ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1663/2013

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: 1. Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 638/ F din 13 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr. 42989/3/2011, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat și, în baza art. 174 – art. 176 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M.I., la 22 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani. În baza art. 211 alin. (1) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 12 ani închisoare. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 7 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 22 de ani închisoare. În baza art. 65 i s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),d) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. S-a dedus din pedeapsă prevenția de la 27 ianuarie 2011 la zi. În baza art. 118 alin. (1) lit. e) și alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.450 lei. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata a 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de fond a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 357/P/2011 din 20 iunie 2011 consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului B.M.I. Pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. d) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. și violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Actul de inculpare a reținut, în esență că, în noaptea de 24 ianuarie 2011, în jurul orei 22.00, inculpatul, pe fondul consumului excesiv de alcool, a pătruns fără drept, în imobilul părții vătămate M.E., ocazie cu care a lovit-o, în mod repetat cu pumnii, în zona capului, victima căzând pe podeaua locuinței, după care s-a năpustit asupra ei, a sugrumat-o și a ștrangulat-o cu un cordon, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare, în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi, instanța a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora, sens în care a reținut: Inculpatul B.M.I.

era căsătorit cu martora B.M. și își desfășura activitatea la un magazin sătesc situate în com. Gruiu sat Lipia, punct de lucru al SC T.C.I.E. SRL al cărei administrator era victima M.E., în vârsta de 60 ani, bunica soției sale. Atât inculpatul cât și soția sa erau angajați ai magazinului victimei, după cum a rezultat din contractele de muncă depuse la dosar. În fapt, magazinul era administrat de martora F.E., fiica victimei și soacra inculpatului. Situația familială a inculpatului era una complexă, având la bază o severă neînțelegere cu victima care nu îl acceptase drept soț al nepoatei sale, considerându-l nepotrivit pentru aceasta. Animozitățile dintre cei doi s-au repercutat și în relația cu soția sa, fiind uneori despărțiți în fapt, iar nepoata rămânând cu bunica, aceasta fiind de fapt persoana potentă financiar în familie.

Niciun membru al familiei, respectiv inculpatul B., martora F.E. (fiica victimei) și martora B.M. (nepoata victimei) nu erau mulțumite cu poziția bunicii dar aceasta avea o poziție solidă în ierarhia familială datorită faptului că magazinul îi aparținea și toți depindeau financiar de afacerea sa. Din înscrisul aflat la pag 201 vol. instanță, în care s-a consemnat declarația martorului B.N. luată în dosarul de mărturie mincinoasă întocmit nepoatei victimei, a rezultat că numita F.E., fiica victimei, era nemulțumită că bătrâna păstrează conducerea firmei și nu o trece pe ea în acte administrator și de drept și că își dorea o persoană care să o omoare pe bătrâna. B.I., ginere săritor și care o ura pe victimă că tot intervenea în relația sa cu soția, i-a spus soacrei sale că are pe cineva care să o ucidă pe victimă.

A plătit martorului S.G. suma de 300.000 milioane lei vechi pentru a o ucide pe bătrână dar acesta a luat banii și a plecat în Franța, fără a-și respecta contratul de asasinat. După eforturi susținute ale instanței și emiterea mai multor mandate de aducere cu însoțitor, s-a putut proceda și la audierea acestui martor. Ca să se încerce neaudierea sa rudele au dat declarații mincinoase organelor de politie investite cu executarea mandatului, învederând că ar fi în Franța la o adresă necunoscută. În fața instanței acesta a dat o declarație având comportamentul tipic subiecților cu comportament disimulat. Tonalitate nesigură, repetarea întrebărilor instanței, agitație, agresivitate defensivă.

Conținutul declarației sale dată în instanță a fost absolut stranie și ilogică, recunoscând că ar fi primit 30 milioane lei de la inculpatul B. dar nu pentru a o omorî pe victimă ci pentru a-l speria pe un anume G. Declarația sa a fost mincinoasă și ilogică deoarece a pretins că a primit suma de 30 milioane de la inculpatul B. pentru a-l speria pe G. și acesta din urmă să-i restituie lui B. un împrumut de 15 milioane. În declarația din faza de urmărire penală martorul G. a recunoscut, de asemenea, că a primit bani în preziua omorului de la inculpatul B. pentru a speria și bate pe cineva dar a arătat că nu i s-a comunicat numele victimei. În condițiile în care nu a existat nici cel mai mic indiciu că vreo persoană ar fi datorat bani inculpatului, martorul G. a recunoscut că a primit bani de la inculpat pentru a agresa pe cineva, a apărut ca fiind rezonabilă susținerea numitului B.N.

că inculpatul a plătit pe G. pentru a agresa victima și văzând că acesta l-a păcălit a hotărât să rezolve el însuși problema, chiar a doua zi. Supus la testul cu poligraful, atunci când a fost întrebat dacă martorul G. a participat în vreun fel la săvârșirea omorului a răspuns că nu dar este imposibil pentru specialist să aprecieze dacă a mințit sau nu. Este normal să apară un comportament indecis deoarece întrebarea nu fusese corect formulată. G. nu a participat direct la omor ci i se propusese înainte să o agreseze pe bătrâna. În data de 24 ianuarie 2011, nemulțumit că martorul G. nu și-a respectat promisiunea de asasinat, inculpatul B. s-a deplasat împreună cu soția sa și martorul D.I. la domiciliul victimei, spunând martorului că dorește sa ia niște bani de la victimă (declarație martor D.I.).

