ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 428/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 04 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta RA A. Tulcea a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. x din 22 decembrie 2016 privind proiectul POST 2015/2/4/006 "Modernizarea suprafețelor de mișcare, extinderea pistei și a platformei de îmbarcare-debarcare pentru A. Tulcea".

În drept a invocat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 131/CA pronunțată în data de 17 mai 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta RA A. Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară și a dispus suspendarea executării măsurilor dispuse prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 22 decembrie 2016, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin A.J.F.P. Constanța, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În cuprinsul motivelor de recurs pârâtul a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală pe condiția prevenirii pagubei iminente câtă vreme nu s-a stabilit impactul asupra activității reclamantei, iar simpla afirmație asupra existenței acestuia și împiedicării desfășurării activității nu face în concret dovada prejudiciului ce ar fi cauzat reclamantei prin executarea actului.

În condițiile în care reclamanta nu dovedește printr-o expertiză ori o altă probă concludentă evidența acestui prejudiciu material, a opinat că doar pe baza afirmației că activitatea i-ar fi grav perturbată, instanța nu putea să accepte susținerile, căci legiuitorul dispune ca afirmațiile făcute în fața judecătorului trebuie dovedite.

A precizat că, în ce privește condiția cazului bine justificat, sentința atacată este nelegală, această condiție nefiind îndeplinită în cauză, întrucât nota a cărei suspendare se solicită a fost întocmită ca urmare a infirmării de către AM POST a constatărilor din adresa MFE AMPOST nr. x din 30 iunie 2016.

Din cele expuse anterior, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a concluzionat asupra nelegalității vădite a actului, raportat la competența organului emitent.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate excepția invocată în cauză, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta RA A. Tulcea a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării, până la pronunțarea instanței de fond, a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. x din 22 decembrie 2016 privind proiectul POST 2015/2/4/006 "Modernizarea suprafețelor de mișcare, extinderea pistei și a platformei de îmbarcare-debarcare pentru A. Tulcea" .

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale menționate, că măsura suspendării executării actului administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14, numai până la data pronunțării instanței de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ în discuție.

Prin sentința recurată, prima instanță a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ, reținând că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înainte de a păși la examinarea legalității acestei soluții prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii și al temeiului de drept invocat, subzistă condiția interesului în promovarea căii de atac.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform art. 33 din același cod. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei.

La momentul promovării prezentului recurs, interesul recurentei-pârâte viza reformarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, fondul acțiunii în anulare a fost soluționat, prin Sentința civilă nr. 242/CA din 2 noiembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dispunând următoarele:

"Respinge acțiunea formulată de reclamanta - R.A. A. Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul - Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța, ca nefondată."

Cum măsura suspendării executării reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la soluționarea fondului în primă instanță, este evident că la acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii curții de apel, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs vizând nelegalitatea sentinței pronunțate de către instanța de fond.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară împotriva Sentinței civile nr. 131/CA din 17 mai 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT