ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 79/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.780/1/2023, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarele nr. 1.280/89/2022 și nr. 3.824/99/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești pronunțate în materia ce face obiectul sesizărilor și opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept pendinte.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 iunie 2023, în Dosarul nr. 1.280/89/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), dispoziția referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum și de alte concedii se interpretează în sensul că permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii)? Dacă, în interpretarea art. 147 din Codul muncii și, respectiv, art. 3 din Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariații care lucrează în condiții deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase (Legea nr. 31/1991), sintagma "condiții vătămătoare", care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conținut juridic identic cu sintagma "condiții vătămătoare" din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), și, ulterior, art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), identitate de conținut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 24/2010 pentru aprobarea condițiilor de acordare a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cadrul Ministerului Public (Ordinul nr. 24/2010), respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională (Hotărârea Guvernului nr. 118/2018), este suficientă pentru stabilirea existenței condițiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii și art. 3 din Legea nr. 31/1991.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 iunie 2023 cu nr. 1.780/1/2023.

La data de 30 iunie 2023 a fost înregistrat Dosarul cu nr. 1.824/1/2023, privind sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin Încheierea din 9 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 3.824/99/2022, referitoare la următoarea problemă de drept: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 147 alin. (1) și (2) și art. 278 alin. (2) din Codul muncii, raportat la dispozițiile art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, judecătorii care beneficiază de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase prevăzut de Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2018 (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2018), beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar și care este durata acestuia?

Având în vedere identitatea de obiect între cele două sesizări, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 1.824/1/2023 la Dosarul nr. 1.780/1/2023, urmând a fi soluționate de același complet. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare Art. 79. - " (1) Judecătorii și procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare. (...) (3) Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii medicale și la alte concedii, în conformitate cu legislația în vigoare. (...)"

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare Art. 147. - " (1) Salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare. (2) Numărul de zile lucrătoare aferent concediului de odihnă suplimentar pentru categoriile de salariați prevăzute la alin. (1) se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil și va fi de cel puțin 3 zile lucrătoare."

Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariații care lucrează în condiții deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase Art. 3. - " (1) Existența condițiilor deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase - la locurile de muncă se stabilește, pentru fiecare unitate, de inspectoratele de stat teritoriale pentru protecția muncii, pe baza determinărilor efectuate de către personalul încadrat în unitățile specializate ale Ministerului Sănătății din care rezultă depășirea limitelor prevăzute de normele naționale de protecție a muncii. Inspectoratele de stat teritoriale pentru protecția muncii au obligația de a verifica dacă la data efectuării determinărilor s-au aplicat toate măsurile pentru normalizarea condițiilor de muncă și dacă instalațiile de protecție a muncii funcționează normal. (...)" III. Expunerea succintă a procesului A. Dosarul nr. 1.280/89/2022

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui - Secția civilă, la data de 1 iulie 2022, cu nr. 1.280/89/2022, reclamanta X a solicitat obligarea pârâtei DIICOT la acordarea unui număr de 55 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei ianuarie 2017-iunie 2022, precum și la plata indemnizației de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare începând cu data nașterii dreptului și până la data plății.

În motivare, reclamanta a arătat că în perioada de referință a ocupat funcția de procuror în cadrul DIICOT, beneficiind de concediu de odihnă de 35 de zile anual, prevăzut de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, dar a susținut că, pe lângă aceste zile de concediu, este îndreptățită și la concediu anual suplimentar, pentru faptul că activitatea prestată a fost încadrată ca fiind desfășurată într-un loc de muncă cu condiții periculoase și vătămătoare.

Prin întâmpinare, pârâta DIICOT a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că, raportat la perioada supusă analizei judiciare (ianuarie 2017-iunie 2022) și data înregistrării acțiunii pe rolul instanței (1 iulie 2022), dreptul la acțiune al reclamantei este prescris. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 1.359 din 8 decembrie 2022, Tribunalul Vaslui - Secția civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a admis cererea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de bani reprezentând compensarea a 55 de zile de concediu de odihnă suplimentar aferent perioadei ianuarie 2017-iunie 2022, sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și acordarea dobânzii legale penalizatoare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în condițiile în care angajatul își desfășoară activitatea în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și a primit spor de 15% pentru condițiile concrete de muncă, acesta este îndreptățit la acordarea/recunoașterea unui concediu de odihnă suplimentar, conform art. 147 din Codul muncii. Acordarea sporului pentru munca desfășurată în condiții de muncă vătămătoare impune și recunoașterea dreptului la un concediu de odihnă suplimentar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta DIICOT, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. A solicitat admiterea cererii de apel, schimbarea sentinței, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 1 iulie 2019 și, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 15 iunie 2023, Curtea a pus în discuție oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum au fost redate la paragraful 8 din prezenta decizie, iar prin încheierea de ședință pronunțată la aceeași dată sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. B. Dosarul nr. 3.824/99/2022