Faptele se petreceau în luna ianuarie, în jurul orelor 19-20, deci când inculpatul se afla la adăpostul întunericului și nu era multă lume pe stradă care să-i pericliteze planul infracțional. Au oprit în fața casei victimei, iar inculpatul împreună cu soția sa au intrat în curte (declarația martorului direct D.I.). Declarația dată de martor în faza de urmărire penală s-a coroborat cu declarația de recunoaștere a inculpatei B.M. din dosarul unde a fost urmărită penal pentru mărturie mincinoasă, respectiv 3811/P/2011, declarație ce a fost valorificată ca și înscris în prezenta cauza, nepoata victimei refuzând să dea declarații în fața Tribunalului pentru a-si clarifica situația. În fața instanței, martorul D.I.

și-a schimbat parțial declarația, arătând că doar inculpatul a intrat în casă și nepoata victimei a așteptat afară. A fost mincinoasă această schimbare parțială de declarație deoarece a apărut ca fiind lipsit de sens ca inculpatul să treacă pe la soția sa acasă cu martorul, să o cheme să meargă cu ei doi pe scuter, iarna (3 persoane mature pe un scuter reprezintă o deplasare neconfortabila și inutila intr-o seara de ianuarie), să o pună pe soția sa să aștepte în fața casei bunicii un sfert de ora în frig apoi să se întoarcă la domiciliul conjugal. De aceea, declarația inculpatei B.M. dată în fața organelor de politie a apărut ca fiind edificatoare și mult mai apropiată de adevăr decât schimbarea de poziție a martorului D.I.

În declarația din data de 27 ianuarie 2011, dată în prezentul dosar, nepoata victimei, B.M. a dat o altă declarație mincinoasă, arătând că în seara faptei nu a fost cu cei doi la domiciliul bunicii sale. Pentru a evita să tot dea declarații mincinoase în prezenta cauza, cu conținut schimbat de la declarație la declarație și ca să nu se mai încurce, în fața instanței a refuzat să mai declare ceva. Aceasta, prin declarație olografă a arătat: „Eu împreuna cu soțul meu și O. (D.I. nn) am fost împreună la locuința victimei pentru a o omorî în data de 24 ianuarie 2011.” Inculpata a declarat amănunțit cum au sărit cu toții gardul, au pătruns în gradină și a strigat la ușa victimei, deoarece doar ei îi deschidea bătrâna ușa, fiind în dușmănie cu inculpatul.

Auzind vocea nepoatei, victima a deschis ușa în casa pătrunzând toți trei, după cum a rezultat din același înscris. Tribunalul a făcut trimitere doar la activitatea inculpatului B. deoarece, în mod stupefiant, organele de urmărire penală nu au dispus măsuri și cu privire la ceilalți participanți despre care a existat solide indicii în speță, inclusiv recunoașterea sus-amintită. În acest punct, inculpatul a început să o lovească pe victimă cu pumnii, pe toată suprafața corporală, în special în zona capului, după cum s-a observat din raportul de necropsie coroborat cu fotografiile efectuate cu ocazia necropsiei. Întrucât victima a început să strige după ajutor, inculpatul a strangulat-o cu un cordon, apoi cu mâinile.

Văzând că victima tot țipa, i-a băgat un ciorap pe gât, după cum a rezultat din fotografiile de la fața locului. Cum victima se zbătea în continuare, inculpatul B. a trecut la alte tactici tanatogeneratoare. S-a suit cu genunchii pe pieptul bătrânei, i-a acoperit fața cu o pernă și a comprimat-o, până la urmă victima decedând în acest mod chinuitor. Din concluziile raportului de necropsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice consecutive unor mecanisme asociate, respective sugrumare, sufocare, strangulare, compresie toraco - abdominala. Supus fiind la testul cu detectorul poligraf, inculpatul a mințit atunci când a fost întrebat dacă a fost singur la săvârșirea faptei.

După ce a fost ucisă, victimei i-a fost sustras de la gât un lănțișor, care a fost deteriorat în cursul luptei și un cercel, după cum a arătat martora B.M. coroborat cu recunoașterile parțiale ale inculpatului și dovada de amanet depusă la dosar. Pentru a-și acoperi urmele, martora nu a amanetat lănțișorul pe numele său ci a apelat la sora inculpatului căreia i-a pretextat că îi arseseră actele. Astfel, lănțișorul victimei a fost amanetat de martoră cu buletinul martorei D.S., sora inculpatului, în urma amanetării obținând 1450 lei. Cu acești bani a cumpărat o sobă și a trimis un pachet la penitenciar soțului său. Inițial inculpatul nu și-a recunoscut faptele și a fost chiar la priveghiul victimei, dovedind un cinism ieșit din comun, fiind identificat și arestat ulterior.

Acesta a abordat o poziție mincinoasă pe tot parcursul procesului penal, încercând să-și asume întreaga vinovăție și obstrucționând tragerea la răspundere penală a soției și soacrei sale. A încercat să acrediteze ideea unui omor pe fondul consumului de alcool și că nu ar fi sustras bunuri de la victima decât în scopul de a disimula fapta într-un jaf. Tribunalul a apreciat însă că exact asta a săvârșit, un omor în scop de jaf. A ucis victima și a luat bijuteriile aflate la vedere, singurele posibil a fi sustrase într-un interval scurt de timp, de aprox. 15 minute cât a durat omorul. Lănțișorul sustras a fost amanetat și banii au fost folosiți în interesul soției sale și în interes personal, fiind cumpărată o sobă și punându-i-se pachet.

