. b)

1

. Intervenția unui astfel de caz rezultă, fie din actele

prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele

premergătoare efectuate în urma sesizării, putându-se dispune neînceperea

urmăririi penale.

Întrucât actele

premergătoare efectuate în cauza dedusă judecății au stabilit, în mod

neechivoc, că magistrații procurori D.E. și O.V.O. au acționat în cadrul și cu

respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă care să intre sub incidența legii

penale, Înalta Curte constată că nu există nici un motiv care să determine

desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale.

Împrejurarea că

petiționara este nemulțumită de soluțiile adoptate în cauzele instrumentate de

magistrații procurori intimați, nu conduce, în mod direct și la concluzia

existenței faptelor reclamate.

Posibilitatea

formulării unor plângeri împotriva magistraților procurori și judecători

reprezintă un drept constituțional al petiționarei, dar acesta nu echivalează

cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor

pronunțate.

Soluțiile date de

procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic și jurisdicțional

al acestora și nu prin angajarea răspunderii procurorului care a dat soluția în

cauza respectivă.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., va respinge plângerea formulată de petiționara P.L. împotriva rezoluției

nr. 498/P/2011 din 19 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Va menține rezoluția

atacată.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționara P.L. împotriva rezoluției nr. 498/P/2011

din 19 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționara la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.