ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 299/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 18.08.2017 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată la 24.08.2017 și 4.10.2017, reclamanta A. S.R.L. Constanța a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea suspendarea executării actului administrativ Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, emisă sub nr. F-TL-190 din 21 aprilie 2017 de către A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Tulcea - Activitatea de inspecție fiscală, a Raportului de inspecție fiscală x din 21 aprilie 2017 și a procesului-verbal emis, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a acelorași acte, numai în ceea ce privește impozitul pe profit și TVA, cu precizarea că, în ceea ce privește impozitul pe dividende, reclamanta nu a formulat contestație și este de acord cu suma stabilită.

În drept, a invocat art. 14 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 278 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

Prin sentința civilă nr. 223/CA din 11 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondată cererea de suspendare promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Tulcea și s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 19.011 RON, consemnată de reclamanta A. S.R.L. Constanța în dosarul nr. x/2017, la dispoziția Curții de Apel Constanța, conform recipisei de consemnare nr. x/03.10.2017 emise de CEC Bank - Sucursala Constanța.

Împotriva sentinței civile nr. 223/CA din 11 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că, în ceea ce privește cazul bine justificat, care creează îndoiala serioasa asupra legalității actului, aceasta consta în omisiunea organului fiscal de a arăta elementele obiective, concrete din care sa rezulte că societatea a participat la fraudă, că a știut sau trebuia să știe despre tranzacțiile furnizorilor săi și ale furnizorilor furnizorilor săi. Mai mult decât atât, organul fiscal a prezentat și a analizat situația la momente ulterioare celor la care societatea noastră a desfășurat tranzacții cu furnizorul.

În concret, în ceea ce privește activitatea societății, organul fiscal nu a identificat un comportament neadecvat și nu a reținut nicio încălcare a normelor fiscale, întreaga justificare a organului fiscal bazându-se pe comportamentul inadecvat al furnizorilor.

In ceea ce privește paguba iminenta ce ar rezulta din punerea în executare a Deciziei de impunere x/22.04.2017, din sinteza situațiilor financiare aferente ultimilor trei ani depuse la dosar rezultă fără echivoc că obligațiile fiscale stabilite suplimentar prin decizia de impunere depășesc cu mult veniturile anuale ale societății, împrejurare care va conduce la insolventa societății.

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Finanțelor Publice Tulcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Societatea A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 21 aprilie 2017, a Raportului de inspecție fiscală x din 21 aprilie 2017 și a procesului-verbal emis, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Referitor la noțiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Indiciile de nelegalitate pe care recurenta-reclamantă le-a avut în vedere sunt în legătură cu aspecte reținute prin actele inspecției fiscale, în referire la realitatea tranzacțiilor cu anumiți colaboratori, din perspectiva obligațiilor fiscale constând în TVA și impozit pe profit. Or, o analiză a acestor susțineri, în vederea verificării circuitului economic și documentar al achizițiilor efectuate de către A. S.R.L. și plățile aferente acestor achiziții, depășește, fără îndoială, contextul procesual al cercetării sumare pe care este îndreptățită instanța de contencios administrativ să o realizeze în cererea de suspendare a unui act administrativ (în cauză fiind în discuție un act administrativ fiscal).

Chestiunea aprecierii elementelor obiective (realitatea existenței documentelor justificative și a plăților) care ar fi permis organelor fiscale să se pronunțe asupra efectelor fiscale ale operațiunilor realizate de recurenta-reclamantă din perspectiva stabilirii obligațiilor acesteia la bugetul de stat este una care excede posibilității de verificare în calea procesuală a analizei sumare specifice unei cereri de suspendare formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/20004.

Contrar opiniei recurentei-reclamante și în acord cu soluția pronunțată de prima instanță, reține Înalta Curte că aceste argumente, ce țin de cercetarea în fond a tranzacțiilor care au determinat impunerea suplimentară în sarcina societății recurente, cu analizarea comportamentului fiscal al achizitorului în raport de conduita proprie și de cea a furnizorilor săi, reprezintă chestiuni specifice acțiunii în anularea actelor administrative fiscale de impunere, epuizate în procedura administrativă prealabilă, ce implică un probatoriu riguros și amplu, nefiind suficientă o analiză sumară, cum susține recurenta-reclamantă.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, constatând că nu se mai impune analiza motivului de recurs referitor la neîndeplinirea condiției necesității prevenirii unei pagube iminente, câtă vreme prima instanță a reținut, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, că nu este îndeplinită în cauză condiția cazului bine justificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 223/CA din 11 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.