Pentru aceste considerente nu s-a impus schimbarea încadrării juridice propusă de inculpat, bunurile nefiind sustrase pentru a arunca organele judiciare pe o pistă falsă ci au fost folosite în interesul inculpatului și familiei sale. A declarat martorului că se ducea la victimă în seara omorului pentru că a dorit să ia niște bani de la victimă (declarație martor D.I.), lucru ce s-a și întâmplat, sustrăgându-i lănțișorul de aur de la gât, negăsind bani în casă deși răvășise totul în căutarea acestora. Inculpatul a recunoscut faptele și nu a atacat nicio încheiere de menținere arest, deoarece nu dorea să se adâncească mai mult cercetarea judecătorească și dorea că totul să se termine cât mai repede, pentru a nu fi deconspirați și ceilalți coparticipanți.

Recunoașterile au fost doar parțiale, într-o formulă convenabilă, apte de a-i atrage o încadrare mult mai ușoară și aplicabilitatea art. 320 1 C. proc. pen. Acesta nu vădit nicio urmă de regret în săvârșirea faptei și a continuat să sfideze ordinea de drept obstrucționând activitatea de tragere la răspundere penală, bineînțeles și cu sprijinul de neprețuit al superficialității organelor de procuratura. Fapta inculpatului de a pătrunde fără drept, în timpul nopții în locuința părții vătămate în scopul uciderii și tâlhăririi acesteia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzuta de art. 192 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat de a aplica mai multe lovituri victimei pe toată suprafața corpului și în special în zona capului apoi de a-i introduce un ciorap în gură pentru a o face să tacă, a o sugruma cu un cordon apoi de a se sui cu genunchii pe pieptul său, producându-i moartea în scopul obținerii de valori, bunurile fiind sustrase și valorificate ulterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit de grav și tâlhărie, prevăzute de art. 174 – art. 176 lit. d) C. pen. și 211 alin. (1) lit. b) alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată în cauză instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. A ținut seama în aceste condiții de gravitatea deosebită a faptei și de periculozitatea infractorului.

Astfel, acesta a dovedit lipsa oricărei urme de respect față de cea mai importantă valoare umană, viata, neezitând să procedeze la uciderea unei persoane în vârsta de 60 ani care era chiar bunica soției sale. Mobilul a fost unul dezonorant, respectiv răzbunarea pentru ca victima nu-l plăcea dar și jaful. Tenacitatea inculpatului a fost una ieșită din comun. A lovit victima de mai multe ori cu pumnii în față și pe tot corpul, a târât-o prin casă, a sugrumat-o cu un cordon, i-a băgat un ciorap în gură să nu mai țipe, apoi s-a urcat cu picioarele pe ea să nu mai poată respira. Atâtea procedee tanatogeneratoare, utilizate unul după altul, exclud un omor făcut cu intenție repentina ci denotă premeditare (fără a se putea retine totuși elementul circumstanțial prevăzut de art. 175 lit. a) C. pen., deoarece nu rezulta actele pregătitoare), dorința de a ucide, cinism.

A jefuit victima și după aceasta s-a prezentat la priveghiul ei ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Recunoașterile sale au fost vădit mincinoase pentru a acoperi participația penală a soției sale, existând indicii serioase ca și fiica victimei, soacra sa, ar fi fost implicată cel puțin prin acte de instigare sau complicitate morală în săvârșirea omorului, după cum a rezultat din declarațiile soției inculpatului. Aceasta a arătat textual că mama sa a dat bani inculpatului pentru a găsi pe cineva care să „o scape de M.E.” fiind găsit și plătit martorul G., care a fugit cu banii după cum s-a arătat anterior fără a mai omori pe nimeni. A existat, de asemenea, indicii că soacra sa a intenționat să plătească un om să-l ucidă în penitenciar pentru acesta să nu se răzgândească și să spună tot adevărul, Tribunalul luând măsuri excepționale de protejare a inculpatului în penitenciar.

Soția inculpatului a declarat în acest sens că mama sa (soacra inculpatului și fiica victimei) i-a dat 12.000 EUR să plătească un om pentru a-l ucide pe inculpatul B. în penitenciar dar omorul nu a mai avut loc deoarece, soția inculpatului și actualul concubin au luat banii, i-au cheltuit, iar inculpatul B. este și acum în viață (declarație B.M.). Încă o dată Tribunalul și-a manifestat surprinderea că față de astfel de declarații explicite Parchetul de pe lângă Tribunalul București a rămas în abstențiune nedorind să le clarifice și a adoptat o atitudine de statistician, fiind mulțumit că o persoană și-a recunoscut fapta și o să mai poată raporta un rechizitoriu și o condamnare. Tribunalul a reamintit respectuos că scopul procesului penal așa cum a fost acesta precizat în art. 1 C. proc.

pen., a fost pedepsirea oricărei persoane care a săvârșit vreo infracțiune conform vinovăției sale și nu obținerea de indicatori statistici cât mai buni. Față de faptul că nu a fost cunoscut cu antecedente penale și și-a recunoscut o parte din vinovăție, instanța nu s-a orientat spre detențiunea pe viață ci spre pedeapsa închisorii. O pedeapsă rezultantă de 22 ani a fost apreciată drept justă față de faptele săvârșite și de poziția procesuală, inculpatul urmând a realiza pe parcursul detenției că obstrucționarea aflării adevărului nu este o atitudine corectă, iar viața este o valoare supremă ce nu este îngăduit nimănui să o suprime. A interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., deoarece prin faptele săvârșite, de gravitate excepțională, inculpatul s-a dovedit a fi nedemn a alege reprezentanții urbei și, de asemenea, nu a reprezentat un model parental pentru copii.