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta - judecător pensionat - a solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Iași la compensarea în bani a 51 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017-14 februarie 2022, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatorii începând cu data de la care dreptul era datorat și până la plata efectivă.

În cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că la eliberarea din funcția de judecător, prin pensionare, a primit de la pârâtul Tribunalul Iași compensarea în bani pentru zilele de concediu neefectuat din cele 35 de zile anuale prevăzute de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și că, pe lângă cele 35 de zile de concediu, era îndreptățită și la concediu anual suplimentar pentru faptul că activitatea prestată a fost încadrată ca fiind desfășurată într-un loc de muncă cu condiții periculoase și vătămătoare.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a susținut că din actele normative indicate de reclamantă nu reiese îndreptățirea judecătorilor la zile de concediu de odihnă suplimentar și că nu există nicio legătură între îndreptățirea de a beneficia de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și îndreptățirea de a beneficia de un concediu de odihnă suplimentar.

Prin Sentința civilă nr. 2.303 din 29 septembrie 2022, Tribunalul Iași - Secția civilă a admis acțiunea și l-a obligat pe pârât să îi plătească reclamantei în bani suma reprezentând compensarea a 51 de zile de concediu de odihnă suplimentar aferent perioadei 1 ianuarie 2017-14 februarie 2022, actualizată cu indicele de inflație, cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data de la care dreptul era datorat și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Tribunalul Iași, invocând faptul că prima instanță în mod eronat a considerat că dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 250/1992), și cele din Codul muncii le sunt aplicabile judecătorilor.

La termenul de judecată din data de 15 iunie 2023, Curtea a repus cauza pe rol, pentru a pune în discuția părților oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, astfel cum a fost redată la paragraful 10 din prezenta decizie.

Prin încheierea de ședință pronunțată la 9 mai 2023, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării A. Dosarul nr. 1.280/89/2022

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, cauza este în curs de judecată în calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, la Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, ce judecă în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Soluționarea apelului, având în vedere considerentele hotărârii fondului și motivele căii de atac exercitate în cauză, depinde de modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a art. 147 din Codul muncii și a art. 3 din Legea nr. 31/1991, în sensul de a se stabili dacă, în interpretarea și aplicarea art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, dispoziția referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum și de alte concedii se interpretează în sensul că permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii și dacă, în interpretarea art. 147 din Codul muncii și a art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma "condiții vătămătoare", care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conținut juridic identic cu sintagma "condiții vătămătoare" din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 și, ulterior, art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, identitate de conținut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului nr. 24/2010, respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018, este suficientă pentru stabilirea existenței condițiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii și al art. 3 din Legea nr. 31/1991.

Cât privește condiția noutății, instanța de trimitere a apreciat că problema de drept a cărei dezlegare se impune în speță își păstrează caracterul de noutate, aspectele ce fac obiectul sesizării fiind, în sensul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, chestiuni de drept asupra cărora instanța supremă nu a statuat. În prezent, pe rolul instanțelor există un număr important de cauze cu același obiect. Practica judiciară este în formare, existând numeroase hotărâri pronunțate în primul grad de jurisdicție, în general fără unanimitate, opiniile exprimate fiind în raport de dependență directă față de răspunsul propriu la cele două chestiuni ce fac obiectul prezentei sesizări.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data pronunțării încheierii de sesizare. B. Dosarul nr. 3.824/99/2022

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 147 alin. (1) și (2) și art. 278 alin. (2) din Codul muncii, raportat la dispozițiile art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât dezlegarea aspectelor litigioase din prezenta cauză ține exclusiv de modalitatea de interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale.

