ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 86/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.040/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Buzău - Secția I civilă în dosarele nr. 653/114/2023 și nr. 1.265/114/2023 și de Tribunalul Sălaj - Secția civilă în Dosarul nr. 1.599/111/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pârât în Dosarul nr. 1.599/111/2024 al Tribunalului Sălaj - Secția civilă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Tribunalul Buzău - Secția I civilă a dispus, prin încheierea din 4 septembrie 2024, în Dosarul nr. 653/114/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: "În interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, referitor la principiul nediscriminării, ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. I pct. 53 din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare, să se stabilească dacă salarizarea specialiștilor IT din cadrul instanțelor și parchetelor, conform dispozițiilor art. I pct. 53 din Legea nr. 207/2018, cu modificările ulterioare, poate fi aplicată pentru întregul personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, având în vedere că specialiștii IT fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare, și întregul personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor este salarizat conform capitolului II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare".

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 septembrie 2024 cu nr. 2.040/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 18 noiembrie 2024.

La aceeași dată a fost înregistrat și Dosarul nr. 2.043/1/2024, având ca obiect o sesizare identică formulată de aceeași instanță, la aceeași dată, într-o altă cauză, respectiv în Dosarul nr. 1.265/114/2023 al Tribunalului Buzău - Secția I civilă.

Ulterior, la 21 octombrie 2024, a fost înregistrat Dosarul nr. 2.304/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Sălaj - Secția civilă, prin încheierea pronunțată la data de 23 septembrie 2024, în Dosarul nr. 1.599/111/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile "privind starea de discriminare dintre personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor și specialiștii IT din cadrul acelorași instanțe salarizați la nivelul maxim al salariului de bază brut și al cuantumului sporurilor, în interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare, raportat la capitolul II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și art. I pct. 53 din Legea nr. 207/2018, cu modificările ulterioare".

Constatând că dosarele nr. 2.040/1/2024, nr. 2.043/1/2024 și nr. 2.304/1/2024 au ca obiect sesizări pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce se află în strânsă legătură, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea celor trei cauze. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): " Art. 6. - Principii Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; (...)"

Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 567/2004): " Art. 3. - (1) Personalul auxiliar de specialitate funcționează în cadrul compartimentelor auxiliare ale instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, organizate potrivit art. 116-118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (2) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT. (3) Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare și grefieri cu studii medii. (4) Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer."

Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare (Legea nr. 207/2018): " Art. I. - Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (...) 53. La articolul 120, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) și (7), cu următorul cuprins: " (6) Specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. (7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiștii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege.» (...)" III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept supuse interpretării

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău - Secția I civilă la data de 20 martie 2023, cu nr. 653/114/2023, reclamantele au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: recunoașterea stării de discriminare în care au fost plasate de către pârâți, în materie salarială, având în vedere calitatea lor de personal auxiliar de specialitate din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" în perioada august 2018 - la zi și în continuare, prin neacordarea salariului de bază brut lunar și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihologică și de confidențialitate, precum și a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, prin raportare la specialiștii IT - personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor și, în consecință, uniformizarea modului de calcul al acestor drepturi salariale, în perioada august 2018 - la zi și în continuare; repararea prejudiciului ce li s-a creat prin neacordarea acestor drepturi salariale, respectiv obligarea pârâților la plata către acestea pentru perioada august 2018 - la zi și în continuare, pentru fiecare lună și până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre suma care li s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să li se plătească, cu titlu de salariu de bază brut lunar și cuantum sporuri, prin luarea în considerare a nivelului maxim al salariului de bază brut lunar și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate, precum și a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase plătite specialiștilor IT - personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențe de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate (datele la care s-au efectuat plățile drepturilor salariale ale acestora) și până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate în capetele de cerere 2 și 3.

Dosarul nr. 1.265/114/2023 al Tribunalului Buzău - Secția I civilă are un obiect identic.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în Dosarul nr. 1.599/111/2024 al Tribunalului Sălaj - Secția civilă, reclamanții au solicitat recunoașterea stării de discriminare în raport cu specialiștii IT în privința modului de salarizare, prin acordarea salariului de bază brut lunar și a sporurilor la nivel maxim, începând cu luna august 2018.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, potrivit capitolului II al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor cuprinde grefierii și specialiștii IT, salarizați identic conform nr. crt. 1, 2, 5, 7-9 din tabelul anexă care stabilește coeficienții de ierarhizare și implicit plafonul prevăzut pentru anul 2022. De asemenea, s-a arătat că specialiștii IT sunt remunerați potrivit dispozițiilor art. I pct. 53 din Legea nr. 207/2018. IV. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