A menținut starea de arest a inculpatului, deoarece nu s-au schimbat temeiurile ce au stat la baza acestei masuri, iar pericolul social nu s-a estompat. A dispus confiscarea de la inculpat a 1450 lei, contravaloarea aurului sustras de la victima și amanetat ulterior. A dedus prevenția la zi și l-a obligat pe inculpat la suportarea cheltuielilor judiciare către stat. 2. Împotriva sentinței penale evocate a formulat, în termen legal, apel inculpatul B.M.I., criticând soluția adoptată pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte: - pronunțarea unei sentințe de condamnare în baza unor acte de urmărire penală ce nu au fost probate și administrate în fața instanței de judecată, nefiind supuse principiului contradictorialității și a căror veridicitate și originalitate nu au fost însușite de către Parchet, făcându-se referire la anumite înscrisuri ce au fost obținute în alte dosare de urmărire penală (declarațiile numitei D.S.

dată în 18 noiembrie 2011, ale numitului B.N. din 14 noiembrie și 25 noiembrie 2011, ale numitei B.M. din 14.11 și 25 noiembrie 2011 și ale numitului D.I.

din 14 noiembrie 2011). S-a mai precizat, în motivele scrise de apel, că instanța de judecată a fost învestită cu soluționarea cauzei la 31 iunie 2011, iar până la depunerea la dosar a acestor înscrisuri au fost acordate 7 termene de judecată, respectivele înscrisuri denumite „declarații” depuse direct la instanța de judecată nefiind administrate nici în faza de urmărire penală și nici în fața instanței de judecată, ceea ce a condus la încălcarea principiilor contradictorialității, nemijlocirii și oralității, încălcare sancționată cu nulitatea absolută; - neindicarea și nereținerea de circumstanțe atenuante; - reținerea în mod netemeinic a faptului că inculpatul a fost identificat și arestat ulterior când de fapt acesta s-a predat singur organelor de poliție și a recunoscut fapta comisă, apelantul neobstrucționând „tragerea la răspundere penală”; - greșita reținere a comiterii faptei de omor în scop de jaf și netemeinica soluție de respingere a cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei, actele din dosar relevând încadrarea faptelor în prevederile art. 174 C. pen.

și art. 207 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., câtă vreme acesta nu a comis omorul în vederea sustragerii de bunuri deoarece situația materială a acestuia îi permitea să ducă un trai decent, singurul motiv pentru care a luat lănțișorul victimei fiind acela de a induce în eroare organele de cercetare penală; - deși inculpatul a recunoscut în totalitate comiterea faptei având o atitudine sinceră, cooperantă, în avantajul dinamizării urmăririi penale, prima instanță a reținut doar o recunoaștere parțială.

- neconcordanța între dispozitiv și motivarea sentinței, constând în aceea că deși în considerente au fost menționate circumstanțe atenuante în dispozitiv acestea nu au fost reținute astfel că motivarea a contrazis dispozitivul; - cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate pe care le-a considerat excesiv de mari și, implicit, al pedepsei rezultante raportat la actele de urmărire penală, atitudinea inculpatului și comportamentul avut anterior dar și după comiterea faptei. Apelantul inculpat a solicitat admiterea căii de atac, desființarea hotărârii apelate și în fond aplicarea dispoziției art. 320 1 C. proc.

pen.; admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din omor deosebit de grav în concurs cu tâlhărie și violare de domiciliu, în omor și furt calificat în concurs, cu solicitarea de a nu fi aplicat vreun spor de pedeapsă; reținerea și acordarea unei eficiențe maxime dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., constând în lipsa antecedentelor penale, a faptului că este căsătorit și tată al unui minor, că are un domiciliu stabil și se bucură de o bună reputație în societate, că până la momentul comiterii faptei, a cărei săvârșire a recunoscut-o, avea un loc de muncă, a dat reale dovezi de îndreptare și supunere față de normele și regulile din starea de arest, acesta fiind recompensat de două ori iar în prezent este integrat în regimul penitenciar; aplicarea unei pedepse sub minimul special cu deducerea la zi a perioadei executate.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta a fost legală și temeinică, pentru motivele ce au fost expuse în continuare. În privința laturii penale a cauzei, prima instanță, în urma unei corecte analize a materialului probator administrat, a stabilit o justă situație de fapt căreia i-a dat și în drept o legală încadrare juridică. Astfel, în mod corect s-a reținut, în esență, că în noaptea de 24 ianuarie 2011, în jurul orei 22.00, inculpatul B.M.I., pe fondul consumului excesiv de alcool, a pătruns, fără drept, în imobilul situat în comuna Gruiu, sat Gruiu (șos. Gruiu – Snagov nr. 246), județ Ilfov, aparținând numitei M.E.

(în vârstă de 60 ani, bunica soției inculpatului), ocazie cu care a lovit-o în mod repetat cu pumnii, în zona capului, victima căzând pe podeaua locuinței, după care s-a năpustit asupra sa sugrumând-o cu mâna și ștrangulând-o cu un cordon, provocându-i leziuni ce au condus la deces. În această împrejurare, inculpatul a sustras un lănțișor pe care victima îl purta la gât. Decesul victimei a constat în asfixia mecanică consecutivă unor mecanisme asociate (sugrumare, sufocare, ștrangulare, compresie toraco-abdominală).