Problema de drept enunțată este nouă deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei probleme, astfel cum rezultă din consultarea evidențelor instanței supreme.

Aspectele ce fac obiectul sesizării sunt noi, în sensul dispozițiilor art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiind susceptibile să genereze practică neunitară în aplicarea prevederilor legale indicate.

Instanța de apel remarcă faptul că sunt puține hotărâri judecătorești pronunțate în această materie și că problema de drept ce face obiectul sesizării prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a preîntâmpina apariția practicii judiciare neunitare cauzate de neclaritatea normelor legale vizate, susceptibile de mai multe interpretări judiciare, astfel că, în speță, condiția noutății este suficient de bine caracterizată și permite declararea ca admisibilă a sesizării. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept A. Dosarul nr. 1.280/89/2022

Părțile nu și-au exprimat punctul de vedere, deși au fost citate cu mențiunea de a-și expune opinia asupra oportunității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea problemei de drept. B. Dosarul nr. 3.824/99/2022

Apelantul-pârât a susținut că art. 147 din Codul muncii nu face referire la sporul pentru condiții de muncă grele, periculoase sau vătămătoare, ci la desfășurarea activității în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, astfel că nu există nicio legătură între îndreptățirea de a beneficia de sporul pentru condiții de muncă grele, periculoase sau vătămătoare și îndreptățirea de a beneficia de un concediu de odihnă suplimentar.

Pentru categoriile profesionale care desfășoară efectiv și permanent activitatea în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase sau vătămătoare stabilite conform art. 18 și 19 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 și Legii nr. 31/1991, legiuitorul a reglementat măsuri specifice de protecție, cum sunt reducerea programului de lucru sub 8 ore zilnic și acordarea unui concediu de odihnă suplimentar.

Faptul că personalul din instanțe beneficiază de spor pentru condiții de muncă grele, periculoase sau vătămătoare, acordat pe baza unor determinări efectuate în temeiul altui act normativ, nu conduce prin el însuși la concluzia acordării concediului de odihnă suplimentar și nici la aceea că instanțele s-ar încadra în categoria locurilor de muncă aflate sub incidența Legii nr. 31/1991.

De asemenea, față de prevederile art. 147 alin. (2) și ale art. 278 alin. (2) din Codul muncii și față de faptul că judecătorii își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă particular, care are la bază un acord de voință, neexistând un contract colectiv de muncă, sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar trebui să privească, pe lângă durata concediului de odihnă suplimentar, și modalitatea de stabilire în concret a acesteia.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completelor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept A. Dosarul nr. 1.280/89/2022

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 1.280/89/2022 a reținut că, în interpretarea și aplicarea art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, dispoziția referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum și de alte concedii se interpretează în sensul că permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii, iar, în interpretarea acestui text și a art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma "condiții vătămătoare", care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conținut juridic identic cu sintagma "condiții vătămătoare" din legile-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, identitate de conținut juridic care justifică și concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului nr. 24/2010 și a Hotărârii Guvernului nr. 118/2018, este suficientă pentru stabilirea existenței condițiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii și al art. 3 din Legea nr. 31/1991.

Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii beneficiază anual, pe lângă concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare, și de "alte concedii, în conformitate cu legislația în vigoare".

Or, dispozițiile art. 147 alin. (1) din Codul muncii stabilesc imperativ că salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.

Potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii, prevederile acestui act normativ se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

În consecință, în raporturile dintre magistrați, pe de o parte, și instanțele și parchetele în cadrul cărora funcționează, pe de altă parte, se aplică prevederile Codului muncii, ca drept comun, precum și legislația specială ce guvernează raporturile juridice în instituțiile bugetare.

În acest sens, dispozițiile art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 stabilesc că salariații "care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiții, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o durată cuprinsă între 3-10 zile lucrătoare".

În condițiile în care reglementările specifice magistraților nu conțin norme derogatorii de la prevederile art. 147 din Codul muncii, ci fac trimitere la dreptul comun, norma generală se aplică în completare, dispozițiile art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 stipulând expres că judecătorii și procurorii beneficiază anual, pe lângă concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare, și de "alte concedii, în conformitate cu legislația în vigoare".