La termenele de judecată când s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție părțile au lipsit, iar încheierile de sesizare nu cuprind punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pârât în Dosarul nr. 1.599/111/2024 al Tribunalului Sălaj - Secția civilă, prin care arată că nivelul de salarizare al acestor categorii de personal este diferit întrucât nu se găsesc într-o situație identică cu cea a specialiștilor IT, chiar dacă ambele categorii profesionale aparțin personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor. V. Punctele de vedere ale instanțelor de trimitere cu privire la admisibilitatea sesizărilor

Completele de judecată ale instanțelor de sesizare - Tribunalul Buzău - Secția I civilă și, respectiv, Tribunalul Sălaj - Secția civilă - au arătat că, având în vedere că litigiile privesc stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, este obligatorie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra chestiunii de drept, față de dispozițiile art. 1 alin. (1) și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. VI. Punctele de vedere ale instanțelor de trimitere cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Completele de judecată ale instanțelor de trimitere nu au exprimat niciun punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept.

La solicitarea expresă a Înaltei Curți de Casație și Justiție de complinire a unor elemente din cuprinsul încheierilor de sesizare, Tribunalul Buzău - Secția I civilă a răspuns în sensul imposibilității realizării acesteia după suspendarea cauzelor și dezînvestirea instanței.

Tribunalul Sălaj - Secția civilă a arătat, prin încheierea din 30 octombrie 2024, că tratamentul juridic aplicat specialiștilor IT din punctul de vedere al salarizării nu poate fi decât diferit, deoarece pentru determinarea ipotezei "funcției similare" nu este suficient să se constate că grefierii și specialiștii IT alcătuiesc personalul auxiliar al instanțelor și parchetelor. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat o practică judiciară unitară și consistentă, în sensul că, în interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la principiul nediscriminării, nivelul de salarizare a specialiștilor IT nu poate fi aplicat întregului personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor.

În argumentarea acestei opinii, instanțele au reținut că nu toți lucrătorii din cadrul aceleiași familii ocupaționale trebuie să primească drepturi salariale egale, avându-se în vedere că nu există o similitudine între funcția de specialist IT și cea de grefier doar pentru că ambele sunt incluse în personalul auxiliar de specialitate, întrucât fiecare dintre acestea au atribuții diferite și desfășoară altă activitate. De asemenea, există o lege specială derogatorie - Legea nr. 207/2018, care modifică în mod expres Legea-cadru nr. 153/2017 în privința specialiștilor IT, care astfel beneficiază de o salarizare diferită de cea a grefierilor ori a celorlalte categorii de salariați din cadrul personalului auxiliar de specialitate.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare nu au fost identificate decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care să prezinte relevanță în dezlegarea chestiunilor de drept sesizate. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Cu privire la dispozițiile art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 a fost pronunțată Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 10 septembrie 2024, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 103 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 3 iunie 2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004.

Dispozițiile art. I pct. 53 din Legea nr. 207/2018 nu au făcut obiectul controlului de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate, sub aspectul criticilor de neconstituționalitate referitoare la salarizarea specialiștilor IT din instanțe și parchete, astfel cum aceasta este reglementată prin capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, a fost examinată de Curtea Constituțională în repetate rânduri (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 428 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 17 octombrie 2019, Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020, Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, Decizia nr. 519 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 28 octombrie 2020 sau Decizia nr. 521 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 15 octombrie 2020).

Astfel, referitor la critica de neconstituționalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiștii IT și alte categorii de specialiști din sistemul judiciar, Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că cele trei sesizări conexate formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, nefiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul de drept al prezentelor sesizări conexate îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispozițiile art. 1, ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se prevede: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4 din ordonanța de urgență, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Din cuprinsul principiilor prezentate în preambulul acestui act normativ rezultă că, la adoptare, legiuitorul delegat a ținut cont de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism procedural, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Se observă, astfel, că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în cea instituită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completele de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță sau în calea de atac, fiind astfel eliminată condiția sesizării doar de către completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rămâne, însă, în continuare condiționată de existența unei chestiuni de drept veritabile, nefiind posibilă sesizarea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii civile. Cât timp nu regăsim nicio derogare de la această cerință în cuprinsul legii speciale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, vom da eficiență dispozițiilor generale cuprinse în art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă și jurisprudenței deja consacrate cu privire la acest mecanism de unificare a practicii judiciare.

De altfel, nu poate fi concepută o reglementare specială care să folosească o noțiune autonomă identică, aceea de "chestiune dificilă de drept", dar cu un conținut juridic diferit decât cea din legea generală (cu care se completează), mai ales având în vedere dispozițiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri."