Probatoriul ce a stat la baza reținerii acestei situații de fapt a constat în probele și mijloacele de probă strânse în cursul urmăririi penale (respectiv: procese verbale de cercetare la fața locului, de folosire a câinelui de serviciu pentru prelucrarea de urme de miros uman, de efectuare a unei reconstituiri, declarații inculpat, raport medico-legal de necropsie, declarațiile martorilor D.I., N.C., S.G., F.E., T.M., S.S., declarațiile numitei B.M., rapoarte de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat al inculpatului și al numitului S.S.) dar și a celor administrate în cursul cercetării judecătorești (declarațiile martorilor audiați în fața instanței, respectiv: D.I., F.E., M.A., T.M., S.S., N.C.M., D.S.).

Curtea a avut în vedere că unele dintre aceste probe s-au readministrat în fața instanței, respectiv: ascultarea martorilor D.S., D.I., F.E., luându-se act că soția inculpatului s-a prevalat de dispozițiile art. 80 C. proc. pen. și nu a înțeles să dea o declarație în instanță. Mai mult, sora inculpatului, martora D.S. a avut o poziție constant sinceră și atât în declarația olografă aflată la dosarul de urmărire penală dar și în fața instanței a arătat în ce condiții a amanetat bijuteriile de aur ale victimei pe numele ei și nu ale soției inculpatului, care se prevalase de lipsa documentelor de identitate ca urmare a unui incendiu la locuința lor.

Prin urmare, instanța de control judiciar a apreciat că s-a dat eficiența sporită nu numai materialului strâns la urmărirea penală ci și celui administrat nemijlocit în fața primei instanțe, din coroborarea lui reieșind, fără dubiu, săvârșirea faptelor reținute prin rechizitoriu, încadrarea lor juridică și vinovăția inculpatului. În acord cu prima instanță, Curtea a apreciat, ca neîntemeiată, solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare în cea prevăzută de art. 174 C. pen. și art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen. Astfel, probele existente la dosarul cauzei au relevat faptul că inculpatul a comis omorul pentru a săvârși o tâlhărie.

Chiar apelantul inculpat a recunoscut că după ce a comis omorul a luat lănțișorul de la gâtul victimei în contextul apărării pe care acesta a înțeles să și-o construiască (afirmând că dorea să inducă în eroare organele de anchetă în sensul că scopul omorului a fost jaful). Însă, așa cum bine a reținut și prima instanță inculpatul a fost autorul infracțiunii de tâlhărie, bunul sustras, lănțișorul, fiind ascuns în tocul unei uși după omorul victimei, ulterior dezvăluit soției sale pentru ca aceasta să-l amaneteze, lucru care s-a și întâmplat, iar din banii astfel obținuți să achiziționeze o sobă cu lemne și diverse bunuri trimise la penitenciar într-un pachet.

În teoria și practica judiciară s-a admis că în cazul omorului comis în circumstanța prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., dacă scopul special prevăzut de făptuitor se realizează efectiv, adică, cum este cazul în speță când inculpatul a săvârșit tâlhăria, răspunderea penală s-ar fi stabilit atât pentru omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., cât și pentru tâlhărie, deoarece în cazul infracțiunii prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., împrejurarea care atribuie faptei de omor caracter deosebit de grav fiind scopul urmărit de făptuitor constând, între altele, în săvârșirea unei tâlhării, legiuitorul cerând pentru existența infracțiunii ca acest scop să fie numai urmărit de făptuitor, iar nu și realizat efectiv.

Or, din probe a rezultat clar că inculpatul nu numai că a urmărit comiterea tâlhăriei ci a și realizat efectiv ceea ce a urmărit, chiar dacă acesta a dorit să acrediteze ideea că a luat lănțișorul doar pentru a crea o pistă falsă organelor de anchetă. Pe baza situației de fapt reținute în urma propriei analize a probatoriului cauzei, instanța de prim control judiciar nu a considerat că inculpatul a comis o simplă faptă de omor, iar sustragerea bunurilor nu ar fi fost în legătură cu prima faptă, câtă vreme din perspectiva laturii subiective a cauzei a rezultat că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide în scop de jaf, bunul sustras prin violență fiind ulterior amanetat de soția inculpatului, iar banii obținuți fiind folosiți în interesul celor doi.

Dacă inculpatul ar fi dorit într-adevăr să sustragă bunul doar pentru a crea impresia unui jaf s-ar fi putut limita la o simplă scoatere a bunului din detenția victimei fără a-l amaneta și a folosi banii astfel obținuți în interes propriu, fiind irelevant în speță că starea materială a inculpatului și a familiei acestuia era una nelipsită de mijloace de trai, că cei doi soți erau salariați și posedau un imobil cu etaj mobilat și dotat cu aparatură electrocasnică astfel cum s-a invocat în apărare. De asemenea, instanța de prim control judiciar a apreciat că atâta vreme cât inculpatul a comis fapta în scop de jaf, faptul că autorul a smuls lănțișorul de la gâtul victimei ori l-a ridicat de lângă aceasta, după ce lănțișorul căzuse, posibil chiar în urma strânsorii gâtului acesteia cu cordonul halatului, în condițiile în care acela era lănțișorul victimei pe care îl purta de regulă la gât, nu a prezentat importanță în planul încadrării juridice date faptei.