Mai mult decât atât, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022: " 77. Este deja statuat în deciziile de unificare ale instanței supreme că magistrații își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voință (un contract nenumit, de drept public), prestarea muncii realizându-se în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 14 din 18 februarie 2008, pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2008, și Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009). 78. Pornind de la această dezlegare, reiese că și în privința magistraților, a personalului asimilat acestora și a magistraților-asistenți sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii, în măsura în care actul normativ care reglementează statutul judecătorilor și procurorilor (Legea nr. 303/2004) ori alte acte normative cu caracter special (precum Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006) nu prevede soluții legislative proprii, derogatorii în ceea ce privește raporturile juridice de serviciu ale acestora."

Instanța de trimitere a apreciat că sintagma "condiții vătămătoare, grele sau periculoase" nu poate primi sensuri diferite în raport cu fiecare act normativ în care se regăsește, întrucât potrivit art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), relativ la unitatea terminologică, în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni, iar dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie. B. Dosarul nr. 3.824/99/2022

Expunând orientările jurisprudențiale rezultate din hotărârile judecătorești pronunțate în materie de instanțele naționale, instanța de trimitere a apreciat că impactul larg al dispozițiilor legale referitoare la dreptul la concediul de odihnă suplimentar atât asupra judecătorilor pensionați, cât și asupra celor aflați în activitate și împrejurarea că alte instanțe din țară au pronunțat soluții în sensul că judecătorii nu au dreptul la concediu suplimentar de odihnă, în timp ce tribunalele din circumscripția teritorială a Curții de Apel Iași au pronunțat soluții în sens contrar, această soluție fiind însușită la întâlnirea trimestrială în care au fost analizate probleme de drept care au generat sau care pot genera practică judiciară neunitară, ce a avut loc la Curtea de Apel Iași în iunie 2022, creează un risc concret de practică neunitară la nivel național în litigiile de muncă, astfel că se impun, în temeiul dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, pentru preîntâmpinarea practicii neunitare, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și suspendarea judecății până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești, precum și opinii teoretice, ce reflectă existența a două orientări jurisprudențiale asupra problemei de drept în discuție.

Într-o primă opinie, transpusă cvasiunanim în hotărârile judecătorești identificate, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, dispoziția referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum și de alte concedii se interpretează în sensul că nu permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii, iar în interpretarea art. 147 din Codul muncii și art. 3 din Legea nr. 31/1991 sintagma "condiții vătămătoare", care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conținut juridic identic cu sintagma "condiții vătămătoare" din legile-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.

În acest sens au comunicat hotărâri judecătorești și au exprimat opinii teoretice Tribunalul Neamț - Secția I civilă, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Vrancea - Secția I civilă, Curtea de Apel Iași - Secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, Judecătoria Târnăveni, Judecătoria Sighișoara, Tribunalul Mureș - Secția civilă.

În cea de-a doua opinie se consideră că art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu art. 1 alin. (2) și art. 278 alin. (2) din Codul muncii, permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat de art. 147 din Codul muncii.

S-a argumentat că, în condițiile în care Legea nr. 303/2004 prevede, pe lângă concediile explicit reglementate, și dreptul la alte concedii, în conformitate cu legislația în vigoare, iar în baza dispozițiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 s-a stabilit ca fiind îndeplinită condiția desfășurării activității în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, devin pe deplin aplicabile dispozițiile art. 147 din Codul muncii, care reglementează dreptul la concediu suplimentar, ca normă de drept comun.

Aceste instanțe au interpretat dispozițiile art. 147 din Codul muncii și art. 3 din Legea nr. 31/1991 în sensul că sintagma "condiții vătămătoare", care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conținut juridic identic cu aceeași sintagmă din legile-cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice, identitate de conținut juridic care justifică concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului nr. 24/2010 și a Hotărârii Guvernului nr. 118/2018, este suficientă pentru stabilirea existenței condițiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii și al art. 3 din Legea nr. 31/1991.