În jurisprudența creată în aplicarea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că este necesară întrunirea cerinței privitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, dar ea nu îndeplinește cerința a de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii și potențial generatoare de practică neunitară, declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare nu este necesară în această ipoteză.

Astfel, în legătură cu îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a subliniat faptul că, pentru declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă, care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. În acest sens s-au pronunțat: Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, paragraful 50; Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018, paragraful 43; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 36; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragraful 42.

În acest cadru nu trebuie omisă cerința ca încheierea de sesizare să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, alături de punctul de vedere al completului de judecată și al părților. Astfel, instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are obligația să se conformeze cerințelor instituite prin art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, de la care nu se derogă în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2014, respectiv: "Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților."

După cum s-a reținut în mod constant, din cuprinsul punctului de vedere al instanței inserat în încheierea de sesizare, conform art. 520 din Codul de procedură civilă, trebuie să rezulte elementele concrete ale cauzei care să facă posibilă analiza necesității mecanismului de unificare raportat la chestiunea de drept indicată. Astfel, acesta trebuie să reflecte caracterul neclar al normei susceptibile de interpretări diferite și dificultatea reală și serioasă în care se află instanța în alegerea uneia dintre variantele potențiale de interpretare, ce depășește obligația generală a instanțelor de drept comun de interpretare a legii și aplicare a acesteia la o cauză pendinte.

Or, în cauzele conexate, se poate observa absența totală din încheierile de sesizare a oricărei analize a instanțelor cu privire la chestiunea de drept antamată și la necesitatea mecanismului de unificare, în condițiile în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu și-a propus să deroge de la dispozițiile generale și să impună instanțelor de drept comun sesizarea de drept a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru orice problemă de drept ivită în materia de reglementare, neexistând intenția legiuitorului de partajare a competenței între instanța de trimitere și instanța supremă.

Mai mult, în cazul sesizării înregistrate cu nr. 2.304/1/2024, modalitatea de formulare a sesizării nu este adecvată unei solicitări adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile care să dea o rezolvare de principiu unei probleme de drept întrucât nu cuprinde o întrebare cu un grad ridicat de abstractizare și general aplicabilă privind interpretarea unei norme de drept susceptibile de mai multe potențiale răspunsuri, ci o afirmație cu privire la o situație de fapt concretă.

Distinct de aceste neconformități ale încheierilor de sesizare ale instanțelor de trimitere, vom evidenția în continuare motivele pentru care acestea nu întrunesc cerința de admisibilitate a existenței unei chestiuni dificile de drept de natură a face necesară declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare.

În cauzele de față, titularii sesizărilor fac trimitere la interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raționament judiciar, prin analiza sistematică a textelor legale apreciate ca fiind relevante în cauză, a căror interpretare formează obiectul sesizării.

De altfel, chestiunea litigioasă referitoare la eventuala discriminare dintre specialiștii IT și alte categorii de specialiști din sistemul judiciar instituită prin modalitatea de salarizare a celor dintâi a fost analizată de Curtea Constituțională în mai multe rânduri. Excepția de neconstituționalitate, sub aspectul criticilor de neconstituționalitate referitoare la salarizarea specialiștilor IT din instanțe și parchete, astfel cum aceasta este reglementată prin capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, a fost examinată de Curtea Constituțională în repetate rânduri (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 428 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 17 octombrie 2019, Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020, Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, Decizia nr. 519 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 998 din 28 octombrie 2020, sau Decizia nr. 521 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 15 octombrie 2020).

Referitor la această critică de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Totodată, este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, la diferite autorități sau instituții publice și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi.

Prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și prin Decizia nr. 408 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 26 octombrie 2017, Curtea Constituțională a statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.

Pe de altă parte, orientarea instanțelor de judecată spre o anumită interpretare a normelor juridice confirmă caracterul clar al acestora, ce nu creează premisele apariției unei practici judiciare neunitare. Jurisprudența națională transmisă și punctele de vedere exprimate de colectivele de judecători naționali ilustrează unanimitatea adoptării soluției de respingere a acțiunilor de tipul celor în care au fost formulate prezentele sesizări conexate, existând o practică judiciară unitară în sensul că, în interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la principiul nediscriminării, nivelul de salarizare a specialiștilor IT nu poate fi aplicat întregului personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată așadar că, inclusiv din această perspectivă, nu se întrezărește riscul apariției și dezvoltării unei practici judiciare neunitare, astfel încât să devină necesară activarea mecanismului preventiv de uniformizare reprezentat de pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pentru toate aceste considerente, cele trei sesizări conexate formulate în baza art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 vor fi respinse, ca inadmisibile.