În comiterea infracțiunii de omor săvârșită asupra victimei, instanța a reținut și o oarecare premeditare a inculpatului, rezoluția infracțională de a suprima viața victimei fiind luată de către inculpat cu ceva timp înainte de a trece la fapte. Astfel, inculpatul l-a „tocmit” pe martorul G. cu o sumă de bani pentru a o ucide pe bunica soției sale (victima din prezenta cauză) însă cum martorul nu a dat curs acestei înțelegeri, inculpatul a rezolvat chiar el „problema” a doua zi. Existența infracțiunii de violare de domiciliu, în concurs cu omorul deosebit de grav și tâlhărie a fost, de asemenea, probată în cauză. Pătrunderea în locuința victimei s-a făcut fără drept, abuziv, de aceea a și fost nevoie ca soția inculpatului (nepoata victimei) să fie și ea la fața locului, întrucât numai ei îi răspundea aceasta la ușă și îi permitea accesul.

Textul art. 192 C. pen., nu distinge modul în care se săvârșește acțiunea de pătrundere în locuință folosind expresia generică „in orice mod”, acoperind astfel procedee apte de a fi folosite, respectiv: violența, amenințarea, efracție, escaladare, pe ascuns sau pe față. Prin urmare, reținerea celor trei infracțiuni în concurs, prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., a fost corectă și de aceea instanța nu a purces la o schimbare a încadrării juridice după cum nici la pedepse aflate între alte limite, așa cum s-a solicitat. Cum infracțiunea de omor deosebit de grav este sancționată cu detențiunea pe viață, instanța a constatat că nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., cu atât mai mult cu cât inculpatul a solicitat, după ce a fost audiat de către tribunal, audierea martorilor așa încât ipoteza avută în vedere în alin. (1) al textului a fost neîndeplinită. Dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., introduse prin Legea nr. 202/2010 prevăd o reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime în cazul unei recunoașteri totale și necondiționate a faptei săvârșite de inculpat, fără a se mai administra alte probe. Or, în cauza de față inculpatul a solicitat proba testimonială situație venită în contradicție cu cerința legii. Și din perspectiva individualizării pedepselor ce compun concursul de infracțiuni reținute în sarcina inculpatului și al aplicării pedepsei rezultante, Curtea a apreciat că prima instanță a dat semnificația cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, pedepsele aplicate în cuantum orientat ușor peste mediul prevăzut de lege dar sub maximul special, cu executare în regim de detenție, instanța de fond a ținut seama într-o măsură suficientă atât de atitudinea sinceră de recunoaștere a săvârșirii faptelor, cât și de toate celelalte date care circumstanțiază favorabil persoana inculpatului, astfel că reducerea cuantumurilor pedepselor aplicate a apărut ca nefiind justificată. Injustă apare și o eventuală reținere de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului câtă vreme în procesul de individualizare a pedepselor instanța a ținut seama de atitudinea parțial sinceră a inculpatului. Pentru a putea primi semnificația circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. proc.

pen., recunoașterea comiterii faptei de către inculpat a fost totală și neechivocă, constantă pe tot parcursul procesului, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății în fața primei instanțe, să fi reprezentat o conduită procesuală de colaborare cu organele judiciare în sensul stabilirii situației de fapt. Declarația de recunoaștere avută în vedere la reținerea circumstanței atenuante în discuție a reprezentat un mijloc de probă apt (prin coroborare cu alte probe) să stabilească existența faptei, modul de săvârșire și împrejurările în care a fost comisă. Or, în speța dedusă judecății acest lucru nu s-a întâmplat inculpatul recunoscând doar parțial faptele, solicitând și o schimbare de încadrare juridică a lor în scopul reducerii pedepsei dar și al înlăturării celorlalte persoane care au avut un rol în împrejurările descrise (soția sa B.M.) care nu a înțeles să dea declarații în fața instanței, mama soției martora F.E., martorul S.G.

Buna conduită a inculpatului înainte de săvârșirea faptei constând în lipsa antecedentelor penale nu a fost convertită în circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., în prezența cauzelor de agravare (concursul de infracțiuni) și care a reliefat un grad de pericol ridicat al faptei prin urmările ei și de periculozitate sporită a infractorului prin modul și mijloacele folosite în comiterea infracțiunilor pentru care a fost condamnat în primă instanță. Injustă a apărut și eventuala reținere a circumstanței prevăzute de art. 74 lit. b) C. pen., câtă vreme inculpatul a comis fapta de omor fără a prezenta nici un fel de empatie față de victimă care era în vârstă de 60 de ani, era bunica soției sale B.M.

și persoana care îi sprijinea din punct de vedere financiar, „căința” manifestată de către acesta pentru fapta comisă nefiind nici pe departe una activă care să reflecte o periculozitate mai scăzută a inculpatului de natură să reclame un tratament penal atenuant.

Pătrunderea, fără drept, în timpul nopții în locuința unei bătrâne în vârstă de 60 ani, care pe deasupra era și bunica soției sale și persoana care contribuia la susținerea financiară a familiei inculpatului, atacarea sa, lovirea cu ferocitate folosind pumnii și picioarele, sugrumarea acesteia, sufocarea și ștrangularea, împiedicarea acesteia de a țipa și cere ajutor prin băgarea în gura acesteia a unor ciorapi, compresia sa toraco-abdominală (inculpatul urcându-se la un moment dat cu genunchii pe pieptul victimei pentru a o putea strânge mai bine de gât cu cordonul), a reflectat o periculozitate și agresivitate cu totul ieșite din comun, care, în opinia Curții, ar fi trebuit să se reflecte și în pedepsele aplicate.