În acest sens au opinat Curtea de Apel București - Secția a VII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Bistrița - Secția I civilă, Curtea de Apel Iași - Secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Tribunalul Vaslui și a fost identificată o singură hotărâre judecătorească definitivă.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, art. 3 din Legea nr. 31/1991 și art. 147 din Codul muncii. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori, constatând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizărilor, prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, au apreciat că dispoziția referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum și de alte concedii se interpretează în sensul că nu permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii, iar sintagma "condiții vătămătoare", care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conținut juridic identic cu sintagma "condiții vătămătoare" cuprinsă în legile-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, astfel încât să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului nr. 24/2010, respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018, este suficientă pentru stabilirea existenței condițiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii și al art. 3 din Legea nr. 31/1991. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: X.1. Asupra admisibilității sesizărilor

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Prevederile legale enunțate relevă condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții ce trebuie întrunite în mod cumulativ: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Se constată că în cauză sunt îndeplinite primele patru condiții de admisibilitate a celor două sesizări conexate.

Astfel, cauzele sunt în curs de judecată în calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, la Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, ce judecă în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte, în Dosarul nr. 1.280/89/2022 de pe rolul Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, soluționarea apelului, având în vedere considerentele hotărârii fondului și motivele căii de atac exercitate în cauză, depinde de modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, a art. 147 din Codul muncii și a art. 3 din Legea nr. 31/1991, în sensul de a se stabili dacă, în interpretarea și aplicarea art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, dispoziția referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum și de alte concedii se interpretează în sensul că permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii și dacă, în interpretarea art. 147 din Codul muncii și a art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma "condiții vătămătoare", care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conținut juridic identic cu sintagma "condiții vătămătoare" din legile-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.

Și în Dosarul nr. 3.824/99/2022, de pe rolul aceleiași instanțe de trimitere, de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 147 alin. (1) și (2) și art. 278 alin. (2) din Codul muncii, raportat la dispozițiile art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât dezlegarea aspectelor litigioase din prezenta cauză ține exclusiv de modalitatea de interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale.

Prin urmare, sunt întrunite primele condiții de admisibilitate a sesizărilor conexate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că este îndeplinită și condiția noutății problemei de drept ce face obiectul sesizărilor.

Evaluarea cerinței noutății chestiunii de drept, în absența unei definiții și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul normei indicate, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum s-a statuat în jurisprudența constantă a instanței supreme.

S-a subliniat în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

Astfel, "în evaluarea cerinței noutății, relevantă nu este atât data adoptării normei legale (...), ci dezvoltarea unei jurisprudențe în materie" (Decizia nr. 42 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 16 octombrie 2017; Decizia nr. 56 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1193 din 8 decembrie 2020), întrucât caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări date.

Prin urmare, "depășirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, și conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situație scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă" (Decizia nr. 48 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1039 din 26 octombrie 2022, paragraful 100).

Pentru verificarea acestui aspect au fost emise adrese către toate curțile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenței la nivelul instanțelor judecătorești situate în circumscripțiile lor teritoriale și au comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție un număr limitat de hotărâri relevante și preponderent puncte de vedere teoretice.

Din analiza hotărârilor judecătorești examinate reies două linii jurisprudențiale de abordare a acestei chestiuni de drept.

Într-o primă opinie, cvasiunanimă, se consideră că, în interpretarea și aplicarea art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, dispoziția referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum și de alte concedii se interpretează în sensul că nu permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii, iar, în interpretarea art. 147 din Codul muncii și art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma "condiții vătămătoare", care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conținut juridic identic cu sintagma "condiții vătămătoare" din legile-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.

În cea de-a doua opinie se consideră că art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu art. 1 alin. (2) și art. 278 alin. (2) din Codul muncii, permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat de art. 147 din Codul muncii.

Se reține că, în condițiile în care Legea nr. 303/2004 prevede, pe lângă concediile explicit reglementate, și dreptul la alte concedii, în conformitate cu legislația în vigoare, iar în baza dispozițiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 s-a stabilit ca fiind îndeplinită condiția desfășurării activității în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, devin pe deplin aplicabile dispozițiile art. 147 din Codul muncii, care reglementează dreptul la concediu suplimentar, ca normă de drept comun.

Aceste instanțe au interpretat dispozițiile art. 147 din Codul muncii și art. 3 din Legea nr. 31/1991 în sensul că sintagma "condiții vătămătoare", care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conținut juridic identic cu aceeași sintagmă din legile-cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice, identitate de conținut juridic care justifică concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă efectuată în aplicarea Ordinului nr. 24/2010 și a Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 este suficientă pentru stabilirea existenței condițiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii și al art. 3 din Legea nr. 31/1991.

În concluzie, examenul jurisprudențial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat o jurisprudență consistentă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită și, fiind vorba de litigii privind drepturi salariale, cu potențial de repetitivitate, există riscul apariției practicii judiciare neunitare. De asemenea, analiza punctelor de vedere exprimate oferă indicii suficiente și temeinice în sensul posibilității apariției unei asemenea practici în materia problemei disputate.

Contextul evocat justifică intervenția preventivă a instanței supreme în cadrul acestui mecanism de unificare.

În ceea ce privește condiția ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reține că și aceasta este îndeplinită în cazul sesizărilor de față.

În absența unei definiții legale a noțiunii "chestiune de drept" din cadrul cerințelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba despre o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară.

Prin urmare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

Prezentele sesizări aduc în discuție interpretarea și aplicarea art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, raportat la prevederile art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 147 din Codul muncii, urmărindu-se a se răspunde la întrebarea dacă acel concediu de odihnă de 35 de zile, de care beneficiază magistrații, poate fi cumulat cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii și, de asemenea, dacă, în interpretarea art. 147 din Codul muncii și art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma "condiții vătămătoare", care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conținut juridic identic cu sintagma "condiții vătămătoare" din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 și ulterior art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Raportat la cauza pendinte, se constată că problema de drept adusă în dezbatere ridică dificultăți de interpretare, împrejurare reținută și de instanțele de trimitere care au furnizat, în cuprinsul încheierilor de sesizare, argumente privind caracterul lacunar și neclar al normelor ce se cer a fi examinate.

Având în vedere posibilitatea unor interpretări diferite ale textului de lege, se constată că problemele de drept supuse dezbaterii sunt veritabile, necesitând o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, este îndeplinită și condiția ca respectiva chestiune de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. X.2. Asupra fondului sesizării

Chestiunea de drept care este supusă dezlegării Înaltei Curți de Casație și Justiție privește interpretarea dispozițiilor art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, raportat la prevederile art. 1 alin. (2) și art. 278 alin. (2) din Codul muncii, precum și a art. 147 din Codul muncii și a art. 3 din Legea nr. 31/1991.

Astfel, prima întrebare adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizează, în esență, admisibilitatea cererilor magistraților de a cumula concediul de odihnă de 35 de zile cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii, pornind de la interpretarea art. 147 din Codul muncii și art. 3 din Legea nr. 31/1991.

Prin a doua întrebare se pune problema dacă sintagma "condiții vătămătoare" din Legea nr. 31/1991, care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conținut juridic identic cu sintagma "condiții vătămătoare" din legile-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.

Cu privire la prima chestiune, conform art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, "(1) Judecătorii și procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare. [...] (3) Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii medicale și la alte concedii (s.n.), în conformitate cu legislația în vigoare".

Din analiza actelor normative aplicabile în cauză Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că nu se prevede existența unui drept la concediu suplimentar pentru judecători/procurori, astfel că răspunsul la prima întrebare este că aceștia nu pot beneficia de un concediu de odihnă suplimentar.

Este adevărat că, prin art. 79 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, mai sus redat, s-a consacrat că magistrații au dreptul și la alte concedii, în conformitate cu legislația în vigoare, și că prin art. 147 din Codul muncii s-a statuat că: "(1) Salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar (s.n.) de cel puțin 3 zile lucrătoare. (2) Numărul de zile lucrătoare aferent concediului de odihnă suplimentar pentru categoriile de salariați prevăzute la alin. (1) se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil și va fi de cel puțin 3 zile lucrătoare."

Se constată însă că aceste tipuri de concedii la care se susține că ar fi îndreptățiți magistrații au o natură juridică distinctă de concediul de odihnă anual și nu au natura unui concediu suplimentar, astfel încât pentru munca în condiții deosebite - grele, vătămătoare, periculoase - salariaților să li se acorde un supliment între 3 și 10 zile lucrătoare la durata concediului de odihnă.

Pe de altă parte, în sensul prevederilor Legii nr. 31/1991, se stabilesc locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la un concediu de odihnă suplimentar, însă posturile deținute de judecători sau procurori nu sunt prevăzute printre acestea.

Astfel, cu privire la stabilirea condițiilor de muncă deosebite - grele, periculoase, vătămătoare - pentru prezentarea categoriilor de salariați care pot beneficia de concediul