În concluzie, Curtea a apreciat că pedeapsa stabilită de instanța de fond pentru apelantul inculpat a răspuns imperativelor înscrise în art. 52 C. pen. Constatând că pedepsele aplicate inculpatului cât și pedeapsa rezultantă aplicată pentru concursul de infracțiuni au fost conforme criteriilor care caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, acestea fiind evaluate în mod plural, dându-se relevanță și principiului proporționalității între gravitatea faptei și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, Curtea a apreciat că nu se impune reducerea cuantumurilor acestora, instanța de fond dând relevanța cuvenită atitudinii sincere avute inculpat. În consecință, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 347/ A din 16 noiembrie 2012, a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul B.M.I.

împotriva sentinței penale nr. 638/ F din 13 iulie 2012 a Tribunalului București, secția penală, deducând prevenția inculpatului de la 27 ianuarie 2011 la zi și menținând starea de arest a inculpatului. Apelantul inculpat a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. 3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal inculpatul, aducând critici de nelegalitate și netemeinicie circumscrise cazurilor de casare reglementate în art. 385 9 pct. 9, 10, 14, 17 și 18 C. proc. pen. Într-o primă critică avansată se arată că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraf 1 și 3 lit. d) din Convenție, întrucât condamnarea s-a bazat într-o măsură hotărâtoare pe probe ce nu au fost administrate în faza de urmărire penală, constând în declarații ale unor martori pe care recurentul inculpat nu a putut să-i interogheze și pe care nici prima instanță, nici instanța de apel nu i-a audiat.

Astfel, în opinia apărării, hotărârea de condamnare menținută în apel s-a bazat în mod determinant pe probele nerecunoscute de procuror, respectiv pe declarațiile numiților B.M., B.N., D.I., cu toate că la solicitarea apărării, instanța de fond a solicitat în mod repetat procurorului să depună la dosar „originalul sau copii certificate pentru conformitate cu originalul, lizibile”, dispoziție pe care procurorul nu a respectat-o. Deși aceste înscrisuri se află la dosarul cauzei, nu au fost depuse prin serviciul registratură, motiv pentru care au fost contestate. Mai mult, apărarea arată că s-ar fi impus ca instanțele de judecată să audieze acești martori și de abia apoi să rețină aspecte legate de prezența la locul faptei a soției inculpatului, a martorului.

În atare împrejurări se consideră că inculpatul nu a beneficiat de un proces echitabil, ceea ce presupune o evidentă stabilire eronată a împrejurărilor de comitere a faptei, fie prin neluarea în considerare a probelor, fie prin denaturarea conținutului acestora, ceea ce atrage, în viziunea apărării incidența cazului de casare reglementat de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Circumscris cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc. pen., se învederează că instanța de prim control judiciar nu a făcut o motivare a deciziei pronunțate, mulțumindu-se a prelua motivarea din hotărârea instanței de fond fără a exista o apreciere cu privire la probele administrate în cursul urmăririi penale sau a cercetării judecătorești.

Se apreciază că probele administrate în fața instanței de judecată nu evidențiază elemente ce țin de săvârșirea faptei de către inculpat, ci indică elemente care țin de modul de descoperire a cadavrului victimei sau alte date care nu au legătură cu fapta în sine, singura probă ce-l plasează pe acesta la fața locului, fiind declarația sa de recunoaștere a faptei săvârșite. Referitor la declarația martorei D.S., se susține că judecătorul fondului a dat o greșită interpretare și, în mod greșit, instanța de apel și-a însușit-o, reținând că bunul sustras de recurent de la victimă (lănțișor aur) a fost amanetat de soția inculpatului. În sensul celor susținute, se mai aduce argumentul că înscrisurile de la dosar evidențiază că aurul amanetat de soția inculpatului nu este același sustras de la victimă.

În atare împrejurări, ambele instanțe aveau obligația și posibilitatea legală de a lămuri cauza sub toate aspectele prin administrarea de probe. Hotărârile pronunțate în cauză sunt criticate și din perspectiva unei greșite încadrări juridice dată faptelor. Astfel, se arată că în mod eronat instanțele au reținut că probele existente la dosar relevă faptul că inculpatul a comis omorul pentru a săvârși o tâlhărie, nefiind îndeplinită condiția „săvârșirii omorului în scopul tâlhăriei”. În opinia apărării era necesar ca activitatea făptuitorului să fie de asemenea natură și violențele să fie exercitate în așa mod, încât să exprime legătura lor, din punct de vedere material și subiectiv, cu scopul ce se cere realizat.

Pe de altă parte, se pretinde că instanțele nu au dat importanță locului de unde a fost sustras lănțișorul victimei, întrucât locul face posibilă încadrarea juridică corectă, în sensul clarificării sintagmei de „de jos” sau „de la gâtul victimei” și în mod nejustificat nu s-a dat crezare apărării inculpatului care a susținut că a luat de pe jos un lănțișor ce a aparținut victimei cu scopul inducerii în eroare a organelor de cercetare penală. Reiterând susținerile din fața instanțelor inferioare, apărarea pretinde că în asemenea împrejurări nu se poate reține infracțiunea de omor deosebit de grav, inculpatul neavând intenția de a suprima viața victimei în scopul creării situației favorabile a sustragerii acelui obiect, ci luând lănțișorul pentru a crea impresia unui furt sau jaf.

În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu se solicită a se avea în vedere la analiza elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, că inculpatul a pătruns în imobilul victimei prin ușa deschisă de aceasta. În fine, o ultimă critică vizează greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, din perspectiva nereținerii în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante judiciare, raportat la datele ce caracterizează persoana inculpatului, poziția procesuală a acestuia de recunoaștere și cooperare cu autoritățile judiciare. De asemenea, se invocă o greșită motivare a respingerii cererii de aplicare a procedurii reglementată de art. 320 1 C. proc. pen., de către instanța de apel, în condițiile în care o asemenea solicitare fusese formulată în termenul prevăzut de lege în fața judecătorului fondului.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, prin prisma criticilor aduse, a cazurilor de casare înfățișate, dar și conform dispozițiilor art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen., în raport cu întregul material probator aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție expune: Starea de fapt, reținută de ambele instanțe este pe deplin conturată de materialul probator administrat în cauză, din analiza și coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă în care a acționat inculpatul. Astfel, probele cauzei au relevat, dincolo de orice îndoială, că în noaptea de 24 ianuarie 2011 inculpatul a pătruns fără drept în imobilul situat în comuna Gruiu, sat Gruiu, județ Ilfov, proprietatea numitei M.E.

în vârstă de 60 ani, bunica soției inculpatului, a lovit-o pe aceasta în mod recurent cu pumnii, în zona capului, iar după căderea sa la podea a exercitat agresiuni fizice prin sugrumare și ștrangulare cu un cordon, compresie toraco-abdominală, împrejurare, în care a sustras lănțișorul pe care victima îl purta la gât. Contrar celor susținute de recurentul inculpat cu privire la lipsa unor probe care să fundamenteze soluția de condamnare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată așa cum instanțele au făcut-o, că atât probele strânse la urmărirea penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, procese verbale de cercetare la fața locului, de efectuare a reconstituirii, declarații de recunoaștere ale inculpatului, raportul medico – legal de necropsie, declarațiile martorilor D.I., N.C., S.G., F.E., T.M., S.S., B.M., D.S.

ș.a., au evidențiat fără dubiu, săvârșirea de către inculpat a faptelor reținute în actul de trimitere în judecată. Din această perspectivă criticile formulate de apărare cu privire la nerespectarea garanțiilor unui proces echitabil, a lipsei unui echilibru între acuzare și apărare sunt nefondate, în cauză acordându-se eficiența cuvenită materialului probator strâns la urmărirea penală, dar administrându-se în mod corespunzător probe de către instanță și procedându-se la o corectă interpretare a acestora. Nici criticile aduse deciziei instanței de prim control judiciar cu referire la pretinsa nemotivare, la preluarea considerentelor primei instanțe nu pot fi primite în condițiile în care instanța de apel a examinat în mod detaliat motivele de apel invocate, legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, făcând propriul examen cu privire la probe și reținând o situație, de fapt corectă.

De asemenea, susținerile apărării potrivit cărora s-ar fi produs o gravă eroare de fapt, având drept consecință o greșită soluție de condamnare sunt lipsite de fundament în condițiile în care situația de fapt stabilită pe baza unui probatoriu administrat în mod complet se reflectă pe deplin în probele cauzei. Hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și din perspectiva corectei încadrări juridice reținute faptelor comise de inculpat, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Argumentele înfățișate de prima instanță și însușite de instanța de prim control judiciar în sensul tragerii la răspundere penală a inculpatului B.M.I., pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății sunt judicioase și în acord cu jurisprudența în materie, dar și cu literatura de specialitate.

Astfel, în mod corect instanțele au reținut că inculpatul este autorul infracțiunii de omor comis în circumstanța prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., în condiția în care scopul prevăzut de făptuitor a fost atins, realizat efectiv, tragerea la răspundere penală implicând atât art. 176 lit. d) C. pen., cât și dispozițiile art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. c) C. pen. Elementele avute în vedere de către instanțe, în planul laturii subiective conduc, fără dubiu, la concluzia că, în raport de împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor, inculpatul nu a comis o simplă faptă de omor, ci dimpotrivă, a acționat cu intenția de a ucide în scop de jaf, bunul sustras prin violență fiind apoi amanetat de soția inculpatului, iar banii obținuți folosiți în interesul celor doi (a se vedea declarația martorei D.S.).

În fine, nici susținerea recurentului inculpat cu privire la pretinsul accept, consimțământ pe care victima l-ar fi dat la intrarea în imobil a inculpatului nu este reală, din probele cauzei, reieșind că acesta a pătruns fără drept în locuință. Din perspectiva criticilor aduse operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei aplicate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în cauză au fost respectate exigențele art. 72 C. pen., pedeapsa stabilită, în planul naturii, cuantumului, modalității de executare răspunzând scopului și funcțiilor pedepsei și reflectând, totodată, pericolul social extrem de ridicat al faptei. În acest sens, judecătorul fondului a expus argumentele care exclud posibilitatea reținerii în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante judiciare, evidențiind pe deplin justificat elementele care denotă periculozitatea inculpatului și necesitatea aplicării unei pedepse ferme.

Desigur, dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., nu-și puteau afla incidența în cauză în raport cu natura infracțiunii de omor deosebit de grav, cu regimul sancționator prevăzut de legiuitor pentru această infracțiune, susținerea supremă statuând în jurisprudența sa cu privire la această problemă de drept. În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, în conformitate cu prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.I. împotriva deciziei penale nr. 347/ A din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.M.I., durata reținerii și arestării preventive de la 27 ianuarie 2011 la 16 mai 2013. Va obliga recurentul inculpat B.M.I.

la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.I. împotriva deciziei penale nr. 347/ A din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.M.I., durata reținerii și arestării preventive de la 27 ianuarie 2011 la 16 mai 2013. Obligă recurentul inculpat B.M.I. la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2013 .